Gavriloi împotriva Republicii Moldova

Comunicat la 28 mai 2019 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 18998/12 Rodion GAPRILOI împotriva Republicii Moldova introdusă la 20 martie 2012 ÎN LIMITĂ DE LA Într-un contract de muncă cu societatea S. Potrivit acestui contract, avea dreptul la o primă de plecare de 5 000 dolari americani în caz de demisie după 24 de luni petrecute în cadrul companiei. În 2009, a demisionat, dar compania S. a refuzat să-i plătească prima în cauză. Ulterior, reclamantul a dat în judecată societatea S. în scopul de a obține plata primei. Acesta își baza acțiunea, printre altele, pe dispozițiile articolului 51 alineatul (1) litera (d) din Codul de lucru, în temeiul căruia părțile erau libere să includă într-un contract de muncă orice clauză specifică care nu contravine legislației în vigoare.

Instanța de Primă Instanță a acordat reclamantului câștig de cauză. Cu toate acestea, instanța de apel consideră că prima de plecare în litigiu nu corespunde niciunei plăți definite de Codul de lucru și că aceasta era asociată cu nici o prestație furnizată de aceasta. Prin urmare, aceasta a declarat nulă clauza contractuală privind prima de plecare. La data de 21 septembrie 2011, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2011. ÎNTREBARE CU PĂRȚI A fost încălcată dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, prezenta cauză se referă la bunuri existente sau la o speranță legitimă de a dobândi bunuri ? În plus, această interferență a impus reclamantului o sarcină excesivă (a se vedea Hotărârea Imobiliar Saffi c. Italia, [GC], n 22774/93, CEDH 1999-V, 28 iulie 1999, § 59)

Communiquée le 28 mai 2019

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 18998/12 Rodion GAVRILOI contre la République de Moldova introduite le 20 mars 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

En 2006, le requérant signa un contrat de travail avec la société S. Aux termes de ce contrat, il avait droit à une prime de départ de 5 000 dollars américains en cas de démission après vingt-quatre mois passés au sein de la compagnie. En 2009, l’intéressé démissionna, mais la société S. refusa de lui payer la prime en question. Par la suite, le requérant assigna en justice la société S. aux fins d’obtenir le paiement de la prime. Il fondait son action, entre autres, sur les dispositions de l’article 51 § 1 d) du code de travail, en vertu duquel les parties étaient libres d’inclure dans un contrat de travail toute clause spécifique non contraire à la législation en vigueur. Le tribunal de première instance accorda gain de cause au requérant.

Cependant, la cour d’appel estima que la prime de départ litigieuse ne correspondait à aucun paiement défini par le code de travail et qu’elle n’était associée à aucune prestation fournie par l’intéressé. Par conséquent, elle déclara nulle la clause contractuelle relative à la prime de départ. L’arrêt de la cour d’appel fut confirmé par la Cour suprême de justice, le 21 septembre 2011.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? En particulier, la présente affaire a-t-elle trait à des biens existants ou à une espérance légitime d’acquérir des biens ? En outre, cette ingérence a-t-elle imposé au requérant une charge excessive (voir l’arrêt Immobiliare Saffi c. Italie , [GC], n o 22774/93, CEDH 1999-V, 28 juillet 1999, § 59) ?