Mortier împotriva Belgiei

Comunicat la 3 decembrie 2018 A DOUA RĂSPUNSURI nr. 770/01/17 Tom MORTIER împotriva Belgiei, introdusă la 6 noiembrie 2017 DE LA L a) însărcinată cu verificarea respectării procedurii și a condițiilor prevăzute de legea din 28 mai 2002 privind eutanasia nu descoperă nici o încălcare a legii. Această decizie nu este publică. În februarie 2014, reclamantul a depus o plângere împotriva D. pe marginea ordinii medicilor din Brabant flamandă și Bruxelles. Reclamantul nu a fost informat cu privire la acțiunile întreprinse în urma plângerii sale având în vedere caracterul confidențial al procedurii și a depus, de asemenea, o plângere penală împotriva X 4 aprilie 2014 care a fost închisă printr-o decizie de clasificare fără întârziere adoptată de procurorul general al regelui la 8 mai 2017 din cauza lipsei de probe.

Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul afirmă că statul nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a proteja viața mamei sale, în măsura în care procedura prevăzută de legea din 28 mai 2002 nu ar fi fost respectată în speță, astfel încât garanțiile prevăzute de aceasta să fie pe deplin iluzorii. De asemenea, acesta invocă, în esență, o încălcare a părții procedurale a articolului 2 din convenție în ceea ce privește lipsa unei anchete aprofundate și efective asupra faptelor pe care le-a denunțat.

Reclamantul se plânge în special de lipsa de independență a comisiei în măsura în care D. a fost, de asemenea, co-președinte al comisiei și că, cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, mama reclamantului a donat 2 500 EUR în beneficiul asociației al cărei președinte era D. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că, din cauza încălcării dreptului la viață al mamei sale, dreptul la respectarea integrității sale psihice și a vieții de familie a fost, de asemenea, ignorat. Întrebări cu privire la părți Reclamantul a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (compararea Slimani c. Franța, n 57671/00, CEDH 2004) IX (extrași)) Dreptul la viață al mamei reclamantului astfel cum este garantat prin art. 2 din convenție a fost respectat?

În special, statul este conform cu obligațiile sale preventive care decurg din această dispoziție (a se vedea, pentru principiile generale aplicabile, și compară, Lambert și alte c. Franța [GC], 46043/14, CEDO 2015 (extracturi) și trimiterile menționate la punctele 136-139) au fost efectuate o anchetă efectivă care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 2 din convenție (pentru principiile generale, a se vedea, mutatis mutandis Mustaf a Tunç și Fecire Tunç c. Turcia [GC], n 24014/05, § 169-182, 14 aprilie 2015 și Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], n 56080/13, §§ 214-221, 19 decembrie 2017) Se ridică o întrebare separată în ceea ce privește dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată și de familie, astfel cum este garantat prin art. 8 din convenție (a se vedea Glass c. Regatul Unit, nr 61827/00, CEDH 2004 II, Koch c. Germania, n 497/09, 19 iulie 2012 și Lambert și alții, citată anterior, § 184) Dacă da, această dispoziție a fost ignorată?

Communiquée le 3 décembre 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 78017/17 Tom MORTIER contre la Belgique introduite le 6 novembre 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’euthanasie de la mère du requérant, atteinte de dépression chronique, effectuée par le docteur D. à l’insu du requérant et de sa sœur. La commission fédérale de contrôle et d’évaluation (« la commission ») chargée de vérifier le respect de la procédure et des conditions prévues par la loi du 28 mai 2002 relative à l’euthanasie ne décela aucun manquement à la loi. Cette décision n’est pas publique. Le 16 février 2014, le requérant déposa une plainte contre D. auprès de l’ordre des médecins du Brabant flamand et de Bruxelles. Le requérant ne fut pas informé des suites réservées à sa plainte eu égard au caractère confidentiel de la procédure. Il déposa également une plainte pénale contre X le 4 avril 2014 qui fut clôturée par une décision de classement sans suite prise par le procureur du Roi le 8 mai 2017 en raison du manque de preuves.

Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant allègue que l’État a failli à ses obligations positives de protéger la vie de sa mère dans la mesure où la procédure prévue par la loi du 28 mai 2002 n’aurait pas été respectée en l’espèce, de sorte que les garanties qu’elle prévoit étaient tout à fait illusoires. Il invoque également en substance une violation du volet procédural de l’article 2 de la Convention eu égard à l’absence d’enquête approfondie et effective sur les faits qu’il a dénoncés. Le requérant se plaint notamment du manque d’indépendance de la commission dans la mesure où D. était également co-président de ladite commission et que, quelques semaines avant son décès, la mère du requérant fit un don de 2 500 euros au profit de l’association dont D. était président.

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant allègue que, du fait de la violation du droit à la vie de sa mère, le droit au respect de son intégrité psychique et de sa vie familiale a également été méconnu.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention (comparer Slimani c. France , n o 57671/00, CEDH 2004 ‑ IX (extraits)) ? 2. Le droit à la vie de la mère du requérant tel que garanti par l’article 2 de la Convention a-t-il été respecté ? En particulier, l’État s’est ‑ il conformé à ses obligations préventives découlant de cette disposition (voir, pour les principes généraux applicables, et comparer, Lambert et autres c. France [GC], n o 46043/14, CEDH 2015 (extraits), et les références citées aux paragraphes 136 à 139) ? 3. Une enquête effective répondant aux exigences de l’article 2 de la Convention a-t-elle été menée en l’espèce (pour les principes généraux, voir, mutatis mutandis , Mustaf a Tunç et Fecire Tunç c. Turquie [GC], n o 24014/05, §§ 169-182, 14 avril 2015, et Lopes de Sousa Fernandes c. Portugal [GC], n o 56080/13, §§ 214-221, 19 décembre 2017) ? 4. Une question distincte se pose-t-elle au regard du droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale tel que garanti par l’article 8 de la Convention (voir Glass c. Royaume-Uni , n o 61827/00, CEDH 2004 ‑ II, Koch c. Allemagne , n o 497/09, 19 juillet 2012, et Lambert et autres , précité, § 184) ? Si tel est le cas, cette disposition a-t-elle été méconnue ?