SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 32460/13 Muhyettin ATSIZ împotriva Turciei și alte 7 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 30 aprilie 2019 într-un comitet format din Valeriu Grițeco, președinte, Ivana Jelić, Darian Pavli, judecători, și din Hasan Bakarci, grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la datele indicate în tabelul anexat, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA listei părților reclamante figurează în anexă. Guvernul turc (attențiul) a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin deciziile din 17 iulie 2008, Tribunalul de Mare Instanță din Yuksekova a condamnat primăria din Yuksekova să plătească reclamanților indemnizații ale căror sume figurează în anexă. La 22 decembrie 2008, Curtea de Casație a confirmat aceste decizii. La 6 martie 2009, aceste decizii au devenit definitive. Indemnizațiile în cauză rămân neplătite până în prezent. Dreptul intern relevant în materie de acțiune individuală în fața Curții Constituționale turce, Curtea face trimitere la Decizia Uzun c. Turcia 10755/13, 30 aprilie 2013). GRIEF Invocând art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 La Convenție, reclamanții se plâng de executarea hotărârilor judecătorești interne pronunțate în favoarea lor. Guvernul ridică, printre altele, o excepție de la obligația de epuizare a căilor de atac interne pe motiv că inculpații nu au epuizat acțiunea individuală în fața Curții Constituționale, accesibilă începând cu 23 septembrie 2012. 2013/711) în care Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la respectarea bunurilor persoanelor interesate ca urmare a executării a două hotărâri judecătorești care au devenit definitive la 8 aprilie 2010 și 26 martie 2012, fie înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale. 12. Rația temporală a Curții Constituționale nu se referă la situația lor, întrucât deciziile interne în cauză au devenit definitive înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual la acțiune în fața Curții Constituționale și, în acest sens, se referă la o decizie a Curții Constituționale din 19 decembrie 2016 (2014/1869). În această hotărâre, Curtea Constituțională a respins cauza părților interesate care au primit o hotărâre definitivă pentru incompatibilitate rațională personae pe motiv că Comisia de soluționare a litigiilor în temeiul legii nr. 6384 le-a acordat o despăgubire pentru executarea hotărârii în cauză și, în plus, le-a respins termenul întemeiat pe durata procedurii pentru incompatibilitate rațională pe motiv că ultima hotărâre pronunțată în cadrul procedurii în cauză a devenit definitivă înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de a face recurs în fața Curții Constituționale 13. Curtea constată că încălcarea privește executarea hotărârilor judecătorești definitive, astfel încât aceasta constituie o situație continuă (Lemke c. Turcia, 17381/02, § 37, 5 iunie 2007).În plus, Comisia constată că aceste decizii au devenit definitive la 6 martie 2009, adică înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale la 23 septembrie 2012. situațiile care, ca în cazul de față, au început înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs și continuă după această dată (a se vedea Koçintar c. Turcia (dec.), nr. 74729/12, § 17 26 și 39, 1 iulie 2014 privind durata detenției și Erol c. Turcia (dec.), nr. 73290/13, § 21-23, 6 mai 2014 privind durata unei proceduri). În plus, Comisia reamintește că a declarat recent inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne un motiv întemeiat pe natura incompresibilă a pedepsei cu închisoarea aplicate persoanelor interesate înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale, considerând că acestea ar fi trebuit să sesizeze această instanță cu privire la o cale de atac individuală, deoarece a fost vorba de o situație neîntreruptă ( Tekin și Baysal c. Turcia (dec.), nr 40192/10 și 8051/12, § 25-28, 4 decembrie 2018). 15. Curtea ia notă și de hotărârea din 3 aprilie 2014 a Curții Constituționale (n 2013/711) la care se referă guvernul. la data de executare a hotărârilor judecătorești care au devenit definitive înainte de intrarea în vigoare a căii de atac individuale și care rămân neexecutate după această dată. Curtea nu dispune de niciun element sau argument care să permită să se afirme că acest lucru nu va fi cazul în cazul examinării de către această instanță a imputanților, întemeiat pe executarea hotărârilor judecătorești definitive. 16. În ceea ce privește decizia Curții Constituționale din 19 decembrie 2016, la care se referă reclamanții, Curtea consideră că această decizie nu este pertinentă în speță, întrucât Cauza respins în această cauză pentru incompatibilitate rațională În ceea ce privește durata procedurii, care nu a reprezentat, spre deosebire de prezenta cauză, o situație continuă care a continuat după intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale 17. Curtea, având în vedere caracterul subsidiar al rolului său, consideră că excepția guvernului trebuie primită. Prin urmare, se consideră că cererile trebuie respinse pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile de declarare a cererilor inadmisibile. Prezentat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 mai 2019. Hasan Bakurc. Hasan Valeriu Grițco Grefier Adjunct Președinte ANEXĂ Numărul cererii și data ei de introducere Numele reclamantului Anul nașterii Numele reprezentanților din oficiu alocat de Tribunalul de Mare Instanță din Yüksekova (în cărți turcești) 32460/13 26/03.2013 Muhyettin ATSIZ 1962 Levent ERCAN Hüseyin ÖZ 1330.11 32466/13 26/03.2013 Mehmet TET Levent ERCAN Hüseyin ÖZ 1 510,97 33469/13 26/03/2013 Abdulhalik AKDENZ 1978 Levent ERCAN Hüseyin ÖZ 2 399,58
Requête n
o
32460/13
Muhyettin ATSIZ contre la Turquie
et 7 autres requêtes
(voir liste en annexe)
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 30 avril 2019 en un comité composé de
:
Valeriu Grițco,
président,
Ivana Jelić,
Darian Pavli,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier de section
,
Vu les requêtes susmentionnées introduites aux dates indiquées dans le tableau joint en annexe,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La liste des parties requérantes figure en annexe.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Par des décisions du 17 juillet 2008, le tribunal de grande instance de Yüksekova condamna la mairie de Yüksekova à verser aux requérants des indemnités dont les montants figurent en annexe.
5.
Le 22 décembre 2008, la Cour de cassation confirma ces décisions.
6.
Le 6 mars 2009, ces décisions devinrent définitives.
7.
Les indemnités en question
demeurent impayées à ce jour.
B.
Le droit interne pertinent
8.
S’agissant du recours individuel devant la Cour constitutionnelle turque, la Cour renvoie à sa décision
Uzun c. Turquie
(n
o
10755/13, 30 avril 2013).
GRIEF
9.
Invoquant l’article 6 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, les requérants se plaignent de l’inexécution des décisions judiciaires internes rendues en leur faveur.
10.
Compte tenu de la similitude des requêtes, la Cour estime approprié de les examiner conjointement en une seule décision.
11.
Le Gouvernement soulève, entre autres, une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes au motif que les requérants n’ont pas épuisé le recours individuel devant la Cour constitutionnelle, accessible depuis le 23 septembre 2012. Sur ce point, il renvoie notamment à un arrêt du 3 avril 2014 de la Cour constitutionnelle (n
o
2013/711) dans lequel celle-ci a conclu à la violation du droit à un procès équitable et du droit au respect
des biens des intéressés en raison de l’inexécution de deux décisions judiciaires qui sont devenues définitives les 8 avril 2010 et 26 mars 2012, soit avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle.
12.
Les requérants indiquent que la compétence
ratione temporis
de la Cour constitutionnelle ne couvre pas leur situation puisque les décisions internes en cause sont devenues définitives avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle. Ils renvoient à cet égard à une décision du 19 décembre 2016 de la Cour constitutionnelle (2014/1869). Dans cet arrêt, la Cour constitutionnelle a rejeté le grief des intéressés tiré de l’inexécution d’une décision judiciaire définitive pour incompatibilité
ratione personae
au motif que la Commission d’indemnisation instaurée par la loi n
o
6384 leur avait accordé une indemnité pour l’inexécution de la décision en cause. Elle a, en outre, rejeté le grief tiré de la durée de la procédure pour incompatibilité
ratione temporis
au motif que la dernière décision rendue dans le cadre de la procédure en cause est devenue définitive avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle.
13.
La Cour observe que la violation alléguée concerne l’inexécution de décisions judicaires définitives de sorte qu’elle constitue une situation continue (
Lemke c. Turquie
, n
o
17381/02, § 37, 5 juin 2007). Elle note, en outre, que ces décisions sont devenues définitives le 6 mars 2009, soit avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle le 23 septembre 2012.
14.
Cela dit, la Cour a déjà établi que la Cour constitutionnelle turque étend sa compétence
ratione temporis
aux situations qui, comme en l’espèce, ont débuté avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel et se poursuivent après cette date (voir
Koçintar c. Turquie
(déc.), n
o
77429/12, §§ 17
‑
26 et 39, 1
er
juillet 2014 relative à la durée d’une détention, et
Erol c. Turquie
(déc.), n
o
73290/13, §§ 21-23, 6 mai 2014 concernant la durée d’une procédure). En outre, elle rappelle avoir récemment déclaré irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes un grief tiré de la nature incompressible de la peine perpétuelle d’emprisonnement infligée aux intéressés avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle, en considérant que ceux-ci auraient dû saisir cette instance d’un recours individuel parce qu’il s’agissait d’une situation ininterrompue (
Tekin et Baysal c. Turquie
(déc.), n
os
40192/10 et 8051/12, §§ 25-28, 4 décembre 2018).
15.
La Cour prend note également de l’arrêt du 3 avril 2014 de la Cour constitutionnelle (n
o
2013/711) auquel se réfère le Gouvernement. Il en ressort que cette instance étend sa compétence
ratione temporis
à l’inexécution des décisions judiciaires qui sont devenues définitives avant l’entrée en vigueur du recours individuel et qui demeurent inexécutées après cette date. La Cour ne dispose d’aucun élément ou argument qui permettrait de dire que tel ne sera pas le cas dans l’examen par cette instance du grief des requérants, tiré de l’inexécution des décisions judiciaires définitives.
16.
S’agissant de la décision du 19 décembre 2016 de la Cour constitutionnelle à laquelle se réfèrent les requérants, la Cour considère que cette décision n’est pas pertinente en l’espèce puisque le grief rejeté dans cette affaire pour incompatibilité
ratione temporis
– qui concernait la durée de la procédure – ne représentait pas, à la différence de la présente affaire, une situation continue qui se poursuivait après l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle.
17.
La Cour, compte tenu du caractère subsidiaire de son rôle, estime que l’exception du Gouvernement doit être accueillie. Il s’ensuit que les requêtes doivent être rejetées pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Fait en français puis communiqué par écrit le 23 mai 2019.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Greffier adjoint
Président
N
o
.
Numéro de requête et sa date d’introduction
Nom du requérant
Année de naissance
Nom des représentants
Montant d’indemnité alloué par le tribunal de grande instance de Yüksekova (en livres turques)
1
32460/13
26/03/2013
Muhyettin ATSIZ
1962
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
1 830,11
2
32466/13
26/03/2013
Mehmet TETİK
1955
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
1 820,06
3
32467/13
26/03/2013
Hüseyin TİNAR
1963
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
1 691,93
4
32468/13
26/03/2013
Selim SÜRE
1956
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
2 193,38
5
32470/13
26/03/2013
Tahir ENGİN
1966
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
1 877,11
6
32471/13
26/03/2013
Ömer DİNLER
1958
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
2 452,35
7
32473/13
26/03/2013
Șükrü DAYAN
1965
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
1 510,97
8
33469/13
26/03/2013
Abdulhalik AKDENİZ
1978
Levent ERCAN
Hüseyin ÖZ
2 399,58