GRANER c. FRANCE

GRANER c. FRANCE (CtEDO, 2019)

Comunicat la 2 mai 2019 A CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 84536/17 François GRANER împotriva Franței introdusă la 14 decembrie 2017 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl François Graner, este un resortisant francez născut în 1966 și rezident la Paris. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Patrice Spinosi, avocat care exercită la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este fizician și director de cercetare la Centrul național de cercetare științifică ( El arată că, în paralel cu activitatea sa științifică, a condus de mai mulți ani o anchetă asupra rolului jucat de Franța în Rwanda înainte, în timpul și după genocidul Tutsi din 1994. El precizează că a publicat în 2014 o lucrare dedicată acestui subiect, intitulată "Sabia și maceta"; ofițeri francezi și genocid Tutsi. La 7 aprilie 2015, Secretarul General al Președinției Republicii Franceze a decis să declasifice arhivele documentelor din Rwanda în perioada 1990-1995 Cererea de consultare a arhivelor Președinției lui François Mitterrand la 14 iulie 2015, reclamantul, care pregăti o carte pe . politica africană a președintelui François Mitterrand în Africa Centrală (1981-1995) mai întâi, a adresat directorului arhivelor Franței autorizația de a consulta optsprezece dosare care fac parte din arhivele președinției lui François Mitterrand. La 13 august 2015, directorul arhivelor Franței a transmis această cerere reprezentantului arhivelor președintelui Mitterrand. El a precizat în scrisoarea sa că comunicarea a două dosare nu ar aduce atingere în mod excesiv intereselor protejate de lege. examinate la 5 noiembrie 2014 de comisia de examinare a arhivelor Președinției Republicii Rwanda pentru anii 1990-1994 (...) reunită sub egida Secretariatului apărării și securității naționale, [care] a emis un aviz favorabil pentru declasificarea tuturor documentelor clasificate conținute în aceste articole și a considerat că aproape toate documentele, clasificate sau nu, pot fi consultate prin derogare Cu toate acestea, a precizat că în aceste șaisprezece dosare existau documente care nu fuseseră declasificate de autoritatea competentă sau că comisia de examinare considerase că nu pot fi comunicate prin derogare. În consecință, a arătat că comunicarea acestor șaisprezece dosare nu părea să aducă atingere în mod excesiv intereselor protejate de lege, cu condiția ca, în momentul consultării, documentele clasificate pe care le conțineau să fie extrase, precum și (...) telegrama diplomatică din 11 martie 1993, neclasificată, dar raportând opiniile jurnaliștilor încă în activitate asupra genocidului. Reprezentantul arhivelor președintelui Mitterrand a răspuns la 7 octombrie 2015 că a acordat permisiunea sa pentru consultarea primelor două dosare, dar nu a altor șaisprezece, pe motiv că au fost La 7 decembrie 2015, directorul arhivelor franceze l-a informat pe reclamant că, având în vedere avizul reprezentantului președintelui Mitterrand, i se permitea să consulte primele două dosare, dar nu și celelalte șaisprezece. (...) într-adevăr, este vorba despre documente a căror comunicare este de natură să aducă atingere intereselor protejate de lege. După ce a sesizat mandatarul președintelui François Mitterrand, el a emis un aviz contrar consultării prin derogare (...) Reclamantul sesizează comisia de arbitraj cu privire la documentele administrative, care, la 3 martie 2016, la următorul aviz, ca răspuns la cererea sa, directorul responsabil cu arhivele Franței a informat comisia că a fost ținută de articolul L. 213-3 și articolul I. 213-4 din Codul patrimoniului, acesta nu a putut accesa cererea de derogare fără acordul reprezentantului arhivelor președintelui [Mitterrand]. Comisia reamintește doar termenii articolului L. 213-4 din Codul patrimoniului, în redactarea sa care rezultă din Legea nr. 2008-696 din 15 iulie 2008, documentele oficiale ale unui președinte al Republicii care au fost emise înainte de publicarea acestei legi sunt reglementate de protocolul semnat între acesta și administrarea arhivelor. Cu toate acestea, clauzele referitoare la mandatarii publici trebuie să fie aplicabile la douăzeci și cinci de ani de la decesul semnatarului protocolului. Comisia consideră că rezultă din aceste dispoziții că, atunci când protocolul prevede că președintele Republicii în cauză poate obiecta la comunicarea prin anticipare a arhivelor sale și că acesta din urmă sau reprezentantul său autorizat, în perioada de 25 de ani de la decesul președintelui, nu și-a dat acordul cu privire la divulgarea arhivelor solicitate, administrația se află într-o situație de competență legată de refuzul comunicării prin derogare de la aceste arhive. Comisia constată că arhivele solicitate sunt arhive prezidențiale plătite sub protocolul semnat anterior publicării legii din 15 iulie 2008. Deoarece, în speță, reprezentantul autorizat nu a dorit să autorizeze consultarea acestor arhive prin derogare, comisia nu poate decât să redeschidă un aviz nefavorabil cererii. La 2 decembrie 2016, ministrul culturii și comunicării, după aprobarea reprezentantului autorizat, l-a autorizat pe solicitant să consulte cinci din cele șaisprezece dosare în litigiu. La 12 decembrie 2016, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Paris cu privire la o cerere de anulare a deciziei din 7 decembrie 2015 și cu privire la condamnarea Ministerului Culturii și Comunicării la emiterea documentelor în cauză. Revocarea la jurisprudența Curții a invocat art. 10 din Convenție în sensul că garantează în special libertatea de a primi informații, precum și art. 13 din Convenție. Problema prioritară a constituționalității Reclamantul a prezentat în același timp o chestiune prioritară de constituționalitate. El susținea că dispozițiile articolului L. 213-4 din Codul Patrimoniului erau contrare articolului 15 din Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului în măsura în care acestea se aplicau reprezentantului autorizat puterea de a se opune, singur și fără explicație, dreptului cetățenilor de a avea acces liber la arhivele publice. Acesta a adăugat că caracterul discreționar al refuzului opus de către mandatarul atașat la situația de competență legată în care se află ministrul pentru a refuza accesul la arhivele publice în cauză într-un astfel de caz nu permite exercitarea dreptului la o cale de atac eficientă garantată prin art. 16 din Declarația privind drepturile omului și ale cetățeanului. La 2 martie 2017, Tribunalul Administrativ a transmis chestiunea Consiliului de Stat, care, la 28 iunie 2017, a trimis-o Consiliului Constituțional printr-o decizie motivată astfel (...) (4). Dispozițiile articolului L. 213-4 din Codul patrimoniului se aplică litigiului cu care este sesizată instanța administrativă din Paris. Acestea nu au fost declarate conforme cu Constituția de către Consiliul Constituțional, motiv pentru care aceste dispoziții încalcă articolele 15 și 16 din Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului ridică o întrebare care prezintă un caracter serios și, prin urmare, trebuie să se retrimite Consiliului Constituțional problema constituțional invocată. În plus, în fața Consiliului Constituțional, reclamantul a susținut că dispozitivul prevăzut la articolul L. 213-4 din Codul patrimoniului încalcă dreptul public de a primi informații, corolar al dreptului la libera comunicare a gândurilor și a opiniilor și este contrar dreptului la o cale de atac eficientă. Decizia Consiliului Constituțional din 15 septembrie 2017 La 15 septembrie 2017 (Decizia nr. 2017-655 QPC), Consiliul Constituțional a declarat al doilea paragraf și prima teză din ultimul paragraf al articolului L. 213-4 din Codul patrimoniului în conformitate cu Constituția, ținând seama în special de următoarele (...) - Cu privire la necunoașterea articolului 15 din Declarația din 1789: În conformitate cu art. 15 din Declarația din 1789 : Legiuitorul este îndreptățit să aducă acestui drept limitări legate de cerințele constituționale sau justificate de interesul general, cu condiția ca aceasta să nu dea naștere unor probleme disproporționate în raport cu obiectivul urmărit. Conform primului paragraf al articolului L. 213-4 din Codul Patrimoniului, plata documentelor publice ale președintelui Republicii, ale prim-ministrului și ale altor membri ai guvernului poate fi însoțită de semnarea unor protocoale, încheiate între partea versantă și administrarea arhivelor, stabilind în special condițiile de comunicare a fondului vărsat. În conformitate cu art. L. 213-3 din același cod, autorizația de a consulta aceste documente înainte de expirarea termenelor prevăzute la articolul L. 213-2, care variază în funcție de interesele protejate, poate fi acordată persoanelor care solicită acest lucru, în măsura în care interesul care stă la baza consultării acestor documente nu duce la o încălcare excesivă a intereselor pe care legea le-a intenționat să le protejeze. În conformitate cu dispozițiile contestate, această consultare anticipată, atunci când se referă la arhive publice plătite după publicarea legii din 15 iulie 2008, necesită autorizarea prealabilă a semnatarului protocolului. Consultarea anticipată a arhivelor plătite înainte de publicare, care rămâne reglementată de protocoalele încheiate anterior, necesită autorizarea semnatarului sau, dacă este cazul, a reprezentantului său autorizat. În primul rând, din lucrările pregătitoare efectuate de către semnatarul protocolului sau de către reprezentantul său autorizat, rezultă competența de a autoriza consultarea anticipată a arhivelor publice din partea președintelui Republicii, a prim-ministrului și a altor membri ai guvernului, legiuitorul a ascultat, prin punerea lor sub controlul persoanelor interesate, să acorde o protecție specială acestor arhive, care pot include informații care ar putea intra sub incidența secretului deliberărilor autorității executive și, astfel, să favorizeze conservarea și plata acestor documente. Astfel, a urmărit un obiectiv de interes general. În al doilea rând, această restricție privind dreptul de acces la documentele publice este limitată în timp. Pe de o parte, protocoalele privind arhivele plătite după publicarea legii din 15 iulie 2008 încetează de drept să mai producă efecte în momentul decesului semnatarului lor și, în orice caz, în cazul documentelor care intră sub incidența articolului L. 213-2 din Codul patrimoniului, la expirarea termenelor prevăzute la articolul respectiv. Pe de altă parte, clauzele privind dreptul de opoziție al reprezentantului autorizat care figurează în protocoalele care reglementează arhivele plătite înainte de publicarea respectivă ar trebui să fie aplicabile la douăzeci și cinci de ani de la decesul semnatarului. (9) În consecință, restricțiile impuse de dispozițiile contestate în exercitarea dreptului de acces la documentele publice ale Registrelor care rezultă din art. 15 din Declarația din 1789 sunt justificate printr-un motiv de interes general și proporțional cu acest obiectiv. Prin urmare, cauza întemeiat pe necunoașterea acestui articol trebuie respinsă. - Cu privire la celelalte obiecții: 10. [...] prin definirea unor condiții specifice de comunicare a arhivelor publice ale Președintelui Republicii, ale prim-ministrului și ale altor membri ai guvernului, dispozițiile contestate nu aduc atingere exercitării libertății de exprimare și de comunicare garantate prin art. 11 din Declarația din 1789. Prin urmare, argumentul întemeiat pe necunoașterea acestui articol trebuie respins. 11. (...) dispozițiile contestate nu privează persoana căreia i se opune un refuz de a consulta dreptul de a contesta această decizie în fața judecătorului. Faptul că autoritatea administrativă nu poate depăși absența unui acord al semnatarului protocolului sau, dacă este cazul, al reprezentantului său autorizat, nu poate depăși dreptul de a exercita o acțiune efectivă în fața unei instanțe. Prin urmare, trebuie să se dea la o parte necunoașterea art. 16 din Declarația din 1789. (...) Hotărârea Tribunalului Administrativ din Paris din 17 mai 2018 la 17 mai 2018, Tribunalul Administrativ din Paris a decis că nu era necesar să se pronunțe cu privire la recursul recurentului, cu condiția ca acesta să se refere la consultarea celor cinci dosare a căror acces i-a fost acordat. 2017-655 QPC din 15 septembrie 2017, Consiliul Constituțional a declarat în conformitate cu Constituția al doilea paragraf și prima teză din ultimul paragraf al articolului L. 213-4 din Codul patrimoniului, în redactarea sa care rezultă din Legea nr. 2008-696 din 15 iulie 2008 privind arhivele ;că, prin urmare, motivul întemeiat pe aceste dispoziții cu drepturile și libertățile garantate prin constituție nu poate fi înălțat 5. Întrucât dl Graner susține că refuzul parțial de consultare a arhivelor prezidențiale ale lui François Mitterrand asupra Rwanda, opusă de reprezentantul său autorizat, este lipsit de temei juridic și nu cunoaște principiul conform căruia autoritatea de care se ocupă documentele are sarcina de a acorda autorizația de consultare cu privire la Cu toate acestea, decizia ministrului culturii, după consultarea reprezentantului autorizat, a fost luată în mare măsură în conformitate cu dispozițiile (...) articolelor L. 213-3 și L. 213-4 din Codul patrimoniului pe care nu-l aparține instanței administrative care apreciază temeinicia • definirea condițiilor specifice de comunicare a arhivelor publice ale președintelui Republicii, ale prim-ministrului și ale altor membri ai guvernului, în scopul de a conserva și de a permite plata acestor documente, dispozițiile art. L. 213-4 din Codul patrimoniului, care urmăresc un obiectiv de interes general, nu aduc atingere exercitării libertății de exprimare și de comunicare garantate prin art. 10 alin. 213-4 din Codul Patrimoniului încalcă dreptul la recurs protejat de dispozițiile art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție (...) Cu toate acestea, faptul că autoritatea administrativă nu poate depăși absența unui acord al semnatarului protocolului de plată sau, dacă este cazul, al reprezentantului său autorizat, și este obligată, în consecință, să refuze consultarea unor Ö Õ Õ publice Õ din partea Președintelui republicii Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Ö Ö Õ 8. • În conformitate cu dispozițiile art. L. 213-4 din Codul patrimoniului, acordul părții versante este necesar pentru a permite consultarea arhivelor președinției Republicii. Prin urmare, având în vedere refuzul parțial al reprezentantului arhivelor președinției lui François Mitterrand, ministrul (...) a fost obligat să-i refuze dlui Graner consultarea documentelor în cauză, fără a fi nevoit să facă o apreciere cu privire la faptele din speță. ; prin urmare, motivele invocate de domnul Graner în sprijinul concluziilor în anulare formulate împotriva deciziei contestate a ministrului (...) nu pot decât să fie respinse ca nefuncționale Întrucât, în cazul în care eliberarea unei autorizații administrative este condiționată de acordul prealabil al unei alte autorități, refuzul unui astfel de acord, care se impune autorității competente să se pronunțe asupra cererii de autorizare, nu constituie o decizie care poate fi invocată, mijloacele întemeiate și regulamentare ale acesteia pot, indiferent de sensul deciziei luate de autoritatea competentă pentru a se pronunța asupra cererii de autorizare, să fie invocate în fața instanței sesizate cu această decizie. 10. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11. Având în vedere că dl Graner susține că refuzul parțial al reprezentantului președintelui François Mitterrand este afectat de un conflict de interese, în măsura în care este membru al consiliului de administrație și al Consiliului științific al Institutului François Mitterrand, care a luat poziție cu privire la intervenția franceză din Rwanda Cu toate acestea, în măsura în care articolul L. 213-4 lasă semnatarului protocolului sarcina de a desemna un mandatar fără a prevedea o incompatibilitate, motivul nu poate fi doar îndepărtat ca fiind inexistent; în orice caz, și presupunând că domnul Graner a auzit ridicând astfel motivul întemeiat pe deturnarea de putere, împrejurarea invocată nu permite stabilirea 12. Având în vedere că dl Graner susține că decizia reprezentantului arhivelor președinției lui François Mitterrand este pătată de o eroare vădită în aprecierea domeniului de aplicare, prin consultarea solicitată, a intereselor protejate de lege ;că, cu toate acestea, și în timp ce consultarea anticipată a acestui fond este o derogare de la normele prevăzute la articolul L. 213-2 din Codul Patrimoniului, nu oferă niciun element de natură să demonstreze că interesul pe care l-ar prezenta consultarea acestor arhive înainte de expirarea termenului prevăzut de Codul patrimoniului, care expiră în ianuarie 2021, ar fi mai mare decât interesele legate în special de respectarea vieții private, a securității statului și a prevenirii tulburărilor aduse ordinii publice pe care legea le-a auzit astfel protejând ; că în această privință nu există niciun impact asupra împrejurării, chiar și în ipoteza stabilită, că aceste arhive au fost declasificate; că, în aceste condiții, motivul întemeiat pe eroarea vădită de a face parte din aceasta trebuie să fie respins; (...) Reclamantul se asigură de casarea în fața Consiliului de Stat. Procedura este pendinte. Dreptul și practica internă relevantă Articolele L. 213-1-L. 213-6 din Codul patrimoniului sunt astfel exprimate (versiune aplicabilă la momentul faptelor) Articolul L. 213-1 Arhivele publice sunt, sub rezerva dispozițiilor articolului L. 213-2, comunicate de drept (...) Articolul L. 213-2 Prin derogare de la dispozițiile articolului L. 213-1: Arhivele publice pot fi comunicate de drept la data expirării: 25 de ani de la data celui mai recent document sau document inclus în dosar: (a) Pentru documentele a căror comunicare aduce atingere secretului deliberărilor guvernului și autorităților responsabile de competența executivă, conduita relațiilor externe, moneda și creditul public, secretului comercial și industrial, căutării de către serviciile competente a infracțiunilor fiscale și vamale sau secretului statistic, cu excepția cazului în care sunt implicate datele colectate prin intermediul chestionarelor referitoare la faptele și comportamentele de ordin privat menționate la 4 și 5 (b) Pentru documentele menționate la art. 6 din 1 al I-lea art. 6 din Legea nr. 78-753 din 17 iulie 1978, cu excepția documentelor prezentate în cadrul unui contract de prestări de servicii executat în numele uneia sau al mai multor persoane determinate în cazul în care aceste documente intră, ca urmare a conținutului lor, în domeniul de aplicare a celor 3 sau 4 din prezentul I; În cazul în care data decesului nu este cunoscută, termenul este de 120 de ani de la data nașterii persoanei în cauză; 50 de ani de la data celui mai recent document sau document inclus în dosar, pentru documentele a căror comunicare aduce atingere secretului apărării naționale, intereselor fundamentale ale statului în desfășurarea politicii externe, securității statului, securității publice, securității persoanelor sau protecției vieții private, cu excepția documentelor menționate la 4 (5) Același termen se aplică documentelor care fac obiectul unei evaluări sau al unei hotărâri de valoare asupra unei persoane fizice, desemnate sau ușor identificabile, sau care fac să apară comportamentul unei persoane în condiții care ar putea să îi aducă prejudicii. Aceleași termene se aplică documentelor referitoare la construcția, echipamentul și funcționarea lucrărilor, clădirilor sau părților de clădiri utilizate pentru deținerea persoanelor sau care primesc în mod obișnuit persoane deținute. Această perioadă se decompensează de la sfârșitul utilizării acestor lucrări, clădiri sau părți ale clădirii în cauză; Șaizeci și cinci de ani de la data celui mai recent document sau document inclus în dosar sau o perioadă de douăzeci și cinci de ani de la data decesului celui mai recent document inclus în dosar, în cazul în care acest ultim termen este mai scurt: (a) pentru documentele a căror comunicare aduce atingere secretului statistic în cazul în care sunt în cauză date colectate prin intermediul chestionarelor referitoare la faptele și comportamentul de ordin privat (b) pentru documentele referitoare la investigațiile efectuate de serviciile de poliție judiciară; (c) pentru documentele referitoare la cauzele prezentate în fața instanțelor, sub rezerva dispozițiilor speciale privind hotărârile judecătorești și la executarea hotărârilor judecătorești; (d) pentru minutele și repertoriile ofițerilor publici sau ministeriali; (e) pentru registrele de naștere și de căsătorie din statul civil, de la încheierea acestora; O sută de ani de la data celui mai recent document sau document inclus în dosar sau un termen de douăzeci și cinci de ani de la data decesului celui mai recent document, dacă acest ultim termen este mai scurt, pentru documentele menționate la 4 care se referă la o persoană minoră. Aceleași termene se aplică documentelor acoperite sau care au fost acoperite de secretul apărării naționale a căror comunicare este de natură să aducă atingere securității persoanelor desemnate sau ușor identificabile. Același lucru este valabil și în cazul documentelor referitoare la anchetele efectuate de serviciile poliției judiciare, la cauzele prezentate în fața instanțelor judecătorești, sub rezerva dispozițiilor speciale privind hotărârile judecătorești și la executarea hotărârilor judecătorești a căror comunicare aduce atingere intimității vieții sexuale a persoanelor. II. Nu pot fi consultate arhivele publice a căror comunicare este susceptibilă de a duce la difuzarea de informații care permit proiectarea, fabricarea, utilizarea sau localizarea armelor nucleare, biologice, chimice sau a altor arme cu efecte directe sau indirecte de distrugere a unui nivel similar. Înainte de expirarea termenului stabilit la articolul L. 213-2 se poate acorda persoanelor care solicită acest lucru, în măsura în care interesul care stă la baza consultării acestor documente nu duce la o încălcare excesivă a intereselor pe care le-a urmărit legea. Sub rezerva, în ceea ce privește minutele și repertoriile notarilor, a dispozițiilor articolului 23 din Legea din 25 Ventôse an XI care conține organizarea notariatului, autorizația se acordă de către administrarea arhivelor persoanelor care solicită acest lucru după acordul autorității care emite documentele. Timpul de răspuns la o cerere de consultare nu poate depăși două luni de la data înregistrării cererii. II. Administrația arhivelor poate, de asemenea, după acordul autorității din care fac parte documentele, să decidă deschiderea anticipată a fondurilor sau a părților din fonduri publice. Plata documentelor publice emise de Președintele Republicii, prim-ministrul și alți membri ai guvernului poate fi însoțită de semnarea între partea versante și administrarea arhivelor unui protocol privind condițiile de prelucrare, conservare, valorificare sau comunicare a fondului vărsat, pe durata termenelor prevăzute la art. L. 213-2. Dispozițiile acestui protocol pot, de asemenea, să se aplice documentelor de Registre publice emise de angajații personali ai autorității semnatare. Pentru aplicarea art. L. 213-3, acordul părții versante necesare pentru a autoriza consultarea sau deschiderea anticipată a fondului este dat de semnatarul protocolului. Protocolul încetează de drept să mai producă efecte în cazul decesului semnatarului și, în orice caz, la data expirării termenelor prevăzute la articolul L. 213-2. Documentele de lucru publice plătite anterior publicării Legii nr. 2008-696 din 15 iulie 2008 privind arhivele rămân reglementate de protocoalele semnate atunci. Cu toate acestea, clauzele acestor protocoale referitoare la mandatarul desemnat de către autoritatea semnatară ar trebui să fie aplicabile la douăzeci și cinci de ani de la decesul semnatarului. Orice administrație care deține informații publice sau private este obligată să motiveze orice refuz împotriva unei cereri de comunicare a documentelor emise. Articolul L213-6 Serviciile publice de curierat care primesc arhive private cu titlu de donație, de moștenire, de cesiune sau de depozit sunt obligate să respecte prevederile donatorului, ale autorului de moștenire, ale cedentului sau ale deponentului în ceea ce privește conservarea și comunicarea acestor arhive. GRIFS Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul denunță o restricție arbitrară a dreptului său de a consulta arhive publice în vederea efectuării unei activități de cercetare istorică și a dreptului public de a primi informații de interes general. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita dreptul la libertatea de exprimare. Întrucât procedura internă este pendinte în fața Consiliului de Stat, reclamantul a epuizat căile de atac interne în conformitate cu cerințele art. 35 alin. 2017-655 QPC al Consiliului Constituțional din 15 septembrie 2017 și având în vedere că, potrivit avizului comisiei de arbitraj din 3 martie 2016, administrația se afla într-o situație de competență legată A existat o încălcare a articolului 10 din Convenție ca urmare a respingerii parțiale a cererii reclamantului de consultare a dosarelor care fac parte din arhivele prezidențiale ale François Mitterrand Reclamantul a avut acces la o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a-și exercita dreptul la apărare în temeiul articolului 10 din Convenție

Communiquée le 2 mai 2019

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

84536/17

François GRANER

contre la France

introduite le 14 décembre 2017

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. François Graner, est un ressortissant français né en 1966 et résidant à Paris. Il est représenté devant la Cour par M

e

Patrice Spinosi, avocat exerçant à Paris.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est physicien et directeur de recherche au centre national de recherche scientifique («

CNRS

») ainsi qu’à l’université Paris Diderot. Il indique que, parallèlement à son activité scientifique, il conduit depuis plusieurs années un travail d’enquête sur le rôle joué par la France au Rwanda avant, pendant et après le génocide des Tutsis en 1994. Il précise avoir publié en 2014 un ouvrage consacré à ce sujet, intitulé «

le sabre et la machette ; officiers français et génocide Tutsi

».

Le 7 avril 2015, le secrétaire général de la présidence de la République française décida «

de déclassifier des archives des documents de l’Élysée relatifs au Rwanda entre 1990 et 1995

».

1.

La demande de consultation des archives de la présidence de François Mitterrand

Le 14 juillet 2015, le requérant, qui préparait un livre sur «

la politique africaine du président François Mitterrand en Afrique centrale (1981-1995)

», demanda au directeur des Archives de France l’autorisation de consulter dix-huit dossiers faisant partie des archives de la présidence de François Mitterrand.

Le 13 août 2015, le directeur des Archives de France transmit cette demande à la mandataire des archives du président Mitterrand. Il précisait dans sa lettre que, selon lui, la communication de deux dossiers ne porterait pas une atteinte excessive aux intérêts protégés par la loi

». Il ajoutait que les seize autres dossiers avaient été «

examinés le 5 novembre 2014 par la commission d’examen des archives de la présidence de la République portant sur le Rwanda pour les années 1990 à 1994, (...) réunie sous l’égide du secrétariat de la défense et de la sécurité nationale, [laquelle avait] émis un avis favorable à la déclassification de tous les documents classifiés contenus dans ces articles et estimé que la quasi-totalité de l’ensemble des documents, classifiés ou non, qu’ils cont[enaient], pouvait être consultés par dérogation

». Il spécifiait toutefois qu’il y avait dans ces seize dossiers des documents qui n’avaient pas été déclassifiés par l’autorité compétente ou que la commission d’examen avait estimés non communicables par dérogation. Il indiquait en conséquence que «

la communication de ces seize dossiers ne para[issait] pas porter une atteinte excessive aux intérêts protégés par la loi,

à la condition que l’on extraie, au moment de la consultation, les documents classifiés qu’ils cont[enaient] ainsi que (...) le télégramme diplomatique du 11 mars 1993, non classifié, mais relatant les opinions de journalistes encore en activité sur le génocide ».

La mandataire des archives du Président Mitterrand répondit le 7 octobre 2015 qu’elle donnait son autorisation pour la consultation des deux premiers dossiers, mais pas des seize autres, au motif qu’ils étaient « susceptibles de porter une atteinte excessive aux intérêts protégés par la loi

». Elle indiquait en particulier que ces seize dossiers contenaient un ou des documents classés «

secret

», «

secret défense

» ou «

confidentiel défense

».

Le 7 décembre 2015, le directeur des Archives de France informa le requérant qu’au vu de l’avis de la mandataire du président Mitterrand, il l’autorisait à consulter les deux premiers dossiers mais pas les seize autres.

Il précisait ce qui suit :

«

(...) en effet, il s’agit de documents dont la communication est de nature à porter une atteinte aux intérêts protégés par la loi. Après avoir saisi la mandataire du président François Mitterrand, j’émets un avis défavorable à la consultation par dérogation

(...) ».

2.

L’avis de la commission d’accès aux documents administratifs

Le requérant saisit la commission d’accès aux documents administratifs («

CADA

»), qui, le 3 mars 2016, rendit l’avis suivant

:

«

En réponse à la demande qui lui a été adressée, le directeur chargé des Archives de France a informé la commission que tenu par le I de l’article L.

213-3 et l’article

L.

213-4 du code du patrimoine, il ne pouvait accéder à la demande de dérogation sans l’accord de la mandataire des archives du président [Mitterrand]. Elle prend note qu’il propose néanmoins, sous réserve de l’accord de [la mandataire], que ces dossiers soient communiqués au demandeur, hormis les pièces classifiées.

La commission rappelle qu’aux termes de l’article L. 213-4 du code du patrimoine, dans sa rédaction résultant de la loi n

o

2008-696 du 15 juillet 2008, les documents d’archives publiques émanant d’un président de la République versés antérieurement à la publication de cette loi sont régis par le protocole signé entre celui-ci et l’administration des archives. Toutefois, les clauses relatives aux mandataires cessent d’être applicables vingt-cinq ans après le décès du signataire du protocole.

La commission estime qu’il résulte de ces dispositions que, lorsque le protocole prévoit que le président de la République concerné peut s’opposer à la communication par anticipation de ses archives, et que ce dernier ou son mandataire, lors de la période des vingt-cinq années qui suivent le décès du président, n’a pas donné son accord à la divulgation des archives demandées, l’administration se trouve en situation de compétence liée pour refuser la communication par dérogation de ces archives.

La commission constate que les archives demandées sont des archives présidentielles versées sous protocole signé antérieurement à la publication de la loi du 15 juillet 2008. Dès lors qu’en l’espèce la mandataire n’a pas souhaité autoriser la consultation de ces archives par dérogation, la commission ne peut qu’émettre un avis défavorable à la demande

».

3.

La saisine du tribunal administratif de Paris et la question prioritaire de constitutionnalité

Le 2 décembre 2016, le ministre de la culture et de la communication, après accord de la mandataire, autorisa le requérant à consulter cinq des seize dossiers litigieux.

Le 12 décembre 2016, le requérant saisit le tribunal administratif de Paris d’une demande tendant à l’annulation de la décision du 7 décembre 2015 et à la condamnation du ministère de la Culture et de la Communication à lui délivrer les documents litigieux. Renvoyant à la jurisprudence de la Cour, il invoquait l’article 10 de la Convention en ce qu’il garantit notamment la liberté de recevoir des informations, ainsi que l’article 13 de la Convention.

a)

La question prioritaire de constitutionnalité

Le requérant présenta parallèlement une question prioritaire de constitutionnalité. Il soutenait que les dispositions de l’article L. 213-4 du code du patrimoine étaient contraires à l’article 15 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen en ce qu’elles conféraient au mandataire le pouvoir de s’opposer, seul et sans explication, au droit des citoyens d’accéder librement aux archives publiques. Il ajoutait que le caractère discrétionnaire du refus opposé par le mandataire joint à la situation de compétence liée dans laquelle se trouve le ministre pour refuser l’accès aux archives publiques concernées dans un tel cas ne permettait pas l’exercice du droit à un recours effectif garanti par l’article 16 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen.

Le 2 mars 2017, le tribunal administratif transmit la question au Conseil d’État qui, le 28 juin 2017, la renvoya au Conseil constitutionnel par une décision ainsi motivée

:

(...) 4. Les dispositions de l’article L. 213-4 du code du patrimoine sont applicables au litige dont le tribunal administratif de Paris est saisi. Elles n’ont pas été déclarées conformes à la Constitution par le Conseil constitutionnel. Le moyen tiré de ce que ces dispositions méconnaissent les articles 15 et 16 de la Déclaration des droits de l’homme et du citoyen soulève une question qui présente un caractère sérieux. Par suite, il y a lieu de renvoyer au Conseil constitutionnel la question de constitutionnalité invoquée.

»

Devant le Conseil constitutionnel, le requérant fit en outre valoir que le dispositif prévu par l’article L.

213-4 du code du patrimoine méconnaissait le droit du public à recevoir des informations, corollaire du droit à la libre communication des pensée et des opinions, et était contraire au droit à un recours effectif.

b)

La décision du Conseil constitutionnel du 15 septembre 2017

Le 15 septembre 2017 (décision n

o

2017-655 QPC), le Conseil constitutionnel déclara le deuxième alinéa et la première phrase du dernier alinéa de l’article L. 213-4 du code du patrimoine conformes à la Constitution, retenant notamment ce qui suit

:

«

(...)

- Sur le grief tiré de la méconnaissance de l’article 15 de la Déclaration de 1789 :

».

15 de la Déclaration de 1789 sont justifiées par un motif d’intérêt général et proportionnées à cet objectif. Le grief tiré de la méconnaissance de cet article doit donc être écarté.

- Sur les autres griefs :

(...)

».

c)

Le jugement du tribunal administratif de Paris du 17 mai 2018

Le 17 mai 2018, le tribunal administratif de Paris décida qu’il n’y avait pas lieu de statuer sur le recours du requérant pour autant qu’il concernait la consultation des cinq dossiers dont l’accès lui avait été accordé. Il le rejeta pour le surplus par les motifs suivants

:

«

(...) 4. Considérant que par une décision n

o

2017-655 QPC du 15 septembre 2017, le Conseil constitutionnel a déclaré conforme à la Constitution le deuxième alinéa et la première phrase du dernier alinéa de l’article L. 213-4 du code du patrimoine, dans sa rédaction résultant de la loi n

o

2008-696 du 15 juillet 2008 relative aux archives

; que, dès lors, le moyen tiré de l’atteinte par ces dispositions aux droits et libertés garantis par la constitution ne peut qu’être écarté

;

; que, toutefois, la décision de la ministre de la culture, après consultation de la mandataire, a été largement prise au regard des dispositions (...) des articles L. 213-3 et L. 213-4 du code du patrimoine dont il n’appartient pas au juge administratif d’apprécier le bien-fondé

;

; que le moyen tiré de la méconnaissance de ces stipulations doit être écarté

;

213-4 du code du patrimoine méconnaissent le droit au recours protégé par les stipulations des articles 6 § 1 et 13 de la Convention (...)

; que, toutefois, la circonstance que l’autorité administrative ne puisse surmonter l’absence d’accord du signataire du protocole de versement ou, le cas échéant, de son mandataire, et soit tenue, par suite, de refuser la consultation d’archives publiques émanant du Président de la République n’entraîne pas, par elle-même, d’atteinte au droit d’exercer un recours effectif devant une juridiction protégé par l’article 13 de la Convention (...)

;

; qu’il s’ensuit que, compte-tenu du refus partiel opposé par le mandataire des archives de la présidence de François Mitterrand, la ministre (...) était tenue de refuser à M. Graner la consultation des documents en cause, sans avoir à porter une appréciation sur les faits de l’espèce

; que dès lors, les moyens soulevés par M. Graner à l’appui des conclusions en annulation formées contre la décision contestée de la ministre (...) ne peuvent qu’être écartés comme inopérants

;

;

; que, par suite, le moyen tiré d’une rupture d’égalité entre chercheurs doit être écartée

;

; que, toutefois, dans la mesure où l’article L. 213-4 laisse au signataire du protocole le soin de désigner un mandataire sans prévoir d’incompatibilité, le moyen ne peut être qu’écarté comme étant inopérant

; qu’en tout état de cause, et à supposer que M.

Graner ait entendu soulever ainsi le moyen tiré du détournement de pouvoir, la circonstance invoquée ne permet pas de l’établir

;

; que, toutefois, et alors que la consultation anticipée de ce fonds d’archives constitue une dérogation aux règles instituées par l’article L. 213-2 du code du patrimoine, il n’apporte aucun élément de nature à démontrer que l’intérêt que présenterait la consultation de ces archives avant l’expiration du délai prévu par le code du patrimoine, qui expire en l’espèce en janvier 2021, serait supérieur aux intérêts liés notamment au respect de la vie privée, de la sécurité de l’État et de la prévention de troubles à l’ordre public que la loi a entendu ainsi protéger

; que la circonstance,

même à la supposer établie, que ces archives ont été déclassifiées, est à cet égard sans incidence

; que, dans ces conditions, le moyen tiré de l’erreur manifeste d’appréciation doit être écarté

; (...)

».

Le requérant se pourvut en cassation devant le Conseil d’État. La procédure est pendante.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les articles L. 213-1 à L. 213-6 du code du patrimoine sont ainsi libellés

(version applicable à l’époque des faits)

:

Article L. 213-1

«

Les archives publiques sont, sous réserve des dispositions de l’article L. 213-2, communicables de plein droit (...)

».

Article L. 213-2

«

Par dérogation aux dispositions de l’article L. 213-1 :

I.

Les archives publiques sont communicables de plein droit à l’expiration d’un délai de :

1

o

Vingt-cinq ans à compter de la date du document ou du document le plus récent inclus dans le dossier :

a) Pour les documents dont la communication porte atteinte au secret des délibérations du Gouvernement et des autorités responsables relevant du pouvoir exécutif, à la conduite des relations extérieures, à la monnaie et au crédit public, au secret en matière commerciale et industrielle, à la recherche par les services compétents des infractions fiscales et douanières ou au secret en matière de statistiques sauf lorsque sont en cause des données collectées au moyen de questionnaires ayant trait aux faits et comportements d’ordre privé mentionnées aux 4

o

et 5

o

;

b) Pour les documents mentionnés au 1

o

du I de l’article 6 de la loi n

o

78-753 du 17

juillet 1978, à l’exception des documents produits dans le cadre d’un contrat de prestation de services exécuté pour le compte d’une ou de plusieurs personnes déterminées lorsque ces documents entrent, du fait de leur contenu, dans le champ d’application des 3

o

ou 4

o

du présent I ;

2

o

Vingt-cinq ans à compter de la date du décès de l’intéressé, pour les documents dont la communication porte atteinte au secret médical. Si la date du décès n’est pas connue, le délai est de cent vingt ans à compter de la date de naissance de la personne en cause ;

3

o

Cinquante ans à compter de la date du document ou du document le plus récent inclus dans le dossier, pour les documents dont la communication porte atteinte au secret de la défense nationale, aux intérêts fondamentaux de l’État dans la conduite de la politique extérieure, à la sûreté de l’État, à la sécurité publique, à la sécurité des personnes ou à la protection de la vie privée, à l’exception des documents mentionnés aux 4

o

et 5

o

. Le même délai s’applique aux documents qui portent une appréciation ou un jugement de valeur sur une personne physique, nommément désignée ou facilement identifiable, ou qui font apparaître le comportement d’une personne dans des conditions susceptibles de lui porter préjudice.

Le même délai s’applique aux documents relatifs à la construction, à l’équipement et au fonctionnement des ouvrages, bâtiments ou parties de bâtiment utilisés pour la détention des personnes ou recevant habituellement des personnes détenues. Ce délai est décompté depuis la fin de l’affectation à ces usages des ouvrages, bâtiments ou parties de bâtiment en cause ;

4

o

Soixante-quinze ans à compter de la date du document ou du document le plus récent inclus dans le dossier, ou un délai de vingt-cinq ans à compter de la date du décès de l’intéressé si ce dernier délai est plus bref :

a) Pour les documents dont la communication porte atteinte au secret en matière de statistiques lorsque sont en cause des données collectées au moyen de questionnaires ayant trait aux faits et comportements d’ordre privé

;

b) Pour les documents relatifs aux enquêtes réalisées par les services de la police judiciaire ;

c) Pour les documents relatifs aux affaires portées devant les juridictions, sous réserve des dispositions particulières relatives aux jugements, et à l’exécution des décisions de justice ;

d) Pour les minutes et répertoires des officiers publics ou ministériels ;

e) Pour les registres de naissance et de mariage de l’état civil, à compter de leur clôture ;

5

o

Cent ans à compter de la date du document ou du document le plus récent inclus dans le dossier, ou un délai de vingt-cinq ans à compter de la date du décès de l’intéressé si ce dernier délai est plus bref, pour les documents mentionnés au 4

o

qui se rapportent à une personne mineure.

Les mêmes délais s’appliquent aux documents couverts ou ayant été couverts par le secret de la défense nationale dont la communication est de nature à porter atteinte à la sécurité de personnes nommément désignées ou facilement identifiables. Il en est de même pour les documents relatifs aux enquêtes réalisées par les services de la police judiciaire, aux affaires portées devant les juridictions, sous réserve des dispositions particulières relatives aux jugements, et à l’exécution des décisions de justice dont la communication porte atteinte à l’intimité de la vie sexuelle des personnes.

II.

Ne peuvent être consultées les archives publiques dont la communication est susceptible d’entraîner la diffusion d’informations permettant de concevoir, fabriquer, utiliser ou localiser des armes nucléaires, biologiques, chimiques ou toutes autres armes ayant des effets directs ou indirects de destruction d’un niveau analogue.

»

Article L. 213-3

«

I.

L’autorisation de consultation de documents d’archives publiques avant l’expiration des délais fixés au I de l’article L. 213-2 peut être accordée aux personnes qui en font la demande dans la mesure où l’intérêt qui s’attache à la consultation de ces documents ne conduit pas à porter une atteinte excessive aux intérêts que la loi a entendu protéger. Sous réserve, en ce qui concerne les minutes et répertoires des notaires, des dispositions de l’article 23 de la loi du 25 ventôse an XI contenant organisation du notariat, l’autorisation est accordée par l’administration des archives aux personnes qui en font la demande après accord de l’autorité dont émanent les documents.

Le temps de réponse à une demande de consultation ne peut excéder deux mois à compter de l’enregistrement de la demande.

II.

L’administration des archives peut également, après accord de l’autorité dont émanent les documents, décider l’ouverture anticipée de fonds ou parties de fonds d’archives publiques.

»

Article L. 213-4

«

Le versement des documents d’archives publiques émanant du Président de la République, du Premier ministre et des autres membres du Gouvernement peut être assorti de la signature entre la partie versante et l’administration des archives d’un protocole relatif aux conditions de traitement, de conservation, de valorisation ou de communication du fonds versé, pendant la durée des délais prévus à l’article L. 213-2. Les stipulations de ce protocole peuvent également s’appliquer aux documents d’archives publiques émanant des collaborateurs personnels de l’autorité signataire.

Pour l’application de l’article L. 213-3, l’accord de la partie versante requis pour autoriser la consultation ou l’ouverture anticipée du fonds est donné par le signataire du protocole.

Le protocole cesse de plein droit d’avoir effet en cas de décès du signataire et, en tout état de cause, à la date d’expiration des délais prévus à l’article L. 213-2.

Les documents d’archives publiques versés antérieurement à la publication de la loi n

o

2008-696 du 15 juillet 2008 relative aux archives demeurent régis par les protocoles alors signés. Toutefois, les clauses de ces protocoles relatives au mandataire désigné par l’autorité signataire cessent d’être applicables vingt-cinq ans après le décès du signataire.

»

Article L213-5

«

Toute administration détentrice d’archives publiques ou privées est tenue de motiver tout refus qu’elle oppose à une demande de communication de documents d’archives.

»

Article L213-6

«

Les services publics d’archives qui reçoivent des archives privées à titre de don, de legs, de cession ou de dépôt sont tenus de respecter les stipulations du donateur, de l’auteur du legs, du cédant ou du déposant quant à la conservation et à la communication de ces archives.

»

GRIEFS

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant dénonce une restriction arbitraire de son droit à consulter des archives publiques en vue d’effectuer un travail de recherche historique et du droit du public à recevoir des informations d’intérêt général.

Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il ne disposait pas d’un recours effectif permettant de faire valoir son droit à la liberté d’expression.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La procédure interne étant pendante devant le Conseil d’État, le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes conformément aux exigences de l’article 35 § 1 de la Convention ? Quelles conséquences convient-il de tirer à cet égard de la décision n

o

2017-655 QPC du Conseil constitutionnel du 15 septembre 2017, et du fait que, selon l’avis de la commission d’accès aux documents administratifs du 3 mars 2016, l’administration se trouvait dans une situation de compétence liée

?

2.

Y a-t-il eu violation de l’article 10 de la Convention du fait du rejet partiel de la demande du requérant tendant à la consultation de dossiers faisant partie des archives présidentielles de François Mitterrand

?

3.

Le requérant a-t-il eu accès à un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour faire valoir son grief tiré de l’article 10 de la Convention

?