CASE OF ELECTRONSERVICE-NORD S.A. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

CASE OF ELECTRONSERVICE-NORD S.A. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (CtEDO, 2019)

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ELECTRONSERVICE-NORD S.A. c. REPUBLICA DE MOLDOVA (Depunerea nr. 12918/12) JUGEMENT Merits Strasburg 2 iulie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Electronservice-Nord S.A. c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea II), șederea în calitate de comitet compus din: Egidijus Kūris, președinte, Valeriu Grițco, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, Deliberat în privat la 11 iunie 2019, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (n. 12988/12) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) din 23 decembrie 2011 de o societate înscrisă în Moldova, Electronservice-Nord S.A. („societatea reclamantă”). Societatea reclamantă a fost reprezentată de dna Părău, un avocat care practică în Chișinău. Guvernul Moldovei („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Apostol. Societatea reclamantă a susținut, în special, că o hotărâre finală în favoarea sa a fost anulată ca urmare a revizuit-o într-un abuz de proces. La 27 iunie 2012 a fost notificată guvernului. În urma procedurii judiciare care s-au încheiat cu o hotărâre finală a Curții de Apel Bălți din 8 decembrie 2009, societatea reclamantă a obținut o hotărâre finală care a obligat Autoritatea Cadastrală să înregistreze bunuri imobile private de către aceasta în 1999 și în 2004 în numele său. Într-o dată neespecificată, acuzatul în cadrul procedurii a depus o cerere de reexaminare a hotărârii din 8 decembrie 2009, cerând anularea acesteia din motive că, într-un raport tehnic din 25 mai 2009, s-a declarat că proprietatea imobilă în cauză nu s-a calificat ca proprietate imobilă („ solicitarea de reexaminare”). La 24 august 2010, Curtea de Apel Bălți a respins cererea de reexaminare din cauza faptului că informațiile conținute în raportul tehnic din 25 mai 2009 nu s-au calificat ca informații noi și relevante care nu ar fi putut fi obținute înainte de eliberarea hotărârii finale în acest caz. La 22 decembrie 2010, Curtea Supremă a anulat hotărârea de mai sus și a ordonat reexaminarea cererii de reexaminare. La 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel Chișinău a reexaminat cererea de reexaminare și a permis-o. Curtea s-a bazat pe alte motive decât cele invocate de inculpat în cadrul cererii. În special, Curtea s-a bazat pe o hotărâre guvernamentală din 2005, în conformitate cu care mărfurile contestate au fost transferate la controlul inculpatului. Curtea a anulat hotărârea finală din 8 decembrie 2009 și a ordonat o nouă examinare a cazului. 10. La 16 august 2012, după examinarea fondurilor cauzei, Curtea de district Edineț a constatat din nou în favoarea societății reclamante și a solicitat Autorității Cadastrale să înregistreze unele dintre bunurile imobile privatizate de societatea reclamantă în 1999 și în 2004 în numele său. Autoritatea Cadastra a contestat că hotărârea prin depunerea unui recurs și că procedura este încă în așteptare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă privind revizuirea hotărârilor finale se citesc după cum urmează: art. 449 „O cerere de reexaminare se acordă atunci când: ... (d) după adoptarea unei hotărâri, s-au descoperit noi documente care au fost respinse de una dintre părțile la procedură sau care nu au putut fi depuse instanței în timpul procedurii din cauza unor circumstanțe care nu au fost controlate de partea interesată; ...” art. 450 Se poate depune o cerere de reexaminare: ... (d) În termen de trei luni de la data de descoperirii documentului – în cazurile [căderea în temeiul] articolului 449 litera (d); ...” PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 12. Societatea reclamantă se plângea că anularea hotărârii finale din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Bălți a fost nedreaptă și a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. Partea relevantă a articolului 6 § 1 se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” Admisibilitate 13. Curtea remarcă că plângerea în temeiul articolului 6 nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Societatea reclamantă a susținut că anularea hotărârii din 8 decembrie 2009 și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție și că cererea de reexaminare a fost, de fapt, un recurs deghizat. 15. Guvernul a susținut că cazul a fost rezolvat odată ce Curtea de District Edineț a reintegrat efectiv, prin hotărârea sa din 16 august 2012, hotărârea anulată. În alternativa, Guvernul a susținut că reexaminarea nu a fost un recurs deghizat, ci un remediu utilizat pentru corectarea unei erori judiciare. 16. Curtea reiterează că dreptul la o ședință echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care, în partea sa relevantă, declară statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă în întrebări (a se vedea Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999 VII, și Roșca c. Moldova , nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005). 17. Cerința juridică presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumarescu , citat mai sus § 62) – adică principiul finalității hotărârilor. Acest principiu insistă că nici o parte nu are dreptul să caute o revizuire a unei hotărâri finale și obligatorii doar în scopul obținerii unei recereri și a unei noi hotărâri ale cazului. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare și a avorturilor justiției, dar pentru a nu efectua un proaspăt examen. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un recurs deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. O deplasare de la acest principiu este justificată numai atunci când este făcută necesară prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător ( a se vedea Roșca , citat mai sus § 25). 18. Concluzia de mai sus în Roșca în legătură cu procedura de cerere de anulare, în temeiul căreia Procurorul General ar putea solicita o revizuire a unei hotărâri finale cu care nu este de acord. Curtea a susținut că această procedură, deși posibilă în temeiul dreptului intern, este incompatibilă cu Convenția, deoarece aceasta a dus la o „pierdere” a unei hotărâri finale în favoarea sa. 19. În ceea ce privește redeschiderea procedurilor din cauza unor circumstanțe nou descoperite, Curtea observă că această chestiune a fost examinată în Popov Moldova (nr. 2) (n. 19960/04, 6 decembrie 2005), în cazul în care a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din cauza unei abuzuri ale procedurii de reexaminare. Curtea a afirmat în acest caz că redeschiderea nu a fost, ca atare, incompatibilă cu Convenția. Cu toate acestea, hotărârile de reexaminare finală Hotărârile trebuie să fie pronunțate în conformitate cu criteriile legale relevante și abuzul unei astfel de proceduri ar putea fi contrar Convenției, având în vedere că rezultatul acestuia – „pierderea” a hotărârii – este la fel ca cel al unei cereri de anulare. Principiile de securitate juridică și de stat de drept impun Curții să fie vigilenți în acest domeniu (a se vedea Popov (nu, citat mai sus, § 46). În primul rând, Curtea constată că procedurile redeschise sunt încă în așteptare. Prin urmare, argumentul Guvernului că cazul a fost rezolvat odată ce Curtea de District Edineț a reintegrat în mod eficient hotărârea anulată, prin hotărârea sa din 16 august 2012, nu poate fi acceptat. 21. Curtea constată în continuare că procedura de reexaminare prevăzută de art. 449 din Codul de Procedură Civilă are într-adevăr drept scop corectarea erorilor judiciare și a avorturilor justiției. , este de a stabili dacă această procedură a fost aplicată într-un mod care a fost compatibil cu art. 6 din Convenție și, prin urmare, a asigurat respectarea principiului certitudinei juridice. În acest sens, Curtea trebuie să țină cont de faptul că, în primul rând, competența instanțelor naționale de a interpreta dispozițiile de drept național (a se vedea Waite și Kennedy c. Germania [GC], nr. 26083/94, § 54, CEDO 1999-I). 22. Curtea remarcă că, în temeiul articolului 449 litera (d) din Codul de Procedură Civilă din Moldova, procedurile pot fi redeschise atunci când au fost descoperite fapte sau circumstanțe noi și esențiale care nu au fost cunoscute și care nu au putut fi cunoscute mai devreme. În conformitate cu art. 450 din același cod, se poate depune o cerere de reexaminare „în trei luni de la data în care persoana în cauză a devenit conștientă de circumstanțe esențiale sau de fapte ale cazului care i-au fost necunoscute mai devreme și care nu ar fi putut fi cunoscute mai devreme”. 23. Hotărârea Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2011 a citat o decizie a guvernului din 2005 ca motiv pentru redeschiderea procedurii (a se vedea punctul 9 de mai sus). 24. Curtea constată că nu există nici o indicație în hotărârea Curții de Apel din 16 noiembrie 2011 privind dacă decizia Guvernului din 2005 conține „informații” care nu ar fi putut fi obținute mai devreme de către inculpat, nici nu există nici o indicație că inculpatul a încercat fără succes să obțină astfel de „informații” mai devreme. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că nu se poate spune că decizia guvernului din 2005 a fost calificată ca „un nou fapt sau o circumstanță care [a fost] necunoscută și care nu ar fi putut fi cunoscută mai devreme” de părțile la procedura. 25. În consecință, Curtea consideră că procedura de reexaminare în cauză a fost, în esență, o încercare de reutilizare a cauzei cu privire la punctele pe care autoritatea cadastrală ar putea avea, dar aparent nu a ridicat mai devreme. Prin acordarea cererii de reexaminare, Curtea de Apel a încălcat principiul certitudinei juridice și „dreptul la instanță” al societății reclamante în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis Rosca , citat mai sus, § 28). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 A PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIE 27. Societatea reclamantă s-a plâns că hotărârea Curții de Apel din 16 noiembrie 2011 a avut ca efect violarea dreptului său la bucuria pașnică a bunurilor sale, astfel cum a fost garantată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitatea 28. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că o datorie de judecată poate fi considerată o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Burdov c. Rusia) , nr. 59498/00, § 40, CEDH 2002-III, precum și cazurile menționate în acest articol. În plus, anularea unei astfel de hotărâri după ce aceasta a devenit finală și neapelabilă va constitui o ingerință în dreptul beneficiarului de judecată la bucurarea pașnică a posesiunii respective (a se vedea Brumărescu Chiar dacă se presupune că o astfel de interferență poate fi considerată ca fiind de interes public, Curtea constată că în acest caz nu s-a justificat deoarece nu s-a păstrat un echilibru echitabil și că reclamantul a fost obligat să suporte o sarcină individuală și excesivă (compare Brumărescu , citată mai sus, § 75-80). 31. Rezultă că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudiciu material 33. Reclamantul a solicitat 8,682,21 euro (EUR) pentru a acoperi veniturile pierdute. 34. Guvernul a depus, inter alia , faptul că afirmația reclamantului nu a fost justificată și a solicitat Curții să o respingă. 35. Curtea consideră că întrebarea aplicării articolului 41 în ceea ce privește daunele pecuniare nu este pregătită pentru hotărâre. Întrebarea trebuie, în consecință, rezervată și se stabilește o procedură suplimentară, având în vedere posibilitatea de a ajunge la un acord între Guvernul Moldovei și societatea reclamantă. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 3000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 37. Guvernul a susținut că afirmația este excesivă și a solicitat Curții să o respingă. 38. Având în vedere încălcările constatate mai sus, Curtea consideră că o atribuire în ceea ce privește daunele nepecuniare este justificată în acest caz. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea atribuie societății reclamante 2.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costurile și cheltuielile 39. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 800 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 40. Guvernul nu este de acord cu suma pretinsă de societatea reclamantă și a cerut Curții să-l respingă. 41. Curtea reiterează că, pentru a se include costurile și cheltuielile într-o atribuire în temeiul articolului 41 din Convenție, trebuie stabilit că acestea au fost de fapt și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Mozer v. Republica Moldova și Rusia [GC], nr. 11138/10, § 240, 23 februarie 2016. Având în vedere toate factorele relevante și art. 60 § 2 din Regulamentul Curții, Curtea aprobă întregul sumă solicitat pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește nerespectarea prejudiciu material plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă și 800 EUR (opt sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; că întrebarea aplicării articolului 41 din Convenție în ceea ce privește daunele pecuniare nu este pregătită pentru hotărâre și, în consecință: (a) rezervă această întrebare; (b) invită guvernul moldovenesc și societatea reclamantă să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise în acest sens și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le pot ajunge; (c) rezervă președintele comitetului competența de a fixa același lucru dacă este necesar; respinge restul cererii societății reclamante pentru satisfacție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 iulie 2019, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Hasan Bakırcı Egidijus Președintele Adjunct Registrului Kūris

SECOND SECTION

CASE OF

ELECTRONSERVICE-NORD S.A. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 12918/12)

JUDGMENT

(

Merits

)

STRASBOURG

2 July 2019

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Electronservice-Nord S.A. v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Egidijus Kūris,

President,

Valeriu Grițco,

Darian Pavli,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 11 June 2019,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 12918/12) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 23 December 2011 by a company incorporated in Moldova, Electronservice-Nord S.A. (“the applicant company”).

2.

The applicant company was represented by Ms Pîrău, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Apostol.

3.

The applicant company alleged, in particular, that a final judgment in its favour had been quashed as a result of it having been revised in an abuse of process.

4.

On 27

June 2012 notice of the application was given to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

Following judicial proceedings which ended with a final judgment of the Bălți Court of Appeal of 8 December 2009, the applicant company obtained a final ruling obliging the Cadastral Authority to register immovable property privatised by it in 1999 and in 2004 in its name.

6.

On an unspecified date the defendant in the proceedings lodged a request for a review of the judgment of 8 December 2009, seeking its annulment on the grounds that in a technical report dated 25 May 2009 it had been stated that the immovable property in question did not qualify as immovable property (“the review request”).

7.

On 24 August 2010 the Bălți Court of Appeal dismissed the review request on the grounds that the information contained in the technical report of 25 May 2009 did not qualify as new and relevant information which could not have been obtained before the delivery of the final judgment in the case.

8.

On 22 December 2010 the Supreme Court quashed the above judgment and ordered a re-examination of the review request.

9.

On 16 November 2011 the Chișinău Court of Appeal re-examined the review request and allowed it. The court relied on grounds other than those relied upon by the defendant in framing the request. In particular, the court relied on a Government decision from 2005, in accordance with which the disputed goods had been transferred to the defendant’s control. The court quashed the final judgment of 8 December 2009 and ordered a fresh examination of the case.

10.

On 16 August 2012, after examining the merits of the case, the Edineț District Court again found in favour of the applicant company and required the Cadastral Authority to register some of the immovable property privatised by the applicant company in 1999 and in 2004 in its name. The Cadastral Authority challenged that judgment by lodging an appeal and the proceedings are still pending.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

11

.

The relevant provisions of the Code of Civil Procedure concerning the review of final judgments read as follows:

Article 449

“A request for review shall be granted when:

...

(d)

after a judgment has been adopted, new documents have been discovered which were withheld by one of the parties to the proceedings or which could not have been submitted to the court during the proceedings because of circumstances beyond the control of the interested party;

....”

Article 450

A request for review may be lodged:

...

(d)

within three months from the date on which the document was discovered – in cases [falling within] Article 449 (d);

....”

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

12.

The applicant company complained that the quashing of the final judgment given by the Bălți Court of Appeal on 8 December 2009 had been unjust and had violated Article 6 § 1 of the Convention.

The relevant part of Article 6 § 1 reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”

A.

Admissibility

13.

The Court notes that the complaint under Article 6 is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

14.

The applicant company submitted that the quashing of the judgment of 8 December 2009 had violated its right to a fair trial as guaranteed by Article 6 of the Convention and that the review request had in fact been an appeal in disguise.

15.

The Government submitted that the case had been resolved once the Edineț District Court effectively reinstated, by its judgment of 16 August 2012, the quashed judgment. In the alternative, the Government argued that the review had not been an appeal in disguise but a remedy used in order to correct a judicial error.

16.

The Court reiterates that the right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article

6 §

1 of the Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which, in its relevant part, declares the rule of law to be part of the common heritage of the Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question (see

Brumărescu v. Romania

[GC], no. 28342/95, § 61, ECHR 1999

‑

VII, and

Roșca v.

Moldova

, no. 6267/02, §

24, 22 March 2005).

17.

Legal certainty presupposes respect for the principle of

res judicata

(see

Brumarescu

, cited above, § 62) – that is, the principle of the finality of judgments. This principle insists that no party is entitled to seek a review of a final and binding judgment merely for the purpose of obtaining a rehearing and a fresh determination of the case. Higher courts’ power of review should be exercised to correct judicial errors and miscarriages of justice, but not to carry out a fresh examination. The review should not be treated as an appeal in disguise, and the mere possibility of there being two views on the subject is not a ground for re-examination. A departure from that principle is justified only when made necessary by circumstances of a substantial and compelling character (see

Roșca

, cited above, §

25).

18.

The above conclusion in

Roșca

was drawn in connection with the procedure for annulment requests, under which the Prosecutor General’s Office could seek a review of a final judgment with which it disagreed. The Court held that this procedure, although possible under domestic law, was incompatible with the Convention because it resulted in a litigant “losing” a final judgment in his favour.

19.

As to the reopening of proceedings owing to newly discovered circumstances, the Court observes that this issue was considered in

Popov

v.

Moldova (no. 2)

(no. 19960/04, 6 December 2005), where it found a violation of Article 6 § 1 on account of a misuse of such review proceedings. The Court held in that case that reopening was not, as such, incompatible with the Convention. However, decisions to review final

judgments must be made in accordance with the relevant statutory criteria and the misuse of such a procedure may well be contrary to the Convention, given that its result – the “loss” of the judgment – is the same as that of a request for annulment. The principles of legal certainty and the rule of law require the Court to be vigilant in this area (see

Popov (no.

2)

, cited above, § 46).

20.

The Court notes in the first place that the reopened proceedings are still pending. Therefore, the Government’s argument that the case was resolved once the Edineț District Court had effectively reinstated the quashed judgment, by its judgment of 16 August 2012, cannot be accepted.

21.

The Court further notes that the review procedure provided for by Article

449 of the Code of Civil Procedure does indeed serve the purpose of correcting judicial errors and miscarriages of justice. The Court’s task, as in the case of

Popov (no. 2)

, is to determine whether this procedure was applied in a manner which was compatible with Article 6 of the Convention, and thus ensured respect for the principle of legal certainty. In doing so, the Court must bear in mind that it is in the first place the responsibility of national courts to interpret provisions of national law (see

Waite and Kennedy v. Germany

[GC], no.

26083/94, § 54, ECHR 1999-I).

22.

The Court notes that, under Article 449 (d) of the Moldovan Code of Civil Procedure, proceedings can be reopened when new and essential facts or circumstances have been discovered that were unknown and could not have been known earlier.

Under Article 450 of the same Code, a request for a review can be lodged “within three months from the date on which the person concerned has become aware of essential circumstances or facts of the case which were unknown to him or her earlier and which could not have been known to him or her earlier”.

23.

The decision of the Chișinău Court of Appeal of 16 November 2011 cited a Government decision of 2005 as the grounds for reopening the proceedings (see paragraph 9 above).

24.

The Court notes that there is no indication in the Court of Appeal’s judgment of 16 November 2011 as to whether the Government decision of 2005 contained “information” that could not have been obtained earlier by the defendant. Nor is there any indication that the defendant unsuccessfully tried to obtain such “information” earlier. In such circumstances, the Court considers that it cannot be said that the Government’s decision of 2005 qualified as a “new ... fact or circumstance that [was] unknown and could not have been known earlier” by the parties to the proceedings.

25.

Accordingly, the Court considers that the review proceedings at issue were, in essence, an attempt to relitigate the case on points which the Cadastral Authority could have but apparently did not raise earlier. It was in effect an “appeal in disguise”, the purpose of which was to obtain a fresh examination of the matter, rather than a genuine review as provided for in Articles 449-53 of the Code of Civil Procedure.

26.

By granting the review request, the Court of Appeal infringed the principle of legal certainty and the applicant company’s “right to court” under Article 6 § 1 of the Convention (see,

mutatis mutandis

,

Roșca

, cited above, § 28).

In the light of the above, the Court considers that there has been a violation of Article 6 § 1.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

27.

The applicant company complained that the Court of Appeal’s judgment of 16 November 2011 had had the effect of infringing its right to peaceful enjoyment of its possessions as secured by Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention which, in so far as relevant, provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law....”

A.

Admissibility

28.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

29.

The Government argued that there had been no breach of Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention.

30.

The Court reiterates that a judgment debt may be regarded as a “possession” for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities,

Burdov v. Russia

, no. 59498/00, § 40, ECHR 2002-III, and the cases cited therein). Furthermore, quashing such a judgment after it has become final and unappealable will constitute an interference with the judgment beneficiary’s right to the peaceful enjoyment of that possession (see

Brumărescu

, cited above, § 74). Even assuming that such an interference may be regarded as serving the public interest, the Court finds that in the present case it was not justified since a fair balance was not preserved and the applicant was required to bear an individual and excessive burden (compare

Brumărescu

, cited above, § 75-80).

31.

It follows that there has been a violation of Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

32.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Pecuniary damage

33.

The applicant claimed 8,682.21 euros (EUR) to cover lost income.

34.

The Government submitted,

inter alia

, that the applicant’s claim was unsubstantiated and asked the Court to reject it.

35.

The Court considers that the question of the application of Article 41 in respect of pecuniary damage is not ready for decision. The question must accordingly be reserved and a further procedure fixed, with due regard to the possibility of an agreement being reached between the Moldovan Government and the applicant company.

B.

Non-pecuniary damage

36.

The applicant company also claimed EUR 3,000 in respect of non

‑

pecuniary damage.

37.

The Government contended that the claim was excessive and asked the Court to dismiss it.

38.

Having regard to the violations found above, the Court considers that an award in respect of non-pecuniary damage is justified in this case. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant company EUR

2,000 in respect of non-pecuniary damage.

C.

Costs and expenses

39.

The applicant company also claimed EUR 800 for the costs and expenses incurred before the Court.

40.

The Government disagreed with the amount claimed by the applicant company and asked the Court to dismiss it.

41.

The Court reiterates that in order for costs and expenses to be included in an award under Article 41 of the Convention, it must be established that they were actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see, for example,

Mozer v. the Republic of Moldova and Russia

[GC], no. 11138/10, § 240, 23 February 2016. Having regard to all the relevant factors and to Rule 60 § 2 of the Rules of Court, the Court awards the entire amount claimed for costs and expenses.

D.

Default interest

42.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant company, within three months, EUR 2,000 (two

thousand euros) in respect of non

‑

pecuniary damage plus any tax that maybe chargeable on this amount and EUR 800 (eight hundred euros) in respect of costs and expenses plus any tax that maybe chargeable on this amount.

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Holds

that the question of the application of Article 41 of the Convention in respect of pecuniary damage is not ready for decision, and accordingly:

(a)

reserves the said question;

(b)

invites the Moldovan Government and the applicant company to submit, within the forthcoming three months, their written observations on the matter and, in particular, to notify the Court of any agreement they may reach;

(c)

reserves the further procedure and delegates to the President of the Committee power to fix the same if need be;

6.

Dismisses

the remainder of the applicant company’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 2 July 2019, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Egidijus Kūris

Deputy Registrar

President