IPARRAGUIRRE GUENECHEA c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 41508/11 Maria Soledad IPARRAGUIRRE GUENECHEA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 15 aprilie 2014 într-un comitet compus din Boštjan domnul Zupančič, președinte, Ann Power-Forde, Helena Jäderblom, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 30 iunie 2011 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 13 decembrie 2013 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, Maria Soledad Iparraguirre Guenechea, este cetățean spaniol născut în 1961 și rezident în Lyon. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul X. Cachenaut, avocat la Saint Jean de Luz. Guvernul francez ( La 2 iulie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 octombrie 2004, recurenta a fost pusă în detenție provizorie pe o perioadă de un an, ca urmare a examinării sale efectuate la 7 octombrie 2004. octombrie 2004 pentru fapte de organizare sau de conducere a unei asocieri de răufăcători în vederea pregătirii actelor de terorism, deținere de arme și de muniție din 1 și 4 categoria, fabricarea sau deținerea de elemente sau de substanțe destinate să intre în compoziția de explozibili, recel în bandă organizată de furturi, utilizarea de plăci false de înmatriculare, deținerea frauduloasă a mai multor documente administrative, complicitate la falsificarea documentelor administrative, copierea falsificării în scris privat, orice infracțiune în legătură cu principala sau legată de o întreprindere teroristă. La 6 octombrie 2008, judecătorul judecător al tribunalului de mari instanțe din Paris a dispus ca reclamanta să fie acuzată și exmatriculată, împreună cu șase co-inculpați, în fața tribunalului din Paris special compus. Întrucât procurorul general nu a permis ca reclamanta să fie invocată în termenul prevăzut de lege, procurorul general aproape de tribunalul de apel al Parisului sesizează de două ori cu succes instanța de apel din Paris pentru a fi prelungită în mod excepțional detenția provizorie pentru o perioadă de 12 luni. Printr-o hotărâre din 17 decembrie 2010, Curtea a condamnat-o pe reclamantă la 20 de ani de detenție penală. Această condamnare a fost confirmată în recurs în noiembrie 2012. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute în alin. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care a depus cererea. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din 13 În decembrie 2013, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Subsemnata, Natalie Ancel, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă doamnei Maria Soledad Iparraguirre Guenechea suma globală de 6 300 EUR (șase mii-trei sute de euro), în conformitate cu cererea înregistrată la nr. 41508/11. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamantă în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face ca cauza să fie soluționată definitiv. Guvernul recunoaște, în speță, durata detenției provizorii suferite de recurentă a fost excesivă în raport cu cerințele privind termenul rezonabil prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție și a încălcat drepturile sale garantate prin această dispoziție. Printr-o scrisoare din 18 februarie 2014, reclamantul a afirmat că nu a fost satisfăcută de termenii declarației unilaterale și că nu a acceptat valoarea compensației propuse și susține, de asemenea, că ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). În speță, Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. Ea ia notă de faptul că aceasta se pronună deja cu privire la problema duratei deteniei provizorii neobișnuit de lungi cauzate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Esparza Luri c. France, n 29119/09, 26 ianuarie 2012 Soria Valderrama c. Franța, n 29101/09, 26 ianuarie 2012 Berasategi c. Franța, n 29095/09, 26 ianuarie 2012). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestui aspect [art. 37 alineatul (1) ] [art. 37 alineatul (2) ] (c)). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reținerea provizorie a recurentei în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție a încetat ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța judecătorească în litigiu la 17 decembrie 2010 (Zdziarski c. Polonia, 14239/09, §§ 22-24, 25 ianuarie 2011 și Bieniek c. Polonia, n 46117/07, § 22, 1 iunie 2010). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze acest aspect [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, cererea de modificare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție ar trebui eliminată. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 5 alin. (3) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate, decide să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stephen Phillips Bošjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

41508/11

Maria Soledad IPARRAGUIRRE GUENECHEA

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 avril 2014 en un comité composé de

:

Boštjan M. Zupančič,

président,

Ann Power-Forde,

Helena Jäderblom,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 30 juin 2011

;

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 13 décembre 2013 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante

à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

La requérante, M

me

Maria Soledad Iparraguirre Guenechea, est une ressortissante espagnole née en 1961 et résidant à Lyon. Elle est représentée devant la Cour par M

e

X. Cachenaut, avocat à Saint Jean de Luz.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Le 2 juillet 2013, la requête avait été communiquée au Gouvernement.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 12 octobre 2004, la requérante fut placée en détention provisoire pour une durée d’un an, à la suite de sa mise en examen intervenue le 7

octobre 2004 pour des faits d’organisation ou de direction d’une association de malfaiteurs en vue de préparer des actes de terrorisme, de détention d’armes et de munitions de la 1

ère

et 4

e

catégorie, fabrication ou détention d’éléments ou de substances destinés à entrer dans la composition d’engins explosifs, recel en bande organisée de vols, usage de fausses plaques d’immatriculation, détention frauduleuse de plusieurs faux documents administratifs, complicité de faux en documents administratifs, recel de faux en écriture privée, toutes infractions en relation à titre principal ou connexe avec une entreprise terroriste.

Durant l’instruction, la détention provisoire de la requérante fut prolongée à six reprises.

Le 6 octobre 2008, le juge d’instruction du tribunal de grande instance de Paris ordonna la mise en accusation de la requérante et son renvoi, avec six

coaccusés, devant la cour d’assises de Paris spécialement composée. L’encombrement du rôle de la cour d’assises spéciale n’ayant pas permis de faire comparaître la requérante dans le délai prévu par la loi, le procureur général près la cour d’appel de Paris saisit deux fois avec succès la cour d’appel de Paris afin de voir prolonger à titre exceptionnel la détention provisoire pour une durée de douze mois. La requérante contesta vainement ces prolongations.

Par un arrêt du 17 décembre 2010, la cour d’assises condamna la requérante à vingt ans de réclusion criminelle. Cette condamnation fut confirmée en appel en novembre 2012.

EN DROIT

La partie requérante alléguait que la durée de sa détention provisoire était contraire à l’article 5 § 3 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 13

décembre 2013, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration est ainsi libellée

:

«

Je soussignée, Nathalie Ancel, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M

me

Maria Soledad Iparraguirre Guenechea la somme globale de 6

300 euros (six-mille-trois-cent euros), au titre de la requête enregistrée sous le n

o

41508/11.

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par la requérante dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

Le Gouvernement reconnaît, qu’en l’espèce, la durée de la détention provisoire subie par la requérante a été excessive au regard des exigences du délai raisonnable posées par l’article 5 § 3 de la Convention et a porté atteinte à ses droits garantis par cette disposition».

Par une lettre du 18 février 2014, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale et qu’elle n’acceptait pas le montant de la compensation proposée. Elle soutient par ailleurs que le grief tiré de l’article 5 §

3 qu’elle soulève est le reflet d’un problème structurel en France.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

En l’espèce, la Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. Elle note qu’elle s’est déjà prononcée sur la question de la durée de la détention provisoire inhabituellement longue causée par l’encombrement du rôle de la cour d’assises spécialement composée de Paris (

Guimon Esparza c. France

, n

o

29116/09, 26 janvier 2012

;

Sagarzazu c.

France

, n

o

29109/09, 26 janvier 2012

;

Esparza Luri c. France

, n

o

29119/09, 26 janvier 2012

;

Soria Valderrama c. France

, n

o

29101/09, 26

janvier 2012

;

Berasategi c. France

, n

o

29095/09, 26 janvier 2012).

Eu égard à la nature des concessions que renferment la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de ce grief (article 37 §

1

c)). À cet égard, il convient de souligner que la Cour attache une importance particulière au fait que la détention provisoire de la requérante au sens de l’article 5 § 3 de la Convention a pris fin à la suite de l’arrêt rendu par la cour d’assises le 17 décembre 2010 (

Zdziarski c. Pologne,

n

o

14239/09, §§

22-24, 25 janvier 2011, et

Bieniek c. Pologne

, n

o

46117/07, §

22, 1

er

juin 2010).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de ce grief (article 37 § 1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Partant, il convient de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 5 § 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Stephen Phillips

Boštjan M. Zupančič

Greffier adjoint

Président