HOTĂRÂREA DE DECIZIE Nr. 21815/08 İbrahim Halil BİLSEL împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 19 decembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Paul Lemmens, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 aprilie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl İbrahim Halil Bilsel, este un național turc, care s-a născut în 1965 și trăiește în Șanlıurfa. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Delebe și dl N. Çevirci, avocați practicanți în Șanlıurfa. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a avut trei parcele de teren în Sırrın, în districtul Merkez din Șanlıurfa, care au fost înregistrate în registrul terestrelor ca parcela nr. 1443, 1444 și 1445. La o dată necunoscută, municipalitatea Șanlıurfa (denumită în continuare „comunitatea”) a început să utilizeze plățile de teren ale reclamantului în vederea construcției unui drum. La 9 mai 2002, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului Civil Șanlıurfa de Primă Instanță împotriva Comunității și a solicitat valoarea de piață a terenurilor sale ca compensație pentru expropriarea de facto. La 30 mai 2007, Tribunalul Civil Șanlıurfa a acordat reclamantului 117.775.95 lire turce (TRY) plus dobânzi la rata legală, care decurge de la 9 mai 2002. Cererea de recurs și rectificare a reclamantului a fost respinsă de Curtea de Casație, iar hotărârea a devenit finală la 16 octombrie 2008. La 30 iulie 2009, municipalitatea a plătit în întregime acordarea de compensare, împreună cu interesul statutar, reclamantului. Legea și practicile interne relevante O descriere a dreptului și practicii interne în ceea ce privește Comisia de compensare (a se vedea punctul 14 de mai jos) poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013 și Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013. COMPLAINTĂ 10. Invocând art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de întârzierea în achiziția de compensare pentru expropriarea de facto a terenurilor sale. 11. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii și a echității procedurii interne. 12. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că desemnarea parcelelor sale de teren ca zona rutieră în planul local de dezvoltare a terenurilor și-a încălcat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale. HOTĂRÂREA privind art. 6 § 1 din Convenție (lungătatea procedurilor interne și aplicarea întârziere a hotărârii) 13. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că autoritățile au întârziat să-i plătească suma de compensare acordată de instanțe interne. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, s-a plâns cu privire la durata necorespunzătoare a procedurilor interne. 14. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat în Turcia o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii, executarea întârziere a hotărârilor și neexecuția hotărârilor. În consecință, ei au susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne, deoarece el nu a formulat nici o cerere Comisiei de compensare. 15. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). În continuare, în deciziile sale în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013) și Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013), Curtea a declarat cererile inadmisibile din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noua soluție. accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii și nerespectarea autorităților pentru aplicarea hotărârilor judiciare. 16. Curtea constată că în hotărârea sa în cazul Ümmühan Kaplan (citat mai sus, § 77), el a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, aplicațiile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 17. Cu toate acestea, ținând seama de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea recursului intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazurile Turgut și alții și Demiroğlu și alții, citate mai sus. 18. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că plângerile reclamantei cu privire la durata procedurii interne și executarea întârzierii hotărârilor interne ar trebui respinse în temeiul articolelor 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a recourslor interne. 1 la Convenție, în sensul că nu și-a putut folosi terenul timp de 14 ani de când era desemnat ca spațiu rutier în planul local de dezvoltare a terenurilor, și s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenție în legătură cu echitatea procedurii. 20. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 ianuarie 2018. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului
Application no. 21815/08
İbrahim Halil BİLSEL
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19
December 2017 as a Committee composed of:
Nebojša Vučinić,
President,
Paul Lemmens,
Stéphanie Mourou-Vikström,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 April 2008,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr İbrahim Halil Bilsel, is a Turkish national, who was born in 1965 and lives in Șanlıurfa. He was represented before the Court by Mr
H. Delebe and Mr N. Çevirci, lawyers practising in Șanlıurfa.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicant had three plots of land in Sırrın, in the Merkez District of Șanlıurfa, which had been registered in the land register as plot nos.
1443, 1444 and 1445.
5.
On an unknown date, the Municipality of Șanlıurfa (hereinafter referred to as “the Municipality”) started using the applicant’s plots of land with a view to construction of a road.
6.
On 9 May 2002 the applicant brought an action before the Șanlıurfa Civil Court of First Instance against the Municipality and requested the market value of his land as compensation for
de facto
expropriation.
7.
On 30 May 2007 the Șanlıurfa Civil Court of First Instance awarded the applicant 117,775.95 Turkish liras (TRY) plus interest at the statutory rate, running from 9 May 2002. The applicant’s appeal and rectification request were both dismissed by the Court of Cassation, and the judgment became final on 16 October 2008.
8.
On 30 July 2009 the Municipality paid the compensation award in full, together with the statutory interest, to the applicant.
B.
Relevant domestic law and practice
9.
A description of the domestic law and practice with respect to the Compensation Commission (see paragraph 14 below) may be found in
Turgut and Others v.
Turkey
(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013 and
Demiroğlu and Others v. Turkey
(dec.), no. 56125/10, 4 June 2013.
10.
Invoking Article 6 § 1 of the Convention and Article
1 of Protocol
No.
1 to the Convention, the applicant complained about the delay in the payment of compensation award for
de facto
expropriation of his land.
11.
The applicant complained of violations of his right to a fair trial under Article 6 § 1 of the Convention on account of both the length and the fairness of the domestic proceedings.
12.
The applicant further complained under Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention that the designation of his plots of land as road area in the local land development plan had breached his right to peaceful enjoyment of his possessions.
A.
As to Article 6 § 1 of the Convention (length of domestic proceedings and delayed enforcement of judgment)
13.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the authorities delayed paying him the compensation amount awarded by the domestic courts. He also complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of domestic proceedings.
14.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a Compensation Commission had been established in Turkey to deal with applications concerning the length of proceedings, the delayed execution of judgments and the non-execution of judgments. Accordingly, they maintained that the applicant had not exhausted domestic remedies, as he had not made any application to the Compensation Commission.
15.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v.
Turkey
(no. 24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decisions in the cases of
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013) and
Demiroğlu and Others v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013), the Court declared the applications inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this remedy was
a priori
accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the length of proceedings and the failure of the authorities to enforce judicial decisions.
16.
The Court notes that in its judgment in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
17.
However, taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the applicant’s failure to make use of the domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the cases of
Turgut and Others
and
Demiroğlu and Others
, cited above.
18.
In view of the above, the Court concludes that the applicant’s complaints regarding the length of domestic proceedings and the delayed enforcement of domestic judgments should be rejected under Article
35
§§
1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
Other Complaints
19.
The applicant also complained of a violation of Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention in that he had been unable to use his land for 14
years since it had been designated as road area in the local land development plan. He further complained under Article 6 of the Convention about the fairness of the proceedings.
20.
In the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court concludes that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. Accordingly, the Court rejects them as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3
(a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 18 January 2018.
Hasan Bakırcı
Nebojša Vučinić
Deputy Registrar
President