CtEDO 06.02.2018 Auto

CASE OF PAUL POPESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
06.02.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF PAUL POPESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ A PAUL POPESCU c. ROMANIA (Depunerea nr. 64162/10) JUDGMENT STRASBOURG 6 februarie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Paul Popescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiune), ședința ca compusă din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 16 ianuarie 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 64162/10) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Paul Popescu („reclamantul”), la 7 octombrie 2010. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, Ministerul Afacerilor Externe din România. Reclamantul susține că procedurile inițiate de el au fost nejustificabil lungi în încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 6 din Convenție. La 10 iulie 2015, reclamația menționată anterior a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în San Jose, Statele Unite ale Americii. La 6 septembrie 2005, reclamantul a introdus o procedură împotriva societății private X și a unei terțe părți, cerând recuperarea drepturilor de proprietate referitoare la terenuri, atât în numele său, cât și în numele altor șase reclamante care se presupune că erau coproprietari ai proprietăților. Între 11 octombrie 2005 și 24 martie 2008, Curtea de District Ploiești (denumită în continuare „Curtea de District”) a organizat mai mult de cincisprezece audieri în acest caz pentru a permite părților să adauge dovezi în dosar. La 21 decembrie 2005, Curtea de District a ordonat reclamantului să-l informeze până la 31 ianuarie 2006 cu privire la adresele de domiciliu ale celorlalte șase reclamante în numele cărora a interzis procedura. La 29 noiembrie 2006, reclamantul a informat Curtea de District în numele său și al celorlalte șase reclamante cu privire la anularea contractului de reprezentare juridică pe care l-au semnat cu reprezentantul legal inițial. 10. La 24 martie și 21 aprilie 2008, Curtea de District a suspendat procedura din motive procedurale și pentru a permite reclamantului să adauge în dosar documentele relevante care demonstrează că el și celelalte șase reclamante au dreptul să revendice terenul în cauză și că reclamantul a fost autorizat de ceilalți reclamanți să le reprezinte. Curtea a remarcat, de asemenea, că procedurile vor fi suspendate în conformitate cu normele de procedură civilă relevante în cazul în care reclamantul nu respectă cererea instanței de a adăuga documentele necesare. La 16 iunie 2008, Curtea de District a suspendat procedurile în conformitate cu art. 242 § 1 alineatul (2) din fostul Cod de Procedură Civilă (denumită în continuare „CPC” – a se vedea punctul 25 de mai jos) din cauza faptului că niciuna dintre părți nu a participat la ședința prevăzută pentru data respectivă. La 26 ianuarie 2009, Curtea de District a modificat propunerea sa decizia din 16 iunie 2008. Acesta a susținut că unele dintre părți au participat, de fapt, la ședința din 16 iunie 2008. Cu toate acestea, procedurile au trebuit suspendate din motivele că, în conformitate cu dovezile disponibile, patru dintre celelalte șase reclamante au murit înainte de 2005 și că reclamantul nu a luat măsuri pentru identificarea moștenitorilor părților decedate, pentru a permite instanței să le invite ca părți ale procedurii. 13. Reclamantul a apelat atât la punctele de fapt, cât și la punctele de drept împotriva deciziei din 16 iunie 2008, cât și la cele din 26 ianuarie 2009 (a se vedea punctele 11 și 12 de mai sus). 14. La 8 octombrie și 3 decembrie 2009, Curtea județului Prahova (denumită în continuare „Curtea județului”) a suspendat procedurile de recurs anterioare introduse de reclamant pentru a permite societății private X să își pregătească apărarea și reclamantul să prezinte dovezi ale măsurilor pe care le-a luat pentru identificarea adreselor de domiciliu ale celorlalte șase reclamante și pentru a servi o convocație asupra celor șase reclamante prin publicarea acestuia într-un ziar național. La 11 februarie 2010, Curtea județului a permis recursul menționat anterior al reclamantului împotriva hotărârilor Curții de District și a ordonat redeschiderea procedurii. Consideră că nu există dovezi în dosarul că patru dintre celelalte reclamante au murit sau că instanța de primă instanță a suspendat procedura pentru a permite reclamantului să prezinte dovezi privind aceste decesuri. De asemenea, decizia din 26 ianuarie 2009 de modificare a deciziei din 16 iunie 2008 (a se vedea punctul 12 de mai sus) a fost ilegală. La 2 iulie 2010, reclamantul a solicitat președintelui Curții de District să ordone instanței respective să înceapă reexaminarea cauzei. El s-a plâns că, chiar dacă Curtea județului a ordonat redeschiderea procedurii în acest caz în februarie 2010, Curtea de District nu a reluat examinarea acesteia. La 14 octombrie și 9 decembrie 2010 și 3 martie 2011, Curtea de District a suspendat procedura din motive procedurale pentru a permite reprezentantului juridic al reclamantilor să adauge documente în dosar și să pregătească apărarea și pentru a delibera instanța. În plus, a ordonat reclamantului să clarifice dacă celelalte șase reclamante sunt încă în viață și, în caz contrar, să stabilească cine au fost moștenitorii lor. În plus, instanța a remarcat că procedura ar fi suspendată în conformitate cu normele de procedură civilă în cazul în care reclamantul nu respectă cererea instanței. La 8 martie 2011, Curtea de district a suspendat procedura din motivele că reclamantul nu a clarificat dacă celelalte șase reclamante sunt încă în viață și dacă nu sunt moștenitorii lor. Acesta a remarcat faptul că reclamantul a făcut unele încercări de a obține informațiile solicitate de către autoritățile interne relevante, dar nu a furnizat informații relevante cu privire la reclamanții care ar fi permis autorităților să le identifice. În plus, citațiile trimise de instanță la adresele străine cunoscute ale celorlalte șase reclamante furnizate de solicitant nu au fost primite de către beneficiari sau au fost returnate deoarece beneficiarii vizați au fost necunoscuti la aceste adrese. La 18 ianuarie și la 14 și 21 martie 2012, Curtea județului a suspendat procedura de recurs pentru a permite ca celelalte șase reclamante să fie convocate public, precum și ca părțile să facă declarații scrise. La 28 martie 2012, Curtea județului a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de fapt și punctele de drept împotriva hotărârii Tribunalului de district din 8 martie 2011 (a se vedea punctul 18 mai sus). Printre altele, reclamantul a acționat ca reprezentant al celorlalte șase reclamante fără să poată dovedi că sunt încă în viață sau să-și identifice moștenitorii, în cazul în care există astfel de moștenitori. Deoarece el a fost cel care a introdus procedurile, el a avut datoria de a produce dovezi în ceea ce privește persoanele pe care le reprezintă și este responsabil numai pentru modul în care a ales să-și formuleze acțiunea în fața instanței. Curtea este obligată de cadrul procedural stabilit de reclamant. Deoarece el a ales să semneze cererea la instanță atât în numele său, cât și în numele altor persoane, el ar fi trebuit să fi fost conștient că el va fi responsabil pentru a dovedi statutul său și dreptul său de a acționa ca reprezentant. 21. La 29 noiembrie 2012, Curtea județului a respins recursul extraordinar de revizuire a procedurii instituite de reclamant împotriva hotărârii finale din 28 martie 2012 ca fiind depus din timp. 22. La 11 martie 2013, Curtea județului a respins recursul extraordinar de anulare a procedurii instituite de reclamant împotriva hotărârii finale din 28 martie 2012 ca fiind nefondată. La 23 mai 2013, Curtea de District a propunerii sale a declarat că procedura interzisă de către reclamant la 6 septembrie 2005 (a se vedea punctul 6 de mai sus) a fost interzisă prin limitare din cauza inactării sale. Acesta a considerat că, de mai mult de un an, reclamantul nu a formulat nicio cerere de redeschidere a procedurii. Prin hotărârea finală din 27 martie 2014, Curtea județului a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de fapt și punctele de drept împotriva hotărârii Curții de District din 23 mai 2013 (a se vedea punctul 23 de mai sus). Martie 2012 (a se vedea punctul 20 de mai sus) nu a pus o oprire la bară prin limitare, deoarece acestea nu au putut fi considerate drept acte procedurale care vizează redeschiderea procedurii. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dispozițiile CCP în vigoare în momentul respectiv, citite după cum urmează: „O instanță poate suspenda examinarea unei cauze prin declararea, în decizia sa, a obligațiilor care nu au fost îndeplinite în cazurile în care stabilește că continuarea normală a procedurii a fost afectată de vină din partea reclamantului ca urmare a nerespectării acesteia a unei obligații legale sau a unei obligații stabilite de instanță... Examinarea cazului poate fi reluată la cererea unei părți atunci când a fost îndeplinită sarcinile menționate la alineatul (1) și examinarea cazului poate fi continuată în mod legal...” art. 242 „O instanță suspendă examinarea unui caz: ... 2. în cazul în care nici una dintre părți nu este prezentă atunci când cazul este convocat în instanță. ...” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 DE CONVENȚIE 26. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de către un ... tribunal...” Admisibilitatea 27. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a contestat afirmațiile guvernului că suspendările procedurii interne de către instanțele interne au fost necesare și legale, că autoritățile interne au examinat cazul fără întârzieri nejustificate și că nu a solicitat redeschiderea procedurii. 29. Reclamantul a susținut că argumentele utilizate de instanța de primă instanță pentru suspendarea procedurii în iunie 2008 au fost considerate invalide de către Curtea de județ Prahova (a se vedea punctul 15 mai sus). În plus, Curtea de district a eșuat de câteva luni să relueze examinarea cazului după ce Curtea de județ a redeschis procedura în februarie 2010 (a se vedea punctele 16-17 mai sus). În plus, instanța internă a folosit aceleași motive pentru suspendarea procedurii pentru a doua oară. (b) Guvernul 30. Guvernul a susținut că procedura internă inițiată de reclamant a durat de la 6 septembrie 2005 la 27 martie 2014 și că, prin urmare, durata lor globală este de aproximativ opt ani și șase luni. Cu toate acestea, procedurile au fost suspendate de mai mult de doi ani, de la 8 martie 2011 la 23 mai 2013 (a se vedea punctele 18-23 de mai sus), deoarece reclamantul nu a respectat ordinele instanțelor interne și nu a solicitat redeschiderea procedurii. În consecință, Guvernul a considerat că întârzierea de mai mult de doi ani nu ar putea conta până la durata generală a procedurii și că, prin urmare, procedurile interne au durat aproximativ șase ani și cinci luni timp de două nivele de competență, ceea ce nu a fost o perioadă irezonabilă. 31. Guvernul a susținut că hotărârea instanței interne de suspendare a procedurii introduse de reclamant a fost atât necesară, cât și legală, având în vedere că reclamantul a acționat, de asemenea, ca reprezentant al șase alte reclamante și nu a furnizat informațiile necesare referitoare la aceste reclamante. De asemenea, în conformitate cu normele de procedură civilă relevante în vigoare în momentul respectiv, instanța internă nu ar fi putut redeschide procedura de propunere. În plus, reclamantul nu a luat măsuri pentru a se conforma ordonanțelor instanțelor interne, chiar dacă ar fi putut solicita deschiderea procedurii de îndată ce a obținut informațiile solicitate. 32. Guvernul a considerat că autoritățile interne au acționat cu diligence în examinarea cazului reclamantului și că acestea nu pot fi considerate responsabile pentru întârzieri nejustificate sau acuzate de inactivitate. Durata generală a procedurii, anume opt ani și șase luni, a fost cauzată de atitudinea reclamantului, deoarece el a ignorat normele de procedură civilă atunci când a încheiat procedurile interne, chiar dacă a fost reprezentat de un avocat al propriului său alegere. În plus, absența diligenței procedurale de către părți a fost de o importanță deosebită, având în vedere că procedura în cauză se referă la un litigiu între părțile private și a trebuit să fie luată în considerare la calcularea lungii procedurilor. Evaluarea Curții 33. Curtea reiterează că este necesară evaluarea rațională a duratei procedurii în funcție de circumstanțele cauzei particulare și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 34. Curtea remarcă că, în cazul actual, nu se contează de către părți că procedura internă depusă de reclamant a început la 6 septembrie 2005 (a se vedea punctul 6 de mai sus) și s-a încheiat cu hotărârea finală a Curții de județ Prahova din 27 martie 2014 (a se vedea alineatul (1)) Prin urmare, au durat opt ani șase luni și douăzeci și o zi peste două nivele de jurisdicție. 35. Curtea constată că au fost repetate întârzieri procedurale pe parcursul procedurii. Se pare că reclamantul a fost responsabil pentru unele dintre aceste întârzieri. În această privință, Curtea constată că, între 28 martie 2012 și 27 martie 2014, reclamantul părea inactiv în ceea ce privește procedura ordinară (a se vedea punctele 20-24 de mai sus). În afară de apelurile extraordinare inițiate de el – care nu au avut nici un efect asupra procedurii ordinare interzise de limitare – și de recurs împotriva hotărârii din 23 mai 2013 (a se vedea punctele 23-24 de mai sus), atunci când procedura a devenit deja interzisă de limitare, nu se pare că a respectat hotărârea Curții de județ Prahova din 28 martie 2012 (a se vedea punctul 1). 20 de mai sus) sau că el solicită reluarea procedurii obișnuite. 36. Că, după ce s-a afirmat, Curtea constată că procedura internă interpusă de reclamant în legătură cu un litigiu între părțile private cu privire la drepturile de proprietate nu poate fi considerată complexă. Acesta observă, de asemenea, că între septembrie 2005 și 11 februarie 2010, instanța de primă instanță a suspendat procedura în mod repetat din motive procedurale și a decis, în cele din urmă, să suspende această procedură prin motive care au fost considerate invalide de către instanța de apel (a se vedea punctele 6-15 de mai sus). În plus, chiar dacă Curtea județului Prahova a eliberat în februarie 2010 o hotărâre de deschidere a procedurii în acest caz, instanța de primă instanță nu a reluat încă examinarea cazului în iulie 2010 (a se vedea punctele 16-17 de mai sus). 37. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că durata procedurii nu poate fi explicată decât parțial de inactivitatea ocazională a reclamantului, în special în ceea ce privește perioada din 28 martie 2012 până la 27 martie 2014. Cu toate acestea, durata rămasă a procedurii este atribuibilă instanțelor competente care nu au reușit să trateze cu diligence cazul (a se vedea mutatis mutandis) Gümüșten c. Turcia , nr. 47116/99, § 24, 30 noiembrie 2004). 38. Având în vedere toate dovezile de care se află în fața acesteia, Curtea constată că durata procedurii în cauză nu îndeplinește cerințele de „tempo rațional”. 39. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 40. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 41. Reclamantul a solicitat 43.600 Lei român (RON) (aproximativ 9.636 euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale pentru valoarea presupusă a bunurilor reclamate de el. În plus, el a solicitat o parte de 7.600 de dolari SUA (USD) (aproximativ 6.967) pentru pierderea veniturilor în timpul participării sale la procedura. El a solicitat, de asemenea, o parte din suma EUR 6.967 și 10.000 USD suplimentare (aproximativ 9.167) în ceea ce privește prejudiciile morale pentru experiența stresantă și timpul și efortul desfășurat în timpul procedurii interne. 42. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură cauzală între presupusa încălcare a Convenției și prejudiciile materiale reclamate de solicitant. În plus, afirmația a fost speculativă, excesivă și nesuportată de suficiente dovezi. 43. Guvernul a susținut, de asemenea, că cererile de prejudicii morale ale reclamantului sunt excesive. În plus, reclamantul nu a specificat în mod clar legătura cauzală dintre lungimea presupusă a procedurii și prejudiciile morale ale reclamantului. În plus, constatarea unei posibile încălcări ar putea constitui suficientă satisfacție în cazul său. 44. Curtea consideră că reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate dintre încălcările constatate și prejudiciile materiale pe care le-a reclamat. prejudicii materiale ca urmare a încălcării drepturilor sale în temeiul articolului 6 din Convenție, care nu poate fi realizată prin simpla constatare a unei încălcări. Eliberarea unei evaluări echitabile, acordă reclamantului 1 800 EUR sub acest cap, plus orice impozit care poate fi imputabil. Această sumă se transformă în dolari SUA la rata aplicabilă la data decontare (a se vedea, mutatis mutandis Hunt c. Ucraina , nr. 31111/04, punctul 4 litera (a) din partea operativă, 7 decembrie 2006). Costuri și cheltuieli 46. Reclamantul a solicitat, de asemenea, costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. El a solicitat RON 300 (aproximativ EUR 66) pentru taxele impuse de instanță plătite în urma hotărârilor pronunțate de instanța penală română în timpul procedurii penale inițiate de el împotriva terților, 7,600 USD (aproximativ 6,967) pentru taxele avocatului plătite pentru reprezentarea sa în cadrul procedurii interne, precum și în alte seturi de proceduri, precum și o sumă nequantificată pentru alte taxe plătite autorităților interne, costurile de tipărire și pentru corespondență cu autoritățile interne și Curtea. El a prezentat copii ale documentelor și contractelor care atestă plata sumelor menționate mai sus. În plus, el a prezentat copii ale documentelor și primitelor care atestă plata RON 4.407 (aproximativ EUR) 1.040) pentru taxa de ștampilare judiciară, taxele de experți și anotarea în registrul de terenuri a informațiilor referitoare la existența procedurii judiciare în ceea ce privește proprietatea reclamată. În plus, el a prezentat copii ale mai multor chitanțe care atestă plata de 270 USD (aproximativ 247) în taxe poștale pentru corespondența cu Curtea. 47. Guvernul a contestat aceste afirmații, susținând că reclamantul nu a prezentat o defalcare a numărului de ore de muncă de către reprezentanții săi juridici pentru a sprijini cererea pentru taxele avocatului, nici nu a specificat suma solicitată în ceea ce privește taxele poștale plătite pentru corespondența cu Curtea. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, după examinarea criteriilor de mai sus, a documentelor justificative prezentate, a caracterului problemei abordate și a legăturii sale cu cererile reale ale reclamantului, precum și faptul că trebuie să fi suportat unele costuri de imprimare, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.270 EUR pentru a acoperi costurile și cheltuielile reclamantului. Această sumă se transformă în dolari americani la rata aplicabilă la data decontare (a se vedea Hunt loc. cit. Dobânzi implicite 49. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. cererea este admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în dolari SUA la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.270 EUR (1 mie două sute șaptezeci și șaptezeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 februarie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă