IMPULS TELECOMPANIYA, TOV v. UKRAINE

Comunicat la 11 septembrie 2018 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 51010/10 TELECOMPANIYA IMPULS, TOV împotriva Ucrainei depusă la 27 august 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Telecompaniya Impuls, TOV („societatea reclamantă”), este o societate privată înregistrată în Ucraina. Este reprezentată în fața Curții de către V.V. Yefynko, avocat practicant în Vyshgorod. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă este o societate de radiodifuziune de televiziune. A solicitat o licență pentru furnizarea de servicii de program. La 30 ianuarie 2008, autoritatea de licență a emis o factură societății reclamante care a solicitat să plătească o taxă de licență în valoare de 3337.96 hryvnia ucraineană (UAH – aproximativ 445 euro (EUR) la momentul materialului).

La 20 februarie 2008, societatea reclamantă a plătit taxa. La 6 martie 2008, autoritatea de licență a eliberat licența societății reclamante care îl autorizează să furnizeze servicii de program. În anexa nr. 7 la licență, autoritatea de licență a indicat lista programelor de televiziune și radio care urmează să fie furnizate ca parte a serviciului de program. Societatea reclamantă a depus o cerere la instanța internă, cerând rambursarea taxei pe care le-a fost solicitată să le plătească și anularea anexei nr. 7 la licență. În special, a susținut că condițiile nu au nicio bază juridică în legislația internă. La 5 noiembrie 2008, Curtea Administrativă a Circuitului Donetsk a permis cererea societății reclamante.

Curtea a constatat că condițiile – pentru a plăti taxa de licență și limitarea listei de programe de televiziune și radio – nu erau în conformitate cu dreptul intern în vigoare. Curtea a ordonat rambursarea taxei către reclamant și anularea anexei contestate nr. 7. La 27 februarie 2009, Curtea Administrativă de Apel Donetsk a modificat parțial hotărârea instanței de primă instanță, dar încă deținută în favoarea reclamantului. Autoritatea de licență a apelat în cassare. În apelul său privind punctele de drept, a formulat argumente numai în ceea ce privește plata taxei de licență. Societatea reclamantă în observațiile sale la recursul pe punctele de drept a susținut că condițiile impugnate sunt ilegale și disproporționale și invocate, printre altele, art. 10 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

La 14 aprilie 2010, Curtea Administrativă Superioră a anulat hotărârile instanțelor inferiore și a respins cererea reclamantului atât în ceea ce privește taxa de licență, cât și în ceea ce privește anexa nr. Curtea nu a evaluat hotărârile instanțelor inferioare și nu a răspuns la argumentele formulate de societatea reclamantă în observațiile sale la apelul asupra punctelor de drept. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Legii privind televiziune și radiodifuziune ( Secțiunea 39 – Broadcasting pe rețele multicanale „6. Operatorul unei rețele multicanale poate furniza un serviciu de program sub rezerva obținerii unei licențe pentru furnizarea de servicii de program. 7. Prestarea unui serviciu de program unui abonat se efectuează pe baza unui acord între abonat și licențiat încheiat în conformitate cu legislația aplicabilă.

Hotărârea trebuie să precizeze: tipul pachetului de program furnizat (serviciul de program universal, pachetul standard sau pachetul personalizat); lista programelor de televiziune și radio care urmează să fie furnizate unui abonat; taxa pentru pachetul și/sau taxa pentru furnizarea anumitor programe de televiziune și radio. 8. Până la încheierea acordului de mai sus, furnizorul nu este autorizat să modifice caracteristicile serviciului de program definite în subsecțiunea 7 din prezenta secțiune fără consimțământul oficial al abonatului.” Secțiunea 40 – Licența furnizorilor de servicii de programe „3. Solicitarea unei licențe de furnizare a serviciilor de programe se depune în conformitate cu cerințele articolului 24 din prezenta lege.

Solicitarea este anexată la aceasta: (a) conceptul general al programelor de rambursare dobândite pentru retransmisie; (b) documentele care confirmă achiziționarea de programe de la un alt radiodifuzor și dreptul de retransmisie; ... 4. Conceptul general (principiul) de selectare a programelor de retransmisie (oferte abonaților) este o anexă obligatorie la licența de radiodifuzare. 6. Pe baza rezultatelor examinării cererii, autoritatea de licență poate decide: (a) să elibereze licența către furnizorul de servicii de program; (b) să aprobe pachetul (pachete) de programe ale serviciului de program universal din oraș, satul, etc. și/sau pe teritoriile în care trebuie furnizat serviciul de program ...” Actul nu conține obligația de a plăti o taxă pentru licența de a furniza servicii de program.

Cu toate acestea, la 19 aprilie 2006, autoritatea de licență a emis Instrucția nr. 357, care definește procedura de eliberare a licenței de servicii de program. Alineatul 10 din Instrucția prevede că o taxă este achitabilă pentru licență. COMPLAINTS Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 din Convenție, că decizia Curții administrative superioare din 14 aprilie 2010 nu a fost motivată, de asemenea, se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că limitarea listei de programe pe care le-a fost permisă să le furnizeze constituie o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare. În sfârșit, societatea reclamantă se plânge de o încălcare a drepturilor sale de proprietate, astfel cum se garantează la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza faptului că este obligată ilegal să plătească o taxă de licență.

Limitarea listei de programe și obligația de a plăti taxa de licență au constituit o interferență cu libertatea de exprimare a reclamantului, în sensul articolului 10 § 1 din Convenție? În cazul în care a fost această interferență prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 10 § 2? În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în afirmativ, această interferență a fost în conformitate cu cerințele de la art. 1 din Protocol, în conformitate cu cerințele de la art. 1 din Convenția, a existat o interferență cu posesele reclamantului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Nu. 1?

Communicated on 11 September 2018

FOURTH SECTION

Application no. 51010/10

TELECOMPANIYA IMPULS, TOV

against Ukraine lodged on 27 August 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Telecompaniya Impuls, TOV (“the applicant company”), is a privately owned company registered in Ukraine. It is represented before the Court by V.V. Yefymenko, a lawyer practising in Vyshgorod. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant company is a television and radio broadcasting company. It applied for a licence to provide programme services. On 30 January 2008 the licensing authority issued an invoice to the applicant company requiring it to pay a licence fee in the amount of 3337.96 Ukrainian hryvnias (UAH – approximately 445 euros (EUR) at the material time). On 20 February 2008 the applicant company paid the fee.

On 6 March 2008 the licensing authority issued the licence to the applicant company authorising it to provide programme services. In Annex no. 7 to the licence the licensing authority indicated the list of television and radio programmes to be provided as part of the programme service. The applicant company lodged a claim with the domestic courts, seeking reimbursement of the fee that it had been requested to pay and the annulment of Annex no. 7 to the licence. In particular, it argued that the conditions had no legal basis in domestic law. On 5 November 2008 the Donetsk Circuit Administrative Court allowed the applicant company’s claim. The court found that the conditions – to pay the licence fee and the limitation of the list of television and radio programmes – were not in compliance with the domestic law in force.

The court ordered reimbursement of the fee to the applicant and the annulment of the disputed Annex no. 7. The licensing authority appealed. On 27 February 2009 the Donetsk Administrative Court of Appeal partly amended the judgment of the first-instance court but still held in the applicant’s favour. The licensing authority appealed in cassation. In its appeal on points of law it made arguments only with respect to the payment of the licence fee. The applicant company in its observations to the appeal on points of law argued that the impugned conditions were illegal and disproportional and invoked, inter alia , Article 10 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. On 14 April 2010 the Higher Administrative Court quashed the judgments of the lower courts and rejected the applicant’s claim both as to the licence fee and as to Annex no. 7. The higher court found the conditions to be in compliance with the domestic law.

The court did not evaluate the decisions of the lower courts and did not respond to the arguments raised by the applicant company in its observations to the appeal on points of law. B. Relevant domestic law The relevant provisions of the Television and Radio Broadcasting Act ( Закон “Про телебачення і радіомовлення” ), as in force at the material time, read as follows: Section 39 – Broadcasting on multichannel networks “6. The operator of a multichannel network may provide a programme service subject to obtaining a licence to provide programme services. 7. The provision of a programme service to a subscriber is performed on the basis of an agreement between the subscriber and licensee concluded in accordance with the applicable legislation.

The agreement must specify: the type of programme package provided (universal programme service, standard package or customised package); the list of television and radio programmes to be provided to a subscriber; the fee for the package and/or the fee for the provision of certain television and radio programmes. 8. Until termination of the above agreement, the provider is not permitted to amend the characteristics of the programme service defined in subsection 7 of this section without the official consent of the subscriber.” Section 40 – Licensing of programme service providers “3. A request for a licence to provide programme services shall be lodged in accordance with the requirements of section 24 of this Act.

The request shall have annexed to it: (a) the general concept of bundling programmes acquired for rebroadcast; (b) documents confirming the acquisition of programmes from another broadcaster and the right for their rebroadcast; ... 4. The general concept (principles) of selecting programmes for rebroadcast (offers to subscribers) is a mandatory annex to the broadcasting licence. This annex should be re-registered annually… 6. Based on the results of the examination of the request the licensing authority may decide: (a) to issue the licence to the programme service provider; (b) to approve the package (packages) of programmes of the universal programme service in the town, village, etc. and/or on the territories where the programme service is to be provided ...” The Act does not contain the requirement to pay a fee for the licence to provide programme services.

However, on 19 April 2006 the licensing authority issued Instruction no. 357, which defines the procedure for issuing a programme service licence. Paragraph 10 of the Instruction provides that a fee is payable for the licence. COMPLAINTS The applicant company complains under Article 6 of the Convention that the decision of the Higher Administrative Court of 14 April 2010 was not reasoned. It also complains under Article 10 of the Convention that the limitation of the list of programmes that it was permitted to provide amounted to a violation of its right to freedom of expression. Lastly, the applicant company complains of a violation of its property rights as secured by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention owing to the fact that it was unlawfully required to pay a licence fee.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Have the limitation of the list of programs and the requirement to pay the licence fee amounted to an interference with the applicant’s freedom of expression, within the meaning of Article 10 § 1 of the Convention? If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 10 § 2? Were the reasons given by the domestic courts to justify the alleged interference with the applicant company’s rights under Article 10 of the Convention relevant and sufficient? 2. Has there been an interference with the applicant’s possessions within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? In the affirmative, was this interference in compliance with the requirements of Article 1 of Protocol No. 1?