Filitoğlu împotriva Turciei

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Cererea se referă la validitatea respinsului reclamantului dreptului său la avocat și la presupusa sa incapacitate de a confrunta anumite persoane ale căror declarații incriminatorii în legătură cu el au fost invocate de instanța de judecată pentru a-l condamna (a se vedea Simeonovi c. Bulgaria [GC], nr. 2180/04, 12 mai 2017; Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10, ECHR 2015; și Gökbulut c. Turcia , nr. 7459/04, 29 martie 2016). Guvernul este invitat să prezinte copii ale tuturor documentelor relevante referitoare la cazul reclamantului, inclusiv, dar nu limitate la procesul-verbal al tuturor ședințelor, hotărârea motivată a instanței de judecată, dovada documentară împotriva reclamantului și depunerea scrisă a reclamantului și a avocatului său pe parcursul procedurii.

Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? A existat o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție, ca urmare a lipsei de asistență juridică disponibilă reclamantului în timpul anchetei preliminare? În special, ar putea fi considerat că reclamantul a renunțat la dreptul său la asistență juridică atunci când depune declarații poliției și judecătorului de investigare? (a se vedea Simeonovi c. Bulgaria [GC], nr. 2180/04, 12 mai 2017)? A fost reclamantul în măsură să examineze M.E., M.D. și Ö.T., astfel cum se prevede la art. 6 § 3 litera (d) din Convenție? Ce măsuri au luat instanțele interne pentru a asigura participarea acestor persoane?

(a) A existat un motiv bun pentru neatenția persoanelor menționate mai sus la proces? A fost motivul faptului sau juridic al unui astfel de motiv reflectat în hotărârile instanțelor interne? (b) Declarațiile lor au servit ca element de probă exclusivă sau decisivă pentru condamnarea reclamantului? (c) Hotărârile instanțelor interne au indicat că au abordat persoanele cu o precauție specifică? (d) Instanțele interne furnizează reclamantului garanții procedurale care vizează compensarea presupusei lipsă de ocazie de examinare direct a acestor persoane la proces?

Communicated on 10 December 2018

SECOND SECTION

Application no. 35772/09 Ferit FİLİTOĞLU against Turkey lodged on 18 June 2009

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the validity of the applicant’s waiver of his right to lawyer and his alleged inability to confront certain individuals whose incriminatory statements in respect of him were relied on by the trial court to convict him (see Simeonovi v. Bulgaria [GC], no. 21980/04, 12 May 2017; Schatschaschwili v. Germany [GC], no. 9154/10, ECHR 2015; and Gökbulut v. Turkey , no. 7459/04, 29 March 2016). The Government are invited to submit copies of all the relevant documents concerning the applicant’s case, including but not limited to the minutes of all the hearings, the reasoned judgment of the trial court, documentary evidence against the applicant, and the written submissions of the applicant and his lawyer throughout the proceedings.

QUESTIONS tO THE PARTIES 1. Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? Has there been a breach of Article 6 § 3 (c) of the Convention, as a result of the lack of legal assistance available to the applicant during the preliminary investigation? In particular, could the applicant be considered to have waived his right to legal assistance when giving statements to the police and the investigating judge? (see Simeonovi v. Bulgaria [GC], no. 21980/04, 12 May 2017)? 2. Was the applicant able to examine M.E., M.D. and Ö.T. as required by Article 6 § 3 (d) of the Convention? What steps did the domestic courts take to secure the attendance of those individuals?

(a) Was there a good reason for the non-attendance of the above-mentioned individuals at the trial? Were the factual or legal grounds of such a reason reflected in the domestic courts’ judgments? (b) Did their statements serve as the sole or decisive evidence for the applicant’s conviction? (c) Did the domestic courts’ judgments indicate that they had approached those with any specific caution? (d) Did the domestic courts provide the applicant with procedural safeguards aimed at compensating for the alleged lack of opportunity to directly examine those individuals at the trial?