CtEDO 17.03.2022 Auto

MAILLEBOUIS c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
17.03.2022
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MAILLEBOUIS c. FRANCE (CtEDO, 2022)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 28400/16 Amaury MILLEBOUIS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea) din 17 martie 2022 într-un comitet compus din Síofra O 28400/16 împotriva Franței și al cărui resortisant al acestui stat, dl Amaury Mailebouis ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului francez ( După ce intenționați să faceți acest lucru, faceți următoarea decizie. Cererea se referă, sub aspectul articolului 5 alineatul (3) din convenție, la durata detenției provizorii a recurentului care a început la 12 august 2012, ziua detenției sale și la punerea sa sub acuzare de uciderea fiului său în vârstă de opt luni și se încheie la 23 martie 2016, ziua condamnării sale de către Curtea a Gardului. Prin urmare, reclamantul a fost ținut în detenție timp de aproximativ trei ani și șapte luni. La 7 august 2012, serviciile de jandarmerie din Besegia (în departamentul Gardului) au fost informate cu privire la decesul copilului reclamantului, în vârstă de opt luni, și l-au auzit pe tatăl reclamantului. Acesta a recunoscut că și-a ascuns fiul, după ce acesta i-a spus următoarele fapte: s-a certat cu partenera sa, a prins piciorul copilului și i-a lovit capul de mai multe ori de pe podea. Raportul autopsiei pe 9 august În 2012, s-a ajuns la concluzia că a avut loc un deces ca urmare a unei traumatisme craniene grave cauzate de cel puțin două impacturi violente asupra craniului, o cădere accidentală prin imprudență care nu putea fi luată în considerare. După ce a fost constituit prizonier la 11 august 2012, reclamantul a fost, a doua zi, pus sub acuzare împotriva șefului crimei asupra unui minor de mai puțin de 15 ani. În aceeași zi, judecătorul judecător va elibera două comisii de recurs la serviciile de jandarmerie din Besegia și D'Alès (în departamentul Gard). La data de 13 august 2012, la cererea casei în care a fost pronunțată hotărârea, reclamantul a fost spitalizat sub presiune la Uzès (în departamentul Gardului). În conformitate cu informațiile furnizate de guvern și necontestate de solicitant, acesta a făcut din nou obiectul unei spitalizări sub presiune din 13 octombrie 2014 până la 18 decembrie 2014. Între timp, au fost efectuate mai multe anchete și anchete la cererea instanței judecătorești care dispunea, printre altele, de mai multe expertize psihologice și psihiatrice ale reclamantului. Potrivit rapoartelor depuse la 25 ianuarie 2013 și 13 noiembrie 2014, experții psihiatri au menționat că reclamantul raporta, înainte de fapte, două: tentative de sinucidere și, după fapte și în timpul spitalizării sub presiune, În decembrie 2013, experții psihiatri au confirmat că reclamantul ar putea prezenta o stare de pericol pentru alții, în legătură cu apariția unor momente intense de agresivitate. În cele din urmă, în termenii unui raport depus la 13 noiembrie 2014, experții psihiatri au constatat că reclamantul le-a raportat că a avut episoade subdepresive libere însoțite de sinucideri (prin flebotomie) și, în ceea ce privește ceea ce a spus reclamantul că își amintește de ceea ce s-a întâmplat a fost înainte și după, dar nu în timpul mai, că această amnezie nu putea fi decât psihologică sau tactică Prin hotărârea din 14 mai 2013, camera de laminare a Tribunalului de Primă Instanță a respins cererea formulată de reclamant de declarare a nulității din raportul din 14 mai 2013, rapoartele de expertiză psihiatrică, măsura de custodie și toate actele ulterioare. Prin hotărârea din 29 octombrie 2013, Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant. După o confruntare organizată la 15 decembrie 2014 între reclamant și mama copilului și o refacere a faptelor la 16 decembrie 2014, instanța de judecată a adresat o ultimă întrebare reclamantului la 5 februarie 2015 și a respins cererea de confruntare dintre acesta și tatăl