A.J. AND OTHERS v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 82077/17 A.J. și alții împotriva Țărilor de Jolien Schukking, judecători și Liv Tigerstedt, judecător adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 1 decembrie 2017, După deliberare, decide după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamanții, dna A.J. și cei doi fii săi minori, sunt resortisanți irakieni care s-au născut în 1971, 2001 și, respectiv, 2012. Reclamanții au fost reprezentați de dl G.J. Dijkman, un avocat care practică în Utrecht. Reclamațiile reclamanților în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție, privind tratamentul la care se temeau că vor fi supuși în cazul în care au fost returnate în Bagdad, Irak, și în ceea ce privește o presupusă lipsă de un remediu eficace, au fost comunicate guvernului olandez („Guvernul”).

După aceea, părțile au informat Curtea că reclamanții au primit un permis de ședere care le permite să rămână în Țările de Jos. Guvernul a solicitat Curtea să elimine cazul din lista cazurilor sale. Reclamanții au fost opuse cazului care a fost atacat, deoarece nu numai a avut ca scop prevenirea îndepărtării acestora, ci și a avut ca obiect întrebările privind dacă a fost efectuat un control riguros al cererilor lor de la art. 3 și dacă au avut un remediu eficace pentru aceste afirmații, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție.

În cazurile de expulzare a unei reclamante dintr-un stat interesat, Curtea a abordat în mod constant problema de bază ca fiind o posibilă încălcare a Convenției, având în vedere faptul că amenințarea unei încălcări este eliminată în temeiul deciziei care acordă reclamantului un drept de reședință în statul pârât în cauză (a se vedea, printre alte autorități, Paez c. Suedia) , 30 octombrie 1997, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-VII … Țările de Jos, reclamanții nu mai fac obiectul expulzării în Irak, cu consecință că presupusa amenințare a unei încălcări substanțiale a articolului 3 din Convenție a fost eliminată. În plus, Curtea constată că plângerile prevăzute la art. 13 și privind cerințele procedurale prevăzute la art. 3 în acest caz sunt, în esență, inextricabil legate de expulzarea propusă a reclamanților (a se vedea Nasseri v. Regatul Unit (dec.), nr. 24239/09, § 18, 13 octombrie 2015, și J.W.

v. Țările de Jos (dec.), nr. 16177/14, § 32, 27 iunie 2017). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 §) (c) și respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolul acestuia, nu îi impune să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea din lista cazurilor sale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 februarie 2019. Liv Tigerstedt Dmitry Dedov Președintele adjunct al grefierului interimar

THIRD SECTION

DECISION Application no. 82077/17 A.J. and Others against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17 January 2019 as a Committee composed of: Dmitry Dedov, President, Alena Poláčková, Jolien Schukking, judges, and Liv Tigerstedt, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 1 December 2017, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Mrs A.J. and her two minor sons, are Iraqi nationals who were born in 1971, 2001 and 2012, respectively. The applicants were represented by Mr G.J. Dijkman, a lawyer practising in Utrecht. The applicants’ complaints under Articles 3 and 13 of the Convention, concerning the treatment to which they feared they would be subjected if they were returned to Baghdad, Iraq, and concerning an alleged lack of an effective remedy, were communicated to the Dutch Government (“the Government”). Subsequently, the parties informed the Court that the applicants had been granted a residence permit enabling them to stay in the Netherlands. The Government requested the Court to strike the case out of its list of cases.

The applicants were opposed to the case being struck out, because it was not only aimed at preventing their removal but also concerned the questions as to whether a rigorous scrutiny had been conducted of their Article 3 claims and whether they had had an effective remedy for those claims as required by Article 13 of the Convention. THE LAW In cases concerning the expulsion of an applicant from a respondent State, the Court has consistently approached the underlying issue as one of a potential violation of the Convention, on the view that the threat of a violation is removed by virtue of the decision granting the applicant a right of residence in the respondent State concerned (see, among other authorities, Paez v. Sweden , 30 October 1997, Reports of Judgments and Decisions 1997-VII).

Having been granted a residence permit in the Netherlands, the applicants no longer face expulsion to Iraq, with the consequence that the alleged threat of a substantive violation of Article 3 of the Convention has been removed. Moreover, the Court finds that the complaints under Article 13 and on the procedural requirements of Article 3 in the present case are in essence inextricably connected to the proposed expulsion of the applicants (see Nasseri v. the United Kingdom (dec.), no. 24239/09, § 18, 13 October 2015, and J.W. v. the Netherlands (dec.), no. 16177/14, § 32, 27 June 2017). Therefore, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) and that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, the application should be struck out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously, Decides to strike the application out of its list of cases. Done in English and notified in writing on 7 February 2019. Liv Tigerstedt Dmitry Dedov Acting Deputy Registrar President