LASTİK-İȘ c. TURQUIE

Comunicat la 1 octombrie 2018 a doua secțiune Cerere nr. 51188/17 LAST Invocând art. 11 din Convenție, sindicatul reclamant se plânge de o încălcare a dreptului său de a putea încheia o convenție colectivă în numele membrilor săi. Acesta susține că, după ce a atins procentul necesar pentru reprezentativitate, a depus o cerere în apropierea Ministerului Muncii care i-a acordat această putere ținând seama de numărul legal al lucrătorilor, dar tribunalele au decis să includă un număr suplimentar de lucrători care lucrau în contul unui subcontractant, nedeclarat la autoritățile competente. El contestă metoda de a lua în considerare faptul că este contrară legislației naționale și internaționale.

Întrebări adresate părților în lumina principiilor care se desprinde din jurisprudența Curții cu privire la dreptul la libertatea sindicală, amintite în Hotărârea Demir și Baykara c. Turcia ([GC], n 34503/97, §§ 109-111 și 128-170, CEDH 2008), anularea competenței sindicatului reclamant de a încheia o convenție colectivă cu angajatorul constituie o încălcare a dreptului său la libertatea sindicală, în sensul articolului 11 din Convenție?

În cazul în care această interferență a respectat condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 11 din Convenție, a respectat această interferență un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale reclamanților În mod alternativ, autoritățile turce și-au îndeplinit obligațiile pozitive prevăzute de jurisprudența Curții în materie cu privire la art. 11 (a se vedea, în ultimă instanță, Tek G În plus, instanțele interne au pus în balanță diferitele interese în prezența lor, au furnizat motive relevante și suficiente privind existența unei Annenkov și altele, precum și Rusia, nr. 31475/10, § 134 139, 25 iulie 2017 și Ö

Communiquée le 1 er octobre 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 51188/17 LASTİK-İȘ contre la Turquie introduite le 18 mai 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La présente requête concerne l’annulation par les juridictions internes du pouvoir du syndicat requérant de conclure une convention collective au nom de ses adhérents. Invoquant l’article 11 de la Convention, le syndicat requérant se plaint d’une atteinte à son droit de pouvoir conclure une convention collective au nom de ses adhérents. Il soutient qu’après avoir atteint le pourcentage nécessaire pour la représentativité, il a fait une demande près du ministère du travail qui lui a accordé ce pouvoir en prenant en considération le nombre légal des travailleurs, mais que les tribunaux ont décidé d’inclure un nombre supplémentaire des travailleurs qui travaillaient au compte d’un sous-traitant, non déclarée auprès des autorités compétentes.

Il conteste la méthode de comptage qu’il considère contraire à la législation nationale et internationale.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. À la lumière des principes qui se dégageant de la jurisprudence de la Cour concernant le droit à la liberté syndicale, rappelés dans son arrêt Demir et Baykara c. Turquie ([GC], n o 34503/97, §§ 109-111 et 128-170, CEDH 2008), l’annulation du pouvoir du syndicat requérant de conclure une convention collective avec l’employeur constitue-t-il une atteinte de son droit à la liberté syndicale, au sens de l’article 11 de la Convention?

Dans l’affirmative : - cette ingérence a-t-elle respecté les conditions « prévue par la loi », au sens de l’article 11 de la Convention ? - l’ingérence poursuivait-elle un but légitime ? - cette ingérence a-t-elle respecté un juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général de la communauté et les impératifs de sauvegarde des droits fondamentaux des requérants ? 2. Alternativement, les autorités turques ont-elles satisfait à leurs obligations positives définies par la jurisprudence de la Cour en la matière sur l’article 11 (voir, en dernier lieu, Tek Gıda İș Sendikası c. Turquie , n o 35009/05, § 50, 4 avril 2017). 3. Par ailleurs, les juridictions internes ont-elles effectué une mise en balance des différents intérêts en présence, ont-elles fourni des motifs pertinents et suffisants relatifs à l’existence de « l’ingérence » et à sa justification, et ont-elles fondé leurs conclusions sur une appréciation acceptable des faits pertinents (voir Makhmoudov c. Russie , n o 35082/04, § 67-62, 26 juillet 2007, Annenkov et autres c. Russie , n o 31475/10, §§ 134 ‑ 139, 25 juillet 2017, et Öğrü et autres c. Turquie , n os 60087/10 et 2 autres, § § 64-71, 19 décembre 2017).