său, înainte de a notifica părților, la 27 februarie 2015, aprilie 2015, un aviz de încheiere a procedurii oficiale de investigare. După primirea observațiilor reclamantului la 1 iunie 2015, instanța judecătorească a pronunțat, la 24 iulie 2015, acuzarea reclamantului în fața instanței judecătorești a Gardului. Prin hotărârea din 23 martie 2016, Curtea a Gardului l-a declarat pe reclamant vinovat de fapte și l-a condamnat la o pedeapsă de 20 de ani de detenție penală, știind că în dreptul intern, durata detenției provizorii se deduce integral din durata pedepsei pronunțate (art. 716-4). din Codul de procedură penală. Decizia privind vinovăția se motivează după cum urmează: mai mult decât atât, Curtea de judecată a fost convinsă de vinovăția [reclamantului] (...) din cauza următoarelor elemente în întreținere (...) : - declarațiile [mamei copilului] care indică în mod clar [că reclamantul] a proiectat copilul la sol de cel puțin două ori, - constatările medico-legale care descriu multiplele leziuni și fracturi ale craniului care au dus la sângerări în întreaga lume a l august 2013 și 5 februarie 2014, în special având în vedere tulburarea excepțională și persistentă a ordinii publice atât din cauza gravității faptelor, cât și din cauza circumstanțelor comisiei și a motivării lor naționale. Dacă, printr-o ordonanță din data de 11 În august 2014, instanța pentru libertate și detenție, având în vedere, în special, ridicarea temporară a măsurii de la spitalizare sub presiune, a fost relocată la reședința reclamantului sub supraveghere electronică, camera de la zz/ll/aaaa a instanței din zz/ll/aaaa, prin hotărârea din 12 septembrie 2014, iar Curtea de Casație a respins recursul formulat de reclamant, printr-o hotărâre din 2 decembrie 2014. În cele din urmă, judecătorul pentru libertate și detenție a dispus, printr-o ordonanță din 16 martie 2015, o nouă prelungire a detenției provizorii a reclamantului pe motiv că faptele reproșate, în special în ceea ce privește moartea unui bebeluș de 9 luni, care a fost proiectat în mod voluntar la sol în contextul unei dispute cu mama copilului, sunt cele care perturbă în mod excepțional ordinea publică atât de gravitatea lor și circumstanțele comisiei lor, cât și de importanța prejudiciului pe care l-au cauzat. Prin hotărârea din 13 august 2015, camera de laminare a respins cererea de punere în libertate a reclamantului în așteptarea prezentării sale în fața Curții pe următoarele motive, chiar declarațiile [reclamantului] indicând (...) pe care o vrea la moarte. La mama copilului, faptul că el ar fi putut trece la acțiune pentru un motiv inutil, la extorcare dat expertului psihiatru potrivit [care], el a acumulat furie, specificând, referitor la mama copilului în general, eu știu cum să se ocupe de conflicte, dar [ea] își bătea joc ... așa că am distrus obiectul discuției (...), marea fragilitate psihiatrică a lui .. ..de teamă de o reînnoire (...) de un comportament la fel de periculos față de o treime, și în special față de mama copilului (...) în ceea ce privește deținuții, trecerea sa în fața Curții poate avea loc la o dată relativ apropiată, el nu ar fi în același timp eliberat, astfel încât, pe parcursul perioadei, [repunerea] în libertate [reclamantului], predat pe o perioadă lungă de timp, ar putea reprezenta un risc major de trecere la actul 12. Curtea de Casație a respins, printr-o hotărâre din 18 noiembrie 2015, recursul recurentului. Guvernul consideră că cererea trebuie respinsă ca fiind nefondată în cazul în care durata detenției provizorii nu prezintă un caracter nejustificat, având în vedere circumstanțele speței și gravitatea gravă a faptelor în cauză. Acesta arată că hotărârile judecătorești sunt suficient de motivate și demonstrează persistența unor motive plauzibile de a suspecta reclamantul că a comis infracțiunile și că motivele invocate de instanțele interne erau de natură să justifice menținerea sa în detenție provizorie pe tot parcursul informațiilor până la data la care a fost prezentat în fața