CASE OF CROITORU v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses award
CASE OF CROITORU v. MOLDOVA (CtEDO, 2004)
CAUZA DE CROITORU v. MOLDOVA (Depunerea nr. 18882/02) CAUZA DE CUARTA DE CAUZĂ DE CUARTĂ 20 iulie 2004 FINAL 20/10/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Croitorul v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää Casadevell Pavlovschi Borrego Borrego Doamna Fura-Sandström Dna Mijović, judecători și dna F. Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 29 iunie 2004, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 18882/02) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național moldovenesc, dna Iulia Croitorul („reclamantul”), la 14 martie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dna L. Iabangi, acționând în numele „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului în Moldova”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul Moldovei (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Pârlog. Reclamantul s-a plâns că nu a aplicat hotărârea a 30 de ani. Octombrie 2000 și-a încălcat dreptul de a-și determina drepturile civile de către o instanță garantată de art. 6 din Convenție și dreptul de a-și bucura pașnic de bunurile garantate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Cererea a fost alocată la secțiunea a patra a Curții. La 4 februarie În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, o Cameră a hotărât să transmită cererea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. CIRCUMSTANTELE CAZULUI Reclamantul, dna Iulia Croitorul, este un național moldovenesc, care s-a născut în 1938 și locuiește în Chișinău. În 2000 a depus la Curtea de District Chișinău o acțiune civilă împotriva Ministerului Finanțelor. A solicitat compensații în legătură cu depozitele părinților ei în Banca de Economii pe baza unei hotărâri a Parlamentului din 29 iulie 1994 de a reevalua economiile cetățenilor din Banca de Economii în compensații pentru pierderile cauzate de inflație. La 30 octombrie 2000, Curtea de District Rîșcani a acordat reclamantului compensații în valoare de 2 940 de lei Molodvan (MDL) (echivalentul de 287,51 euro (EUR) la momentul respectiv). Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală. În aceeași zi, instanța a emis un mandat de punere în aplicare și l-a trimis la Trezoreria de Stat pentru executare. Cu toate acestea, executarea a fost refuzată datorită lipsei de fonduri din contul Ministerului Finanțelor. În cursul anului 2001, reclamantul s-a plâns cu privire la neexecutarea hotărârii la Curtea de district Rîșcani și la Ministerul Justiției. Într-o scrisoare din 26 ianuarie 2001, Ministerul a solicitat Curții de District să pună în aplicare hotărârea și să informeze reclamantul cu privire la rezultatul procedurii de executare. Într-o scrisoare din 26 martie 2001, Președintele Curții de District Rîșcani a informat reclamantul că mandatul de executare eliberat în ceea ce privește hotărârea sa din 30 octombrie. La 9 februarie 2001, viceministrul finanțelor a informat președintele Curții de District că hotărârea nu a putut fi executată, deoarece nu au fost prevăzute fonduri pentru executarea hotărârilor în bugetul anual al statului. Hotărârea din 30 octombrie 2000 a fost pusă în aplicare la 22 aprilie 2003, în urma comunicării cererii la Guvern de către Curte la 4 februarie 2003. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 10. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă, în vigoare la momentul material, au declarat: „art. 336. Hotărârile instanțelor și altor autorități susceptibile de aplicare Următoarele sunt actele care trebuie executate în conformitate cu dispozițiile prezentului cod: 1) Hotărârile de drept civil, ordinele și deciziile adoptate de instanțe... art. 338. Eliberarea mandatului de punere în aplicare Mandatul de executare este eliberat de către instanță către creditor, după ce hotărârea a devenit finală, cu excepția cazurilor de aplicare imediată, atunci când mandatul de executare este eliberat imediat după eliberarea hotărârii. art. 343. Solicitarea de a începe procedura de executare Începe procedura de executare la cererea persoanelor enumerate în art. 5 din prezentul cod. În cazurile prevăzute în al doilea paragraf al prezentului articol, judecătorul începe procedura de executare conform ordinului judecătorului. art. 349. Supravegherea executării hotărârilor Supravegherea executării corecte și prompte a hotărârilor este condusă de Departamentul de Execuție a Hotărârii Ministerului Justiției.” Reclamantul s-a plâns că dreptul ei de a avea drepturi civile determinate de o instanță a fost încălcat de nerespectarea hotărârii din 30 octombrie 2000 a autorităților, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevantă, citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal ....” 12. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 că, din cauza neexecuției hotărârii, dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale a fost încălcat. art. 1 din Protocolul nr. 1 se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 1 și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pun întrebări de drept suficient de serioase că determinarea lor ar trebui să depinde de examinarea fondului și nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 29 § 3 din Convenția (a se vedea punctul 4 mai sus), Curtea va examina imediat fondurile acestor plângeri. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 14. Reclamantul a susținut că nerespectarea hotărârii din 30 octombrie 2000 a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul nu a contestat acest lucru. 15. Curtea reiterează că art. 6 § 1 garantează tuturor dreptul de a avea orice pretinsă legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal; în acest fel aceasta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite o decizie judiciară finală și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. 1 ar trebui să descrie în detaliu garanțiile procedurale acordate litigiilor – proceduri echitabile, publice și rapide – fără să protejeze punerea în aplicare a deciziilor judiciare; pentru a convinge articolul adevărat 6 în ceea ce privește exclusiv accesul la o instanță și conducerea procedurii ar fi posibil să conducă la situații incompatibile cu principiul statului de drept pe care statele contractante le-au angajat să le respecte atunci când au ratificat Convenția. Execuția unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie, prin urmare, considerată o parte integrantă a „juriului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, Raporturile 1997-II, p. 510, § 40). 