BUDIVELNO INVESTYTSIYNA GRUPA 1 v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BUDIVELNO INVESTYTSIYNA GRUPA 1 v. UKRAINE (CtEDO, 2019)
Comunicat la 3 ianuarie 2019 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 56903/10 BUDIVELNO INVESTYTSIYNA GRUPA 1 împotriva Ucrainei depusă la 30 septembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Societatea reclamantă, Budivelno Investytsiyna Grupa 1, este o societate subsidiară înregistrată în Ucraina în 2003 cu biroul său în Kyiv. Este reprezentată în fața Curții de către dna I. Moroz, care locuiește în Kyiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 iunie 2004, Consiliul Municipal Kyiv a hotărât să închiriere, pentru un termen de cinci ani, o parcelă de teren către societatea reclamantă pentru construcția unei clădiri rezidențiale cu parcare subterană. La 27 octombrie 2004, Consiliul Municipal Kyiv a încheiat cu societatea reclamantă un acord de închiriere care să precizeze că parcela terenului a fost închiriată în scopul construirii unei clădiri rezidențiale cu parcare subterană. La 10 septembrie 2007, societatea reclamantă a obținut un permis de construcție. Societatea reclamantă a contractat o societate străină pentru a investi în proiectul de construcție. La 26 iunie 2008, primarul orașului Kyiv, având în vedere că societatea reclamantă a încălcat normele privind construcțiile, a ordonat autorităților locale să ia măsuri pentru revocarea permisului de construcție acordat societății reclamante. La 17 iulie 2008, Consiliul oraș Kyiv și-a anulat decizia din 24 Iunie 2004 acordarea unei închirieri societății reclamante și a invitat aceasta din urmă să dizolveze acordul de închiriere. Prin aceeași decizie, Consiliul Municipal Kyiv a decis că parcela terenului în cauză ar trebui să fie dezvoltată ca o zonă de grădină publică în conformitate cu programul de dezvoltare a zonei verzi Kyiv. Societatea reclamantă a instituit o procedură judiciară împotriva Consiliului Municipal Kyiv, cerând daune pentru retragerea deciziei de închiriere și pentru a desemna parcela de teren ca având un scop recreativ care de facto a împiedicat societatea reclamantă să își purteze lucrările de construcție și a cauzat pierderi substanțiale. La 7 iulie 2009, Curtea de Comerț din Kyiv City a respins cererea societății reclamante ca fiind neconvențiată. Curtea a constatat că, în ciuda hotărârilor Consiliului Municipal Kyiv și primarul orașului, acordul de închiriere nu a fost încheiat, permisul de construcție a fost valabil și nu a existat nici o dovadă că Consiliul Municipal Kyiv a neglijat sarcinile sale în temeiul acordului de închiriere. Societatea reclamantă a apelat în fața instanțelor superioare, argumentând, printre altele, că nu a fost posibilă utilizarea plăcii de teren în scopuri de construcție după ce Consiliul Municipal Kyiv a schimbat statutul plăcii de teren ca fiind pentru scopuri de recreere. Instanțele au respins apelurile societății reclamante constatând că decizia instanței de primă instanță a fost legală și justificată. Decizia finală a fost luată de Curtea Supremă la 18 martie 2010. COMPLAINTĂ Societatea reclamantă se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că drepturile sale de proprietate, care rezultă din acordul de închiriere a parcelei de teren și de permis de construcție, au fost încălcate de către autoritățile locale atunci când au retras decizia anterioară de a închiria terenurile societății reclamante și au desemnat parcela de teren ca fiind pentru scopuri recreative. Societatea reclamantă se plânge în temeiul articolului 6 1 din Convenția care, refuzând cererea de daune, instanțele interne nu au dat motive la deciziile lor și nu au tratat cu argumentele relevante și importante ale societății reclamante. Întrebări către părți au existat o interferență cu bucuria pașnică a poseselor reclamantului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? Dacă da, această interferență impune reclamantului o sarcină individuală excesivă? A fost procedura corectă în acest caz în sensul articolului 6 1 din Convenție? A respectat instanța internă obligația lor în temeiul dispoziției convenției de a da motive pentru deciziile lor și de a răspunde la argumente specifice, relevante și importante de către părți?