- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 octombrie 2018
- Stat pârât
- FRA
- Concluzia
- Affaire communiquée
Sainz împotriva Franței
Traducere în română Auto
Comunicat la 23 octombrie 2018 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 21286/16 Bernard SAINZ împotriva Franței introdusă la 13 aprilie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Bernard Sainz, este un resortisant francez născut în 1943 și rezident la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea din 30 septembrie 2014, Curtea din Paris, care se pronunță asupra trimiterii după casare (Crim. 15 iunie 2011, nr. 10-844091), l-a condamnat pe reclamant la doi ani de închisoare, din care 20 de luni cu suspendare pentru deținerea de substanțe otrăvitoare. La 3 octombrie 2014, reclamantul a dispus, de asemenea, o măsură de confiscare.
La 3 noiembrie 2014, reclamantul a depus o cerere de asistență judiciară la biroul stabilit pe lângă Curtea de Casație. Reclamantul prezintă o chitanță de la biroul de primire al Curții de Casație pe care se aplică un tampon care atestă depunerea sa la acea dată. În aceeași zi, reclamantul a depus un memoriu personal la grefa Curții de Casație. Acesta prezintă, de asemenea, chitanța biroului de primire al Curții de Casație cu un tampon care atestă depunerea memoriului său la 3 noiembrie 2014. Într-o decizie notificată reclamantului la 1 noiembrie 2014. În decembrie 2014, biroul de asistență judiciară din cadrul Curții de Casație a respins cererea reclamantului pentru lipsa unui motiv serios de Casație.
Prin Ordonanța din 1 aprilie 2015, delegatul primului președinte al Curții de Casație a confirmat respingerea cererii de asistență judiciară. La 20 iulie 2015, consilierul raportor al Curții de Casație a ajuns la concluzia că recursul nu a fost admis pentru depunerea cu întârziere a memoriului personal al reclamantului și a reamintit că memoriul respectiv, în conformitate cu art. 585-1 din Codul de procedură penală, trebuia să ajungă la Curtea de Casație cel târziu la o lună după formarea recursului, respectiv luni, 3 noiembrie 2014. Or, în cazul în care memoriul personal al reclamantului menționează antetul que mai întâi a fost depus la data de 3 noiembrie 2014 la grefa Curții de Casație, tamponul aplicat pe acest document trebuie să conțină un depozit la data de miercuri, 5 noiembrie 2014, sau după expirarea termenului.
(...) Prin urmare, memoriul este inadmisibil. Reclamantul a fost informat cu privire la dreptul său de a formula observații, fapt pe care l-a făcut prin scrisoarea din 29 august 2015. Acesta își va reitera faptul că memoriul său fusese depus la data de 3 noiembrie 2014. La 11 septembrie 2015, reclamantul a fost informat prin scrisoarea procurorului general în apropierea Curții de Casație că un aviz privind refuzul admiterii recursului fusese luat de un avocat general. 10. Printr-o hotărâre din 13 octombrie 2015, notificată reclamantului la 18 ianuarie 2016, Curtea de Casație a declarat recursul neadmis, pentru absența acestuia, de un motiv de natură să permită admiterea recursului Dreptul intern relevant 11.L Cu excepția cazului în care președintele camerei infracționale acordă o derogare, memoriul reclamantului condamnat penal trebuie să ajungă la grefa Curții de Casație cel târziu la o lună după data recursului.
(...) GRIEF Invochourt la: art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul admiterii recursului său pentru întârziere aduce atingere dreptului său de a avea acces la o instanță. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE: Neadmiterea recursului reclamantului a adus, în circumstanțele din speță, atingere dreptului său de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1)
Communiquée le 23 octobre 2018
CINQUIÈME SECTION
Requête n o 21286/16 Bernard SAINZ contre la France introduite le 13 avril 2016
EXPOSÉ DES FAITS
1. Le requérant, M. Bernard Sainz, est un ressortissant français né en 1943 et résidant à Paris. A. Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par un arrêt du 30 septembre 2014, la cour d’appel de Paris, statuant sur renvoi après cassation (Crim. 15 juin 2011, n o 10-83.491), condamna le requérant à deux ans d’emprisonnement dont vingt mois avec sursis pour détention de substances vénéneuses. Elle ordonna également une mesure de confiscation.
Le 3 octobre 2014, le requérant forma un pourvoi en cassation.
Le 3 novembre 2014, le requérant déposa une demande d’aide juridictionnelle auprès du bureau établi auprès de la Cour de cassation. Le requérant produit un reçu du bureau d’accueil de la Cour de cassation sur lequel est apposé un tampon attestant de son dépôt à cette date.
Le même jour, le requérant déposa un mémoire personnel auprès du greffe de la Cour de cassation. Il produit également le reçu du bureau d’accueil de la Cour de cassation avec un tampon qui atteste du dépôt de son mémoire le 3 novembre 2014.
Dans une décision notifiée au requérant le 1 er décembre 2014, le bureau d’aide juridictionnelle établi auprès de la Cour de cassation rejeta la demande du requérant pour défaut de moyen de cassation sérieux. Par ordonnance du 1 er avril 2015, le délégué du premier président de la Cour de cassation confirma le rejet de la demande d’aide juridictionnelle.
Le 20 juillet 2015, le conseiller rapporteur de la Cour de cassation conclut à la non-admission du pourvoi pour dépôt tardif du mémoire personnel du requérant. Il rappela que ce mémoire, conformément à l’article 585-1 du code de procédure pénale, devait parvenir à la Cour de cassation au plus tard un mois après la formation du pourvoi, soit le lundi 3 novembre 2014. Il poursuivit alors ainsi : « Or, si le mémoire personnel du requérant mentionne en entête qu’il a été déposé le 3 novembre 2014 au greffe de la Cour de cassation, le tampon apposé sur ce document atteste d’un dépôt le mercredi 5 novembre 2014, soit après l’expiration du délai. (...) Le mémoire apparaît donc irrecevable. » Le requérant fut informé de son droit de formuler des observations, ce qu’il fit par courrier du 29 août 2015. Il réitéra que son mémoire avait bien été déposé le 3 novembre 2014.
Le 11 septembre 2015, le requérant fut informé par courrier du procureur général près la Cour de cassation qu’un avis tendant à la non ‑ admission du pourvoi avait été pris par un avocat général.
Par un arrêt du 13 octobre 2015, notifié au requérant le 18 janvier 2016, la Cour de cassation déclara le pourvoi non admis, pour absence « de moyen de nature à permettre l’admission du pourvoi ». B. Le droit interne pertinent
L’article 585-1 du code de procédure est ainsi libellé : Article 585-1 du code de procédure pénale « Sauf dérogation accordée par le président de la chambre criminelle, le mémoire du demandeur condamné pénalement doit parvenir au greffe de la Cour de cassation un mois au plus tard après la date du pourvoi. (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que la non-admission de son pourvoi pour tardiveté porte atteinte à son droit d’accès à un tribunal.
QUESTION AUX PARTIES
La non-admission du pourvoi du requérant a-t-elle porté, dans les circonstances de l’espèce, atteinte à son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 ?