UYSAL v. TURKEY

Comunicat la 24 septembrie 2018 SECȚIUNE Cerere nr. 44502/14 Ruzan UYSAL împotriva Turciei depusă la 11 iunie 2014 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă în principal la privarea proprietăților sale fără nicio compensație în schimbul expropiării terenurilor sale. Administrația a inițiat negocieri de expropriare cu reclamantul pentru repartizarea unei părți a terenurilor sale. Ei au convenit cu privire la expropriarea cu condiția ca administrația să obțină terenurile reclamantului la un preț simbolic și, în schimb, să facă o modificare a planului de zonare în ceea ce privește terenurile rămase, pentru a-l face eligibil pentru construcția unei stații de gaze. În urma consensului, proprietatea reclamantului a fost transferată în municipalitatea Istanbul. Cu toate acestea, administrația nu a efectuat modificările planului de zonaj, în contravenție cu angajamentul său anterior. Reclamantul a introdus un caz de anulare a înregistrării terenului asupra administrației și a solicitat compensații pentru de facto Curtea Civilă de Jurisdicție Generală Bakırköy a acceptat totuși cererea de compensare a reclamantului; și-a respins cererea de anulare a înregistrării, constatând că partea deducită a proprietății constituia un drum. Curtea de Casație a anulat această hotărâre, având în vedere deducerea impugnată în terenul reclamantului ca contribuție la costurile de planificare ( Düzenleme ortaklık payı ), pentru care nu este necesară nicio plată a compensației. La 28 iunie 2013, Curtea Constituțională a considerat inadmisibilă cererea individuală a reclamantului pentru a fi evident nefondată. Reclamantul susține că a fost privat de proprietatea sa fără a fi fost compensat, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție. A existat o încălcare a bucurării pașnice a bunurilor reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția din cauza înregistrării proprietăților sale în sine a administrației fără a plăti valoarea reală a bunurilor sale, în special, ținând seama de angajamentul său anterior privind modificarea relevantă a planului de zonare, care ar permite reclamantului să construiască o stație de gaze în terenul rămas? În plus, a ajuns concluzia Curții de Casație, și anume, că terenurile în cauză au fost deduse ca contribuție la costurile de planificare, au avut o bază juridică suficientă? În special, a existat o decizie în acest sens înainte de înregistrarea terenului deținut, care constituie mai mult de 40% din suprafața totală prevăzută de secțiunea 18 din Legea privind zoningul, privind administrația?

Communicated on 24 September 2018

SECOND SECTION

Application no. 44502/14

Rușan UYSAL

against Turkey

lodged on 11 June 2014

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application mainly concerns the applicant’s deprivation of his property without any compensation in return for the expropriation of his land.

The administration initiated expropriation negotiations with the applicant for the assignment of part of his land. They agreed on expropriation on the condition that the administration would obtain the applicant’s land at a symbolic price and would, in exchange, make a change in the zoning plan in respect of the remaining land in order to make it eligible for the construction of a gas station. Following the consensus, the applicant’s property was transferred to the Istanbul Municipality. However the administration did not make the changes in the zoning plan, contrary to its previous commitment.

The applicant introduced a case for the annulment of the land’s registration on the administration and claimed compensation for

de facto

expropriation. The Bakırköy Civil Court of General Jurisdiction accepted the applicant’s compensation request, however; dismissed his claim for the annulment of the registration, finding that the deducted part of the property constituted a road. The Court of Cassation quashed that judgment, considering the impugned deduction in the applicant’s land as contribution to planning costs (

düzenleme ortaklık payı

), for which no payment of compensation is required.

On 28 June 2013 the Constitutional Court found the applicant’s individual application inadmissible for being manifestly ill-founded.

The applicant alleges that he was deprived of his property without having been compensated, contrary to Article 1 of Protocol No.1 of the Convention.

QUESTIONS tO THE PARTIES

Has there been a violation of the applicant’s peaceful enjoyment of possessions under Article 1 of Protocol No.1 to the Convention on account of the administration’s registration of his property on itself without paying the real value of his property, in particular, taking account of its previous commitment regarding the relevant amendment to the zoning plan which would enable the applicant to build a gas station in the remaining land?

Moreover, was the conclusion reached by the Court of Cassation, namely, that the land at issue had been deducted as contribution to planning costs, had sufficient legal basis? In particular, was there any decision to that effect before the registration of the deducted land, which constituted more than 40% of the total surface area foreseen by Section 18 of the Zoning Law, on the administration?