EL KHOUARDI c. BELGIQUE

Comunicat la 29 august 2019 a patra secțiune Cerere nr. 39864/16 Mohamed EL KHOUARDI împotriva Belgiei, introdusă la 5 iulie 2016 FOARTE DE LUXEMBURG, cererea se referă la un resortisant marocan care se află în Belgia din 2002. Condamnat de mai multe ori, la 2 octombrie 2008, a făcut obiectul unui decret ministerial de trimitere (ARM) cu interdicție de a intra pe teritoriu, pe care a încercat în mod în zadar să obțină anularea. După ce a ispășit pedeapsa cu închisoarea, s-a căsătorit în 2010 cu un resortisant belgian pe care îl avea pe atunci doi copii și mai târziu încă unul. La ieșirea sa din închisoare în 2010, reclamantul a fost pus în posesia unui permis de ședere F (din familia unui cetățean al UE) valabil cinci ani. La 10 octombrie 2014, oficiul străinilor a primit un ordin de părăsire a teritoriului (OQT) pe motiv că nu locuia în mod regulat pe teritoriu și că acesta putea compromite ordinea publică. Susținând că a avut o viață privată și de familie în Belgia și că eliberarea cardului F ar fi trebuit să implice, în conformitate cu jurisprudența de la momentul respectiv, retragerea implicită a lamaiei, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la litigiul străinilor (CCE). Acțiunea în anulare a OQT a fost declarată inadmisibilă printr-o hotărâre a CCE din 28 mai 2015 pentru neîndeplinirea unui interes legitim, având în vedere ARM menționat anterior, care produce întotdeauna efectele sale. Acțiunea în casare a acestei hotărâri a fost respinsă de către Consiliul de Stat la 8 martie 2016. În fața Curții, reclamantul se plângea că ingerința în viața sa privată și de familie care rezultă din OQT nu este conformă cu art. 8 din convenție pe motiv că nu era previzibilă și, prin urmare, nu era prevăzută de lege, că nu era necesară într-o societate democratică în lipsa unei devalorizări a riscului actual de tulburare a ordinii publice și în lipsa unei luări în considerare a legăturilor pe care le crease în Belgia și a interesului superior al copiilor săi. Reclamantul consideră, de asemenea, o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție. Având în vedere întreaga procedură, atât pe teren de retragere a autorizației de ședere, cât și pe cel al ordinului de părăsire a teritoriului, autoritățile belgiene au acordat considerațiilor de interes public o importanță care corespunde cu marja lor de apreciere în sensul art. 8 din Convenție (a se vedea Tineretul c. Țările de Jos [GC], n 12738/10, § 105, 3 octombrie 2014 și, în special, T.C.E.c. Germania, n 58681/12, §§ 54-65, 1 martie 2018) Reclamantul a avut posibilitatea efectivă de a contesta ordinul de a părăsi teritoriul și de a obține o examinare suficient de aprofundată și de a oferi garanții procedurale adecvate pentru aspectele relevante de către o instanță internă competentă (De Souza Ribeiro c. Franța [GC], 22689/07, § 83, CEDO 2012)? În caz contrar, reclamantul dispunea de o altă cale de atac care permite o redresare adecvată a încălcării prevăzute la art. 8 din convenție și care prezintă garanțiile necesare

Communiquée le 29 août 2019

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

39864/16

Mohamed EL KHOUARDI

contre la Belgique

introduite le 5 juillet 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

un ressortissant marocain qui se trouve en Belgique depuis 2002. Condamné à plusieurs reprises, il fit l’objet, le 2 octobre 2008, d’un arrêté ministériel de renvoi (AMR) avec interdiction d’entrer sur le territoire, dont il tenta en vain d’obtenir l’annulation. Après avoir purgé une peine de prison, il se maria en 2010 à une ressortissante belge dont il avait à l’époque deux enfants et plus tard encore un troisième. A sa sortie de prison en 2010, le requérant fut mis en possession d’une carte de séjour F (membre de la famille d’un citoyen de l’Union européenne) valable cinq ans. Le 10 octobre 2014, l’office des étrangers prit un ordre de quitter le territoire (OQT) au motif qu’il ne séjournait pas régulièrement sur le territoire, et qu’il pouvait compromettre l’ordre public. Soutenant qu’il avait une vie privée et familiale en Belgique et que la délivrance de la carte F aurait dû impliquer, selon la jurisprudence de l’époque, le retrait implicite de l’AMR, le requérant saisit le Conseil du contentieux des étrangers (CCE). Le recours en annulation de l’OQT fut déclaré irrecevable par un arrêt du CCE du 28 mai 2015 pour défaut d’intérêt légitime, eu égard à l’AMR précité, produisant toujours ses effets. Le recours en cassation de cet arrêt fut rejeté par le Conseil d’État le 8 mars 2016.

Devant la Cour, le requérant se plaint que l’ingérence dans sa vie privée et familiale résultant de l’OQT n’est pas conforme à l’article 8 de la Convention au motif qu’elle n’était pas prévisible et donc non prévue par la loi, qu’elle n’était pas nécessaire dans une société démocratique à défaut d’évaluation du risque actuel de trouble à l’ordre public, et en l’absence de prise en considération des liens qu’il avait créés en Belgique et de l’intérêt supérieur de ses enfants. Le requérant y voit également une violation de son droit à un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Compte tenu de l’ensemble de la procédure, tant sur le terrain du retrait de l’autorisation de séjour que sur celui de l’ordre de quitter le territoire, les autorités belges ont-elles accordé aux considérations d’intérêt public une importance qui cadre avec leur marge d’appréciation au sens de l’article 8 de la Convention (voir

Jeunesse c. Pays-Bas

[GC], n

o

12738/10, §

105, 3 octobre 2014, et, en particulier,

T.C.E. c. Allemagne

, n

o

58681/12, §§

54-65, 1

er

mars 2018)

?

2.

Le requérant a-t-il eu une possibilité effective de contester l’ordre de quitter le territoire et d’obtenir un examen suffisamment approfondi et offrant des garanties procédurales adéquates des questions pertinentes par une instance interne compétente (

De Souza Ribeiro c. France

[GC], n

o

22689/07, § 83, CEDH 2012)

? Dans la négative, le requérant disposait

‑

il d’une autre voie de recours permettant un redressement approprié de la violation alléguée de l’article 8 de la Convention et présentant les garanties requises

?