instanței judecătorești în cauză. Principiile generale care decurg din jurisprudența Curții cu privire la art. 5 alineatul (3) din convenție sunt expuse în cauzele Loisel c. France 50104/11, § 39 și 49, 30 iulie 2015), Buzadji c. Republica Moldova ([GC], n 23755/07, § 87-91, 5 iulie 2016) și Merabishvili c. Georgia ([GC], n 72508/13, § 222- 225, 28 noiembrie 2017 16. În speță, Curtea consideră în primul rând că instanțele interne au reținut pe bună dreptate un set de elemente care permit să se considere că "rezultatele" sunt "lemn" ale reclamantului în fapt. Astfel, pe de o parte, a fost vorba de mărturia mamei copilului, martor direct al faptelor, pe care reclamantul a proiectat-o cel puțin de două ori pe pământ, mărturia sa fiind susținută de primele declarații ale doi martori indirecți, și, pe de altă parte, de raportul de autopsie în care se menționează un deces cauzat de două impacturi violente asupra craniului copilului, incompatibil cu o cădere accidentală. 17. Curtea observă apoi că motivele menținerii în detenție erau în principal următoarele: evitarea riscurilor de evadare și de recidivă și luarea în considerare a severității infracțiunii și a tulburării ordinii publice. 18. În ceea ce privește primul motiv, magistrații au considerat că riscul de evadare a reclamantului nu poate fi neglijat, reclamantul fiind ascuns timp de patru zile cu ajutorul tatălui său înainte de a se constitui prizonier. 19. În ceea ce privește persistența unui risc de recidivă, Curtea arată că, dincolo de gravitatea inculpării, instanțele naționale au furnizat, pe tot parcursul procedurii, elemente de rejudecare concrete care justificau, dincolo de pedeapsa gravă, în ce fel antecedentele și personalitatea persoanei în cauză plauzibile pericolul de repetare a dreptului de proprietate: experții psihologi și psihiatri, desemnați pe măsura procedurii de luare în custodie publică, din moment ce reclamantul persista să nege faptele și să spună că nu-și amintea ce s-a realizat înainte și după aceea, au ridicat toate la nivelul său motive de agresiune față de alții, dar și velesuri de sinucidere persistente, chiar dacă acestea din urmă nu sunt menționate în mod expres în deciziile în cauză (punctul 5 de mai sus). 20. În ceea ce privește ultimele două motive, Curtea nu a înțeles niciun motiv pentru a se asigura că nu se ajunge la concluziile instanțelor naționale care, pentru a prelungi reținerea provizorie a reclamantului, au reținut tulburarea excepțională și persistentă a ordinii publice cauzată de gravitatea infracțiunii, circumstanțele comisiei sale, remunerarea pe suport de hârtie a cauzei și importanța prejudiciului cauzat de fapte, în special de partea civilă (punctele 9, 10 și 11 de mai sus). 21. Curtea concluzionează că, în speță, motivele prezentate de instanțele franceze pentru a refuza punerea în libertate a recurentului constituiau motive Întradevăr, având în vedere toate actele de Relativa lungime a detenției incriminate se datorează, în esență, necesității de a efectua mai multe expertize psihologice și psihiatrice și, parțial, comportamentului acestuia, care, dacă nu avea obligația de a coopera, trebuia să suporte consecințele pe care atitudinea sa le-ar fi putut avea în mersul de la locul de muncă la locul de muncă și în desfășurarea expertizei ordonate. 23. În cele din urmă, Curtea constată că termenul de prezentare a recurentului în fața instanței judecătorești, de aproximativ opt luni, nu poate fi considerat ca dezvăluind o lipsă de diligență din partea autorităților judiciare. 24. Prin urmare, Curtea consideră că, în circumstanțele speciale din speță, perioada în litigiu, care la prima vedere poate părea lungă, nu poate fi considerată excesivă. 25. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că tîlcul întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din Convenție este vădit nefondat și că cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 7 aprilie 2022. Martina Keller Síofra O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă