S.E. c. ITALIE

Comunicat la 26 martie 2019 Prima secțiune Cerere nr. 4619/15 S.E. împotriva Italiei introdusă la 20 ianuarie 2015 CEA MAI ÎNTÂMPLATĂ PE LIFFAR Reclamantul a fost acuzat de faliment fraudulos în cadrul procesului Parmalat În primă instanță, cu ocazia pledoariilor finale, Parchetul a solicitat recalificarea juridică a faptelor, modificând astfel acuzația de infracțiune de faliment simplu. Recurentul se plânge că, în această etapă a procedurii, și anume după încuviințarea preliminară, nu mai este posibil să se solicite aplicarea unei proceduri simplificate (a se vedea, de exemplu, negocierea pedepsei (patteggiamento) ) în sensul articolului 444 din Codul de procedură penală) și nici nu își exercită dreptul la apărare într-un mod concret și efectiv. Reclamantul indică faptul că această constrângere nu se aplică în cazul în care aceaceasta este calificarea juridică a faptelor care este modificată. Având în vedere marja de apreciere pe care sistemul juridic intern o lasă Parchetului în calificarea juridică a faptelor și, mai presus de toate, în posibilitatea de a recalifica aceleași fapte în orice moment al procedurii, în ceea ce privește dreptul reclamantului de a exercita anumite drepturi, cum ar fi cererea de acces la proceduri simplificate care, în caz de condamnare, aduc atingere principiilor securității juridice (art. 6 din convenție) și legalității în materie penală (art. 7 din Convenție)? A fost informat în detaliu reclamantul în conformitate cu art. 6 alineatul (3) litera (a) din Convenție, natura și cauza acuzațiilor aduse acestuia (Mulosmani c. Albania, n 29864/03, 8 octombrie 2013, Drassich c. Italia, n 25575/04, 11 decembrie 2007 și Peliosier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, CEDH 1999-II)? În special, având în vedere lipsa menționării infracțiunii de faliment simple în actul de acuzare, care a fost ulterior reținută de instanțele interne, reclamantul a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în această privință într-un mod concret și efectiv?

Communiquée le 26 mars 2019

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

4619/15

S.E.

contre l’Italie

introduite le 20 janvier 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

Le requérant fut accusé de banqueroute frauduleuse dans le cadre du «

procès Parmalat

». En première instance, lors des plaidoiries finales, le parquet demanda la requalification juridique des faits, modifiant ainsi le chef d’accusation en infraction pénale de banqueroute simple. Le requérant se plaint du fait que, à ce stade de la procédure, à savoir après l’audience préliminaire, il n’est plus loisible à l’accusé de demander l’application d’une procédure simplifiée (voir, par exemple, la négociation de peine (

patteggiamento

) au sens de l’article 444 du code de procédure pénale) ni d’exercer ses droits de défense d’une manière concrète et effective. Le requérant indique que cette forclusion ne s’applique pas si c’est la qualification juridique des faits qui est modifiée.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Compte tenu de la marge d’appréciation que le système juridique interne laisse au parquet dans la qualification juridique des faits et, surtout, dans la possibilité de requalifier les mêmes faits à tout moment de la procédure, l’impossibilité pour le requérant d’exercer certains droits, tels que la demande d’accès à des procédures simplifiées entraînant, en cas de condamnation, une réduction de peine, porte-t-elle atteinte aux principes de sécurité juridique (article 6 de la Convention) et de légalité en matière pénale

(article 7 de la Convention) ?

2.

Le requérant a-t-il été informé d’une manière détaillée, comme l’exige l’article 6 § 3 a) de la Convention, de la nature et de la cause des accusations portées contre lui (

Mulosmani c. Albanie

, n

o

29864/03, 8

octobre 2013,

Drassich c. Italie

, n

o

25575/04, 11 décembre 2007, et

Pélissier et Sassi c. France

[GC], n

o

25444/94, CEDH 1999‑II) ?

En particulier, compte tenu de l’absence de la mention du délit de banqueroute simple dans l’acte d’accusation, qualification ayant par la suite été retenue par les tribunaux internes, le requérant a-t-il eu la possibilité d’exercer ses droits de défense sur ce point d’une manière concrète et effective ?