WOJCZUK c. POLOGNE

Comunicat la 27 septembrie 2018 Prima secțiune Cerere nr. 22190/17 Ireusz WOJCZUK împotriva Poloniei introdusă la 8 martie 2017 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ireneusz Wojczuk, este un resortisant polonez născut în 1967 și rezident în Varșovia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 2012, la o dată care nu a fost precizată în cerere, reclamantul sesizează Tribunalul Districtual Warszawa, prin scrisoarea din 6 decembrie 2012, instanța de district a solicitat reclamantului să îi comunice adresa de reședință (adres zamyszkania), printr-o scrisoare din 6 decembrie 2012. La 17 ianuarie 2013, reclamantul a solicitat Ministerului de Interne să-i comunice adresa de domiciliu (adresa zameldowania) a MB, adică adresa declarată la registrul național al populației. În sprijinul cererii sale, acesta a furnizat scrisoarea menționată anterior la 6 decembrie 2012. La 24 ianuarie 2013, Tribunalul de District, hotărând în temeiul articolului 130 alineatul (1) și al articolului 2 din Codul de procedură civilă ( La 7 mai 2013, Ministerul de Interne a respins cererea din 17 ianuarie 2013 pentru motivul că reclamantul nu i-a prezentat elemente susceptibile să îi permită să identifice în registru persoana vizată în cererea sa. În acest context, acesta a arătat că comunicarea către reclamant a datelor de contact ale tuturor persoanelor cu inițialele MB și în vârstă de aproximativ 28 de ani ar fi afectat drepturile de personalitate ale acestora. El a observat că datele privind locul de muncă nu au fost înregistrate în registrul național, astfel de informații nu au fost utile identificării persoanei căutate. La 10 octombrie 2014, reclamantul a inițiat în fața instanței de district o nouă acțiune împotriva MB privind despăgubirea prejudiciilor suferite ca urmare a presupusei încălcări care ar fi avut loc în cadrul procedurii penale desfășurate de instanța respectivă în 2012. La 9 martie 2015, tribunalul de district a dispus trimiterea cererii respective la:la 27 martie 2015, reclamantul a solicitat președintelui Tribunalului de District să furnizeze informații cu privire la vârsta MB și la numele de oraș în care își avea reședința. La 25 mai 2015, președintele Tribunalului de District l-a exonerat pe reclamant de această cerere pe motiv că, în conformitate cu Legea din 6 septembrie 2001 privind accesul la informațiile publice, aceste informații nu erau accesibile publicului. La 14 septembrie 2015, Tribunalul Regional din Varșovia a anulat decizia din 9 martie 2015. El a indicat că, în speță, actul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tribunalul regional a considerat ulterior că, în aceste circumstanțe, faptul că reclamantul nu-i comunicase adresa de reședință a pârâtului nu îl împiedica să continue procedura. La 26 octombrie 2015, Tribunalul de District l-a informat pe reclamant cu privire la ceea ce a solicitat la adresa locului de muncă al pârâtei și i-a solicitat acesteia să își prezinte observațiile cu privire la fond. La 12 noiembrie 2015, Tribunalul l-a somat pe reclamant să îi comunice adresa de reședință a MB, în termen de șapte zile și sub pedeapsa de trimitere a cererii sale, în cazul în care aceasta nu mai lucra la tribunalul de district și, prin urmare, cererea nu mai putea fi comunicată la locul său de muncă. La 17 februarie 2016, în conformitate cu art. 144 alineatul (1) din CPC, tribunalul de district l-a exonerat pe reclamant de cererea sa de numire a unui curator pentru pârâtă. Tribunalul de District solicită reclamantului să îi comunice adresa de reședință a părții pârâte. La 7 aprilie 2016, hotărând în temeiul articolului 130 alineatul (1) și al articolului 2 din CPC, Tribunalul de District a dispus retrimiterea cererii în cauză reclamantului pe motiv că acesta nu i-a comunicat adresa de reședință a părții pârâte. Potrivit instanței, aceasta presupunea că cererea reclamantului a fost considerată ca neprezentată anterior. La 25 aprilie 2016, reclamantul a recurs la această decizie și a indicat că a solicitat Ministerului de Interne să îi comunice adresa de domiciliu a MB înregistrată în registrul național al populației și a solicitat în mod repetat președintelui Tribunalului de District să îi comunice adresa de reședință a adversarului său. La 26 septembrie 2016, Tribunalul Regional a confirmat decizia din 7 aprilie 2016. În motivele sale, Tribunalul a indicat că cererea reclamantului nu mai putea fi comunicată la locul său de muncă, din moment ce aceasta din urmă nu mai lucra la tribunalul de district. El a adăugat că, în cazul în care reclamantul ar fi comunicat Ministerului de la mai multe informații cu privire la adversarul său, acesta i-ar fi comunicat adresa de domiciliu a MB. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă art. 126 din CPC stabilește condițiile de formă pe care trebuie să le respecte actele de procedură și elementele conținutului acestora. În conformitate cu art. 126 alineatul (2) din Cod, un act Ö d Õin trebuie să indice, printre altele, locul de reședință al părților la procedură și adresele acestora. În conformitate cu art. 130 alineatele (1) și (2) din CPC, în cazul în care partea la procedură nu rectifică în termenul stabilit viciile de formă ale unui act de procedură care împiedică continuarea acesteia, instanța dispune retrimiterea actului în cauză, ceea ce înseamnă că acțiunea este considerată ca neprezentată anterior. La art. 135 din CPC prevede că notificarea unui act de procedură se face la domiciliu, la locul de muncă sau în orice alt loc în care poate fi prezent destinatarul. În conformitate cu art. 143 din CPC, în cazul în care o piesă de procedură care implică pentru partea interesată obligația de a acționa pentru apărarea drepturilor sale nu poate fi reglementată acesteia, deoarece locul său de ședere nu este cunoscut, notificarea acestui document se referă la curatorul părții absente desemnate de instanța competentă în acest domeniu la cererea unei persoane interesate. În conformitate cu art. 144 alineatul (1) din CPC, în cazul în care reclamantul acțiunii justifică suficient faptul că locul de ședere al părții adverse este necunoscut, se procedează la desemnarea curatorului pârâtului absent. Dispozițiile relevante din Codul civil În conformitate cu art. 25 din Codul civil, locul de reședință al unei persoane fizice este locul în care această persoană își are reședința permanentă. Dispozițiile relevante ale legii din 10 aprilie 1974 privind registrul național al populației și documentele de identitate În conformitate cu art. 44 litera (h) punctul 2.1 din lege, astfel cum a fost formulat la momentul respectiv, datele din registrul național al populației pot fi comunicate unei persoane fizice cu condiția ca aceasta să dovedească interesul acesteia. În temeiul articolului 44 litera (a) punctul 2.13 din lege, adresa comunicată de un particular este înregistrată în registru. În conformitate cu art. 44 litera (i) alineatul (3) din lege, ministrul de la ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ În conformitate cu art. 44 litera (i) alineatul (5) din lege, o autoritate administrativă competentă refuză accesul la datele înregistrate în registru în cazul în care există un risc de a afecta drepturile de personalitate ale unui particular ale cărui date sunt vizate de cerere sau de cele ale altor persoane. Potrivit ministrului landurilor din 18 noiembrie 2002 privind modalitățile de acces la datele din registru, în sprijinul cererii sale de a furniza datele înregistrate în registru, persoana interesată trebuie să furnizeze date care să permită identificarea persoanei a cărei adresă este solicitată, cum ar fi vârsta, locul nașterii, adresa anterioară. Jurisprudența pertinentă a Curții Supreme Potrivit jurisprudenței Curții Supreme relevante în speță, un act din care face parte trebuie să precizeze fie adresa de reședință a pârâtului, fie 1494/00). Actele de procedură destinate unui particular care desfășoară o activitate profesională ca persoană fizică trebuie să fie comunicate acestuia în conformitate cu normele aplicabile persoanelor fizice, și anume la domiciliul său, la locul său de muncă sau în orice alt loc în care poate fi prezent destinatarul actului (hotărârea Tribunalului de apel din Poznań din 19 decembrie 2012, I Aca 1046/12). În ordinul său din 11 octombrie 2013 (I CSK 697/12, OSNC 2014/1/9), Curtea Supremă a precizat că: ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Cu toate acestea, în hotărârea din 17 iulie 2014 (III CZP 43/14), Curtea Supremă a declarat că lipsa adresei de reședință a pârâtului, care este o persoană fizică, constituie un viciu de formă care împiedică continuarea unui act de procedură. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza respingerii cererii sale de despăgubire, intervenită din cauza lipsei sale de a comunica instanței interne adresa de reședință a adversarului său. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a avea acces la o instanță, din cauza trimiterii cererii sale de despăgubire, decisă de instanță în temeiul articolului 130 alineatul (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 126 alineatul (2) din acest cod, din cauza lipsei de comunicare la tribunalul de district Warszawa-dmieście a adresei de reședință a părții adverse

Communiquée le 27 septembre 2018

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

22190/17

Ireneusz WOJCZUK

contre la Pologne

introduite le 8 mars 2017

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ireneusz Wojczuk, est un ressortissant polonais né en 1967 et résidant à Varsovie.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 2012, à une date non précisée dans la requête, le requérant saisit le tribunal de district de Warszawa – Śrόdmieście («

le tribunal de district

») d’une action en indemnisation dirigée contre un membre du greffe de ce tribunal («

MB

»).

Par un courrier du 6 décembre 2012, le tribunal de district enjoignit au requérant de lui communiquer l’adresse de résidence (

adres zamieszkania

) de la partie adverse.

Le 17 janvier 2013, le requérant demanda au ministère de l’Intérieur de lui communiquer l’adresse de domiciliation (

adres zameldowania

) de MB, c’est-à-dire l’adresse déclarée auprès du registre national de la population. À l’appui de sa demande, il produisit le courrier susmentionné du 6

décembre 2012.

Le 24 janvier 2013, le tribunal de district statuant en application de l’article 130 §§ 1 et 2 du code de procédure civile («

CPC

») ordonna le renvoi de la demande au requérant au motif que celui-ci ne lui avait pas communiqué d’adresse de résidence de la partie adverse.

Le 7 mai 2013, le ministère de l’Intérieur rejeta la demande de l’intéressé du 17 janvier 2013 au motif que le requérant ne lui avait pas soumis d’éléments susceptibles de lui permettre d’identifier dans le registre la personne visée dans sa demande. Il indiqua dans ce contexte que le fait de communiquer au requérant les coordonnées de toutes les personnes ayant les initiales MB et âgées d’environ 28 ans, aurait porté atteinte aux droits de la personnalité de celles-ci. Il remarqua que les données concernant le lieu de travail n’étant pas enregistrées dans le registre national, cette information n’était pas utile à l’identification de la personne recherchée.

Le 10 octobre 2014, le requérant engagea devant le tribunal de district une nouvelle action dirigée contre MB tendant à l’indemnisation du préjudice qu’il estimait avoir subi en raison de la prétendue violation laquelle se serait produite à l’occasion de la procédure pénale diligentée par ledit tribunal en 2012.

Le 9 mars 2015, le tribunal de district ordonna le renvoi de ladite demande à l’intéressé.

Le 27 mars 2015, le requérant demanda au président du tribunal de district de lui communiquer les informations à propos de l’âge de MB et du nom de ville où elle résidait.

Le 25 mai 2015, le président du tribunal de district débouta le requérant de cette demande, au motif que, selon la loi du 6 septembre 2001 sur l’accès aux informations publiques, ces informations n’étaient pas accessibles au public.

Le 14 septembre 2015, le tribunal régional de Varsovie annula la décision du 9 mars 2015. Il indiqua qu’en l’espèce, l’acte introductif d’instance aurait pu être signifié à l’adversaire du requérant à son lieu de travail, lequel lui avait été communiqué par le requérant. Le tribunal régional estima par la suite que, dans ces circonstances, le fait que le requérant ne lui avait pas communiqué d’adresse de résidence de la partie défenderesse ne lui empêchait pas de poursuivre la procédure.

Le 26 octobre 2015, le tribunal de district informa le requérant de ce qu’il avait envoyé sa demande à l’adresse du lieu de travail de la défenderesse et qu’il avait demandé à celle-ci de présenter ses observations sur le fond.

Le 12 novembre 2015, le tribunal somma le requérant de lui communiquer l’adresse de résidence de MB, sous sept jours et sous peine de renvoi de sa demande, dès lors que celle-ci, ne travaillait plus au tribunal de district. Par conséquent, la demande ne pouvait plus lui être signifiée à son lieu de travail.

Le 17 février 2016, statuant en premier et dernier ressort en application de l’article 144 § 1 du CPC, le tribunal de district, débouta le requérant de sa demande de nommer un curateur pour la défenderesse. Il estima que le requérant n’avait pas corroboré son affirmation selon laquelle l’adresse de résidence de MB lui était inconnue. Le tribunal de district enjoignit au requérant de lui communiquer l’adresse de résidence de la partie adverse.

Le 7 avril 2016, statuant en application de l’article 130 §§ 1 et 2 du

CPC, le tribunal de district ordonna le renvoi de la demande en cause au requérant au motif que celui-ci ne lui avait pas communiqué d’adresse de résidence de la partie adverse. Selon le tribunal, cela impliquait que la demande du requérant était réputée n’ayant jamais été introduite.

Le 25 avril 2016, le requérant fit recours contre cette décision. Il indiqua avoir demandé au ministère de l’Intérieur de lui communiquer l’adresse de domiciliation de MB inscrite au registre national de la population et avoir demandé à maintes reprises au président du tribunal de district de lui communiquer l’adresse de résidence de son adversaire.

Le 26 septembre 2016, le tribunal régional confirma la décision du 7

avril 2016. Dans ses motifs, il indiqua que la demande du requérant ne pouvait plus être signifiée à l’adversaire de celui-ci sur son lieu de travail dès lors que cette dernière ne travaillait plus au tribunal de district. Il ajouta que si le requérant avait communiqué au ministère de l’Intérieur des informations plus précises à propos de son adversaire, celui-ci lui aurait communiqué l’adresse de domiciliation de MB.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Les dispositions pertinentes du code de procédure civile

L’article 126 du CPC détermine les conditions de forme que doivent respecter les actes de procédure et les éléments de leur contenu. Selon l’article 126 § 2 du code, un acte introductif d’instance doit indiquer, entre autres, le lieu de résidence des parties à la procédure et leurs adresses respectives.

Selon l’article 130 § 1et 2 du CPC, si la partie à la procédure ne rectifie pas dans le délai imparti les vices de forme d’un acte de procédure empêchant la poursuite de celle-ci, le tribunal ordonne le renvoi de l’acte en question, ce qui implique que l’action est réputée n’ayant jamais été introduite.

L’article 135 du CPC prévoit que la signification d’un acte de procédure s’effectue au domicile, sur un lieu de travail ou à tout autre endroit où son destinataire peut être présent.

Selon l’article 143 du CPC, si une pièce de procédure impliquant pour la partie intéressée l’obligation d’agir pour la défense de ses droits ne peut être signifiée à celle-ci car son lieu de séjour est inconnu, la signification de ce document s’effectue au curateur de la partie absente désigné par la juridiction compétente en la matière à la demande d’une personne intéressée.

