CHIARIGLIONE c. ITALIE

Publicat pe 12 mai 2025 Prima secțiune Cerere nr 36840/24 Carlo CHIARIGLIONE împotriva Italiei introdusă la 5 decembrie 2024 în data de 22 aprilie 2025 ÎNTÂLNIT ÎN L Această sancțiune disciplinară a fost adoptată de Ministerul Apărării ca urmare a publicării de către reclamant pe site-ul web YouTube mai ales cu privire la gestionarea problemei sinuciderilor militare, precum și a crizei pandemice a lui Covid-19 Invocând dreptul său de critică, recurentul a introdus o acțiune extraordinară președintelui Republicii pentru a obține o anulare a sancțiunii. La 27 iunie 2024, Consiliul de Stat a emis un aviz nefavorabil, subliniind în special faptul că afirmațiile în litigiu nu au fost înfățișate și au avut un caracter ofensator.

La 9 august 2024, președintele Republicii a respins acțiunea. Reclamantul susține că sancțiunea disciplinară contestată a dus la o interferență în dreptul său la libertatea de exprimare garantată prin art. 10 din convenție. Având în vedere, în special, scopurile cuvintelor în litigiu, cum ar fi protejarea intereselor membrilor armatei, ingerința ar avea un temei juridic suficient de clar și previzibil și, în plus, disproporționat.

într-o societate democratică, astfel cum este definită la art. 10 alineatul (2) din Convenția (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr 39954/08, § 78, 7 februarie 2012, Perinçek c. Elveția [GC], n 27510/08, § 131-136, CEDH 2015 (extracturi) și Bedat c. Elveția [GC], n 56925/08, § 48, 29 martie 2016) Autoritățile interne au luat în considerare în mod corespunzător natura argumentelor în litigiu, precum și contextul în care au fost publicate ( mutatis mutandis Ayuso Torres c. Spania, n 74729/17, §§ 48-59, 8 decembrie 2022 și mutatis mutandis Magosso și Brindani c. Italia, n 59347/11, § 49, 16 ianuarie 2020)

Publié le 12 mai 2025

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 36840/24 Carlo CHIARIGLIONE contre l’Italie introduite le 5 décembre 2024 communiquée le 22 avril 2025

OBJET DE L’AFFAIRE

Le 7 janvier 2021, le requérant, maréchal de l’armée italienne et président de l’association « Assomilitari », qui a pour but la protection des intérêts des membres des forces armées, écopa d’une sanction disciplinaire de suspension de l’emploi pour une période de douze mois, accompagnée d’une réduction de moitié tant de la rétribution que du calcul de la pension. Ladite sanction disciplinaire fut adoptée par le ministère de la Défense en conséquence de la publication par le requérant sur le site web « YouTube » de quatre vidéos adressant des critiques à l’égard de supérieurs hiérarchiques au sein de l’armée au sujet notamment de la gestion de la problématique des suicides des militaires ainsi que de la crise pandémique du « Covid-19 ». Invoquant son droit de critique, le requérant introduisit un recours extraordinaire au Président de la République afin d’obtenir l’annulation de la sanction.

Le 27 juin 2024, le Conseil d’État émit un avis défavorable, relevant en particulier que les affirmations litigeuses n’étaient pas véridiques et avaient un caractère offensant. Le 9 août 2024, le Président de la République rejeta le recours. Le requérant allègue que la sanction disciplinaire litigieuse a entrainé une ingérence dans son droit à la liberté d’expression garanti par l’article 10 de la Convention. Eu égard, notamment, aux finalités des propos litigieux, tels que la protection des intérêts des membres de l’armée, l’ingérence serait dépourvue d’une base légale suffisamment claire et prévisible et, de surcroît, disproportionnée.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La sanction disciplinaire appliquée au requérant constitue-t-elle une ingérence « prévue par la loi » et nécessaire « dans une société démocratique » au sens de l’article 10 § 2 de la Convention ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, § 78, 7 février 2012, Perinçek c. Suisse [GC], n o 27510/08, §§ 131-136, CEDH 2015 (extraits), et Bédat c. Suisse [GC], n o 56925/08, § 48, 29 mars 2016) ? 2. Les autorités internes ont-elles dument pris en compte la nature des propos litigieux ainsi que le contexte dans lequel ils ont été publiés ( mutatis mutandis , Ayuso Torres c. Espagne , n o 74729/17, §§ 48-59, 8 décembre 2022, et mutatis mutandis , Magosso et Brindani c. Italie , n o 59347/11, §§ 48 ‑ 49, 16 janvier 2020) ?