SOCIÉTÉ COOPÉRATIVE AGRICOLE LE GOUESSANT c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SOCIÉTÉ COOPÉRATIVE AGRICOLE LE GOUESSANT c. FRANCE (CtEDO, 2025)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 58927/18 SOCIETATE COOPERATIVĂ GUESANTUL împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 24 aprilie 2025 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta María Elósegui, Diana Sârcu , judecători și Martina Keller, adjunctă la secțiune a cererii n 58927/18 împotriva Republicii Franceze și a cărei resortisantă, Societatea Cooperativă Agricolă Le Gouésant (inclusiv reclamanta) are sediul social la Lamballe, reprezentată de domnul S. Texier, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 6 decembrie 2018, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului francez, reprezentat de agentul său, Diego Colas, director al Ministerului Afacerilor Externe și al Afacerilor Externe, observațiile părților, După ce a deliberat, face următoarea decizie: Cererea se referă la decizia Curții de Casație de a declara inadmisibilă cererea societății reclamante de a-și admite creanța în pasivul unei societăți terțe care face obiectul unei proceduri colective. Plângerile se bazează pe art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. Societatea reclamantă, o cooperativă agricolă, furnizează găini ouătoare și alimente societății C. Aceasta din urmă acordă societății reclamante garanții sub formă de warante agricole. La 27 aprilie 2007, Tribunalul de Comerț din Saint-Quentin a pus sub protecție societatea C, care a fost apoi pusă în lichidare judiciară și apoi în lichidare judiciară. Societatea reclamantă și-a declarat creanța, prin intermediul avocatului său, în valoare de 1 878 903,20 EUR, cu titlu privilegiat, din cauza warrantilor agricoli care îi garantau plata. În paralel, societatea C. sesizează judecătorul cu privire la o cerere de plată în beneficiul său a sumelor datorate de societatea reclamantă, care este atractivă pentru cauză, pentru a solicita ca sumele să îi fie atribuite. La 24 mai 2007, judecătorul a considerat că pretențiile societății reclamante cu privire la creanțele sale privilegiate se confruntau cu o dispută serioasă de care numai judecătorul din fond putea cunoaște. În momentul verificării creanțelor, mandatarul judiciar notifia către societatea reclamantă o contestație a propriilor creanțe. Convocată la ședința din 12 martie 2008 în fața judecătorului-commisar, societatea reclamantă nu a fost nici prezentă, nici reprezentată. Prin Ordonanța din 16 iulie 2008, judecătorul Comisarul a constatat că există o instanță în curs de desfășurare, și anume procedura de declarare a creanței, al cărei rezultat avea o influență asupra declarației de creanță. La viza prevăzută la articolul L. 624-2 din Codul comercial, acesta a decis că va fi suspendat la admiterea [recurentei] la pasivul redresării judiciare a [societatea C] în așteptarea căii de atac în curs La 14 aprilie 2010, societatea reclamantă a retrimis cererea de admitere a creanței sale la pasivul societății C., după ce a fost dezistată de apelul său împotriva ordonanței de zz/ll/aaaa din 24 mai 2007. La 25 mai 2010, judecătorul-colonel a respins refuzul de a-și îndeplini sarcinile anterioare. Prin Ordonanța din 24 mai 2011, acesta a admis creanța societății reclamante la pasivul societății C., dar numai cu titlu chirographic, adică fără luarea în considerare a unui privilegiu care decurge din warranturile agricole. Prin hotărârea din 19 martie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Amiens a declarat inadmisibilă apelul incident interjudiciat de administrator al societății C. în ceea ce privește ordonanța judecătorului-commisar din 25 mai 2010. Curtea de Casație a anulat această hotărâre și a retrimis cauza în fața instanței de apel altfel compuse. În fața instanței de trimitere, societatea reclamantă a susținut, printre altele, că aceasta ar fi lipsită de accesul judecătorului, încălcând drepturile garantate prin art. 6 La 15 decembrie 2016, instanța de trimitere a respins sfârșitul refuzului de a primi din cererea de admitere a creanței societății reclamante. Pe fond, aceasta și-a recunoscut creanța, cu titlu chirographiar și neprivilegiat. 10. Societatea reclamantă a formulat un recurs. Lichidatorul societății La 6 iunie 2018, Curtea de Casație a decis la 15 decembrie 2016. În primul rând, Comisia a amintit că ordonanța devenit irevocabilă prin care judecătorul-commisar, sesizat cu o cauză de creanță, constată că o instanță este în curs de desfășurare, chiar și în mod eronat, demisionează și face inadmisibilă orice cerere formulată ulterior în fața sa pentru aceeași creanță. În iulie 2008, care a constatat existența unui organism aflat în curs de desfășurare, a suspendat numai hotărârea cu privire la admiterea creanței, instanța de apel nu a tras consecințele juridice ale concluziilor sale. Ea a declarat că nu are loc o trimitere și a declarat inadmisibilă cererea societății reclamante de a admite creanța sa la pasivul societății C. 11. Invocând art. 6 alineatul (1), societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță de drept, din cauza faptului că nu a putut să soluționeze problema admiterii creanței sale de către un judecător. CADRUL ȘI PRACTICA JURIDICĂ PERTINENTE Procedura de admitere a creanțelor 12. Dispozițiile relevante sunt prevăzute la articolele L. 622-21, L. 622-22, L. 622-24, L. 622-27, L. 624-1 și L. 624-2 din Codul comercial, în versiunea lor rezultată din Legea nr. 2005-85 din 26 iulie 2005, precum și la articolul R. 622-20 din Codul comercial, în versiunea sa în vigoare la data faptelor. 13. De îndată ce se deschide o procedură de salvgardare, creditorii ale căror creanțe s-au născut anterior instanței de inițiere a procedurii colective trebuie să declare acestea din urmă mandatarului judiciar, care le verifică și apoi să prezinte judecătorului-auditor o listă însoțită de propunerile sale. Creditorilor anteriori li se interzice să inițieze o acțiune în justiție pentru a obține condamnarea debitorului la plata unei sume de bani. Instanțele în curs sunt întrerupte până când creditorul care continuă să facă declarația de creanță. În acest caz, acestea sunt reluate de drept, dar tind numai la constatarea creanțelor și la stabilirea valorii acestora. Hotărârile pronunțate în forță de lucru judecate după o rejudecare sunt pronunțate pe statul de plată al creanțelor de către grefierul Tribunalului care a inițiat procedura. 14. Judecătorul-colonel este competent să se pronunțe asupra cererilor de admitere a creanțelor. La art. L. 624-2, în versiunea sa aplicabilă în momentul faptelor, enumeră diferitele decizii care pot fi luate de acest judecător: Având în vedere propunerile reprezentantului judiciar, judecătorul-auditor decide cu privire la admiterea sau respingerea creanțelor sau constată fie că o instanță este în curs de desfășurare, fie că contestația nu intră în sfera sa de competență. 15. Potrivit Curții de Casație, instanța în curs în sensul articolului 624-2, care retrage instanței-commisar competența de a decide cu privire la admiterea sau respingerea unei creanțe, sau a unei instanțe angajate împotriva debitorului (Cass. com., 10 mai 2005, recurs nr 04-31.338 și Cass. com., 27 mai 2008, recurs n 06-20.483) și având ca scop obținerea, de la instanța sesizată în acțiunea principală, a unei decizii definitive cu privire la suma și existența acestei creanțe (Cass. com., 2 octombrie 2012, recurs nr. 21.529). Pe de altă parte, Curtea de Casație consideră în mod constant că ordonanța prin care judecătorul-commisar constată, chiar și în mod eronat, că o instanță este în curs de deliberare și face inadmisibilă orice nouă cerere formulată în fața sa pentru aceeași creanță (Cass. com., 8 iulie 2008, recurs nr. 07-16.563, Newsletter 2008, IV, n 145, Cass. com., 6 iulie 2010, recurs n 09-16.403, Cass. com., 18 noiembrie 2014, recurs nr. 13-24.007, Newsletter 2014, IV, n 169, și Cass. com., 31 mai 2016, recurs nr. 14-24.115). Acțiunea împotriva deciziilor judecătorului comisar luate în temeiul prezentei secțiuni este deschisă creditorului, debitorului sau mandatarului judiciar. (...) Condițiile și formele acțiunii prevăzute la primul paragraf sunt stabilite prin decret în Consiliul de Stat. Articolul R. 661-3 Cu excepția cazului în care se prevede altfel, termenul de recurs al părților este de zece zile de la notificarea deciziilor pronunțate în temeiul cărții VI a părții legislative a prezentului cod. (...) EVALUARE A CURȚII Cu privire la încălcarea temeiului articolului 6 alineatul (1) din Convenția 18. Guvernul susține în principal că societatea reclamantă nu a epuizat căile de atac interne. Pe de o parte, el observă că societatea reclamantă nu a recurs la ordonanța judecătorului. Comisarul din 16 iulie 2008, care nu a formulat nicio acțiune în interpretare sau rectificare, subliniază, pe de altă parte, că nu și-a ridicat obiecțiunile, chiar și în esență, în fața Curții de Casație 19. Societatea reclamantă nu dispune de nicio cale de atac efectivă împotriva ordonanței din 16 iulie 2008. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 624-2 din Codul comercial, aceasta susține că decizia de suspendare a hotărârii a fost, de fapt, o măsură de administrare judiciară care, în temeiul articolelor 378 și 380 din Codul de procedură civilă, nu descria instanța și nu era susceptibilă de a da recurs decât la autorizarea primului președinte al Tribunalului de apel, în cazul unui motiv grav și legitim. Aceasta adaugă că această acțiune nu a avut nici o șansă de a, în absența unui astfel de motiv. În cele din urmă, aceasta susține că o încălcare a articolului 6 alineatul (1) rezultă tocmai din hotărârea Curții de Casație din 6 iunie 2018, astfel încât aceasta nu a fost în măsură să se pronunțe înainte de a se pronunța 20. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Astfel, persoana despre care se intenționează să sesizeze Curtea trebuie mai întâi să fie invocată, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Civet c. Franța [GC], n 29340/95, § 41, CEDO 1999-VI și Vučković și alții c. Serbia (cu excepția preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 altele, § 72, 25 martie 2014). Este responsabilitatea statului pârât să demonstreze că acțiunea a fost efectivă și disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, adică că a fost accesibilă, era susceptibil să îi ofere reclamantului posibilitatea de a-și redresa obiecțiunile și prezenta perspective rezonabile de succes (a se vedea, de exemplu, Selmuni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 76, CEDH 1999-V; și Molla Sali ca Grecia [GC], n 20452/14, § 89, 19 decembrie 2018 21. În cazul de față, Curtea constată că: instanța în litigiu se referă în mod expres și exclusiv la articolul L. 624-2 din Codul comercial, care permite instanței-comisar să pronunțe o suspendare la plata unei creanțe care face obiectul unei instanțe în curs. Prin urmare, Curtea constată că aceasta se afla pe calea de atac prevăzută în special la art. 624 3 din Codul comercial. 22. Curtea constată, împreună cu guvernul, că această dispoziție oferea creditorilor o acțiune în fața instanței judecătorești împotriva deciziilor judecătorului comisar care hotărăște cu privire la admiterea creanțelor lor. Având în vedere dispozițiile Codului comercial (punctul 17 de mai sus) și ale jurisprudenței Curții de Casație (a se vedea, de exemplu, Cass. com., 6 iulie 2010, recursul n 09-16.403, punctul 16 de mai sus), această cale de atac exista nu numai în teorie, ci și în practică la momentul faptelor. În plus, societatea reclamantă nu contestă caracterul efectiv al acestei căi de atac, ci susține doar că aceasta era nelegată în speță. Or, exercitarea acestei căi de atac ar fi permis societății reclamante să critice în apel decizia judecătorului comisar pe care aceasta o considera greșită în drept și să solicite instanței judecătorești să pronunțe cererea de admitere a creanței sale la pasivul societății C. Curtea arată, de asemenea, că societatea reclamantă a fost asistată de un avocat încă de la începutul procedurii colective care viza societatea C, pe care a fost informată în mod expres cu privire la faptul că creanța sa era contestată și, în sfârșit, că a fost convocată la tribunal în fața judecătorului comisar căruia nu i-a fost totuși nici prezentă, nici reprezentată. 23. În aceste condiții, a aparținut societății reclamante de a exercita această acțiune, care era accesibilă și prezenta perspective rezonabile de succes. 24. Cu titlu supraaglomerat, Curtea constată că societatea reclamantă nu a invocat această cauză, nici măcar în esență, în fața Curții de Casație, în timp ce recursul incident al lichidatorului judiciar se referea exact la data la care a fost invocată cererea sa de admitere a creanței (punctul 10 litera (c) deasupra) și que que que que a formulat anterior acest que que que que que que té que té té té té chérété chération de l chété das chérice de trimitere (punctul 9 de mai sus). 25. Prin urmare, acest que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que té que que que que que que té que que que té que que que que que que que que que que que té que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que ch que que ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch chér ché que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que que ch que que que que que que ch ch ch que que que que que que que que que que que que que que ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch que que que que que que que que que que que que que que que que que ch que que ch que que que ch ch ch ch ch ch que que que que que que que que que ch ch ch ch ch ch ch ch ch ch Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care faptele în cauză intră în sfera sa de competență, că acest aspect nu îndeplinește criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie 28. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În franceză și apoi comunicat în scris la 15 mai 2025. Martina Keller. Stephanie Morou-Vikström Grefier adjunct Președinte