BATZIOGIANNIS ET AUTRES c. GRÈCE

BATZIOGIANNIS ET AUTRES c. GRÈCE (CtEDO, 2023)

SECȚIUNEA A TREIA\nDECIZIE\nCererea nr. 32771/16\nGeorgios BATZIOGIANNIS și Aikaterini BATZIOGIANNI - KAINOU împotriva Greciei\nși alte 3 cereri\n(a se vedea lista în anexă)\nCurtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), reunită la 9 mai 2023 într-un comitet compus din:\nYonko Grozev, președinte,\nIoannis Ktistakis,\nAndreas Zünd, judecători,\nși Olga Chernishova, grefieră adjunctă de secție,\nAvând în vedere:\ncererile îndreptate împotriva Republicii Elene cu care Curtea a fost sesizată în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția„), de către reclamanții ale căror nume și informații figurează în tabelul anexat („reclamanții"), la datele indicate în acesta,\ndecizia de a aduce cererile la cunoștința guvernului grec („Guvernul„), reprezentat de delegații agentului său, domnul K. Georgiadis, consilier juridic al statului, și de doamna A. Magrippi, auditoare la Consiliul juridic al statului,\nobservațiile părților,\nDupă ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:\nOBIECTUL CAUZELOR\n1. Cererile vizează exproprierea terenurilor pe care reclamanții își construiseră casele.\nFapte intervenite între 2012 și 2016\n2. În 2012, regiunea Macedonia-Tracia a dispus, conform procedurii ordinare, exproprierea unei suprafețe care includea terenurile reclamanților, în scopul construirii unui drum regional.\n3. În 2014, această expropriere a fost supusă procedurii accelerate prevăzute la articolul 7 A din codul exproprierilor (legea nr. 2882/2001).\n4. Conform acestei dispoziții, în ceea ce privește executarea de lucrări de importanță generală pentru economia țării, instanța competentă pentru stabilirea despăgubirii de expropriere poate autoriza realizarea lucrărilor și dispune evacuarea proprietarului chiar înainte de stabilirea și plata despăgubirii respective. Această posibilitate este supusă condiției ca proprietarului să i se plătească o parte rezonabilă din despăgubire, care nu poate fi mai mică de 70% din valoarea bunului expropriat și care trebuie să fie depusă la Casa de depuneri și consemnațiuni în favoarea beneficiarilor înainte de ocuparea terenului. Suma rămasă trebuie, de altfel, fie să fie garantată prin titluri pe termen scurt emise de beneficiarul exproprierii, fie să fie depusă înainte de ocuparea terenului. În plus, hotărârea de stabilire a acestei despăgubiri și de dispunere a evacuării proprietarului nu este susceptibilă de nicio cale de atac, dar nu este nici învestită cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește cuantumul despăgubirii provizorii sau definitive de expropriere, care se stabilește conform procedurii ordinare.\n5. În 2015, statul a solicitat curții de apel din Salonic autorizația de a realiza lucrările în temeiul acestei proceduri.\n6. Prin hotărârea sa nr. 2277/2015, curtea de apel a acordat statului această autorizație, obligându-l să depună la Casa de depuneri și consemnațiuni o parte rezonabilă din despăgubirea de expropriere, care corespundea cu 80% din valoarea acestor proprietăți. În special, aceasta a acordat următoarele sume pentru terenuri și clădiri: 1) 157.837,04 EUR în comun reclamanților din prima cerere; 2) 47.199,30 EUR în comun reclamanților din a doua cerere; 3) 116.842,54 EUR în comun reclamanților din a treia cerere și 4) 130.633,05 EUR reclamantului din a patra cerere. Curtea de apel a considerat că această despăgubire era completă, întrucât le permitea părților interesate să își înlocuiască proprietățile cu alte proprietăți echivalente. În schimb, aceasta a declarat inadmisibile cererile reclamanților vizând, pe de o parte, stabilirea unei despăgubiri speciale pentru deprecierea părților neexpropriate ale proprietăților lor și, pe de altă parte, înlăturarea prezumției de avantaj derivat din lucrare (legea nr. 653/1977). În cele din urmă, aceasta a dispus reclamanților să cedeze proprietățile lor statului într-un termen de zece zile de la somațiile scrise pe care acesta urma să li le adreseze în acest scop.\n7. În aprilie 2016, statul a depus la Casa de depuneri și consemnațiuni în favoarea beneficiarilor 80% din despăgubirea de expropriere stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015.\n8. În mai 2016, regiunea Macedonia Centrală a început să someze reclamanții să restituie proprietățile lor într-un termen de zece zile.\n9. Reclamanții au refuzat să se conformeze pe motiv, printre altele, că nu primiseră o despăgubire completă.\n10. În iulie 2016, statul a depus la Casa de depuneri și consemnațiuni în favoarea beneficiarilor restul de 20% din despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015.\nFapte intervenite ulterior comunicării cererilor\n11. În iunie 2017, statul, prevalându-se de hotărârea nr. 2277/2015, le-a ordonat reclamanților să restituie proprietățile lor într-un termen de zece zile. Aceste ordonanțe au fost anulate de tribunalul de primă instanță din Katerini (hotărârile nr. 272/2017, 273/2017 și 274/2017), pe motiv că fuseseră emise de stat cu încălcarea procedurii somației prealabile.\n12. Prin hotărârea sa nr. 2301/2017, curtea de apel din Salonic a stabilit despăgubirea provizorie de expropriere, acordând următoarele sume suplimentare: 1) 141.424,52 EUR în comun reclamanților din prima cerere (suma totală a despăgubirii provizorii: 299.261,56 EUR); 2) 27.579,96 EUR în comun reclamanților din a doua cerere (suma totală: 74.699,26 EUR); 3) 244.228,71 EUR în comun reclamanților din a treia cerere (suma totală: 361.071,25 EUR); și 4) 100.712,83 EUR reclamantului din a patra cerere (suma totală: 231.345,88 EUR). Aceste sume includeau o despăgubire specială pentru deprecierea părților neexpropriate ale proprietăților lor, precum și o despăgubire de mutare. În schimb, curtea de apel a declarat inadmisibilă cererea reclamanților vizând înlăturarea prezumției de avantaj derivat din lucrare (legea nr. 653/1977), pe motiv că aceasta ținea de competența curții de apel care se pronunță asupra stabilirii despăgubirii definitive de expropriere.\n13. Toți reclamanții au fost recunoscuți ca beneficiari ai despăgubirii stabilite prin hotărârea nr. 2277/2015, astfel cum a fost completată prin despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017 (hotărârile nr. 88/2016, 263/2017, 152/2017, 270/2017 și 304/2017 ale tribunalului de primă instanță din Katerini).\n14. În februarie 2018, statul a sesizat curtea de apel din Salonic cu o cerere de stabilire a despăgubirii definitive de expropriere. Audierea a fost stabilită la 20 februarie 2023.\n15. În aprilie 2018, statul a depus la Casa de depuneri și consemnațiuni în favoarea beneficiarilor suma suplimentară a despăgubirii provizorii stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017.\n16. Reclamanții inițiali ai primei cereri (Georgios Batziogiannis) și ai celei de a treia cereri (Grigorios Vassos) au decedat în 2019.\n17. Între 2018 și 2021, reclamanții au primit sumele depuse de stat la Casa de depuneri și consemnațiuni cu titlu de despăgubire stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015, astfel cum a fost completată prin despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017.\n18. Între 2019 și 2020, reclamanții au fost somați în mai multe rânduri de stat să restituie proprietățile expropriate. La 7 februarie 2020, părțile interesate au declarat că nu intenționează să își părăsească casele înainte de a fi primit o despăgubire completă la finalul procedurii de stabilire a despăgubirii definitive de expropriere.\n19. În septembrie 2020, statul a solicitat curții de apel din Salonic să dispună evacuarea reclamanților în temeiul hotărârii nr. 2301/2017.\n20. Prin hotărârea sa nr. 274/2022, această curte a remarcat că evacuarea reclamanților întemeiată pe hotărârea nr. 2277/2015, pronunțată în aplicarea articolului 7 A din codul exproprierilor, fusese anulată. Constatând că părțile interesate continuau să se afle în posesia proprietăților vizate, în condițiile în care procedura de expropriere fusese finalizată prin plata despăgubirii provizorii de expropriere stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017, aceasta a dispus evacuarea lor într-un termen de treizeci de zile de la publicarea hotărârii.\n21. Conform ultimelor informații prezentate Curții de către reclamanți (la 24 octombrie 2022 și 3 ianuarie 2023), aceștia sunt încă în posesia proprietăților expropriate, dar sunt în curs de desfășurare discuții cu autoritățile privind momentul și modalitățile de predare voluntară a acestora.\n22. Invocând articolele 8 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de procedura care a dus la hotărârea nr. 2277/2015 a curții de apel din Salonic, care le-ar fi acordat o despăgubire de expropriere incompletă și în temeiul căreia evacuarea lor era avută în vedere.\nAPRECIEREA CURȚII\nCu privire la conexarea cererilor\n23. Având în vedere similitudinea obiectului cererilor, Curtea consideră că este oportun să le examineze împreună într-o singură decizie.\nCu privire la calitatea moștenitorilor de a acționa în fața Curții\n24. Curtea observă că soțiile și copiii celor doi reclamanți decedați (paragraful 16 de mai sus) doresc să mențină cererea, afirmând că locuiesc pe proprietățile expropriate și că au un interes legitim în continuarea procedurii.\n25. Guvernul a solicitat Curții să continue examinarea cauzei numai pentru reclamanții rămași, cu excepția cazului în care persoanele vizate prezintă împuternicirile de autorizare a reprezentantului de a continua procedura și documentele care le atestă calitatea de moștenitori.\n26. Aceste documente au fost prezentate Curții de moștenitorii reclamanților decedați.\n27. Având în vedere circumstanțele speței, Curtea admite că moștenitorii legali ai celor doi reclamanți decedați au un interes legitim pentru menținerea cererii și, prin urmare, calitatea de a acționa în temeiul articolului 34 din Convenție.\nCu privire la încălcările pretinse\n28. Guvernul ridică mai multe excepții de inadmisibilitate ale cererilor. Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra acestor excepții, deoarece, în orice caz, cererile sunt inadmisibile pentru următoarele motive.\n29. Curtea remarcă de la bun început că părțile sunt de acord asupra faptului că prezenta cauză se raportează la hotărârea nr. 2277/2015, care a stabilit despăgubirea de expropriere conform procedurii accelerate prevăzute la articolul 7 A din codul exproprierilor (paragraful 4 de mai sus).\n30. În speță, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții reproșează mai întâi diverse neregularități procedurale hotărârii nr. 2277/2015, precum în special luarea în considerare a unor tabele cadastrale eronate, nerespectarea termenelor legale și caracterul expeditiv al audierii. Invocând aceeași dispoziție, aceștia susțin de asemenea că justul echilibru între cerințele interesului general și drepturile lor fusese rupt prin hotărârea nr. 2277/2015, care, prin faptul că nu a examinat toate cererile lor, le acordase o despăgubire de expropriere incompletă, întrucât nu le permitea să își înlocuiască proprietățile cu alte proprietăți echivalente. În continuare, părțile interesate declară că se află în imposibilitatea de a primi despăgubirea stabilită prin aceeași hotărâre, întrucât nu fuseseră recunoscuți ca beneficiari, procedura aferentă fiind pendinte în fața tribunalului de primă instanță. În cele din urmă, susținând că au probleme de sănătate și că se află în imposibilitatea de a găsi o altă locuință adecvată, reclamanții arată că procedura de evacuare din domiciliile lor în temeiul hotărârii nr. 2277/2015 aduce atingere articolului 8 din Convenție, în măsura în care aceasta a fost declanșată înainte de a putea primi vreo despăgubire.\n31. Curtea reiterează că, în general, nu îi revine sarcina de a controla in abstracto o legislație dată. Prin urmare, nu îi revine în niciun fel să se pronunțe in abstracto asupra compatibilității cu Convenția a articolului 7 A din codul exproprierilor, ci numai să aprecieze, in concreto, dacă modul în care acesta a fost aplicat reclamanților sau i-a afectat a dat naștere unei încălcări a Convenției (a se vedea, de exemplu, Mifsud împotriva Maltei, nr. 62257/15, § 67, 29 ianuarie 2019).\n32. Curtea reamintește, de asemenea, că este competentă să țină cont de evoluțiile intervenite ulterior comunicării cererilor.\n33. În ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe articolul 1 din Protocolul nr. 1, Curtea remarcă în primul rând că, presupunând că sunt stabilite, neregularitățile procedurale reproșate hotărârii nr. 2277/2015 au fost rectificate prin hotărârea nr. 2301/2017, care a stabilit despăgubirea provizorie de expropriere, după cum admit reclamanții. În cadrul acestei proceduri, părțile interesate au putut să își expună cauza și să prezinte curții de apel toate cererile care fuseseră declarate inadmisibile prin hotărârea nr. 2277/2015. Rezultă că garanțiile procedurale care decurg din articolul 1 din Protocolul nr. 1 au fost respectate în speță.\n34. În al doilea rând, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la faptul că despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015 ar fi incompletă pe motiv că suma alocată nu le permitea părților interesate să își înlocuiască proprietățile cu alte proprietăți echivalente, Curtea consideră că nu este chemată să tranșeze chestiunea dacă această despăgubire este în mod rezonabil în raport cu valoarea bunurilor expropriate. Aceasta subliniază, în această privință, că hotărârea nr. 2277/2015 nu era învestită cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește cuantumul despăgubirii de expropriere. Mai precis, prin hotărârea sa nr. 2301/2017, curtea de apel din Salonic a examinat unele dintre cererile declarate inadmisibile prin hotărârea nr. 2277/2015 și a acordat părților interesate o despăgubire specială pentru deprecierea părților neexpropriate ale terenurilor lor, precum și o despăgubire de mutare. Curtea nu poate decât să constate că sumele suplimentare alocate părților interesate prin hotărârea nr. 2301/2017 cu titlu de despăgubire provizorie de expropriere se ridică la o despăgubire totală mult mai ridicată decât despăgubirea care fusese stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015, și aceasta chiar prin recunoașterea reclamanților. Ulterior comunicării cererilor și schimbului de observații al părților, părțile interesate au contestat totuși noul cuantum pe motiv că, prin hotărârea sa nr. 2301/2017, curtea de apel s-a abținut să examineze cererea lor vizând înlăturarea prezumției de avantaj derivat din lucrare, considerând că aceasta ține de competența curții de apel care va stabili despăgubirea definitivă de expropriere. Cu privire la acest aspect, Curtea remarcă faptul că această chestiune este într-adevăr examinată de instanțele civile, în special în etapa stabilirii despăgubirii definitive de expropriere de către curtea de apel (a se compara cu Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon împotriva Greciei, nr. 74515/13, § 41, 28 ianuarie 2021). Or, în speță, procedura aferentă este în prezent pendinte (paragraful 14 de mai sus). Independent de caracterul prematur al acestui aspect, având în vedere procedura în curs, Curtea subliniază că părțile interesate nu explică în mod circumstanțiat de ce despăgubirea provizorie, care a completat-o pe cea stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015, încă nu le permite să își înlocuiască proprietățile cu alte proprietăți echivalente. Aceasta consideră în special că reclamanții nu au fost în măsură să stabilească faptul că această despăgubire nu este în mod rezonabil în raport cu valoarea proprietăților expropriate.\n35. În cele din urmă, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la imposibilitatea reclamanților de a primi despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2277/2015, Curtea remarcă faptul că toți reclamanții au fost recunoscuți ca beneficiari și au primit despăgubirea în cauză completată cu despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017 (paragrafele 13 și 17 de mai sus).\n36. Prin urmare, capetele de cerere formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 sunt vădit nefondate.\n37. În ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul articolului 8, Curtea remarcă faptul că acesta este strâns legat de capetele de cerere formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Curtea reiterează că o ordonanță de evacuare constituie o ingerință în dreptul la respectarea domiciliului, chiar dacă aceasta nu a fost încă executată (Gladysheva împotriva Rusiei, nr. 7097/10, § 91, 6 decembrie 2011). În speță, ordonanțele de evacuare a reclamanților întemeiate pe hotărârea nr. 2277/2015 au fost anulate (paragraful 11 de mai sus). Aceștia sunt și în prezent în posesia proprietăților expropriate, chiar dacă au primit deja despăgubirea provizorie. De altfel, procedura de stabilire a despăgubirii definitive de expropriere este în curs. În rest, Curtea nu este chemată să se pronunțe asupra compatibilității cu Convenția a unei eventuale evacuări a reclamanților în temeiul hotărârii nr. 274/2022. Această procedură nu ține de articolul 7 A din codul exproprierilor, ci se întemeiază pe finalizarea exproprierii prin plata despăgubirii provizorii de expropriere stabilită prin hotărârea nr. 2301/2017 (paragraful 20 de mai sus). Oricum, și având în vedere raționamentul său în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că hotărârea nr. 274/2022, prin care s-a dispus evacuarea reclamanților conform dispozițiilor relevante ale dreptului național, nu constituie o ingerință disproporționată în drepturile protejate de articolul 8, având în vedere scopul de interes general urmărit prin exproprierea în litigiu și faptul că părțile interesate au primit deja o despăgubire provizorie adecvată (a se compara cu Berger-Krall și alții împotriva Sloveniei, nr. 14717/04, §§ 272 și 275, 12 iunie 2014, și Szczypiński împotriva Poloniei (dec.), nr. 67607/17, §§ 66-67, 18 ianuarie 2022).\n38. Prin urmare, faptele denunțate nu relevă nicio aparență de încălcare a articolului 8.\n39. În lumina acestor considerații, Curtea concluzionează că cererile sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.\nPentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,\nDecide să conexeze cererile;\nDeclară cererile inadmisibile.\nÎntocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la 1 iunie 2023.\nOlga Chernishova\nYonko Grozev\nGrefieră adjunctă\nPreședinte\nANEXĂ\nLista cererilor\nNr.\nNr. cerere\nDenumirea cauzei\nIntrodusă la\nReclamant\nAnul nașterii\nLocul de reședință\nNaționalitate\nReprezentat de\n1.\n32771/16\nBatziogiannis și Batziogianni-Kainou împotriva Greciei\n07/06/2016\nGeorgios BATZIOGIANNIS\n1955\nKaterini\ngreacă\n(decedat)\nAikaterini BATZIOGIANNI- KAINOU\n1958\nKaterini\ngreacă\nIoannis CHOROMIDIS\n2.\n33096/16\nMaliotas și Maliota-Margariti împotriva Greciei\n08/06/2016\nAthanasios MALIOTAS\n1942\nKaterini\ngreacă\nPanagiota MALIOTA-MARGARITI\n1994\nKaterini\ngreacă\nIoannis CHOROMIDIS\n3.\n34744/16\nVassos și alții împotriva Greciei\n07/06/2016\nGrigorios VASSOS\n1954\nKaterini\ngreacă\n(decedat)\nSofia VASSOU-BLETSIOU\n1953\nKaterini\ngreacă\nEvaggelos VASSOS\n1973\nKaterini\ngreacă\nVasilios VASSOS\n1976\nKaterini\ngreacă\nIoannis CHOROMIDIS\n4.\n35464/16\nGinos împotriva Greciei\n14/06/2016\nKonstantinos GINOS\n1959\nKaterini\ngreacă\nIoannis CHOROMIDIS

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

32771/16

Georgios BATZIOGIANNIS et Aikaterini BATZIOGIANNI - KAINOU contre la Grèce

et 3 autres requêtes

(voir liste en annexe)

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 9

mai 2023 en un comité composé de

:

Yonko Grozev

, président

,

Ioannis Ktistakis,

Andreas Zünd

, juges

,

et de Olga Chernishova,

greffière adjointe de section

,

Vu

:

les requêtes dirigées contre la République hellénique et dont la Cour a été saisie en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»), par les requérants dont les noms et renseignements figurent dans le tableau joint en annexe («

les requérants

»), aux dates qui y sont indiquées,

la décision de porter les requêtes à la connaissance du gouvernement grec («

le Gouvernement

») représenté par les délégués de son agent, M.

K.

Georgiadis, conseiller juridique de l’État, et par Mme A.

Magrippi, auditrice au Conseil juridique de l’État,

les observations des parties,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DES AFFAIRES

1.

Les requêtes concernent l’expropriation des terrains où les requérants avaient fait construire leurs maisons.

Faits intervenus entre 2012 et 2016

2.

En 2012, la région de Macédoine-Thrace ordonna, suivant la procédure ordinaire, l’expropriation d’une superficie comprenant les terrains des requérants aux fins de la construction d’une route régionale.

3.

En 2014, cette expropriation fut soumise à la procédure accélérée prévue par l’article 7 A du code des expropriations (loi n

o

2882/2001).

4

.

Selon cette disposition, s’agissant de l’exécution de travaux d’importance générale pour l’économie du pays, la juridiction compétente pour fixer l’indemnité d’expropriation peut autoriser la réalisation de travaux et ordonner l’expulsion du propriétaire avant même la fixation et le versement de ladite indemnité. Cette possibilité est soumise à la condition que soit versée au propriétaire une partie raisonnable de l’indemnité qui ne saurait être inférieure au 70% de la valeur du bien exproprié et qui doit être déposée à la Caisse des dépôts et consignations en faveur des bénéficiaires avant l’occupation du terrain. La somme restante doit d’ailleurs être soit garantie par des titres à court terme émis par le bénéficiaire de l’expropriation soit déposée avant l’occupation du terrain. En outre, l’arrêt fixant cette indemnité et ordonnant l’expulsion du propriétaire n’est susceptible d’aucun recours, mais il n’est pas non plus revêtu de l’autorité de la chose jugée concernant le montant de l’indemnité provisoire ou définitive d’expropriation laquelle est fixée suivant la procédure ordinaire.

5.

En 2015, l’État demanda à la cour d’appel de Thessalonique l’autorisation de réaliser les travaux en vertu de cette procédure.

6.

Par son arrêt n

o

2277/2015, la cour d’appel accorda à l’État cette autorisation, en l’obligeant à déposer à la Caisse des dépôts et consignations une partie raisonnable de l’indemnité d’expropriation qui correspondait au 80% de la valeur de ces propriétés. En particulier, elle octroya les sommes suivantes pour les terrains et les bâtiments

: 1) 157

837,04

EUR conjointement aux requérants de la première requête

; 2) 47

199,30

EUR conjointement aux requérants de la deuxième requête

; 3) 116

842,54

EUR conjointement aux requérants de la troisième requête et 4) 130

633,05

EUR au requérant de la quatrième requête. La cour d’appel considéra que cette indemnité était complète puisqu’elle permettait aux intéressés de remplacer leurs propriétés par d’autres propriétés équivalentes. En revanche, elle déclara irrecevables les demandes des requérants tendant, d’une part, à la fixation d’une indemnité spéciale pour la dépréciation des parties non expropriées de leurs propriétés et, d’autre part, à écarter la présomption d’avantage tiré de l’ouvrage (loi n

o

653/1977). Enfin, elle ordonna aux requérants de céder

leurs

propriétés à l’État dans un délai de dix jours à partir des sommations écrites que celui-ci leur adresserait à cette fin.

7.

En avril 2016, l’État déposa à la Caisse des dépôts et consignations en faveur des bénéficiaires le 80% de l’indemnité d’expropriation fixée par l’arrêt n

o

2277/2015.

8.

En mai 2016, la région de Macédoine centrale commença à sommer les requérants de rendre leurs propriétés dans un délai de dix jours.

9.

Les requérants refusèrent de s’y conformer au motif, entre autres, qu’ils n’avaient pas perçu une indemnité complète.

10.

En juillet 2016, l’État déposa à la Caisse des dépôts et consignations en faveur des bénéficiaires le restant de 20% de l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2277/2015.

Faits intervenus postérieurement à la communication des requêtes

11

.

En juin 2017, l’État, se prévalant de l’arrêt n

o

2277/2015, ordonna aux requérants de rendre leurs propriétés dans un délai de dix jours. Ces ordonnances furent annulées par le tribunal de première instance de Katerini (jugements n

os

272/2017, 273/2017 et 274/2017), au motif qu’elles avaient été délivrées par l’État en méconnaissance de la procédure de la sommation préalable.

12.

Par son arrêt n

o

2301/2017, la cour d’appel de Thessalonique fixa l’indemnité provisoire d’expropriation en accordant

les sommes supplémentaires suivantes : 1)

141

424,52 EUR conjointement aux requérants de la première requête (somme totale de l’indemnité provisoire

: 299

261,56 EUR)

; 2) 27

579,96 EUR conjointement aux requérants de la deuxième requête (somme totale

: 74 699,26

EUR); 3) 244

228,71

EUR conjointement aux requérants de la troisième requête (somme totale

: 361

071,25

EUR) ; et 4) 100

712,83 EUR au requérant de la quatrième requête (somme totale

: 231

345,88 EUR). Ces sommes incluaient une indemnité spéciale pour la dépréciation des parties non expropriées de leurs propriétés ainsi qu’une indemnité de déménagement. En revanche, la cour d’appel déclara irrecevable la demande des requérants tendant à écarter la présomption d’avantage tiré de l’ouvrage (loi n

o

653/1977) au motif qu’elle relevait de la compétence de la cour d’appel statuant sur la fixation de l’indemnité définitive d’expropriation.

13

.

Tous les requérants furent reconnus comme bénéficiaires de l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2277/2015 telle qu’elle a été complétée par l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2301/2017 (jugements n

os

88/2016, 263/2017, 152/2017, 270/2017 et 304/2017 du tribunal de première instance de Katerini).

14

.

En février 2018, l’État saisit la cour d’appel de Thessalonique d’une demande de fixation de l’indemnité définitive d’expropriation. L’audience fut fixée au 20 février 2023.

15.

En avril 2018, l’État déposa à la Caisse des dépôts et consignations en faveur des bénéficiaires le montant supplémentaire de l’indemnité provisoire fixée par l’arrêt n

o

2301/2017.

16.

Les requérants initiaux de la première requête (Georgios Batziogiannis) et de la troisième requête (Grigorios Vassos) décédèrent en 2019.

17

.

Entre 2018 et 2021, les requérants perçurent les sommes déposées par l’État à la Caisse des dépôts et consignations au titre de l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2277/2015 telle qu’elle a été complétée par l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2301/2017.

18.

Entre 2019 et 2020, les requérants furent à plusieurs reprises sommés par l’État de rendre les propriétés expropriées. Le 7 février 2020 les intéressés déclarèrent ne pas avoir l’intention de quitter leurs maisons avant d’avoir reçu une indemnité complète à l’issue de la procédure de fixation de l’indemnité définitive d’expropriation.

19.

En septembre 2020, l’État demanda à la cour d’appel de Thessalonique d’ordonner l’expulsion des requérants sur le fondement de l’arrêt n

o

2301/2017.

20

.

Par son arrêt n

o

274/2022, cette cour releva que l’expulsion des requérants fondée sur l’arrêt n

o

2277/2015, rendu en application de l’article

7 A du code des expropriations, avait été annulée. Constatant que les intéressés continuèrent à se trouver en possession des propriétés concernées alors que la procédure d’expropriation avait été achevée par le versement de l’indemnité provisoire d’expropriation fixée par l’arrêt n

o

2301/2017, elle ordonna leur expulsion dans un délai de trente jours à compter de la publication de l’arrêt.

21.

Selon les dernières informations soumises à la Cour par les requérants (le 24 octobre 2022 et le 3 janvier 2023), ces derniers sont toujours en possession des propriétés expropriées, mais des discussions sont en cours avec les autorités concernant le moment et les modalités de leur remise volontaire.

22.

Invoquant les articles 8 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent de la procédure ayant abouti à l’arrêt n

o

2277/2015 de la cour d’appel de Thessalonique qui leur aurait octroyé une indemnité d’expropriation incomplète et en vertu duquel leur expulsion était envisagée.

APPRÉCIATION DE LA COUR

Sur la jonction des requêtes

23.

Eu égard à la similarité de l’objet des requêtes, la Cour juge approprié de les examiner conjointement en une seule décision.

Sur la qualité des héritiers pour agir devant la Cour

24.

La Cour note que les épouses et les enfants des deux requérants défunts (paragraphe 16 ci-dessus) souhaitent maintenir la requête, affirmant qu’ils résident sur les propriétés expropriées et qu’ils ont un intérêt légitime à poursuivre la procédure.

25.

Le gouvernement a demandé à la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire uniquement pour les requérants restants, à moins que les personnes concernées ne produisent les pouvoirs autorisant le représentant à poursuivre la procédure et les documents établissant leur qualité d’héritiers.

26.

Ces documents ont été soumis à la Cour par les héritiers des requérants défunts.

27.

Eu égard aux circonstances de l’espèce, la Cour admet que les héritiers légaux des deux requérants défunts ont un intérêt légitime au maintien de la requête et, de ce fait, qualité pour agir au titre de l’article 34 de la Convention.

Sur les violations alléguées

28.

Le Gouvernement soulève plusieurs exceptions d’irrecevabilité des requêtes. La Cour n’estime

pas nécessaire de se prononcer sur

ces exceptions car, en tout état de cause, les requêtes sont irrecevables pour les raisons suivantes.

29.

La Cour note d’emblée que les parties s’accordent sur le fait que la présente affaire se rapporte à l’arrêt n

o

2277/2015 qui a fixé l’indemnité d’expropriation conformément à la procédure accélérée prévue par l’article 7 A du code des expropriations (paragraphe 4 ci-dessus).

30.

En l’espèce, sous l’angle de l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants reprochent tout d’abord diverses irrégularités procédurales à l’arrêt n

o

2277/2015 comme notamment la prise en compte de tableaux cadastraux erronés, le non

‑

respect des délais légaux et le caractère expéditif de l’audience. Invoquant la même disposition, ils allèguent aussi que le juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général et leurs droits avait été rompu par l’arrêt n

o

2277/2015 lequel, faute de ne pas avoir examiné toutes leurs demandes, leur avait accordé une indemnité d’expropriation incomplète car ne leur permettant pas de remplacer leurs propriétés par d’autres propriétés équivalentes. Ensuite, les intéressés déclarent être dans l’impossibilité de recevoir l’indemnité fixée par le même arrêt faute d’avoir été reconnus comme bénéficiaires, la procédure y afférente étant pendante devant le tribunal de première instance. Enfin, alléguant avoir des problèmes de santé et être dans l’impossibilité de trouver un autre logement approprié, les requérants font valoir que la procédure d’expulsion de leurs domiciles en vertu de l’arrêt n

o

2277/2015 porte atteinte à l’article

8 de la Convention dans la mesure où elle a été déclenchée avant qu’ils ne puissent recevoir une quelconque indemnité.

31.

La Cour réitère qu’elle n’a généralement point pour tâche de

contrôler dans l’abstrait

une législation donnée.

Il ne lui revient donc aucunement de se prononcer

in abstracto

sur la compatibilité avec la Convention de l’article

7 A du code des expropriations, mais seulement d’apprécier,

in concreto

, si la manière dont elle a été appliquée aux requérants ou les a touchés a donné lieu à une violation de la Convention (voir, par exemple,

Mifsud c. Malte

, n

o

62257/15, § 67, 29 janvier 2019).

32.

La Cour rappelle également être compétente pour

tenir compte des développements

intervenus postérieurement à la communication des requêtes.

33.

S’agissant des griefs tirés de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour note en premier lieu qu’à les supposer établies, les irrégularités procédurales reprochées à l’arrêt n

o

2277/2015, ont été rectifiées par l’arrêt n

o

2301/2017 qui a fixé l’indemnité provisoire d’expropriation, comme le concèdent les requérants. Dans le cadre de cette procédure, les intéressés ont pu exposer leur cause et soumettre à la cour d’appel toutes les demandes qui avaient été déclarées irrecevables par l’arrêt n

o

2277/2015. Il s’ensuit que les garanties procédurales résultant de l’article 1 du Protocole n

o

1 ont été respectées en l’espèce.

34.

En second lieu, s’agissant du grief tiré du fait que l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2277/2015 serait incomplète au motif que la somme allouée ne permettait pas aux intéressés de remplacer leurs propriétés par d’autres propriétés équivalentes, la Cour estime qu’elle n’est pas appelée à trancher la question de savoir si cette indemnité est raisonnablement en rapport avec la valeur des biens expropriés. Elle souligne à cet égard que l’arrêt n

o

2277/2015 n’était pas revêtu de l’autorité de la chose jugée concernant le montant de l’indemnité d’expropriation. Plus particulièrement, dans son arrêt n

o

2301/2017, la cour d’appel de Thessalonique a examiné certaines des demandes déclarées irrecevables par l’arrêt n

o

2277/2015 et a accordé aux intéressés une indemnité spéciale pour la dépréciation des parties non expropriées de leur terrains ainsi qu’une indemnité de déménagement. La Cour ne peut que constater que les sommes complémentaires allouées aux intéressés par l’arrêt n

o

2301/2017 au titre de l’indemnité provisoire d’expropriation reviennent à une indemnité totale beaucoup plus élevée que l’indemnité qui avait été fixée par l’arrêt n

o

2277/2015, et ce de l’aveu même des requérants. Postérieurement à la communication des requêtes et à l’échange des observations des parties, les intéressés ont cependant contesté le nouveau montant au motif que dans son arrêt n

o

2301/2017 la cour d’appel s’est abstenue d’examiner leur demande tendant à écarter la présomption d’avantage tiré de l’ouvrage, considérant que celle-ci relève de la compétence de la cour d’appel qui fixera l’indemnité définitive d’expropriation. Sur ce point, la Cour relève que cette question est effectivement examinée par les juridictions civiles, notamment au stade de la fixation de l’indemnité définitive d’expropriation par la cour d’appel (comparer avec

Alfa Glass Anonymi Emboriki Etairia Yalopinakon c. Grèce

, n

o

74515/13, §

41, 28

janvier 2021). Or en l’espèce la procédure y afférente est actuellement pendante (paragraphe 14 ci-dessus). Indépendamment du caractère prématuré de cet aspect compte tenu de la procédure en cours, la Cour souligne que les intéressés n’expliquent pas de manière circonstanciée pourquoi l’indemnité provisoire, qui a complété celle fixée par l’arrêt n

o

2277/2015, ne leur permet toujours pas de remplacer leurs propriétés par d’autres propriétés équivalentes. Elle estime en particulier que les requérants n’ont pas été en mesure d’établir que cette indemnité n’est pas raisonnablement en rapport

avec la valeur des propriétés expropriées.

35

.

Enfin, s’agissant du grief tiré de l’impossibilité des requérants de percevoir l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2277/2015, la Cour relève que tous les requérants ont été reconnus comme bénéficiaires et ont perçu l’indemnité en question complétée par l’indemnité fixée par l’arrêt n

o

2301/2017 (paragraphes 13 et 17 ci-dessus).

36.

Dès lors, les griefs formulés sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1 sont manifestement mal fondés.

37.

S’agissant du grief formulé sur le terrain de l’article 8, la Cour relève qu’il est étroitement lié aux griefs formulés sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

Gladysheva c.

Russie

, n

o

7097/10, § 91, 6 décembre 2011). En l’espèce, les ordonnances d’expulsion des requérants fondées sur l’arrêt n

o

2277/2015 ont été annulées (paragraphe 11 ci-dessus). Ceux-ci restent à ce jour en possession des propriétés expropriées alors même qu’ils ont déjà perçu l’indemnité provisoire. Par ailleurs, la procédure pour fixer l’indemnité définitive d’expropriation est en cours. Au demeurant, la Cour n’est pas appelée à se prononcer sur la compatibilité avec la Convention d’une éventuelle expulsion des requérants en vertu de l’arrêt n

o

274/2022. Cette procédure ne relève pas de l’article 7 A du code des expropriations, mais est fondée sur l’achèvement de l’expropriation par le versement de l’indemnité provisoire d’expropriation fixée par l’arrêt n

o

2301/2017 (paragraphe

20 ci

‑

dessus). Quoi qu’il en soit, et compte tenu de son raisonnement au titre de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour estime que l’arrêt n

o

274/2022, ordonnant l’expulsion des requérants conformément aux dispositions pertinentes du droit national, ne constitue pas une ingérence disproportionnée dans les droits protégés par l’article 8, au regard du but d’intérêt général poursuivi par l’expropriation litigieuse et du fait que les intéressés ont déjà reçu une indemnité provisoire adéquate (comparer avec

Ber

ger-Krall et autres c.

Slovénie

, n

o

14717/04, §§ 272 et 275, 12 juin 2014, et

Szczypiński c.

Pologne

(déc.), n

o

67607/17, §§ 66-67, 18 janvier 2022).

38.

Dès lors, les faits dénoncés ne révèlent aucune apparence de violation

de l’article 8.

39.

À la lumière de ces considérations, la Cour conclut que les requêtes sont manifestement mal fondées et doivent être rejetées en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de joindre les requêtes

;

Déclare

les requêtes irrecevables.

Fait en français puis communiqué par écrit le 1

er

juin 2023.

Olga Chernishova

Yonko Grozev

Greffière adjointe

Président

ANNEXE

Liste des requêtes

No.

Requête N

o

Nom de l’affaire

Introduite le

Requérant

Année de naissance

Lieu de résidence

Nationalité

Représenté par

1.

32771/16

Batziogiannis et Batziogianni-Kainou

c. Grèce

07/06/2016

Georgios BATZIOGIANNIS

1955

Katerini

grecque

(décédé)

Aikaterini BATZIOGIANNI- KAINOU

1958

Katerini

grecque

Ioannis CHOROMIDIS

2.

33096/16

Maliotas et Maliota-Margariti

c. Grèce

08/06/2016

Athanasios MALIOTAS

1942

Katerini

grecque

Panagiota MALIOTA-MARGARITI

1994

Katerini

grecque

Ioannis CHOROMIDIS

3.

34744/16

Vassos et autres

c. Grèce

07/06/2016

Grigorios VASSOS

1954

Katerini

grecque

(décédé)

Sofia VASSOU-BLETSIOU

1953

Katerini

grecque

Evaggelos VASSOS

1973

Katerini

grecque

Vasilios VASSOS

1976

Katerini

grecque

Ioannis CHOROMIDIS

4.

35464/16

Ginos

c. Grèce

14/06/2016

Konstantinos GINOS

1959

Katerini

grecque

Ioannis CHOROMIDIS