URBIETA ALCORTA c. FRANCE

Comunicat la 14 iunie 2018 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr 28390/16 Iosu URBIETA ALCORTA împotriva Franței introdusă la 13 mai 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Iosu Urbieta Alcorta, este un resortisant spaniol născut în 1978 și deținut în Vivonne. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Gastone, avocat în Baroul Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 10 iunie 2010, reclamantul a fost arestat ca urmare a furtului unui autovehicul. La sfârșitul unei curse cu forțele de ordine, el a fost arestat și-a revendicat apartenența la organizația teroristă ETA (Euskadi Ta Askatasuna). La data de 14 iunie, a fost pus sub acuzare, printre altele, de șeful de participare la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii actelor de terorism. În aceeași zi, a fost pus în detenție provizorie. Prin hotărârea din 12 decembrie 2012, tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pe care a executat-o până la 4 februarie 2014. Procedura penală La 22 iulie 2010, reclamantul a fost pus sub acuzare de către prim-vicepreședintele însărcinat cu soluționarea litigiilor în cadrul Tribunalului de Mare Instanță din Paris în cadrul unei alte proceduri a șefului, în special, de omor prin imprudență asupra unui funcționar al poliției și de tentativă de omor prin imprudență asupra unor funcționari de poliție în bandă largă organizată și în legătură cu o întreprindere teroristă. Printr-o ordonanță a judecătorului libertăților și detenției (JLD) din aceeași zi, acesta a fost pus în arest provizoriu cu următoarea motivație: (...) Așteptând ca aceste elemente să caracterizeze indicii grave și concordante care să facă pe bună dreptate latura examinării în faptele care i-au fost reproșate (...) Deținută de persoana care face obiectul examinării ca fiind în mod rezonabil, având în vedere elementele specifice și detaliate care rezultă din procedura menționată mai jos, de a atinge unul sau mai multe dintre următoarele obiective, obiective care nu pot fi atinse în cazul plasării sub control judiciar sau al rezilierii sub supraveghere electronică - păstrarea probelor sau a indicilor materiali necesari pentru manifestarea adevărului - (d) împiedicarea unei presiuni asupra martorilor, asupra victimei - (d) împiedicarea unei convorbiri frauduloase între persoana pusă sub acuzare și co-autorii sau complicii săi - de a pune capăt infracțiunii sau de a preveni reînnoirea acesteia; - să asigure menținerea persoanei în cauză la dispoziția justiției - să pună capăt tulburării excepționale și persistente a ordinii publice pe care le-a adus la îndeplinire din cauza gravității sale, a circumstanțelor comisiei sale, a importanței prejudiciului pe care a cauzat-o, în măsura în care decizia luată de către responsabilul comandoului și membrii acestuia de a rezista interpelării lor prin deschiderea focului împotriva funcționarilor de poliție, ceea ce a dus la moartea unuia dintre ei și riscul de moarte sau de răni grave pentru ceilalți trei marchează o ruptură cu mijloacele anterioare de a evita cât se putea de multe situații de conflict violent între forțele de ordine franceză și militanții înarmați ai ITA la nord de Pirinei (...) În cursul procedurii de încuviințare, arestarea provizorie a reclamantului a fost prelungită prin șase ordonanțe ale JLD din 7 iulie 2011, 10 ianuarie și 5 iulie 2012, 11 ianuarie și 10 iulie 2013 și 10 În plus, fiecare ordonanță a precizat data ultimei interogări a reclamantului, actele de punere în aplicare și durata previzibilă a procedurii. Printr-o ordonanță din 17 martie 2014, vicepreședintele însărcinat cu procesul-verbal și prim-vicepreședintele însărcinat cu procesul-verbal la Tribunalul de Mare Instanță din Paris au dispus punerea sub acuzare a reclamantului în fața tribunalului din Paris special compus din comandanți de șase infracțiuni și de șase infracțiuni în legătură cu o întreprindere individuală sau colectivă care urmărește să tulbure grav ordinea publică prin intimidare sau teroare. Ei au constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 181 din Codul de procedură penală, reținerea provizorie a reclamantului continua să producă efecte. Prin aceeași ordonanță, alți cinci au fost acuzați în fața instanței de judecată din Paris special compuse. Prin scrisoarea din 4 februarie 2015, grefierul-șef al Tribunalului de Primă Instanță din Paris a emis un aviz la data de 2 noiembrie-11 decembrie 2015. Prin hotărârea din 27 februarie 2015 și prin sesizarea procurorului general în apropierea tribunalului din Paris, camera de land din aceeași instanță a dispus în mod excepțional prelungirea detenției provizorii a recurentului pentru o perioadă de șase luni de la termenul de un an de la data la care decizia de punere sub acuzare a devenit definitivă. Camera de recurs a considerat că reținerea provizorie a avut loc în mod direct pentru a asigura menținerea la dispoziția justiției a reclamantului, pentru a pune capăt .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere că, de la punerea sub acuzare [reclamantului], o legătură de factori a avut ca obiect stabilirea acestei proceduri rolul Cu r ii dasezise de la Paris, în mod special compus din que . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2004 și 2007, 15% în medie din totalul cauzelor judecate, au reprezentat 22% din cazurile judecate în 2008; această sarcină nu a scăzut în următorii 5 ani, chiar dacă s-au depus eforturi deosebit de semnificative de către autoritățile instanței competente pentru a favoriza stabilirea acestor dosare la rolul Curții cu competență națională În 2013, Curtea din Paris în formațiune specială a consacrat 15 săptămâni pentru 7 dosare (...), în 2014, 16 săptămâni pentru 4 dosare (...) ; în 2015, și numai pentru primul semestru, 11 săptămâni vor fi organizate de Curtea în formațiune special formată pentru 6 cazuri (5 fiind terorism) Prin urmare, este ușor să se constate că, pentru anul 2015, nu mai puțin de 5 dosare referitoare la terorismul basc sunt audiate, ceea ce demonstrează dorința de a scurta cât mai mult posibil termenele de judecată și, prin urmare, de detenție provizorie Că este în acest spirit că a fost reținută stabilirea prezentei proceduri din 2 noiembrie până în 11 decembrie 2015 Având în vedere cele de mai sus expuse, au fost puse în aplicare toate mijloacele pentru a permite reținerea celei mai apropiate date pentru a reuni instanța de judecată formată special pentru judecarea acuzatului (...) Printr-o hotărâre din 17 august 2015, camera de laminare a tribunalului din Paris, sesizată de procurorul general, a dispus din nou, cu titlu excepțional, prelungirea detenției provizorii a recurentului pentru o perioadă de șase luni. Reclamantul a formulat un recurs în casație invocând încălcarea art. 3, 5 alin. (3), 6 alin. (1) și (2) și 8 din Convenție. Prin hotărârea din 24 noiembrie 2015, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant pe motive, printre altele, pe care autoritățile competente l-au adus instanței judecătorești din cauza unei diligențe adaptate circumstanțelor, pe care camera de l'jurisdicționare a fost determinată de considerente de drept și de fapt care îndeplinesc cerințele articolelor 143-1 și următoarele și 181 alin. (9) din Codul de procedură penală, fără a ignora dispozițiile convenționale invocate. La 2 decembrie 2015, instanța de judecată a condamnat reclamantul la 16 ani. ani de rechiziționare penală și a decis că această pedeapsă va fi confundată cu cea pronunțată la 12 decembrie 2012 de tribunalul corecțional din Paris, care a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Reclamantul interjet a făcut apel la 11 decembrie 2015. Dreptul intern relevant este expus în Hotărârea Guimon Esparza c. Franța 29116/09, § 22, 26 ianuarie 2012). GRIEF Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul consideră că durata detenției sale provizorii între ordonanța de punere sub acuzare din 17 martie 2014 și convocarea sa la 2 noiembrie 2015 în fața tribunalului de judecată special compus, adică un an și opt luni, depășește termenul rezonabil. Durata detenției provizorii suferită de reclamant între 17 martie 2014 și 2 decembrie 2015 a fost compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil, în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție?

Communiquée le 14 juin 2018

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

28390/16

Iosu URBIETA ALCORTA

contre la France

introduite le 13 mai 2016

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M.

Iosu Urbieta Alcorta, est un ressortissant espagnol né en 1978 et détenu à Vivonne. Il est représenté devant la Cour par M

e

R.

Gastone, avocat au barreau de Paris.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le jugement correctionnel

Le 10 juin 2010, le requérant fut interpellé à la suite du vol d’un véhicule automobile. À l’issue d’une course poursuite avec les forces de l’ordre, il fut arrêté et revendiqua son appartenance à l’organisation terroriste ETA (Euskadi Ta Askatasuna). Il portait une arme à feu chargée.

Le 14 juin suivant, il fut mis en examen notamment du chef de participation à une association de malfaiteurs en vue de préparer des actes de terrorisme. Le même jour, il fut placé en détention provisoire.

Par un jugement du 12 décembre 2012, le tribunal correctionnel de Paris condamna le requérant à une peine de cinq ans d’emprisonnement, qu’il exécuta jusqu’au 4 février 2014.

2.

La procédure criminelle

Le 22 juillet 2010, le requérant fut mis en examen par le premier vice-président chargé de l’instruction au tribunal de grande instance de Paris dans le cadre d’une autre procédure du chef, notamment, d’homicide volontaire sur un fonctionnaire de police et de tentative d’homicides volontaires sur des fonctionnaires de police en bande organisée et en relation avec une entreprise terroriste. Par une ordonnance du juge des libertés et de la détention (JLD) du même jour, il fut placé en détention provisoire avec la motivation suivante :

«

(...) Attendu que ces éléments caractérisent des indices graves et concordants rendant vraisemblable l’implication du mis en examen dans les faits qui lui sont reprochés

;

(...)

Attendu que la détention de la personne mise en examen constitue l’unique moyen, au regard des éléments précis et circonstanciés résultant de la procédure et ci-après mentionnés, de parvenir à l’un ou plusieurs des objectifs suivants, objectifs qui ne sauraient être atteints en cas de placement sous contrôle judiciaire ou d’assignation à résidence sous surveillance électronique

:

- de conserver les preuves ou les indices matériels qui sont nécessaires à la manifestation de la vérité

;

- d’empêcher une pression sur les témoins, sur la victime

;

- d’empêcher une concertation frauduleuse entre la personne mise en examen et ses co-auteurs ou ses complices

;

- de mettre fin à l’infraction ou de prévenir son renouvellement

;

- de garantir le maintien de la personne concernée à la disposition de la justice

;

- de mettre fin au trouble exceptionnel et persistant à l’ordre public qu’a provoqué l’infraction en raison de sa gravité, des circonstances de sa commission, de l’importance du préjudice qu’elle a causé en ce que la décision prise par le responsable du commando et les membres de celui-ci de résister à leur interpellation par l’ouverture du feu contre des fonctionnaires de police, ce qui a entraîné la mort de l’un d’entre eux et le risque de mort ou de blessures graves pour les trois autres marque une rupture avec les consignes antérieures d’éviter autant que faire se pouvait des situations d’affrontement violents entre forces de l’ordre françaises et militants armés de l’ETA au nord des Pyrénée (...)

»

Durant la procédure d’instruction, la détention provisoire du requérant fut prolongée par six ordonnances du JLD des 7 juillet 2011, 10

janvier et 5

juillet 2012, 11 janvier et 10 juillet 2013 et 10

janvier 2014, pour les mêmes motifs que ceux ayant justifié son placement en détention provisoire. En outre, chacune des ordonnances précisa la date du dernier interrogatoire du requérant, les actes d’instruction à réaliser et la durée prévisible d’achèvement de la procédure.

Par une ordonnance du 17 mars 2014, le vice-président chargé de l’instruction et le premier vice-président chargé de l’instruction au tribunal de grande instance de Paris ordonnèrent la mise en accusation du requérant devant la cour d’assises de Paris spécialement composée des chefs de six crimes et de six délits en relation avec une entreprise individuelle ou collective ayant pour but de troubler gravement l’ordre public par l’intimidation ou la terreur. Ils constatèrent qu’en application des dispositions de l’article 181 du code de procédure pénale, la détention provisoire du requérant continuait de produire ses effets. Par la même ordonnance, cinq autres mis en examen furent mis en accusation devant la cour d’assises de Paris spécialement composée.

Par courrier du 4 février 2015, le greffier en chef de la cour d’appel de Paris avisa l’avocat du requérant que son client était appelé à comparaître devant la cour d’assises de Paris spécialement composée du 2

novembre au 11

décembre 2015.

Par un arrêt du 27 février 2015 et sur saisine du procureur général près la cour d’appel de Paris, la chambre de l’instruction de la même cour ordonna à titre exceptionnel la prolongation de la détention provisoire du requérant pour une durée de six mois à partir du délai d’un an à compter de la date à laquelle la décision de mise en accusation était devenue définitive. La chambre de l’instruction considéra que la détention provisoire demeurait l’unique moyen de garantir le maintien à la disposition de la justice du requérant, de mettre fin à l’infraction et de prévenir son renouvellement et de mettre fin à un trouble exceptionnel et persistant à l’ordre public. En outre, elle motiva son arrêt de la manière suivante

:

«

Considérant que depuis la mise en accusation [du requérant], une conjonction de facteurs a pesé sur la fixation de cette procédure au rôle de la Cour d’assises de Paris spécialement composée

;

Qu’en effet, le nombre de dossiers relevant du contentieux spécialisé de la Cour d’assises n’a cessé d’augmenter

; que ces dossiers, qui constituaient entre les années

2004 et 2007, 15 % en moyenne du total des affaires jugées, ont représenté 22 % des dossiers jugés en 2008

; que cette charge n’a pas baissé au cours des 5

années suivantes, même si des efforts particulièrement significatifs ont été accomplis par les autorités de la juridiction compétente pour favoriser la fixation de ces dossiers au rôle de la Cour d’assises à compétence nationale

;

Qu’ainsi en 2013, la Cour d’assises de Paris en formation spécialement composée a consacré 15 semaines pour 7 dossiers (...), en 2014, 16 semaines pour 4 dossiers (...)

; qu’en 2015, et pour le seul premier semestre, 11 semaines seront consacrées par la Cour d’assises en formation spécialement composée pour 6 dossiers (5 étant du terrorisme)

;

Qu’il est donc aisé de constater que pour l’année 2015, pas moins de 5 dossiers relatifs au terrorisme basque sont audiencés, ce qui démontre la volonté de raccourcir autant que possible les délais de jugement et donc de détention provisoire

;

Que c’est dans cet esprit qu’a été retenue la fixation de la présente procédure du 2

novembre au 11 décembre 2015

;

Considérant au vu des éléments ci-dessus exposés que tous les moyens afin de permettre de retenir la date la plus rapprochée pour réunir la cour d’assises spécialement composée pour juger l’accusé ont été mis en œuvre

(...)

»

Par un arrêt du 17 août 2015, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris, saisie par le procureur général, ordonna une nouvelle fois à titre exceptionnel la prolongation de la détention provisoire du requérant pour une durée de six mois. Elle se prononça par des motifs identiques à ceux précédemment énoncés.

Le requérant forma un pourvoi en cassation en invoquant la violation des articles

3, 5 § 3, 6 §§ 1 et 2 et 8 de la Convention.

Par un arrêt du 24 novembre 2015, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le requérant aux motifs, notamment, que les autorités compétentes avaient apporté au jugement de l’affaire une diligence adaptée aux circonstances, que la chambre de l’instruction s’était déterminée par des considérations de droit et de fait répondant aux exigences des articles

143-1 et suivants et 181 alinéa 9 du code de procédure pénale, sans méconnaître les dispositions conventionnelles invoquées.

Le 2 décembre 2015, la cour d’assises condamna le requérant à la peine de seize

ans de réclusion criminelle et décida que cette peine serait confondue à hauteur de deux ans avec celle prononcée le 12 décembre 2012 par le tribunal correctionnel de Paris, qui l’avait condamné à cinq années d’emprisonnement. Le requérant interjeta appel le 11 décembre 2015.

B.

Le droit interne pertinent

Le droit interne pertinent est exposé dans l’arrêt

Guimon Esparza c.

France

(n

o

29116/09, § 22, 26 janvier 2012).

GRIEF

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant considère que la durée de sa détention provisoire entre l’ordonnance de mise en accusation du 17 mars 2014 et sa convocation le 2 novembre 2015 devant la cour d’assises spécialement composée, soit un an et huit mois, dépasse le délai raisonnable.

QUESTION AUX PARTIES

La longueur de la détention provisoire subie par le requérant entre le 17

mars 2014 et le 2 décembre 2015 était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article

5 §

3 de la Convention

?