C.N. c. LUXEMBOURG

Comunicat la 8 iulie 2019 SECȚIUNEA a patra Cerere nr. 59649/18 C.N. împotriva Luxemburgului introdusă la 28 noiembrie 2018 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, născut în 2006, fusese plasat ca măsură de gardă provizorie în februarie 2016, înainte de a se reintegra în familie în iunie 2016. În octombrie 2017, camera de recurs a tineretului a Curții de apel a impus menținerea sa în mediul familial în anumite condiții. Avocatul său a depus împotriva acestei hotărâri un memoriu în casare pentru și în numele [reclamantului] reprezentat în instanță, în măsura în care este necesar și pentru buna formă de către părinții săi (...) Reprezentantul Ministerului Public ajunge la concluzia că reclamantul își avea memoriul în casație, nici părinții, nici frații.

El a reamintit că dificultatea decurgea din faptul că legea privind protecția tineretului nu prevedea nicio normă procedurală privind recursul în casare și se limita la trimiterea generală la normele privind procedura penală. Astfel, acțiunea în casare era reglementată de art. 43 din Legea modificată din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura în casare ( Legea privind căsuțarea, conform căreia memoriul trebuia să fie comunicat părților adverse. Reclamantul a răspuns că părinții săi aveau interese identice și au adoptat aceleași concluzii ca și ale sale în fața judecătorilor din fond. Făcând o paralelă cu dreptul penal, el a subliniat, de asemenea, că: nici o dispoziție a legii privind ruperea nu obliga inculpații să-și exprime memoriile co-preveniților, în timp ce acestea constituiau totuși părți în instanță.

La 31 mai 2018, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil, pe motiv că, prin faptul că nu și-a exprimat memoriile față de părinții săi, în scopul de a-i face să figureze în fața instanței judecătorești în același titlu ca și în cazul în care ar fi făcut obiectul unui recurs în fața instanțelor judecătorești din fond, recurentul le-a privat pe acestea de posibilitatea de a-și apăra propriile interese, precum și interesele tuturor minorilor în cauză. Ea a considerat că părinții aveau un interes specific asupra situației recursului în Casație formulat de miner împotriva hotărârii judecătorești. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul consideră că a fost privat de dreptul său de a avea acces la o instanță.

El critică Curtea de Casație în sensul că ea l-a acuzat că nu și-a adus părinții la cunoștință memoriul în casare, chiar dacă el este sub autoritatea lor și că este evident că ei aveau cunoștință de acest memoriu ca reprezentanți legali. ÎNTREBARE CU P Ă R Ț II Respingerea recursului în casarea reclamantului de către Curtea de Casație a adus atingere dreptului său de a avea acces la o instanță în sensul d i s p o zi ț ii lor prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție

Communiquée le 8 juillet 2019

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 59649/18 C.N. contre le Luxembourg introduite le 28 novembre 2018

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, né en 2006, avait été placé par mesure de garde provisoire en février 2016, avant de réintégrer le foyer familial en juin 2016. Le 17 octobre 2017, la chambre d’appel de la jeunesse de la Cour d’appel subordonna son maintien en milieu familial à certaines conditions. Son avocat déposa contre cet arrêt un mémoire en cassation « pour et au nom [du requérant] représenté en justice pour autant que de besoin et pour la bonne forme par ses parents (...) ». Le représentant du Ministère Public conclut à l’irrecevabilité du pourvoi, au motif que le requérant n’avait signifié son mémoire en cassation ni à ses parents ni à sa fratrie. Il rappela que la difficulté provenait de ce que la loi relative à la protection de la jeunesse ne prévoyait aucune règle procédurale concernant le recours en cassation et se contentait de renvoyer de manière générale aux règles de la procédure pénale.

Le recours en cassation était ainsi régi par l’article 43 de la loi modifiée du 18 février 1885 sur les pourvois et la procédure en cassation (« loi sur la cassation »), selon lequel le mémoire devait être signifié aux parties adverses. Le requérant répliqua que ses parents avaient des intérêts identiques et avaient adopté les mêmes conclusions que les siennes devant les juges du fond. Faisant un parallèle avec le droit pénal, il fit par ailleurs remarquer qu’aucune disposition de la loi sur la cassation n’obligeait les prévenus à faire signifier leurs mémoires aux co-prévenus alors qu’ils constituaient pourtant des parties à l’instance.

Le 31 mai 2018, la Cour de cassation déclara le pourvoi irrecevable, au motif qu’en omettant de signifier son mémoire à ses parents, aux fins de les faire figurer à l’instance en cassation au même titre qu’ils figuraient à l’instance devant les juridictions du fond, le requérant avait privé ceux-ci de la possibilité de défendre à l’instance de cassation leurs intérêts propres de même que les intérêts de l’ensemble des mineurs en cause. Elle estima que les parents avaient un intérêt propre au sort du pourvoi en cassation formé par le mineur contre l’arrêt d’appel. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant estime avoir été privé de son droit d’accès à un tribunal. Il critique la Cour de cassation en ce qu’elle lui a reproché de ne pas avoir signifié à ses parents son mémoire en cassation, quand bien même il est sous leur autorité et qu’il est évident qu’ils avaient connaissance de ce mémoire en tant que représentants légaux.

QUESTION AUX PARTIES

Le rejet du pourvoi en cassation du requérant par la Cour de cassation a-t-il porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal au sens des dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention ?