KIRALY c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.06.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KIRALY c. ROUMANIE (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 60108/11 Geza KIRALY împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 13 iunie 2017 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 8 septembrie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Geza Kiraly, este un resortisant român născut în 1984 și rezident în Oradea. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul T. Pop, avocat în Oradea. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în afara căsătoriei și a crescut într-un cămin pentru copii. În 2005, a avut informații că tatăl său a fost A.G. La o dată nespecificată în 2006, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Satu Mare, Tribunalul de Primă Instanță din Primă Instanță, din cauza unei acțiuni în căutarea paternitatei împotriva A.G. La 24 octombrie 2006, în timp ce procedura era pendinte în primă instanță, A.G.G. a murit; procedura a fost urmată de moștenitoarele sale, S.C.G. și S.K. Prin hotărârea din 3 decembrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului din cauza întârzierii, pe motiv că, în conformitate cu dispozițiile relevante din domeniul codului familiei, acțiunea în căutare de paternitate putea fi introdusă în termen de un an de la nașterea copilului, ceea ce nu fusese cazul în speță. Recurentul a făcut apel, susținând că Legea nr. 288/2007, care a intrat în vigoare la 8 noiembrie 2007, a instituit în favoarea copiilor născuți în afara căsătoriei un drept nescriptural pentru a iniția o acțiune în căutarea paternității. Prin hotărârea din 14 aprilie 2008, Tribunalul departamental din Satu Mare ( A.G.G. nu putea fi tatăl biologic al reclamantului. La 16 septembrie 2010, S.C.G. și S.K. au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că aceasta era tardivă. Acestea s-au referit la o hotărâre pronunțată între timp de Curtea Constituțională la 9 decembrie 2008, prin care se considerase că principiul neretroactivității legii civile nu permite aplicarea dispozițiilor legii nr. 288/2007 persoanelor născute înainte de intrarea sa în vigoare. Prin hotărârea din 23 septembrie 2010, pe baza hotărârii Curții Constituționale menționate anterior, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului din cauza întârzierii și a condamnat la plata parțială a cheltuielilor de procedură în favoarea S.C.G. și S.K. Recurentul nu a formulat o cerere sau o altă acțiune împotriva acestei hotărâri, pe motiv, explicând în formularul de cerere, că hotărârea citată anterior a Curții Constituționale era definitivă și s și S.K., procedura a continuat în scopul stabilirii cuantumului cheltuielilor de procedură care urmează să fie plătite de reclamant părților pârâte, fără a se pune la îndoială temeinicia acțiunii în căutare de paternitate. Reclamantul nu a solicitat ca fondul cauzei să fie examinat. Prin hotărârea definitivă din 12 mai 2011, Curtea din Oradea a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată și l-a condamnat pe reclamant să îl plătească către S.C.G. și S.K. Dreptul și practica internă relevante 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă în acest caz sunt prezentate în cauza Calin și alții c. România 25057/11 și 2 altele, §§ 38-45, 19 iulie 2016). 14. Pe teren de la art. 8 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private din cauza respingerii acțiunii sale în căutarea paternității din cauza întârzierii. 15. La colțul articolului 6 din Convenție, acesta se plânge că cauza sa nu a fost auzită în mod echitabil și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială. CU PRIVIRE la hotărârea pronunțată în temeiul articolului 8 din Convenția 16. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private din cauza imposibilității sale de a-și stabili filiația părintească, având în vedere termenul de prescripție care se opune acțiunii sale în temeiul dreptului intern. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile ce decurg din aceasta. 17. Guvernul solicită Curții să respingă cererea pe motiv că nu a suferit un prejudiciu important. În acest sens, Comitetul consideră că, având în vedere concluziile raportului de competență conform căruia acesta nu a avut o legătură de filiație între reclamant și presupusul tată (punctul 8 de mai sus), nu se poate plânge de o necunoaștere a dreptului său de a-și cunoaște filiația părintească. 18. Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare excepția din partea guvernului, întrucât cauza este inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. 19. Curtea amintește că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II), cu toate că nu a excitat (Walker c. Regatul Unit (dec.), nr 34979/97, CEDH 2000-I. Aceasta face apoi referire la principiile generale privind termenul de șase luni prevăzut la art. 35 din Convenție, astfel cum au fost reiterate în cauza Sabri Güneș c. Turcia ([GC], nr. 27396/06, § 39-42, 29 iunie 2012 20. Curtea reamintește, de asemenea, jurisprudența sa potrivit căreia, atunci când un reclamant utilizează o acțiune aparent disponibilă și nu conștientizează decât ca urmare a existenței unor circumstanțe care îl fac indecent, poate fi indicat să se considere ca punct de plecare al perioadei de șase luni data la care a avut sau ar fi trebuit să aibă pentru prima dată cunoștință de această situație ( Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001): prin urmare, reclamantului nu i se poate reproșa că a așteptat încheierea procedurii înainte de a sesiza Curtea. În ceea ce privește contextul care înconjoară prezenta cauză, Curtea reamintește că deja a considerat că decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 s-a încheiat într-un singur caz. un eveniment special care a avut loc la o anumită dată, și nu într-o situație continuă, și pe care această decizie a avut ca efect suspendarea, apoi anularea, temeiul juridic pe care reclamantul l-ar fi putut invoca la nivel intern pentru a sesiza în mod valabil instanțele naționale cu privire la o acțiune în căutare de paternitate (Călin și altele, citată anterior, §§ 60 și 68 21. În speță, Curtea ia notă de faptul că decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2008 a avut loc în cursul procedurii inițiate de solicitant, ceea ce a condus tribunalul de primă instanță, în hotărârea sa din 23 septembrie 2010, să declare că acțiunea este tardivă (punctul 10 de mai sus). Or, după cum a indicat în formularul de cerere, de la pronunțarea acestei hotărâri, reclamantul a fost convins că nu mai dispune la nivel intern de o cale de atac eficientă pentru stabilirea filiației sale biologice (punctul 11 de mai sus). De altfel, din acest motiv, el nu a introdus recursul sau alte acțiuni împotriva hotărârii menționate anterior, care, prin urmare, a devenit definitivă în ceea ce privește fondul cauzei (punctele 11 și 12 de mai sus). Căile de atac utilizate de părțile pârâte în cadrul procedurii nu vor pune în discuție decât suma acordată pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, fără a viza binele în temeiul acțiunii în căutare de paternitate (punctul 12 de mai sus). 22. Prin urmare, Curtea constată că, în speță, termenul de șase luni a început să curgă din momentul în care reclamantul a avut cunoștință pentru prima dată de ceea ce nu mai dispune de o cale de atac eficientă în fața instanțelor naționale, fie cel târziu la 23 septembrie 2010. Prin urmare, Curtea consideră că nu a fost rezonabil pentru reclamant să aștepte încheierea procedurii interne înainte de a o sesiza (a se vedea, pentru situații de fapt contrare, Calin și altele, citată anterior, §§ 63 și 64). 23. September 2011, se presupune că acesta este întârziat și că trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 6 din Convenția 24. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, într-un termen rezonabil în fața unei instanțe independente și imparțiale. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...). În ceea ce privește afirmațiile reclamantului prin care acesta a declarat că nu a beneficiat de un proces echitabil și că nu și-a văzut cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială, Curtea observă că, potrivit înscrisurilor din dosar, nu a prezentat aceste întrebări în atenția instanțelor naționale. Cu toate acestea, ar fi fost posibil ca reclamantul să fi solicitat deportarea judecătorilor a căror independență și imparțialitate erau, în opinia sa, supuse cauțiunii și să ridice aspectele care, în opinia sa, fac ca procedura inechitabilă în fața instanțelor interne prin intermediul recursului și, dacă este cazul, al recursului la recurs. Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie respinse pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. 26. În ceea ce privește durata procedurii, Curtea constată că data exactă la care reclamantul și-a inițiat acțiunea în fața instanțelor interne în cursul anului 2006 nu reiese din înscrisurile din dosar (punctul 5 de mai sus). De asemenea, Curtea constată că procedura s-a încheiat prin hotărârea definitivă din 12 mai 2011 a instanței judecătorești (punctul 5 de mai sus). 12 de mai sus. Prin urmare, procedura în litigiu a durat aproximativ cinci ani pentru trei grade de jurisdicție. Or, această perioadă nu este rezonabilă în raport cu jurisprudența Curții în această privință (a se vedea mutatis mutandis Makropoulou și alții c. Grecia, 646/05, § 17-25, 26 aprilie 2007 și Vacarus c. România, 1012/02, § 63-79, 4 noiembrie 2008). Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 6 iulie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Adjunct Președinte