16. Nu este deschis unei autorități de stat să citească lipsa de fonduri ca scuză pentru a nu onora o judecată. Cu certitudine, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe. Dar întârzierea nu poate fi ca să afecteze esența dreptului protejat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, § 74, CEDH 1999-V). În cazul instantaneu, reclamantul nu ar fi fost împiedicat să beneficieze de succesul litigiului, care a avut în vedere plata compensației. 17. Curtea remarcă că hotărârea favorabilă reclamantului a rămas neexecută pentru o perioadă de doi ani și jumătate (până la 4 februarie 2003, după ce cauza a fost comunicată guvernului de către Curte). 18. Prin nerespectarea, timp de aproximativ doi ani și jumătate, a măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii finale în cazul instantaneu, autoritățile moldovenești au privat dispozițiile articolului 6 § 1 din Convenția cu toate efectele utile. 19. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DE PROTOCOLUL nr. 1 LA CONVENȚIE 20. Reclamantul a susținut că incapacitatea autorităților de a executa hotărârea din 30 octombrie 2000 a încălcat art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Guvernul nu a contestat acest lucru. 21. Curtea reiterează că o „claimitate” poate constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cazul în care este suficient de stabilită ca fiind aplicabilă (a se vedea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția) Refinarii Greciei Strane și Stratis Andreadis c. Grecia , hotărârea din 9 decembrie 1994, Serie A nr. 301-B , § 59 . 22. Curtea remarcă că reclamantul a avut o cerere executivă care rezultă din hotărârea din 30 octombrie 2000. În consecință, imposibilitatea de a obține executarea hotărârii până la 22 aprilie 2003 a constituit o ingerință în dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. Prin nerespectarea hotărârii finale, autoritățile naționale au împiedicat reclamantului să-și plătească compensația și să își bucure de posesia de bani. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență, iar Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o asemenea omisiune (a se vedea mutatis mutandis, Ambrosi v. Italia) , nr. 31227/96, §§ 28-34, 19 octombrie 2000). 24. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 26. Reclamantul a solicitat 98,36 EUR pentru prejudiciile materiale suferite ca urmare a eșecului autorităților în aplicarea hotărârii. Ea a susținut că această sumă a fost rezultată din devaluarea sumei acordate din cauza ratei ridicate de inflație între 2000 și 2003, atunci când hotărârea a fost pusă în aplicare. 27. Guvernul a considerat excesiv suma reclamată și a lăsat aprecierea prejudiciului pecuniar la discreția Curții. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu material ca urmare a neexecuției hotărârii din 30 octombrie. 2000 și devaluarea sumei neexecute datorită ratei ridicate de inflație a monedei naționale, acordând reclamantului 98,36 EUR în acest sens, plus orice impozit care poate fi imputabil. Prejudiciu moral 29. De asemenea, reclamantul a solicitat 4000 EUR pentru prejudiciu moral suferite ca urmare a eșecului autorităților în aplicarea hotărârii. 30. Guvernul a contestat afirmația ei, susținând că este excesivă având în vedere jurisprudența Curții și a declarat că, în unele cazuri, pur și simpluul fapt de a constata o încălcare este considerat suficient de satisfacție și că, în orice caz, în cazul Burdov v. Rusia (nr. 59498/00, ECHR 2002 III), reclamantul a primit 3000 EUR pentru prejudiciu moral. 31. În ceea ce privește acordarea de indemnizații pentru prejudiciu moral, Curtea ia în considerare factorii cum ar fi vârsta reclamantului, venitul personal, perioada în care hotărârea nu a fost executată și alte aspecte relevante. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și frustrare ca urmare a neexecuției hotărârii, în special având în vedere starea de sănătate precariată, precum și a soțului ei (recunoscută fiind invalidă de „prim grad”) și faptul că singura ei venit – pensia de stat lunară – a fost de patru ori mai mică decât suma neefectuată. Ea acordă reclamantului 800 EUR în această poziție, plus orice impozit care poate fi taxabil. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul a solicitat rambursare în valoare de EUR 56.64 pentru taxele juridice și alte cheltuieli relevante, care a prezentat o defalcare a acestor costuri, inclusiv numărul de ore pe care le-a cheltuit reprezentantul său legal. A solicitat, de asemenea, compensații pentru traducerea observațiilor sale trimise Curții (5 pagini la 2,5 EUR pe pagină). Costurile și cheltuielile totale solicitate au constituit astfel 69,14 EUR. 34. Guvernul a contestat această afirmație, declarând că este excesivă și că reclamantul nu a demonstrat presupusele costuri juridice sau cheltuieli. De asemenea, au pus la îndoială includerea cheltuielilor de traducere în compensația solicitată. 35. Curtea reamintește că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Nilsen și Johnsen v. Norvegia [GC], nr. 23118/93, § 62, CEDO 1999 VIII). 36. În conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul Curții, trebuie depuse informații referitoare la toate creanțele formulate, în lipsa căreia Camera poate respinge reclamația în întregime sau în parte. 37. În cazul în cauză, Curtea a remarcat lista poziționată a costurilor prezentate împreună cu lipsa relativă de complexitate a cauzei, consideră că nivelul costului pretins este rezonabil în ceea ce privește cuantitatea și, în consecință, acordă reclamantului 69,14 EUR, plus orice impozit care poate fi plătit. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 98,36 EUR pentru prejudiciu material, 800 EUR pentru prejudiciu moral și 69,14 EUR pentru costuri și cheltuieli, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil, (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 iulie 2004, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Elens-Pasos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului