GRECU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

15.09.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

GRECU c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 1035/18 Marinică-Dorel GRECU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 septembrie 2020 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 19 decembrie 2017, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Marinica-Dorel Grecu, este un resortisant român născut în 1967 și rezident în Moara Nica. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Acțiunea în căutarea paternității împotriva reclamantului Prin hotărârea din 20 august 2002, tribunalul județean din Suceava (inclusiv tribunalul județean de județenie) l-a declarat pe reclamantul tată al copilului G.A., născut la 13 iunie 2001, ca urmare a unei acțiuni în căutare de paternitate formulată de mama G.A. împotriva reclamantului. Această hotărâre s-a bazat pe mărturii care atestă existența unei legături între mama copilului și reclamant. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, fără a-l motiva. Prin hotărârea definitivă din 4 februarie 2003, tribunalul de apel al lui Suceava (inclusiv tribunalul de apel din partea reclamantului) a anulat acțiunea reclamantului pentru nemotivare. În urma unei acțiuni separate a mamei G.A. împotriva reclamantului, acesta din urmă a fost condamnat să plătească o pensie alimentară la G.A. o acțiune în contestare de paternitate. La 4 martie 2015, recurentul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Suceava (inclusiv Tribunalul de Primă Instanță din Luxemburg) cu privire la o acțiune împotriva G.A. și a mamei sale în litigiu cu privire la paternitatea sa. Tribunalul de Primă Instanță a acceptat cererea reclamantului și a ordonat G.A. și mamei sale să se supună unui test ADN de paternitate care a fost realizat la 11 ianuarie 2016. Din concluziile acestui test a fost exclus ca reclamantul să fie tatăl G.A. L A informat instanța de primă instanță cu privire la faptul că testele ADN de paternitate au fost efectuate în România încă din anul 2000. A fost interogat de instanța de primă instanță, G.A. a declarat că acesta îl privește pe solicitant ca fiind tatăl său și că dorește să păstreze legăturile cu el sau chiar să le consolideze. 10. Prin hotărârea din 5 octombrie 2016, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului. El a menționat că reclamantul a locuit împreună cu mama copilului în timpul sarcinii și că a rupt legăturile cu aceasta la nașterea G.A. Tribunalul a luat notă de faptul că, în urma testului de paternitate realizat în speță, era exclus ca reclamantul să fie tatăl G.A. El a considerat că . . În conformitate cu jurisprudența Curții (Kroon și alții c. Țările de Jos, 27 octombrie 1994, seria A n 297 Mizzi c. Malta , n 26111/02, CEDH 2006 I (extracturi), Shofman c. Rusia , n 74826/01, 24 noiembrie 2005, Paulík c. Slovacia , n 10699/05, CEDH 2006 În acest scop, Tribunalul de Primă Instanță a luat în considerare faptul că copilul era minor și că intenționa să-și consolideze relația cu reclamantul, pe care el îl considera tatăl său. și mama sa și-ar fi putut apăra interesele în ceea ce privește acțiunea în căutarea paternitatei, ceea ce nu a făcut el, pe care a așteptat mai mult de 12 ani pentru a iniția prezenta acțiune, în timp ce a avut îndoieli cu privire la paternitatea sa încă de la nașterea G.A. și că un test de paternitate putea fi efectuat la momentul în care acțiunea în căutare de paternitate a avut loc (punctul 8 de mai sus). instanța a subliniat că nu a existat un consens între părți cu privire la necesitatea de a invoca adevărul biologic și a concluzionat că interesul superior al copilului minor a acționat în justiție pentru menținerea paternității sale. Reclamantul nu a luat nici o măsură din această hotărâre care a devenit definitivă. Cerere de revizuire a sentinței din 20 august 2002 a tribunalului departamental din Suceava 13. La 21 octombrie 2016, pe baza rezultatului analizei medico-legale în care se precizează că nu a fost tatăl G.A. (punctul 7 de mai sus) și invocând Hotărârea Ostace c. România , (n 12547/06, 25 februarie 2014), reclamantul sesizează instanța de departament pentru a solicita revizuirea hotărârii din 20 august 2002 (punctul 3 de mai sus). El susținea, printre altele, că copilul și mama sa refuzaseră întotdeauna să se supună realizării unei competențe medico-legale de paternitate și că era în interesul superior al copilului să prevaleze realitatea biologică asupra realității sociale. El a adăugat că, prin respingerea cererii sale de revizuire, el însuși era pedepsit dublu : atât pe plan patrimonial, cât și pe plan civil. 14. Mama G.A. s , în speță, posibilitatea de a practica un test ADN de paternitate a existat la momentul de acțiune în căutare de paternitate (punctele 3 și 8 de mai sus) și că G.A., minor, SHY a fost supus sub ordin judecătoresc și nu de bună voie (punctul 7 de mai sus). Tribunalul departamental a indicat ulterior că a trebuit să se țină seama de constatările Curții de Primă Instanță în hotărârea sa din 5 octombrie 2016, care a încheiat cu autoritate litigiul de paternitate inițiat de reclamant cu privire la G.A. (punctul 11 de mai sus). Tribunalul de Primă Instanță a pus în balanță interesele în cauză și a decis, în lumina tuturor dovezilor, inclusiv a rezultatului testului ADN de paternitate, să pună în balanță interesele G.A. minor, care nu avea nici o îndoială în privința filiației sale părintești și dorea să consolideze legăturile cu tatăl său. În cele din urmă, tribunalul departamental nota că reclamantul nu a contestat hotărârea din 5 octombrie 2016 și că nu a acționat cu diligență în cadrul acțiunii în căutare de paternitate pentru a obține un test ADN de paternitate care putea fi realizat în 2002. Pe baza unei hotărâri definitive a reclamantului din 19 octombrie 2017, tribunalul districtual a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. 18. Prin hotărârea definitivă din 19 decembrie 2019, tribunalul departamental a respins o nouă acțiune inițiată de reclamant împotriva G.A. în vederea constatării faptului că hotărârea din 20 august 2002 nu mai producea efecte din cauza rezultatului testului ADN de paternitate. Tribunalul a constatat că paternitatea reclamantului în privința G.A. fusese stabilită prin decizii anterioare în forță de lucru judecat (punctele 11 și 17 mai) Mai mult decât atât, un alt șef de cerere care dorește să constate încetarea obligației sale de a plăti o pensie alimentară către G.A. a fost respins pentru nefondare. GRIFS 19. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul se plânge că a obținut recunoașterea în instanță pentru faptul că nu este tatăl G.A. în timp ce un raport de expertiză a exclus paternitatea sa 20. La 7 mai 2020, reclamantul a ridicat noi obiecții în legătură cu procedura finalizată prin hotărârea definitivă din 19 decembrie 2019 a instanței departamentale. Astfel, invocând art. 6 din convenție, se plânge de respingerea de către instanțele naționale a acestei acțiuni. Pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge de obligația sa de a plăti o pensie alimentară la G.A. În cele din urmă, pe teren de la art. 8 din Convenție, se plânge din nou de la: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Recurentul se plânge de recunoașterea în justiție a faptului că nu este tatăl lui G.A. El: la art. 8 din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului său și a corespondenței sale. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. 22. Curtea reamintește că stabilirea relațiilor juridice ale unui tată cu fiul său putativ ține de viața privată În continuare, Comisia reamintește că principiile care trebuie aplicate în materie de stabilire a unei legături de filiație sunt deja bine stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Mizzi c. Malta, nr 26111/02, CEDH 2006 I (extracturi), Tavl (precision) a ajuns la concluzia că a încălcat art. 8 din Convenție pe motiv că a obținut redeschiderea unei proceduri la nivelul căreia a fost declarat tată al unui copil, în timp ce între timp a reușit să obțină, cu consimțământul copilului care a devenit major, o nouă dovadă biologică care să ateste că nu era tatăl acestuia din urmă ( Ostace , citată anterior, §§ 45). 24.Îndreptându-se spre faptele prezentei cauze, Curtea constată că recurentul avea îndoieli cu privire la paternitatea sa încă de la nașterea G.A. (punctul 11 de mai sus) și că a fost recunoscut ca tată al G.A. în cadrul unei acțiuni judiciare în căutarea paternității inițiate împotriva sa de mama copilului (punctul 3 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia observă că, la momentul în care a avut loc această procedură, în România (punctul 8 de mai sus) se puteau efectua teste ADN de paternitate și că reclamantul putea solicita instanțelor naționale să efectueze un astfel de test, ceea ce nu a făcut (a se vedea, pentru o situație contrară, Ostace , citată anterior, §§ 6 și 14, în cazul în care reclamantul a fost recunoscut ca tată al copilului într-o acțiune de căutare a paternității care a avut loc într-un moment în care testul ADN nu a putut fi efectuat în România). Apoi, în timp ce a sesizat tribunalul departamental cu privire la o acțiune în contestație de paternitate, acesta din urmă a ordonat efectuarea unui test ADN și a examinat în fond problema juridică a paternității G.A. adresată în fața sa (punctul 12 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate că reclamantul a avut la dispoziția sa căi judiciare care îi permiteau să conteste în mod eficient paternitatea G.A. în lumina noilor probe biologice (a se vedea A.L. c. Polonia, nr. 286009/08, § 78, 18 februarie 2014 și, a contrario Mizzi , citată anterior, § 112, și Ostace , citată anterior, § 44 25). Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu a acționat cu diligență în cadrul procedurilor interne privind paternitatea G.A. : pe de o parte, reclamantul nu și-a motivat acțiunea formulată împotriva hotărârii din 2 august 2002, ceea ce a dus la anularea căii sale de atac (punctul 4 de mai sus); pe de altă parte, acesta nu a formulat recurs împotriva hotărârii din 5 august 2002, ceea ce a dus la anularea căii sale de atac (punctul 4 de mai sus); pe de altă parte, octombrie 2016 a Tribunalului de Primă Instanță (punctul 12 de mai sus). 26. Aceasta constată că atât acțiunea în litigiu de paternitate, cât și cererea de revizuire au fost respinse după ce instanțele naționale au efectuat o punere în balanță a intereselor în cauză (punctele 15 și 16 de mai sus); a se vedea, în acest sens, R.L. și alții c. Danemarca, nr. 52629/11, § 41, 7 martie 2017; și În special, instanțele naționale au examinat necesitatea de a asigura securitatea juridică și stabilitatea legăturilor familiale și de a proteja interesele copilului pe de o parte și interesul de a stabili adevărul biologic pe de altă parte (Ostace În acest sens, trebuie reamintit faptul că autoritățile naționale sunt mai bine plasate pentru a aprecia interesul superior al copilului, dat fiind faptul că acestea beneficiază de un contact direct cu toate persoanele vizate (a se vedea, de exemplu, A.L. c. Polonia, citată anterior, punctul 72, și R.L. și alte c. Danemarca , citată anterior, punctul 39.) În cazul în care punerea în discuție de către autoritățile naționale a intereselor în cauză se face în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, este nevoie de motive serioase pentru ca aceasta să înlocuiască opinia sa cu cea a instanțelor interne (A.L. c. Polonia, citată anterior, punctul 72 27. În acest sens, prin aplicarea jurisprudenței relevante a Curții în această privință (punctul 11 de mai sus), Tribunalul de Primă Instanță în hotărârea sa din 5 octombrie 2016 a pus în discuție interesele în cauză. El a decis, în lumina documentelor din dosar și după ce a auzit G.A., că a fost în interesul superior al copilului de a face să prevaleze realitatea socială asupra realității biologice. Ulterior, cu ocazia examinării cererii de revizuire, instanțele naționale au examinat cauza în lumina criteriilor stabilite în jurisprudența Curții în această privință și, în special, în hotărârea Ostace c. România și au pronunțat hotărâri pe larg motivate (punctele 15 și 16 de mai sus). 28. Curtea observă că reclamantul nu a obținut testul ADN de paternitate cu consimțământul copilului care a devenit major, dar la ordinul instanței, ceea ce demonstrează că mai mult nu a existat un consens între părțile interesate cu privire la necesitatea de a stabili adevărul biologic privind paternitatea G.A. (a se vedea, a contrao Ostace , citată anterior, § 44). 29. În plus, în cauza G.A. a fost minor atunci când au avut loc procedurile de contestare a paternității sale (el avea 15 ani atunci când procedura de contestare a paternității a avut loc și are vârsta de șaisprezece ani atunci când cererea de revizuire a fost inițiată; a se vedea, pentru o situație diferită, Ostace , citată anterior, §§ 6 și 9, unde copilul era major atunci când cererea de revizuire a fost formulată. În plus, Tribunalul de Primă Instanță și-a pronunțat hotărârea în cadrul acțiunii în litigiu de paternitate după audierea G.A. (punctul 9 de mai sus; a se vedea R.L. și alții c. Danemarca, citată anterior, § 48, și, mutatis mutandis M. și M. c. Croația, 10161/13, § 171, CEDO 2015 (extrași), unde Curtea a remarcat că un copil capabil de discernământ are dreptul să își exprime în mod liber opiniile și dreptul de a-și vedea opiniile luate în considerare în mod corespunzător, având în vedere vârsta și gradul său de maturitate și, în special, trebuie să i se ofere posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește). 30. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu descoperă, în speță, nicio aparență de încălcare a articolului 8 din Convenție. Prin urmare, acest fapt este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § (a) și al articolului 4 din Convenție. Cu privire la celelalte obiecțiuni 31. Invocând articolele 6 și 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul ridică obiecții în legătură cu procedura finalizată prin hotărârea definitivă din 19 decembrie 2019 a tribunalului departamental. Având în vedere toate elementele de care dispune și cu condiția ca aceasta să fie competentă pentru a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin aceste articole. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt, de asemenea, în mod evident greșit justificate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 octombrie 2020.