Lăzărescu împotriva României

Comunicat la 27 noiembrie 2018 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 21556/14 Dumitru LĂZĂRESCU împotriva României introdusă la 5 martie 2014 ÎN CEEA CE PRIVEȘTE cererea se referă la condamnarea reclamantului, prin hotărârea din 10 septembrie 2013, a instanței de apel din Ploiești, la plata unei despăgubiri (50 000 RON, adică 11 000 EUR) pentru prejudiciul moral suferit de P.S.A., director șef al unui serviciu local pentru păduri. La originea acestei condamnări au fost afirmațiile reclamantului cu ocazia a două emisiuni televizate, 11 septembrie și 12 octombrie 2007, privind, printre altele, presupuse nereguli în comercializarea lemnului în cadrul biroului administrat de P.S.A., care ulterior au dus la suspendarea acestuia din urmă pentru o perioadă de trei luni.

A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului și, în special, dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 1 din convenție În acest sens, a fost această încălcare prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2), având în vedere, în special, statutul și funcțiile persoanelor interesate, contextul în care au fost păstrate cuvintele în cauză și pedeapsa adoptată împotriva reclamantului În special, au efectuat instanțele interne o balanță adecvată, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții care se opune respectării vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr 39954/08, §§ 89-95), 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDO 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93 și 151-152, CEDH 2015 (extracturi))

Communiquée le 27 novembre 2018

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 21556/14 Dumitru LĂZĂRESCU contre la Roumanie introduite le 5 mars 2014

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation du requérant, par un arrêt du 10 septembre 2013, de la cour d’appel de Ploiești, au paiement d’une indemnisation (50 000 RON, soit environ 11 000 EUR) au titre du préjudice moral subi par P.S.A., directeur en chef d’un service local des forets. À l’origine de cette condamnation étaient les affirmations faites par le requérant lors de deux émissions télévisées, les 11 septembre et 12 octobre 2007, visant, entre autres, des prétendues irrégularités dans la commercialisation du bois dans le cadre du bureau géré par P.S.A., qui donnèrent lieu, par la suite, à la suspension de ce dernier de ses fonctions, pendant une durée de trois mois.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2, eu égard notamment aux statuts et fonctions des intéressés, au contexte dans lequel les propos litigieux ont été tenus et à la sanction adoptée à l’encontre du requérant ? En particulier, les tribunaux internes ont-ils effectué une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012, Von Hannover c. Allemagne (n o 2) [GC], n os 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, §§ 93 et 151-152, CEDH 2015 (extraits)) ?