SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 42906/14 Ainhoa OZAETA MENDICUTE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 10 februarie 2015 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președintele, Vincent A. De Gaetano, André Potoki, judecători, Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 5 iunie 2014, Având în vedere decizia de a comunica cauza recurentei întemeiat pe art. 3 din convenție și de a declara inadmisibil, în formațiune de judecător unic, restul cererii, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 4 noiembrie 2014 și de a solicita Curții să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dl Ainhoa Ozaeta Mendicute, este un cetățean spaniol născut în 1974 și rezident la Sainte Genevieve des Bois. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Y. Molina Ugarte, avocat în Bayonne. A fost reprezentat de agentul său, F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Acuzarea a avut loc la 24 mai 2008, în special în ceea ce privește asocierea infractorilor în vederea comiterii de acte de terorism și a fost pusă în detenție cu titlu provizoriu în aceeași zi, iar arestarea sa provizorie a fost prelungită de șase ori, printr-o ordonanță din 23 mai 2012, confirmată în apel la 21 În septembrie următoare, judecătorul judecător al Tribunalului de Mare Instanță din Paris a dispus punerea în judecată a reclamantei și trimiterea acesteia în fața tribunalului din Paris special compus, a șefilor care i-au fost reproșați cu ocazia examinării sale. La sfârșitul zilei, procurorul general, în apropierea instanței de apel din Paris, sesizează cu succes camera de la Paris în termenul stabilit la art. 181 alin. (8) din Codul de procedură penală, la data de 2 În iulie 2013, pentru a beneficia de o prelungire excepțională a detenției provizorii pentru o perioadă de șase luni, recurenta a contestat în mod inutil prelungirea ordonată. Prin hotărârea din 12 decembrie 2013, tribunalul din Paris special compus a condamnat recurenta la 14 ani de detenție penală. În acest sens, recurenta se plânge de durata detenției provizorii pe care o consideră excesivă și declară o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție astfel formulată Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a transmis Curții, printr-o scrisoare din 4 noiembrie 2014, o declarație unilaterală pentru soluționarea problemei ridicate de cerere. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Prin această declarație, guvernul a recunoscut că durata detenției provizorii suferite de reclamant a fost excesivă în raport cu cerințele termenului rezonabil prevăzute la art. 5 alin. (3) din Convenție. Guvernul a propus ca reclamanta să plătească suma de 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro). Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Printr-o scrisoare din 2 decembrie 2014, recurenta a indicat că nu a fost satisfăcută de termenii declarației unilaterale și că nu a acceptat valoarea compensației propuse; aceasta a insistat ca cererea sa să fie examinată de Curte, Ö Õ din art. 5 Õ 3 ridicat fiind reflectarea unei probleme structurale în Franța. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). În speță, Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. Ea ia notă de faptul că aceasta se pronună deja cu privire la problema duratei deteniei provizorii neobișnuit de lungi cauzate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Esparza Luri c. France, n 29119/09, 26 ianuarie 2012 Soria Valderrama c. Franța, n 29101/09, 26 ianuarie 2012 Berasategi c. Franța, n 29095/09, 26 ianuarie 2012). Având în vedere natura concesiunilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestui aspect (articolul (c)). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reținerea provizorie a recurentei în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție s-a încheiat la 12 decembrie 2013, cu condamnarea sa prin hotărâre (Zdziarski c. Polonia, 14239/09, §§ 22-24, 25 ianuarie 2011 și Bieniek c. Polonia, n 46117/07, § 22, 1 iunie 2010). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze acest aspect (articolul in fine În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 5 alin. (3) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, decide să șteargă restul cererii de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 martie 2015. Milan Blaško Ganna Yudkivska Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
42906/14
Ainhoa OZAETA MENDICUTE
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 10 février 2015 en un comité composé de
:
Ganna Yudkivska,
présidente,
Vincent A. De Gaetano,
André Potocki,
juges,
et
de
Milan Blaško,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 juin 2014,
Vu la décision de communiquer le grief de la requérante tiré de l’article
5
§
3 de la Convention et de déclarer irrecevable, en formation de juge unique, le restant de la requête,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 4
novembre 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Ainhoa Ozaeta Mendicute, est une ressortissante espagnole née en 1974 et résidant à Sainte Geneviève des Bois. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Mise en examen le 24 mai 2008 du chef notamment d’association de malfaiteurs en vue de commettre des actes de terrorisme et placée en détention provisoire, la requérante fut placée en détention provisoire le même jour. Sa détention provisoire fut prolongée à six reprises.
