SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr 17874/13 Narcis Rozalino BENCĂU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 octombrie 2018 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 7 martie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Narcis Rozalino Bencău, este un resortisant român născut în 1974 și rezident în Tulcea. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Sirbu, avocat care își desfășoară activitatea în Tulcea. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. Contextul cauzei Reclamantul este un copil născut în afara căsătoriei. El știa deja în copilăria sa identitatea presupusului său tată. La data nașterii sale, art. 60 alineatul (1) și (3) din vechiul cod al familiei ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-364/03, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. La 8 noiembrie 2007, a intrat în vigoare Legea nr. 288/2007 de modificare a CF ( Articolul II din aceeași lege prevedea că dispozițiile sale, inclusiv cele care reglementează acțiunea în căutare de paternitate și acțiunea în contestație de paternitate, erau aplicabile și copiilor care au născut înainte de intrarea în vigoare a legii. Prin decizia din 24 iunie 2008, publicată în Monitor oficial din 16 iunie 2008 În iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul II din Legea nr. 288/2007 în partea sa privind aplicarea dispozițiilor sale la acțiunile de contestare a paternității referitoare la copiii născuți înainte de intrarea sa în vigoare. printr-o decizie din 9 decembrie 2008, publicată la 23 decembrie 2008, În decembrie 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul II din Legea nr. 288/2007 în partea sa privind acțiunea în căutare de paternitate. Curtea a considerat că principiul neretroactivității legii civile nu permite aplicarea dispozițiilor noii legi persoanelor născute înainte de intrarea sa în vigoare. La 8 februarie 2011, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Petroșani (inclusiv Tribunalul de Primă Instană din Primă Instană din Petroșani) cu privire la o aciune în căutarea paternitatei. Prin hotărârea din 8 iunie 2011, Tribunalul de Primă Instană, care pune în aplicare art. 60 din CF astfel cum este în vigoare înainte de modificările aduse de Legea nr. 288/2007 (punctele 5 și 6 litera (c) sus), a declarat acțiunea tardivă pe motiv că, având în vedere dreptul aplicabil la data nașterii reclamantului, astfel cum a fost interpretat de Curtea Constituțională în decizia sa din 24 iunie 2008 (punctul 7 de mai sus), acțiunea ar fi trebuit să fie angajată în termen de un an de la data respectivă. La apelul și recursul recurentului, tribunalul departamental din Hunedoara prin hotărârea din 20 martie 2012 și tribunalul de apel din Alba-Iulia printr-o hotărâre definitivă din 11 septembrie 2012 au confirmat în fond hotărârea pronunțată în primă instanță. Dreptul și practica internă relevantă în speță 12. Dreptul intern relevant în speță este prezentat în Hotărârea Calin și alții c. România 25057/11 și 2 altele, §§ 38-45, 19 iulie 2016). 13. Prin Decizia nr. 697 din 29 noiembrie 2016, Curtea Constituțională a considerat că termenul de prescripție prevăzut la art. 60 alineatul (1) din CF care continua să se aplice pentru copiii născuți înainte de adoptarea legii nr. 288/2007 mai precis un an de la nașterea copilului mai puțin constituțional decât în cazul acțiunilor introduse de mamă sau de reprezentantul legal al copilului; acest termen a fost, în schimb, neconstituțional atunci când a fost aplicat într-o acțiune a copilului însuși. GRIFS 14. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 8 din Convenție, luat în același timp singur și în combinație cu art. 14, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță și la dreptul său de a-și respecta viața privată pe motiv că nu și-a putut stabili filiația părintească din cauza termenului de prescripție care i-ar fi fost opus în temeiul dreptului intern în vigoare la data nașterii sale. ÎN DREPT 15. Amendamentul la calificarea juridică a faptelor cauzei (Radomilja și alții c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768/12, § 114 și 124, EHR 2018), Curtea consideră că afirmațiile reclamantului trebuie examinate numai din perspectiva articolelor 8 și 14 din Convenție, care sunt astfel exprimate (a se vedea în acest sens, Calin și alții c. România 25057/11 și alte 2 § 52, 19 iulie 2016) art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. art. 14 Execuția drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurată, fără deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, la adresa unei minorități naționale, avere, naștere sau orice altă situație. Argumentele părților 16. Referindu-se la Hotărârea Calin și altele (citată la §§ 59-60), guvernul susține că cererea este tardivă : În opinia sa, având în vedere lipsa unei căi de atac efective la nivel intern pentru persoanele aflate în situația reclamantului pentru a-și stabili filiația părintească după publicarea deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 către Monitor oficial, și anume la 23 decembrie 2008 (punctul 8 de mai sus), persoana ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la data respectivă. 