Soufleris împotriva Greciei

A fost comunicată la 9 noiembrie 2018 prima secțiune Cerere nr. 73463/17 Panagiotis SOUFLERIS împotriva Greciei, introdusă la 29 septembrie 2017 ÎNCHEIATĂ CU LIMITARE Cererea se referă la durata procedurii inițiate de reclamant în fața instanțelor civile. Această procedură a fost încheiată prin decizie 549/2016 a Tribunalului de Primă Instană în materie de judecată unică. Acțiunea de despăgubire în temeiul Legii nr. 4239/2014 pe care reclamantul a introdus-o, care se plângea de presupusa durată excesivă a procedurii care a condus la decizia menționată anterior, a fost respinsă ca fiind vădit nefondată.

Întrebări cu privire la părți Durata procedurii care a condus la decizie 549/2016 a Tribunalului de Primă Instană în calitate de judecător unic era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula cauza de necunoaștere a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în ceea ce privește durata procedurii care a condus la decizia menționată anterior? În special, modul în care a fost aplicată în speță acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 4239/2014 era compatibil cu cerința de: acțiune efectivă mai mult decât în sensul art. 13 din Convenție

Communiquée le 9 novembre 2018

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 73463/17 Panagiotis SOUFLERIS contre la Grèce introduite le 29 septembre 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la durée de la procédure engagée par le requérant devant les juridictions civiles. Ladite procédure a été conclue par la décision n o 549/2016 du tribunal de première instance d’Athènes en formation de juge unique. Le recours indemnitaire en vertu de la loi n o 4239/2014 que le requérant a introduit, se plaignant de la durée prétendument excessive de la procédure ayant débouché sur la décision susmentionnée, a été rejeté comme manifestement mal fondé.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La durée de la procédure ayant débouché sur la décision n o 549/2016 du tribunal de première instance d’Athènes en formation de juge unique était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 2. Le requérant avait-il à sa disposition comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 § 1 de la Convention, en ce qui concerne la durée de la procédure ayant débouché sur la décision susmentionnée ? En particulier, la manière dont le recours indemnitaire prévu par la loi n o 4239/2014 a été appliqué en l’espèce, était-elle compatible avec l’exigence de « recours effectif » au sens de l’article 13 de la Convention ?