VANCEA c. ROUMANIE

Comunicat la 25 martie 2019 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 9272/15 VAsil VANCEA împotriva României introdusă la 10 februarie 2015 PORTOFOLIUL se referă la: a se adresa reclamantului, recunoscut ca tată al V.A.C., de a contesta paternitatea sa după ce a obținut, cu acordul copilului devenit major, dovada științifică (ADN) că nu a fost tatăl său biologic. Prin hotărârea definitivă din 21 octombrie 2014, tribunalul departamental din Cluj a declarat acțiunea reclamantului în contestația de paternitate prevăzută. Tribunalul departamental a considerat că, atunci când copilul a fost cuprins de prezumția legală de paternitate, așa cum a fost cazul în speță, termenul de trei ani prevăzut de Codul familiei pentru introducerea unei acțiuni în contestare de paternitate a început să curgă de la nașterea copilului, și nu din momentul în care a luat cunoștință de ceea ce nu a fost el nu a fost tatăl biologic al copilului. În urma decesului reclamantului care a avut loc la 27 martie 2017, văduva și moștenitoarea sa, dl Vancea, a informat Curtea cu privire la dorința sa de a continua cererea. A existat o încălcare a dreptului de acces la o instanță a reclamantului, astfel cum este garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere faptul că instanțele naționale au declarat că au prevăzut acțiunea sa în litigiu de paternitate (a se vedea, mutatis mutandis Mizzi c. Malta, nr 26111/02, § 49 și 91, CEDH 2006 I (extracturi))) În speță, a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul articolului 8 din Convenția convenției, având în vedere imposibilitatea sa de a contesta, în lumina noilor dovezi biologice, paternitatea sa față de V.A.C. (a se vedea, de exemplu, Ostace c. România, nr 12547/06, §§ 42-52, 25 februarie 2014, Tavl 11449/02, § 31-38, 9 noiembrie 2006 și Paulík c. Slovacia, n 10699/05, § 46, CEDO 2006 XI)

Communiquée le 25 mars 2019

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

9272/15

Vasile VANCEA

contre la Roumanie

introduite le 10 février 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’impossibilité pour le requérant, reconnu comme père de V.A.C., de contester sa paternité après avoir obtenu, avec l’accord de l’enfant devenu majeur, la preuve scientifique (ADN) qu’il n’était pas son père biologique. Par un arrêt définitif du 21 octobre 2014, le tribunal départemental de Cluj déclara l’action du requérant en contestation de paternité prescrite. Le tribunal départemental jugea que, lorsque l’enfant bénéficiait de la présomption légale de paternité, comme c’était le cas en l’espèce, le délai de trois ans prévu par le code de la famille pour l’introduction d’une action en contestation de paternité commençait à courir à partir de la naissance de l’enfant et non pas à partir du moment où l’intéressé avait pris connaissance de ce qu’il n’était pas le père biologique de l’enfant.

À la suite du décès du requérant intervenu le 27 mars 2017, sa veuve et héritière, M

me

Vancea, a informé la Cour de son souhait de poursuivre la requête.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu violation du droit d’accès à un tribunal du requérant tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu du fait que les juridictions nationales ont déclaré prescrite son action en contestation de paternité (voir,

mutatis mutandis

,

Mizzi c. Malte

, n

o

26111/02, §§ 49 et

71

‑

91, CEDH 2006

‑

I (extraits))

?

2.

Y a-t-il eu, en l’espèce, violation du droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention de la Convention, compte tenu de son impossibilité de contester, à la lumière de preuves biologiques nouvelles, sa paternité à l’égard de V.A.C. (voir, par exemple,

Ostace c. Roumanie

, n

o

12547/06, §§ 42-52, 25 février 2014,

Tavlı c.

Turquie

, n

o

11449/02, §§ 31-38, 9 novembre 2006, et

Paulík c.

Slovaquie

, n

o

10699/05, § 46, CEDH 2006

‑

XI)

?