17. Reclamantul susține că termenul de șase luni prevăzut la art. 1 din convenție a început să curgă în litigiu la data comunicării deciziei interne definitive, și anume 11 septembrie 2012 (punctul 11 de mai sus). Evaluarea Curții 18. Curtea face trimitere la principiile generale privind termenul de șase. lunile prevăzute la art. 35 din Convenție, astfel cum au fost repetate în Hotărârile Sabri Güneș c. Turcia ([GC], n 27396/06, §§ 39-42, 29 iunie 2012) și Calin și altele (citată anterior, §§ 55-57). De asemenea, aceasta reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nimic nu impune unui reclamant să facă recurs care nu sunt nici adecvate, nici efective (Akdivar și alte c. Turcia, 16 septembrie 1996, § 67, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor□ÕIV). Utilizarea unor astfel de căi de atac are consecințe asupra stabilirii unei decizii definitive și, prin urmare, asupra computării punctului de plecare al termenului de șase luni (a se vedea, de exemplu, Prystavska c. Ucraina (dec.), nr 21287/02, CEDH 2002 maiX și Rezgui c. Franța (dec.), nr 49859/99, CEDH 2000-XI). 19. Pe de altă parte, Curtea reamintește că deja a statuat ( Calin și alții , citată anterior), că decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 (punctul 8 de mai sus) s-a efectuat într-un anumit eveniment survenit la o dată anume mai degrabă decât într-o situație continuă De aceea, după publicarea deciziei Curții Constituționale din 9 iunie 2007, Curtea Constituțională a decis să suspende și apoi să anuleze temeiul juridic pe care cel de-al treilea reclamant în această cauză l-ar fi putut invoca la nivel intern pentru a sesiza în mod valabil instanțele naționale cu privire la o acțiune în căutare de paternitate (Calin și alții, menționat anterior, § 60 și 68). În decembrie 2008 în cadrul Observatorului Oficial, persoanele născute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 (punctul 6 de mai sus) nu mai aveau o cale legală de a întreprinde o acțiune în căutarea paternității. 20. În acest context, acțiunea în căutarea paternității inițiată de reclamant la 8 februarie 2011 (punctul 9 de mai sus), adică la aproximativ doi ani și două luni de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale menționate anterior, era condamnată la eșec și nu constituia o cale de atac în sensul Convenției (a se vedea mutatis mutandis Calin și alții) , citată anterior, punctul 68. Faptul că instanțele interne au respins acțiunea reclamantului, făcând trimitere la decizia Curții Constituționale din 24 iunie 2008 (punctul 10 de mai sus) și nu la decizia Curții din 9 decembrie 2008 nu ar putea în niciun caz să modifice constatarea Curții cu privire la lipsa unei căi de atac la nivel intern în materie de cercetare de paternitate. De altfel, cele două hotărâri ale Curții Constituționale au declarat neconstituțional articolul II din Legea nr. 288/2007 și au indicat în mod clar că dispozițiile noii legi nu se aplică persoanelor care, precum reclamantul, s-au născut înainte de intrarea sa în vigoare. 21. Prin urmare, reclamantul ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la 23 decembrie 2008, data publicării în Monitor a deciziei Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 (punctul 8 de mai sus) și că cererea formulată la 7 martie 2013 este tardivă și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 8 noiembrie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Adjunct Președinte
Requête n
o
17874/13
Narcis Rozalino BENCĂU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 9 octobre 2018 en un comité composé de
:
Paulo Pinto de Albuquerque,
président,
Egidijus Kūris,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Andrea Tamietti,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 mars 2013,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Narcis Rozalino Bencău, est un ressortissant roumain né en 1974 et résidant à Tulcea. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Le contexte de l’affaire
4.
Le requérant est un enfant né hors mariage. À ses dires, il connaissait dans son enfance déjà l’identité de son père présumé.
5
.
À l’époque de sa naissance, l’article 60 (1) et (3) de l’ancien code de la famille («
le CF
») prévoyait que l’action en recherche de paternité de l’enfant né hors mariage appartenait à l’enfant et qu’elle pouvait être introduite en son nom par sa mère ou par son représentant légal dans un délai d’un an à compter de la naissance de l’enfant ou, lorsqu’il y avait cohabitation de la mère de l’enfant avec le père présumé, à partir de la fin de cette cohabitation.
6
.
Le 8 novembre 2007, la loi n
o
288/2007 portant modification du CF («
la loi n
o
288/2007
») entra en vigueur. Cette loi complétait l’article 60 du CF avec un quatrième alinéa selon lequel le droit de l’enfant d’introduire une action en recherche de paternité était imprescriptible. L’article II de la même loi prévoyait que ses dispositions, y compris celles régissant l’action en recherche de paternité et l’action en contestation de paternité, étaient également applicables aux enfants nés avant l’entrée en vigueur de la loi.
7
.
Par une décision du 24 juin 2008, publiée au Moniteur officiel du 16
juillet 2008, la Cour constitutionnelle déclara inconstitutionnel l’article II de la loi n
o
288/2007 dans sa partie concernant l’application de ses dispositions aux actions en contestation de paternité concernant les enfants nés avant son entrée en vigueur.
8
.
Par une décision
du 9 décembre 2008, publiée le 23
décembre 2008 au Moniteur officiel, la Cour constitutionnelle déclara inconstitutionnel l’article II de la loi n
o
288/2007 dans sa partie concernant l’action en recherche de paternité.
Elle jugea que le principe de non-rétroactivité de la loi civile ne permettait pas l’application des dispositions de la nouvelle loi aux personnes nées avant son entrée en vigueur.
2.
L’action en recherche de paternité
9
.
Le 8 février 2011, le requérant saisit le tribunal de première instance de Petroșani («
le tribunal de première instance
») d’une action en recherche de paternité.
10
.
Par un jugement du 8 juin 2011, le tribunal de première instance, faisant application de l’article 60 du CF tel qu’en vigueur avant les modifications apportées par la loi n
o
288/2007 (paragraphes 5 et 6 ci
‑
dessus), déclara l’action tardive au motif que, compte tenu du droit applicable à la date de la naissance du requérant, tel qu’interprété par la Cour constitutionnelle dans sa décision du 24 juin 2008 (paragraphe
7 ci
‑
dessus), l’action aurait dû être engagée dans un délai d’un an à partir de cette date.
11
.
Sur appel et recours du requérant, respectivement le tribunal départemental de Hunedoara par un arrêt du 20 mars 2012 et la cour d’appel de Alba-Iulia par un arrêt définitif du 11 septembre 2012 confirmèrent au fond le jugement rendu en première instance.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
12.
Le droit interne pertinent en l’espèce est présenté dans l’arrêt
Călin et autres c.
Roumanie
(n
os
25057/11 et 2 autres, §§ 38-45, 19 juillet 2016).
13.
Par la décision n
o
697 du 29 novembre 2016, la Cour constitutionnelle a
considéré
que le délai de prescription établi par l’article
60 (1) du CF qui continuait à s’appliquer pour les enfants nés avant l’adoption de la loi n
o
288/2007 – à savoir un an à partir de la naissance de l’enfant – n’était constitutionnel que dans le cas d’actions introduites par la mère ou par le représentant légal de l’enfant
; ce délai était en revanche inconstitutionnel lorsqu’il était appliqué dans une action engagée par l’enfant lui-même.
14.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 8 de la Convention, pris à la fois seul et en combinaison avec l’article 14, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal et à son droit au respect de sa vie privée au motif qu’il n’a pas pu faire établir sa filiation paternelle en raison du délai de prescription qui lui aurait été opposé en vertu du droit interne en vigueur à l’époque de sa naissance.
15.
Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (
Radomilja et autres c. Croatie
[GC], n
os
37685/10 et 22768/12, §§ 114 et 124, ECHR 2018), la Cour estime que les allégations du requérant doivent être examinées sous le seul angle des articles 8 et 14 de la Convention, lesquels sont ainsi libellés (voir, en ce sens,
Călin et autres c.
Roumanie
(n
os
25057/11 et 2 autres, § 52, 19 juillet 2016))
:
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
Article 14
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
A.
