Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon împotriva Greciei

Comunicat la 18 iunie 2019 Prima secțiune Cerere nr. 74515/13 ALFA GLASS ANONOYMI EMBORIKI ETAIRIA YALOPINAKON împotriva Greciei introdusă la 20 noiembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTELE recurentei, Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon, este o societate anonimă cu sediul social în Atena. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul I. Choromidis, avocat din Salonic. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie din 15 mai 2006, Secretarul General al Regiunii laatticai a expropriat o zonă de 33 619 m2 în vederea extinderii unui drum. Zona cuprindea părți ale celor trei terenuri aparținând recurentei sub numerele de cadastru 11, 13.1 și 13.2.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 653/2002, părțile neexpropriate ale terenului în cauză au fost considerate avantajate prin realizarea lucrărilor, astfel încât părțile de 511,46 m2, 1 404,74 m2 și, respectiv, 484,82 m2 nu au fost supuse unei despăgubiri ca fiind În cadrul procedurii de stabilire a valorii provizorii a sumei de la … Cu toate acestea, prin stabilirea valorii provizorii a taxei pe valoarea adăugată (judiciul nr. 884/2008), instanța de primă instanță nu trebuie să plătească despăgubirile corespunzătoare părților din teren.

Instanța a subliniat că prezumția că proprietarul unui teren expropriat a tras un avantaj din realizarea lucrărilor în raport cu părțile neexpropriate ale acestuia nu era ireprobabilă și a răspuns la o întrebare care urma să fie examinată de instanța de apel care trebuia să se pronunțe cu privire la stabilirea sumei definitive a taxei de expropriere, în conformitate cu procedura specială prevăzută la art. 33 din Legea nr. 2971/2001. La 19 aprilie 2009, reclamanta a solicitat instanței de judecată să stabilească suma definitivă a dreptului de proprietate și să recunoască că nu a beneficiat de un avantaj din realizarea lucrărilor în ceea ce privește părțile neexpropriate ale terenului său. Prin hotărârea sa nr. 5317/2010, instanța de recurs a stabilit suma definitivă a liturghiei și a respins ca inadmisibilă cererea menționată anterior a reclamantei.

Tribunalul de apel a declarat că exproprierea în litigiu era supusă dispozițiilor articolului 33 din Legea nr. 2991/2001. În consecință, pentru ca cererea recurentei să fie admisibilă, aceasta ar fi trebuit să respecte procedura prevăzută la art. 33 alineatul (1), 2, 3, 4 și 6 din lege, introducând o cale de atac în fața organismului însărcinat cu lucrările în termen de două luni de la publicarea hotărârii prin care se stabilește cuantumul provizoriu al actului de expropriere. Cu toate acestea, reclamanta nu a introdus o astfel de cerere. Cererea formulată de recurentă secretarului general al Regiunii lattique la 14 ianuarie 2008 nu poate fi asimilată cu cererea formulată de către reclamantă în temeiul articolului 33 alineatul (2) și al articolului 3 deoarece nu conținea nicio cerere privind prezumția că proprietarul unui teren expropriat beneficia de pe urma construcției unui drum.

Recurenta s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. Aceasta invoca art. 1 din Protocolul nr 1 și se prevăzuse din Hotărârile Azas c. Grecia 50824/99, 19 septembrie 2002), Konstantopoulos A.E. și alții c. Grecia 58634/00, 10 iulie 2003), Efstathiou și Michailids și Cie Motel Amerika c. Grecia 55794/00, 10 iulie 2003) și Interoliva ABEE c. Grecia 58642/00, 10 iulie 2003). Comisia a susținut că procedura de stabilire a dreptului de proprietate ar trebui să aibă ca obiect dreptul de proprietate în ansamblul său și să includă orice aspect legat de acesta. Prin urmare, în cadrul stabilirii valorii definitive a acestei indemnizații, era posibil să se depună o cerere de a se admite că proprietarul a cărui proprietate dobândește o fațadă pe un drum nu a tras un avantaj de la expropriere și nu a trebuit să fie obligat să 1275/2013, din 17 iunie 2013, Curtea de Casație a respins recursul.

Ea a considerat că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile articolului 33 din Legea nr. 2971/2001, care prevedea o procedură specială pentru a contesta prezumția că proprietarul unui bun expropriat beneficia de un avantaj din realizarea lucrărilor. 653/1977 a prevăzut participarea proprietarului unui bun expropriat la costurile de proprietate, sub formă de auto-recuperare și a obligațiilor față de proprietățile terților, pe motiv că, în afară de prejudiciul cauzat de divizarea unei părți a bunului, proprietarul beneficiază în același timp de un avantaj, deoarece bunul său dobândește o fațadă pe drumul care urmează să fie construit. art. 33 din Legea nr. 2971/2001 prevede că proprietarii bunurilor expropriate beneficiază de un avantaj de pe urma exproprierii.

Presupuirea conform căreia proprietarii de bunuri expropriate beneficiază de un avantaj de proprietate (...) nu este ireprovizibilă și este examinată, după decizia de expropriere, de către instanța de apel competentă pentru a stabili dreptul la expropriere definitivă, în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul articol. Pretinzătorul de proprietate sau cel care deține drepturi asupra bunului expropriat, atunci când consideră că nu este avantajat, poate solicita organismului însărcinat să modifice tabelul cadastral al deciziei de expropriere. (...) Cererea se depune în termen de două luni de la data publicării hotărârii prin care se stabilește hotărârea prin care se stabilește dreptul la expropriere provizorie (...) și se supune examinării, după încheierea termenului, unei comisii a trei membri (...).

Comisia este convocată de președintele acesteia și, după o inspecție a locațiilor și după controlul tuturor elementelor disponibile, efectuează, cel târziu în trei luni, un raport privind dacă bunul beneficiază de pe urma realizării lucrărilor. Aceasta își motivează pe deplin decizia, în special verificând dacă bunul are acces la lucrarea realizată în zona de expropriere, impactul asupra utilizării bunului, precum și (...) construcția acestuia. (...) În cazul în care, în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, nu se aplică dispozițiile prezentului articol, autoritățile competente ale statului membru în care se află sediul au obligația de a furniza informațiile menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Președintele acestei instanțe stabilește încuviințarea într-un termen care nu este mai mic de 30 de zile și nici mai mare de 40 de zile, de la transferul către el al tuturor elementelor menționate anterior (...). Instanța apreciază în mod liber elementele de probă (...) trebuie să acționeze definitiv în termen de 30 de zile de la data la care își are reședința. Singura cale de atac împotriva hotărârii judecătorești este cea a căderii. (...) Prin hotărârea nr. 143/2005, instanța de apel a Larissei a considerat că art. 33 din Legea nr. 2971/2001 face imposibilă din oficiu orice procedură unică pentru a soluționa toate problemele legate de dreptul la despăgubiri în caz de expropriere, așa cum impune Constituția și Convenția.

Procedura se complică peste măsură, iar echilibrul este întrerupt în detrimentul individului. Din acest motiv, este atât contrar articolului 17 din Constituție, cât și articolului 1 din Protocolul nr. GRIEF. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că cererea sa de a demonstra că nu a beneficiat de realizarea lucrărilor legate de expropriere nu putea fi examinată în cadrul unei proceduri unice, referitoare la stabilirea dreptului de proprietate, ci numai în cadrul unei alte proceduri în conformitate cu art. 33 din Legea nr. 2971/2001.

ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Având în vedere Hotărârea Azas c. Grecia 50824/99, 19 septembrie 2002), Bibi c. Grecia 15643/10, 13 noiembrie 2014), Koutsokostas c. Grecia 64732/12, 13 iunie 2019), obligaia recurentei de a utiliza procedura prevăzută la art. 33 din Legea nr. 2971/2001 pentru a contesta prezumția legală potrivit căreia aceasta a beneficiat de un avantaj din construirea noului drum, este ea compatibilă cu principiul procedurii unice în materie de stabilire a dreptului de proprietate, consacrată în jurisprudența menționată anterior, și aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr.

Communiquée le 18 juin 2019

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 74515/13

ALFA GLASS ANONYMI EMBORIKI ETAIRIA YALOPINAKON

contre la Grèce introduite le 20 novembre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon, est une société anonyme ayant son siège social à Athènes. Elle est représentée devant la Cour par M e I. Choromidis, avocat exerçant à Thessalonique. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Par une décision du 15 mai 2006, le Secrétaire général de la Région de l’Attique procéda à l’expropriation d’une zone de 33 619 m² en vue de l’extension d’une route. La zone incluait des parties des trois terrains appartenant à la requérante sous les numéros de cadastre 11, 13.1 et 13.2.

Conformément aux dispositions de la loi n o 653/1977, les parties non expropriées des terrains litigieux furent considérées comme étant avantagées par la réalisation des travaux de sorte que des parties des 511,46 m², 1 404,74 m² et 484,82 m² respectivement ne furent pas l’objet d’une indemnisation comme étant « auto-indemnisées ». Lors de la procédure de la fixation du montant provisoire de l’indemnité d’expropriation devant le tribunal de première instance d’Athènes, la requérante soutint que les parties non-expropriées de ses terrains n’étaient pas avantagées par la réalisation des travaux et qu’il n’y avait pas lieu à « auto-indemnisation ». Toutefois, en fixant le montant provisoire de l’indemnité d’expropriation (jugement n o 884/2008), le tribunal de première instance n’inclut pas l’indemnité correspondant aux parties « auto-indemnisées des terrains.

Le tribunal souligna que la présomption que le propriétaire d’un terrain exproprié tirait un avantage de la réalisation des travaux par rapport aux parties non-expropriées de celui-ci n’était pas irréfragable et s’agissait là d’une question qui devait être examinée par la cour d’appel qui devait se prononcer sur la fixation du montant définitif de l’indemnité d’expropriation, conformément à la procédure spéciale de l’article 33 de la loi n o 2971/2001. Le 19 avril 2009, la requérante demanda à la cour d’appel d’Athènes de fixer le montant définitif de l’indemnité d’expropriation et de reconnaître qu’elle ne tirait pas un avantage de la réalisation des travaux quant aux parties non-expropriées de ses terrains.

Par son arrêt n o 5317/2010, la cour d’appel d’Athènes fixa le montant définitif de l’indemnité et rejeta comme irrecevable la demande susmentionnée de la requérante. La cour d’appel releva que l’expropriation litigieuse était soumise aux dispositions de l’article 33 de la loi n o 2971/2001. Par conséquent, pour que la demande de la requérante soit recevable, celle-ci aurait dû respecter la procédure prévue par l’article 33 §§ 1, 2, 3, 4 et 6 de la loi, en introduisant une requête à l’organisme chargé des travaux dans un délai des deux mois à compter de la publication du jugement fixant le montant provisoire de l’indemnité d’expropriation. Or, la requérante n’avait pas introduit une telle requête.

La requête introduite par la requérante au Secrétaire général de la Région de l’Attique le 14 janvier 2008 ne saurait être assimilée à la requête exigée par l’article 33 §§ 2 et 3 car elle ne contenait aucune demande relative à la présomption selon laquelle le propriétaire d’un terrain exproprié tirait un avantage de la construction d’une route. La requérante se pourvut en cassation contre cet arrêt. Elle invoquait l’article 1 du Protocole n o 1 et se prévalait des arrêts Azas c. Grèce (n o 50824/99, 19 septembre 2002), Konstantopoulos A.E. et autres c. Grèce (n o 58634/00, 10 juillet 2003), Efstathiou et Michailids et Cie Motel Amerika c. Grèce (n o 55794/00, 10 juillet 2003) et Interoliva ABEE c. Grèce (n o 58642/00, 10 juillet 2003). Elle soutenait que la procédure relative à la fixation de l’indemnité d’expropriation devait avoir pour objet l’indemnité dans sa globalité et inclure toute question y afférente.

Par conséquent, dans le cadre de la fixation du montant définitif de cette indemnité, il était possible d’introduire une demande tendant à faire admettre que le propriétaire dont le bien acquiert une façade sur une route ne tirait pas un avantage de l’expropriation et ne devait pas être obligé à « auto ‑ indemnisation ». Par un arrêt n o 1275/2013, du 17 juin 2013, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle considéra que la cour d’appel avait correctement appliquée les dispositions de l’article 33 de la loi n o 2971/2001 qui prévoyait une procédure spéciale pour contester la présomption selon laquelle le propriétaire d’un bien exproprié tirait un avantage de la réalisation de travaux.

Le droit interne pertinent La loi n o 653/1977 a prévu la participation du propriétaire d’un bien exproprié aux coûts de l’expropriation, sous la forme de ‘l’auto-indemnisation » et des obligations envers des propriétés de tiers, au motif que mis à part le dommage résultant de la scission d’une partie du bien, le propriétaire tire en même temps un avantage car son bien acquiert une façade sur la route qui sera construite. L’article 33 (présomption selon laquelle les propriétaires des biens expropriés tirent un avantage de l’expropriation) de la loi n o 2971/2001 dispose : « 1. La présomption selon laquelle les propriétaires des biens expropriés tirent un avantage de l’expropriation (...) n’est pas irréfragable et est examinée, après la décision de l’expropriation, par la cour d’appel compétente pour fixer l’indemnité d’expropriation définitive, conformément à la procédure prévue par le présent article.

2. Le prétendu propriétaire ou celui qui invoque des droits sur le bien exproprié, lorsqu’il considère qu’il n’est pas avantagé, peut demander à l’organisme chargé de l’ouvrage de modifier le tableau cadastrale de la décision d’expropriation. (...) 3. La demande est introduite dans un délai de deux mois à compter de la publication du jugement fixant l’indemnité d’expropriation provisoire (...) et soumise pour examen, après la fin du délai, à une commission de trois membres (...). 4. La Commission est réunie par le président de celle-ci, et, après une inspection de lieux et le contrôle de tous les éléments disponibles, elle procède au plus tard dans trois mois, à la rédaction d’un rapport portant sur la question de savoir si le bien tire un avantage de la réalisation de travaux.

Elle motive pleinement sa décision, notamment en vérifiant si le bien a accès à l’ouvrage réalisé dans la zone d’expropriation, les incidences sur l’utilisation du bien, ainsi que (...) la constructibilité de celui-ci. (...) 6. L’autorité qui a décidé l’expropriation transfère la demande du propriétaire, le rapport de la commission et les éléments relatifs à l’expropriation à la juridiction mentionnée au paragraphe 1. Le président de cette juridiction fixe l’audience dans un délai qui n’est pas inférieur de trente jours ni supérieur à quarante jours, à compter du transfert à lui de tous les éléments susmentionnés (...). La juridiction apprécie librement les éléments de preuve (...) doit statuer de manière définitive dans un délai de trente jours à compter de l’audience.

La seule voie de recours contre l’arrêt de la cour d’appel est celle de la cassation. (...) » Par un arrêt n o 143/2005, la cour d’appel de Larissa a considéré que l’article 33 de la loi n o 2971/2001 rend d’office impossible toute procédure unique pour trancher toutes les questions relatives à l’indemnisation en cas d’expropriation, comme l’exige la Constitution et la Convention. La procédure se complique outre mesure et l’équilibre est rompu au détriment de l’individu.

Pour cette raison, elle est contraire tant à l’article 17 de la Constitution qu’à l’article 1 du Protocole n o 1. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint que sa demande tendant à démontrer qu’elle ne tirait pas avantage de la réalisation des travaux liés à l’expropriation ne pouvait pas être examinée dans le cadre d’une procédure unique, relative à la fixation de l’indemnité d’expropriation, mais seulement dans le cadre d’une autre procédure conformément à l’article 33 de la loi n o 2971/2001.

QUESTION AUX PARTIES

Eu égard aux arrêts Azas c. Grèce (n o 50824/99, 19 septembre 2002), Bibi c. Grèce (n o 15643/10, 13 novembre 2014), Koutsokostas c. Grèce (n o 64732/12, 13 juin 2019), l’obligation faite à la requérante d’utiliser la procédure prévue par l’article 33 de la loi n o 2971/2001 pour contester la présomption légale selon laquelle elle tirait un avantage de la construction de la nouvelle route, est-elle compatible avec le principe de la procédure unique en matière de fixation de l’indemnité d’expropriation, consacrée dans la jurisprudence susmentionnée, et porte-t-elle atteinte au droit au respect des biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ?