T.M. AND S.Y.M. v. THE NETHERLANDS

Țările de Joien Schukking, Ana Maria Guerra Martins, judecători și Viktoriya Maradudina, judecători adjuncți ai secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 8 iunie 2016, Având în vedere decizia de a acorda reclamanților anonimato în temeiul articolului 47 § 4 din Regulamentul Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamanții, dl T.M. și dna S.Y.M., sunt resortisanți pakistanezi, care s-au născut în 1990 și, respectiv, în 1993, și care locuiesc în prezent în Țările de Jos. Reclamanții au fost inițial reprezentați de dl F.L.M. van Haren, și ulterior de dl N.C. Blomjous, ambii avocați care practică la Amsterdam. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la tratamentul la care se temeau că vor fi supuși dacă ar trebui să fie returnate în Pakistan. Această plângere a fost comunicată guvernului olandez („Guvernul”). La 13 octombrie 2021, Guvernul a informat Curtea că a fost hotărât să acorde reclamanților un permis de ședere în scopul azilului ( verblijfsvergunning asiel ), valabil până în iulie 2024. La 15 noiembrie 2021, reclamanții au informat Curtea că au dorit totuși să își mențină cererile; au solicitat, de asemenea, satisfacție echitabilă. Curtea constată că reclamanții au primit un permis de ședere și că riscul de expulzare și de expunere potențială la un risc de tratament în încălcarea articolului 3 a fost, prin urmare, eliminat pentru un viitor previzibil. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că această chestiune a fost rezolvată în sensul articolului 37 § (b) din Convenție și respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii în temeiul articolului în amendă Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru o justă satisfacție, Curtea reiterează că art. 41 din Convenție îi permite să acorde satisfacție echitabilă „partidului lezinat” numai dacă a constatat anterior că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale”, ceea ce nu a existat în acest caz. În plus, și deși Curtea este în măsură să realizeze o atribuire a costurilor atunci când emite o cerere în conformitate cu art. 37 din Convenție (art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură), Curtea constată că nu s-a formulat nicio reclamație în acest sens în termenul stabilit în acest scop. Curtea, având în vedere art. 60, nu face, prin urmare, nicio atribuire în temeiul articolului 43 § 4. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să scoată cererea din lista sa de cazuri. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 10 februarie 2022. Viktoriya Maradudina Armen Harutyunyan Președintele adjunct al grefierului interimar

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 33515/16

T.M. and S.Y.M.

against the Netherlands

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 20

January 2022 as a Committee composed of:

Armen Harutyunyan,

President,

Jolien Schukking,

Ana Maria Guerra Martins,

judges,

and Viktoriya Maradudina,

Acting Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 8

June 2016,

Having regard to the decision to grant the applicants anonymity under Rule

47 § 4 of the Rules of Court,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Mr T.M. and Mrs S.Y.M., are Pakistani nationals, who were born in 1990 and 1993, respectively, and who are currently residing in the Netherlands.

The applicants were initially represented by Mr F.L.M. van Haren, and subsequently by Mr N.C. Blomjous, both lawyers practising in Amsterdam.

The applicants complained under Article 3 of the Convention about the treatment to which they feared they would be subjected if they were to be returned to Pakistan. This complaint was communicated to the Dutch Government (“the Government”).

On 13 October 2021 the Government informed the Court that it had been decided to grant the applicants a residence permit for the purpose of asylum (

verblijfsvergunning asiel

), valid until July 2024.

On 15 November 2021 the applicants informed the Court that they nevertheless wished to maintain their applications; they also claimed just satisfaction.

THE LAW

The Court notes that the applicants have been granted a residence permit and that the risk of their being expelled and potentially being exposed to a risk of treatment in breach of Article 3 has therefore been removed for the foreseeable future. In these circumstances the Court considers that the matter has been resolved within the meaning of Article

37 §

1

(b) of the Convention and that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application under Article

37

§

1

in fine

.

Accordingly, the application should be struck out of the list.

As to the applicants’ claim for just satisfaction, the Court reiterates that Article 41 of the Convention allows it to award just satisfaction to the “injured party” only if it has previously “[found] that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto”, which it has not in this case. Moreover, and although the Court is able to make an award for costs when it strikes an application out in accordance with Article 37 of the Convention (Rule 43 § 4 of the Rules of Court), it notes that no claim to that effect was made within the time-limit that had been fixed for that purpose. The Court, having regard to Rule 60, therefore makes no award under Rule

43 § 4.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Done in English and notified in writing on 10 February 2022.

Viktoriya Maradudina

Armen Harutyunyan

Acting Deputy Registrar

President