Arguments des parties
16.
Se référant à l’arrêt
Călin et autres
(précité, §§ 59-60), le Gouvernement soutient que la requête est tardive
: selon lui, compte tenu de l’absence de recours effectif au niveau interne pour les personnes se trouvant dans la situation du requérant pour faire établir leur filiation paternelle après la publication de la décision de la Cour constitutionnelle du 9 décembre 2008 au Moniteur officiel, à savoir le 23 décembre 2008 (paragraphe 8 ci-dessus), l’intéressé aurait dû saisir la Cour dans un délai de six mois à partir de cette dernière date.
17.
Le requérant soutient que le délai de six mois prévu par l’article
35
§
1 de la Convention a commencé à courir en l’espèce à la date de la communication de la décision interne définitive, à savoir le 11
septembre 2012 (paragraphe 11 ci-dessus).
B.
Appréciation de la Cour
18.
La Cour renvoie aux principes généraux concernant le délai de six
mois prévu par l’article 35 de la Convention, tels qu’ils ont été réitérés dans les arrêts
Sabri Güneș c. Turquie
([GC], n
o
27396/06, §§ 39-42, 29
juin 2012) et
Călin et autres
(précité, §§ 55-57). Elle rappelle également sa jurisprudence selon laquelle rien n’impose à un requérant d’user de recours qui ne sont ni adéquats ni effectifs (
Akdivar et autres c.
Turquie
, 16
septembre
1996, § 67,
Recueil des arrêts et décisions
1996–IV). L’usage de pareils recours a des conséquences sur la détermination de la «
décision définitive
» et donc sur la computation du point de départ du délai de six
mois (voir, par exemple,
Prystavska c. Ukraine
(déc.), n
o
21287/02, CEDH 2002–X, et
Rezgui c. France
(déc.), n
o
19.
Par ailleurs, la Cour rappelle qu’elle a déjà jugé (
Călin et autres
, précité) que la décision de la Cour constitutionnelle du 9
décembre 2008 (paragraphe 8 ci-dessus) s’analysait en un «
événement particulier survenu à une date précise
» et non en une «
situation continue
», et que cette décision avait eu pour effet de suspendre, puis d’annuler, la base légale que le troisième requérant dans cette affaire aurait pu invoquer au niveau interne pour saisir valablement les juridictions nationales d’une action en recherche de paternité (
Călin et autres
, précité, §§ 60 et 68). Dès lors, après la publication de la décision de la Cour constitutionnelle du 9
décembre 2008 au Moniteur officiel, les personnes nées avant l’entrée en vigueur de la loi n
o
288/2007 (paragraphe 6 ci-dessus) – comme le requérant – ne bénéficiaient plus d’une voie légale pour engager valablement une action en recherche de paternité.
20.
Dans ce contexte, l’action en recherche de paternité engagée en l’espèce par le requérant le 8 février 2011 (paragraphe 9 ci-dessus), soit environ deux ans et deux mois après que la décision de la Cour constitutionnelle susmentionnée eut été rendue, était vouée à l’échec et ne constituait pas une voie de recours à épuiser au sens de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Călin et autres
, précité, § 68). Le fait que les juridictions internes ont rejeté l’action du requérant en faisant référence à la décision de la Cour constitutionnelle du 24 juin 2008 (paragraphe 10 ci-dessus) et non pas à celle du 9 décembre 2008 ne saurait en aucun cas changer le constat de la Cour quant à l’absence d’une voie de recours au niveau interne en matière de recherche de paternité. D’ailleurs, les deux décisions susmentionnées de la Cour constitutionnelle ont déclaré inconstitutionnel l’article II de la loi n
o
288/2007 et ont indiqué clairement que les dispositions de la nouvelle loi ne s’appliquaient pas aux personnes qui, comme le requérant, étaient nées avant son entrée en vigueur.
21.
Il s’ensuit que le requérant aurait dû saisir la Cour dans les six mois à compter du 23 décembre 2008, date de la publication au Moniteur officiel de la décision de la Cour constitutionnelle du 9 décembre 2008 (paragraphe
8 ci-dessus) et que la requête, introduite le 7 mars 2013, est tardive et doit être rejetée, en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 8 novembre 2018.
Andrea Tamietti
Paulo Pinto de Albuquerque
Greffier adjoint
Président