AFFAIRE KOZMA c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KOZMA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 22342/08) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 16 octombrie 2018 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kozma c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Marko Bošnjak, judecători; și de Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 septembrie 2018, a emis o hotărâre în acest sens, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 22342/08) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii La 25 aprilie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 1 la Convenție. Pentru a se pronunța astfel, Comisia a constatat că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a obține executarea de la sine și într-un termen rezonabil la hotărârea definitivă din 4 decembrie 2002, și de a acorda reclamanților reparația care le-a fost datorată în temeiul legii nr. 112/1995 privind regimul juridic al bunurilor naționalizate. În plus, Comisia a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție a fost încălcată pe motiv că, în ceea ce privește chestiunea recunoașterii dreptului de proprietate al tatălui reclamanților, o chestiune care fusese deja formulată și care a făcut obiectul unei decizii definitive, Curtea de Casație și Justiție a încălcat principiul securității rapoartelor juridice ( Kozma c. România [comitet], nr 22342/08, §§ 34-35 și 37-40, 11 aprilie 2017). Invocând art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat 1 478 225 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale. Ei au precizat că această sumă reprezintă valoarea imobilului care aparține tatălui lor și apoi naționalizat, a terenului aferent și a profiturilor nerealizate. De asemenea, au solicitat 32 000 EUR pentru daune morale. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a formulat o cerere în ceea ce privește daunele materiale și morale și a invitat guvernul și reclamanții să-i prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de șase luni și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem) § 44 și punctul 4 din acord. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În scrisoarea din 4 ianuarie 2018, reclamanții susțin că au suferit o deteriorare atât materială, cât și morală. Într-o scrisoare din 4 ianuarie 2018, aceștia confirmă cererile de satisfacție echitabilă în această privință, astfel cum le-au prezentat anterior (punctul 3 de mai sus). Ei precizează că sumele solicitate pentru prejudicii materiale corespundeau valorii de piață a clădirii (859 470 EUR) și a terenului aferent (235 000 EUR), precum și a profiturilor nerealizate (383 755 EUR), astfel cum ar fi fost calculate într-un raport de expert întocmit în august 2016. În observațiile sale actualizate, guvernul a indicat că, potrivit informațiilor furnizate de Camera notarilor publici din Cluj, valoarea clădirii propriu-zise era de 646 776,499 EUR și cea a terenului 107 804,348 EUR. Cu toate acestea, se referă la punctul 37 din laiul principal, potrivit căruia autoritățile locale erau obligate să acorde reclamanților despăgubirile care le-au fost datorate în temeiul Legii nr. 112/1995 ;De asemenea, este de acord că nu ar fi corect să despăgubească reclamanții cu valoarea actuală a imobilului.Fără a indica o sumă precisă, guvernul consideră că singura satisfacție echitabilă ar fi acordarea unei sume corespunzătoare prețului pe care tatăl reclamanților îl cumpărase în proprietate, reevaluată după luarea în considerare a ratei inflației. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează o obligație pentru statul pârât de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). În speță, Comisia amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pe motiv că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârii definitive din 4 decembrie 2002 și că a acordat reclamanților despăgubirile datorate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție pe motiv că Tribunalul Înaltei Curți de Casație și Justiție din 9 noiembrie 2007 încălcase principiul securității rapoartelor juridice (punctul 2 de mai sus). Curtea consideră că reclamanții au suferit, fără îndoială, un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 11. Curtea amintește că aceasta evaluează prejudiciul cauzat unui reclamant de privarea de proprietate ținând seama de circumstanțele fiecărei specii. În acest scop, aceasta are o anumită putere de apreciere, pe care o utilizează în funcție de ceea ce consideră corect (a se vedea, de exemplu, Agrokompleks c. Ucraina (satisfacție echitabilă), nr 23465/03, §§ 81-84, 25 iulie 2013 12. În speță, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamanților o sumă care ar constitui un regulament definitiv și cuprinzător al prezentei cauze (Maria Atanasiu și alții c. România, n 30767/05 și 33800/06, § 253, 12 octombrie 2010 și Dickmann și Gion c. România, n 10346/03 și 10893/04, § 117, 24 octombrie 2017). 13. Pe baza elementelor de care dispune și care acționează în mod echitabil conform dispozițiilor art. 41 din Convenție, Curtea alocă în comun reclamanților 900 000 EUR, toți șefii de prejudiciu. 14. Pe de altă parte, în ceea ce privește despăgubirea solicitată de solicitanți pentru pierderea de câștig, Curtea consideră că nu poate specula asupra sumelor pe care le-ar fi raportat închirierea imobilului în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). Prin urmare, aceasta respinge cererea făcută în acest sens. Interese moratoriu 15. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 000 EUR (9 100 000 EUR) pentru prejudicii materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, care trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 octombrie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

KOZMA c. ROUMANIE

(Requête n

o

22342/08)

ARRÊT

(Satisfaction équitable)

STRASBOURG

16 octobre 2018

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kozma c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de

:

Paulo Pinto de Albuquerque,

président,

Iulia Antoanella Motoc,

Marko Bošnjak,

juges,

et de Andrea Tamietti,

greffier adjoint

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 septembre 2018,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

22342/08) dirigée contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet État, MM.

Ștefan

Kozma et Martin Kozma («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 25 avril 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Par un arrêt du 11 avril 2017 («

l’arrêt au principal

»), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention. Pour se prononcer ainsi, elle a constaté que l’État, par le biais de ses organes spécialisés, n’avait pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter de lui-même et dans un délai raisonnable l’arrêt définitif du 4

décembre

2002, et d’octroyer aux requérants la réparation qui leur était due en vertu de la loi n

o

112/1995, concernant le régime juridique des biens nationalisés. De surcroît, elle a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention au motif que, en revenant sur la question de la reconnaissance du droit de propriété du père des requérants, question qui avait déjà été tranchée et qui avait fait l’objet d’une décision définitive, la Haute Cour de cassation et de justice avait enfreint le principe de la sécurité des rapports juridiques (

Kozma c. Roumanie

[comité], n

o

22342/08, §§ 34-35 et 37-40, 11

avril

2017).

3

.

Invoquant l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient 1

478

225

euros (EUR) pour préjudice matériel. Ils précisaient que cette somme représentait la valeur de l’immeuble appartenant à leur père et ensuite nationalisé, du terrain y afférent et de bénéfices non réalisés. Ils demandaient également 32

000 EUR pour préjudice moral.

4.

La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée pour ce qui était des dommages matériel et moral, et elle a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et, notamment, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (

ibidem

, § 44, et point 4 du dispositif).

5.

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.

EN DROIT

6.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

7.

Les requérants allèguent avoir subi un dommage tant matériel que moral. Dans une lettre du 4 janvier 2018, ils confirment les demandes de satisfaction équitable à cet égard telles qu’ils les avaient présentées antérieurement (paragraphe 3 ci-dessus). Ils précisent que les montants réclamés pour préjudice matériel correspondaient à la valeur marchande du bâtiment (859

470 EUR) et du terrain y afférent (235

000 EUR), ainsi qu’aux bénéfices non réalisés (383

755 EUR), tels qu’ils auraient été calculés dans un rapport d’expert établi en août 2016.

8.

Dans ses observations actualisées, le Gouvernement indique que, selon les informations fournies par la Chambre des notaires publics de Cluj, la valeur du bâtiment à proprement parler était de 646

776,499 EUR et celle du terrain de 107

804,348 EUR. Toutefois, il renvoie au paragraphe 37 de l’arrêt au principal, selon lequel les autorités locales étaient tenues d’octroyer aux requérants la réparation qui leur était due en vertu de la loi n

o

112/1995

; aussi est-il d’avis qu’il ne serait pas équitable de dédommager les requérants de la valeur actuelle de l’immeuble. Sans indiquer un montant précis, le Gouvernement considère que la seule satisfaction équitable serait l’octroi d’une somme correspondant au prix auquel le père des requérants avait acheté l’immeuble, réévaluée après prise en compte du taux d’inflation.

9.

La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (

Iatridis c. Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). En l’espèce, elle rappelle avoir conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention au motif que l’État, par le biais de ses organes spécialisés, n’a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter l’arrêt définitif du 4 décembre 2002 et d’octroyer aux requérants la réparation qui leur était due en vertu de la loi n

o

112/1995, ainsi qu’à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention au motif que l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 9

novembre

2007 avait enfreint le principe de la sécurité des rapports juridiques (paragraphe 2 ci-dessus).

10.

La Cour considère que les requérants ont incontestablement subi un préjudice matériel en relation directe avec la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention.

11.

La Cour rappelle qu’elle évalue le préjudice causé à un requérant par la privation de propriété en tenant compte des circonstances de chaque espèce. Pour ce faire, elle jouit d’un certain pouvoir d’appréciation, dont elle use en fonction de ce qu’elle estime équitable (voir, par exemple,

Agrokompleks c. Ukraine

(satisfaction équitable), n

o

23465/03, §§ 81-84, 25

juillet

2013).

12.

En l’espèce, la Cour estime raisonnable d’allouer aux requérants une somme qui constituerait un règlement définitif et complet de la présente affaire (

Maria Atanasiu et autres c. Roumanie

, n

os

30767/05 et 33800/06, §

253, 12 octobre 2010, et

Dickmann et Gion c. Roumanie

, n

os

10346/03 et 10893/04, § 117, 24 octobre 2017).

13.

Sur la base des éléments dont elle dispose et statuant en équité comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour alloue conjointement aux requérants 900

000

EUR, tous chefs de préjudice confondus.

14.

En revanche, en ce qui concerne le dédommagement réclamé par les requérants pour le manque à gagner, la Cour estime qu’elle ne peut spéculer sur les sommes qu’aurait rapportées la location de l’immeuble en question (

Buzatu c. Roumanie

(satisfaction équitable), n

o

34642/97, §

18, 27

janvier

2005). Partant, elle rejette la demande faite à ce titre.

B.

Intérêts moratoires

15.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

,

a)

que l’État défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois, 900

000 EUR (neuf cent mille euros) pour préjudices matériel et moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, à convertir dans la monnaie nationale de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

2.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 octobre 2018, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Greffier adjoint

Président