FURDUI c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Comunicat la 28 mai 2019 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 4859/12 Valentin TURDUI împotriva Republicii Moldova introdusă la 11 ianuarie 2012 FOARTE DE L În urma unui litigiu între reclamant și acesta din urmă, Tribunalul de apel din Chișinău a dispus, la 10 septembrie 2008, rezoluția contractului în cauză. Cu toate acestea, printr-o decizie definitivă din 6 mai 2009, Curtea Supremă de Justiție infirmă hotărârea Curții la Tribunalul de Primă Instanță. Între timp, la 3 decembrie 2008, vânzătorul a vândut prin intermediul apartamentului către o terță parte. Reclamantul a inițiat o acțiune în nulitate a celui de-al doilea contract de vânzare.

Acesta invoca, printre altele, rea-credință vânzătorului care a asigurat partea terță că bunul nu era în litigiu, dispariția temeiului juridic pentru încheierea celui de-al doilea contract ca urmare a anulării hotărârii din 10 septembrie 2008, precum și calitatea sa de proprietar dobândit în temeiul contractului din 2002 și confirmată prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 6 mai 2009. Hotărârea din 10 septembrie 2008 a fost executorie și, între 10 septembrie 2008 și 6 mai 2009, vânzătorul avea dreptul de a dispune de proprietatea sa. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție la 13 iulie 2011. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge în fața Curții de o încălcare a principiului securității rapoartelor juridice, precum și a absenței motivării deciziilor adoptate de instanțele naționale în a doua procedură.

De asemenea, invocă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 și a art. 13 din Convenție. Contestația privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului, în cea de-a doua procedură, a fost ascultată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție? În special și având în vedere decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 6 mai 2009, a fost respectat principiul securității rapoartelor juridice?

În cea de-a doua procedură, instanțele naționale au pronunțat decizii motivate în mod corespunzător Au fost încălcate dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr? În special, prezenta cauză se referă la bunuri existente sau la o speranță legitimă de a dobândi bunuri În plus, această interferență a impus reclamantului o sarcină excesivă (a se vedea Hotărârea Imobiliare Saffi c. Italia, [GC], n 22774/93, CEDH 1999-V, 28 iulie 1999, § 59) Reclamantul avea la dispoziție, după cum prevede art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecțiunile sale de necunoștințăre a Convenției

Communiquée le 28 mai 2019

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 4859/12 Valentin FURDUI contre la République de Moldova introduite le 11 janvier 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

En 2002, le requérant, en tant qu’acquéreur, signa un contrat de vente d’un appartement avec condition d’entretien à vie du vendeur. À la suite d’un litige apparu entre le requérant et ce dernier, la cour d’appel de Chișinău ordonna, le 10 septembre 2008, la résolution du contrat en question. Cependant, par une décision définitive du 6 mai 2009, la Cour suprême de justice infirma l’arrêt de la cour d’appel. Entre-temps, le 3 décembre 2008, le vendeur avait vendu en viager l’appartement à un tiers. Le requérant engagea une action en nullité du second contrat de vente.

Il invoquait, entre autres, la mauvaise foi du vendeur qui avait assuré le tiers que le bien n’était pas en litige, la disparition de la base légale pour conclure le second contrat à la suite de l’annulation de l’arrêt de la cour d’appel du 10 septembre 2008, ainsi que sa qualité de propriétaire acquise en vertu du contrat de 2002 et confirmée par la décision définitive de la Cour suprême de justice du 6 mai 2009. Se prononçant sur le fond de l’affaire, le tribunal de première instance rejeta l’action du requérant comme mal fondée au motif principal que l’arrêt de la cour d’appel du 10 septembre 2008 était exécutoire et que, entre le 10 septembre 2008 et le 6 mai 2009, le vendeur était en droit de disposer de son bien.

Ce jugement fut confirmé par la Cour suprême de justice le 13 juillet 2011. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint devant la Cour d’une violation du principe de la sécurité des rapports juridiques ainsi que d’une absence de motivation des décisions adoptées par les tribunaux nationaux dans la seconde procédure. Il allègue également une violation de l’article 1 du Protocole n o 1 et de l’article 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant, dans la seconde procédure, a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier et compte tenu de la décision définitive de la Cour suprême de justice du 6 mai 2009, le principe de la sécurité des rapports juridiques a-t-il été respecté ? Dans la seconde procédure, les tribunaux nationaux ont-ils rendu des décisions dûment motivées ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? En particulier, la présente affaire a ‑ t ‑ elle trait à des biens existants ou à une espérance légitime d’acquérir des biens ? En outre, cette ingérence a-t-elle imposé au requérant une charge excessive (voir l’arrêt Immobiliare Saffi c. Italie , [GC], n o 22774/93, CEDH 1999-V, 28 juillet 1999, § 59) ? 3. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention ?