Landi împotriva Italiei

Comunicat la 14 mai 2019 Prima cerere nr. 10929/19 Annalisa LANDI împotriva Italiei introdusă la 19 februarie 2019 Cererea se referă, printre altele, la presupusa lipsă a statului pârât de protecție și de asistență a recurentei în urma violenței familiale comise de tovarășul său care s-au soldat cu uciderea fiilor lor de un an, tentativa de omor a fiicei lor de șapte ani și a recurentei. Sunt în discuție articolele 2 și 14 din convenție. Recurenta se plânge că statul nu a luat măsurile necesare pentru a o proteja, precum și copiii săi împotriva comportamentelor violente ale companionului său (art. 2), că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă în urma depunerii de plângeri împotriva companionului său, pe care autoritățile nu au luat măsuri de protecție și de asistență în urma violenței.

Pe marginea unghiului articolului 14, recurenta susține că lipsa protecției legislative și a unui răspuns adecvat din partea autorităților la acuzațiile sale potrivit cărora a fost victima violenței domestice și a unui tratament discriminatoriu din cauza sexului său.

Întrebări cu privire la părți Dreptul la viață al reclamantei și al copiilor săi, consacrat prin art. 2 din Convenție, a fost încălcat în speță În special, având în vedere circumstanțele din speță, pot autoritățile naționale competente să treacă pentru că au luat măsurile necesare pentru protejarea vieții recurentei și a copiilor acesteia în fața violenței familiale comise de tovarășul reclamantei și al tatălui copiilor, cum ar fi obligațiile pozitive care decurg din art. 2 din convenție (a se vedea, de exemplu, Talpis c. Italia, n 41237/14, § 107-131, 2 martie 2017) În special, se poate considera că autoritățile au manifestat diligența necesară având în vedere faptul că prima plângere penală a fost depusă în 2015 și că, fără a aduce atingere semnalării către procuror în martie 2018, în care carabinierii au menționat situația îngrijorătoare în care se aflau reclamanta și copiii săi, având în vedere comportamentul violent al N.P., nu a fost luată nicio măsură de protecție împotriva recurentei și a copiilor acesteia.

A respectat statul pârât obligația sa pozitivă în temeiul articolului 2 din convenție de a proteja recurenta împotriva actelor violente ale partenerului său și de a efectua o anchetă eficientă pentru a-l urmări pe vinovatul de această violență domestică (a se vedea, mutatis mutandis, Opuz c. Turcia, nr 33401/02, § 158-176, CEDH 2009) A suferit recurenta o discriminare pe motive de sex, contrar articolului 14 coroborat cu art. 2 din Convenție, în ceea ce privește modul în care autoritățile naționale competente au reacționat la plângerile sale privind violența domestică (a se vedea Talpis, citată anterior, §§ 141 149)

Communiquée le 14 mai 2019

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 10929/19 Annalisa LANDI contre l’Italie introduite le 19 février 2019

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne notamment le prétendu manque de la part de l’État défendeur de protection et d’assistance de la requérante à la suite des violences familiales infligées par son compagnon qui se sont soldées par le meurtre de leurs fils d’un an, la tentative de meurtre de leur fille de sept ans et celle de la requérante. Sont en cause les articles 2 et 14 de la Convention. La requérante se plaint que l’État n’a pas pris les mesures nécessaires pour la protéger ainsi que ses enfants contre les agissements violents de son compagnon (article 2), que les autorités n’ont pas mené une enquête effective suite au dépôt des plaintes contre son compagnon, que les autorités n’ont pas pris de mesures de protection et d’assistance après les violences subies.

Sous l’angle de l’article 14, la requérante allègue que l’absence de protection législative et de réponse adéquate de la part des autorités à ses allégations selon lesquelles elle était victime de violence domestique s’analyse en un traitement discriminatoire en raison de son sexe.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit à la vie de la requérante et de ses enfants, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce ? En particulier, compte tenu des circonstances de l’espèce, les autorités nationales compétentes peuvent-elles passer pour avoir pris les mesures nécessaires à la protection de la vie de la requérante et de ses enfants face à la violence familiale perpétrée par le compagnon de la requérante et père des enfants, comme l’exigent les obligations positives découlant de l’article 2 de la Convention (voir, par exemple, Talpis c. Italie , n o 41237/14, §§ 107-131, 2 mars 2017) ? En particulier, peut-on considérer que les autorités ont fait preuve de la diligence requise compte tenu de ce que la première plainte pénale avait été déposée en 2015 et que nonobstant le signalement au procureur en mars 2018 dans lequel les carabiniers mentionnaient la situation préoccupante dans laquelle se trouvaient la requérante et ses enfants, compte tenu du comportement violent de N.P., aucune mesure de protection à l’encontre de la requérante et de ses enfants n’a été prise ? 2. L’État défendeur a-t-il respecté son obligation positive en vertu de l’article 2 de la Convention de protéger la requérante contre les agissements violents de son compagnon et de mener une enquête effective afin de poursuivre le coupable de cette violence domestique (voir, mutatis mutandis,

Opuz c. Turquie , n o 33401/02, § §. 158-176, CEDH 2009) ? 3. La requérante a-t-elle subi une discrimination fondée sur le sexe, contraire à l’article 14 lu conjointement avec l’article 2 de la Convention, en ce qui concerne la manière dont les autorités nationales compétentes ont réagi à ses plaintes pour violence domestique (voir Talpis , précité, §§ 141 ‑ 149) ?