Par une ordonnance du 23 mai 2012, confirmée en appel le 21
septembre suivant, le juge d’instruction du tribunal de grande instance de Paris ordonna la mise en accusation de la requérante et son renvoi devant la cour d’assises de Paris spécialement composée, des chefs qui lui avaient été reprochés à l’occasion de sa mise en examen.
L’encombrement du rôle de la cour d’assises spéciale de Paris n’ayant pas permis de faire comparaître la requérante dans le délai fixé par l’article
181 alinéa 8 du code de procédure pénale, le procureur général près la cour d’appel de Paris saisit avec succès la chambre de l’instruction, le 2
juillet 2013, afin de voir prolonger à titre exceptionnel sa détention provisoire pour une durée de six mois. La requérante contesta vainement la prolongation ordonnée.
Par un arrêt du 12 décembre 2013, la cour d’assises de Paris spécialement composée condamna la requérante à quatorze ans de réclusion criminelle.
La requérante se plaint de la durée de sa détention provisoire qu’elle juge excessive. Elle allègue à cet égard une violation de l’article 5 § 3 de la Convention ainsi libellé
:
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe
1
c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.
»
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a, par un courrier du 4 novembre 2014, fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
Par cette déclaration, le Gouvernement a reconnu que la durée de la détention provisoire subie par la requérante avait été excessive au regard des exigences du délai raisonnable posées par l’article 5 § 3 de la Convention. Le Gouvernement a proposé de payer à la requérante la somme de 4
500
euros (quatre mille cinq cents euros). Pour le reste, la déclaration était ainsi libellée
:
«
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37
§
1
c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
»
Par une lettre du 2 décembre 2014, la requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale et qu’elle n’acceptait pas le montant de la compensation proposée. Elle insistait pour que sa requête soit examinée par la Cour, le grief tiré de l’article 5 § 3 soulevé étant le reflet d’un problème structurel en France.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour doit examiner attentivement la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
En l’espèce, la Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. Elle note qu’elle s’est déjà prononcée sur la question de la durée de la détention provisoire inhabituellement longue causée par l’encombrement du rôle de la cour d’assises spécialement composée de Paris (
Guimon Esparza c. France
, n
o
29116/09, 26 janvier 2012
;
Sagarzazu c.
France
, n
o
29109/09, 26 janvier 2012
;
Esparza Luri c.
France
, n
o
29119/09, 26 janvier 2012
;
Soria Valderrama c. France
, n
o
29101/09, 26
janvier 2012
;
Berasategi c. France
, n
o
29095/09, 26 janvier 2012).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de ce grief (article
37
§
1
c)). À cet égard, il convient de souligner que la Cour attache une importance particulière au fait que la détention provisoire de la requérante au sens de l’article 5 § 3 de la Convention a pris fin le 12
décembre 2013 avec sa condamnation par la cour d’assises (
Zdziarski c.
Pologne,
n
o
14239/09, §§
22-24, 25 janvier 2011, et
Bieniek c.
Pologne
, n
o
46117/07, § 22, 1
er
juin 2010).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de ce grief (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Partant, il convient de rayer le restant de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 5 § 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer le restant de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 mars 2015.
Milan Blaško
Ganna Yudkivska
Greffier adjoint
Présidente