Aygün împotriva Belgiei

Comunicat la 10 septembrie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 28336/12 Vahit și Naciye AYGÜN împotriva Belgiei introduse la 11 mai 2012 Cererea se referă la faptul că reclamanții trebuie să recupereze corpurile celor doi fii ai lor asasinați pentru a-i îngropa în Turcia, țara lor de origine, în funcție de ritualurile, convingerile și tradițiile lor, începând din septembrie 2010 până la soluționarea procedurii penale în aprilie 2013, adică la mai mult de doi ani și jumătate de la deces. Aceștia invocă o încălcare a articolelor 8 și 9 din convenție, susținând că ingerința nu era prevăzută de lege și că aceasta era, în orice caz, disproporționată. În afara unghiului articolelor 6 și 13 din Convenție, ei se plâng de lipsa de recurs pentru a-și invoca obiecțiile și pentru a obține eliberarea de corpuri, instanța judecătorească care a refuzat să le accepte cererea și toate instanțele sesizate ulterior fiind declarate incompetente.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie al reclamanților și dreptul acestora la libertatea religioasă, astfel cum sunt garantate prin articolele 8 și, respectiv, 9 din convenție, au fost încălcate ca urmare a refuzului instanței judecătorești de a elibera corpurile fiilor reclamanților în vederea înmormântării lor în Turcia În special, a fost aceasta prevăzută de lege și proporțională cu scopul legitim urmărit (a se vedea Johannische Kirche și Peters c. Germania (dec.), n 41754/98, CEDH 2001 VIII privind aplicabilitatea articolului 9 din convenție și compară Pannullo și Forte c. Franța, n 37794/97, CEDH 2001 Girard c. Franța, n 22590/04, § 95-111, 30 iunie 2011 și Gülbahar Özer și Yusuf Özer c. Turcia 64406/09, 29 mai 2018) Reclamanții au avut la dispoziție o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție pentru a-și exprima obiecțiunile întemeiate pe articolele 8 și 9

Communiquée le 10 septembre 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 28336/12 Vahit et Naciye AYGÜN contre la Belgique introduite le 11 mai 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’impossibilité pour les requérants de récupérer les corps de leurs deux fils assassinés en vue de les enterrer en Turquie, leur pays d’origine, selon leurs rites, croyances et traditions, à partir de septembre 2010 jusqu’au règlement de la procédure pénale en avril 2013, soit plus de deux ans et demi après leur décès. Ils invoquent une violation des articles 8 et 9 de la Convention, faisant valoir que l’ingérence n’était pas prévue par la loi et qu’elle était en tout cas disproportionnée. Sous l’angle des articles 6 et 13 de la Convention, ils se plaignent de l’absence de recours pour faire valoir leurs griefs et obtenir la délivrance des corps, le juge d’instruction ayant refusé de faire droit à leur demande et toutes les juridictions saisies par la suite s’étant déclarées incompétentes.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit au respect de la vie privée et familiale des requérants ainsi que leur droit à la liberté de religion tels que garantis respectivement par les articles 8 et 9 de la Convention ont-ils été enfreints du fait du refus du juge d’instruction de délivrer les corps des fils des requérants en vue de les enterrer en Turquie ? En particulier, l’ingérence était-elle prévue par la loi et était-elle proportionnée au but légitime poursuivi (voir Johannische Kirche et Peters c. Allemagne (déc.), n o 41754/98, CEDH 2001 ‑ VIII concernant l’applicabilité de l’article 9 de la Convention, et comparer Pannullo et Forte c. France , n o 37794/97, CEDH 2001 ‑ X, Girard c. France , n o 22590/04, §§ 95-111, 30 juin 2011, et Gülbahar Özer et Yusuf Özer c. Turquie , n o 64406/09, 29 mai 2018) ? 2. Les requérants ont-ils eu à leur disposition une voie de recours effective au sens de l’article 13 de la Convention pour faire valoir leurs griefs tirés des articles 8 et 9 ?