UYSAL v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
UYSAL v. TURKEY (CtEDO, 2018)
Comunicat la 24 septembrie 2018 SECȚIUNE Cerere nr. 44502/14 Ruzan UYSAL împotriva Turciei depusă la 11 iunie 2014 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă în principal la privarea proprietăților sale fără nicio compensație în schimbul expropiării terenurilor sale. Administrația a inițiat negocieri de expropriare cu reclamantul pentru repartizarea unei părți a terenurilor sale. Ei au convenit cu privire la expropriarea cu condiția ca administrația să obțină terenurile reclamantului la un preț simbolic și, în schimb, să facă o modificare a planului de zonare în ceea ce privește terenurile rămase, pentru a-l face eligibil pentru construcția unei stații de gaze. În urma consensului, proprietatea reclamantului a fost transferată în municipalitatea Istanbul. Cu toate acestea, administrația nu a efectuat modificările planului de zonaj, în contravenție cu angajamentul său anterior. Reclamantul a introdus un caz de anulare a înregistrării terenului asupra administrației și a solicitat compensații pentru de facto Curtea Civilă de Jurisdicție Generală Bakırköy a acceptat totuși cererea de compensare a reclamantului; și-a respins cererea de anulare a înregistrării, constatând că partea deducită a proprietății constituia un drum. Curtea de Casație a anulat această hotărâre, având în vedere deducerea impugnată în terenul reclamantului ca contribuție la costurile de planificare ( Düzenleme ortaklık payı ), pentru care nu este necesară nicio plată a compensației. La 28 iunie 2013, Curtea Constituțională a considerat inadmisibilă cererea individuală a reclamantului pentru a fi evident nefondată. Reclamantul susține că a fost privat de proprietatea sa fără a fi fost compensat, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție. A existat o încălcare a bucurării pașnice a bunurilor reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția din cauza înregistrării proprietăților sale în sine a administrației fără a plăti valoarea reală a bunurilor sale, în special, ținând seama de angajamentul său anterior privind modificarea relevantă a planului de zonare, care ar permite reclamantului să construiască o stație de gaze în terenul rămas? În plus, a ajuns concluzia Curții de Casație, și anume, că terenurile în cauză au fost deduse ca contribuție la costurile de planificare, au avut o bază juridică suficientă? În special, a existat o decizie în acest sens înainte de înregistrarea terenului deținut, care constituie mai mult de 40% din suprafața totală prevăzută de secțiunea 18 din Legea privind zoningul, privind administrația?