Selon l’article 144 § 1 du CPC, si le demandeur à l’action justifie suffisamment que le lieu de séjour de la partie adverse est inconnu, il est procédé à la désignation du curateur du défendeur absent.

2.

Les dispositions pertinentes du code civil

Selon l’article 25 du code civil, le lieu de résidence d’une personne physique est l’endroit où cette personne demeure en permanence avec une intention de résidence permanente.

3.

Les dispositions pertinentes de la loi du 10 avril 1974 sur le registre national de la population et les documents d’identité

Selon l’article 44 h) alinéa 2.1 de la loi, tel qu’il était formulé à l’époque des faits, les données répertoriées au registre national de la population peuvent être communiquées à un particulier à condition qu’il prouve son intérêt à en disposer.

En vertu de l’article 44 a) alinéa 2.13 de la loi, l’adresse

communiquée par un particulier est répertoriée dans le registre.

Conformément à l’article 44 i) alinéa 3 de la loi, le ministre de l’Intérieur autorise l’accès aux données répertoriées dans le registre de la population.

Selon l’article 44 i) alinéa 5 de la loi, une autorité administrative compétente en la matière refuse l’accès aux données répertoriées dans le registre en cas de risque d’atteinte aux droits de la personnalité d’un particulier dont les données sont visées par la demande ou à ceux des autres personnes.

Selon l’arrêté du ministre du l’Intérieur du 18 novembre 2002 sur les modalités d’accès aux données répertoriées dans le registre, à l’appui de sa demande de lui communiquer les données inscrites au registre, la personne intéressée doit fournir des données permettant l’identification de la personne dont l’adresse est demandée, telle que, son âge, son lieu de naissance, son adresse antérieure.

4.

La jurisprudence pertinente de la Cour suprême

Selon la jurisprudence de la Cour suprême pertinente en l’espèce, un acte introductif d’instance doit préciser soit l’adresse de résidence du défendeur, soit – comme l’indique l’article 143 du CPC – au moins l’adresse à laquelle il demeure (ordonnance de la Cour suprême du 27 septembre 2000, V

CKN

1494/00). Les actes de procédure destinés à un particulier exerçant une activité professionnelle en tant que personne physique doivent lui être signifiés selon les règles applicables aux particuliers, à savoir à son domicile, sur son lieu de travail ou à tout autre endroit où le destinataire de l’acte peut être présent (arrêt de la cour d’appel de Poznań du 19 décembre 2012, I Aca 1046/12).

Dans son ordonnance du 11 octobre 2013 (I CSK 697/12, OSNC

2014/1/9), la Cour suprême a précisé qu’en application d’articles 135 § 1 et 138 du CPC, toute «

adresse

» qui désigne l’identité du destinataire et le lieu de la remise de l’envoi, doit être considérée comme suffisante. Le terme «

le lieu de travail

» étant d’interprétation large doit se comprendre comme lieu d’exercice d’une activité professionnelle, salariée ou indépendante.

Or, dans l’ordonnance du 17 juillet 2014 (III CZP 43/14), la Cour suprême a dit que l’absence de l’adresse de résidence du défendeur, qui est une personne physique, constitue un vice de forme, qui empêche la poursuite d’un acte de procédure.

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit d’accès à un tribunal en raison du rejet de sa demande en indemnisation, intervenu au motif de son défaut de communiquer à la juridiction interne l’adresse de résidence de son adversaire.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation du droit du requérant d’accès à un tribunal, en raison du renvoi de sa demande d’indemnisation, décidé par le tribunal en application de l’article 130 § 2 du code de procédure civile combiné avec l’article 126 § 2 de ce code, au motif du défaut de communication au tribunal de district de Warszawa-Śrόdmieście de l’adresse de résidence de la partie adverse

?