Muhammad Saqawat împotriva Belgiei

Comunicat la 15 ianuarie 2019 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 54962/18 Hossain MUHAMMAD SAQAWAT împotriva Belgiei, introdusă la 14 noiembrie 2018 OBIECTUL L Acestea se referă la un resortisant bangladez care, în urma respingerii cererilor sale de azil, a făcut obiectul unor decizii succesive de menținere într-un loc determinat la frontieră în vederea îndepărtării sale. Prin ordonanță, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a constatat că la data la care două dintre aceste titluri au fost puse sub acuzare, camera de recurs a Tribunalului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles a reformat prima ordonanță, constatând că acțiunea a devenit fără obiect din cauza existenței unei decizii de menținere în detenție ulterioară.

A doua ordonanță a fost confirmată printr-o hotărâre a Camerei pentru punerea sub acuzare, care a fost ulterior ruptă de Curtea de Casație. Reclamantul, care a fost deținut începând cu 23 ianuarie 2018, a fost eliberat în cele din urmă printr-o hotărâre a Camerei de punere sub acuzare din 14 ianuarie 2018, Mai 2018 pentru un motiv străin celor pe care le-a invocat pentru a contesta deținerea sa pe teren de la art. 5 alineatul (1) litera (f) și de la art. 4 din convenție. În fața Curții, reclamantul se plânge că a fost privat de dreptul la un control efectiv al legalității privării de libertate de care a făcut obiectul.

În special, susține că poziția instanțelor interne, bazată pe jurisprudență nu se aplică în cazul Cu r ț ii de Casa ț i e care limitează c om pe t e n ț a lor cu titlu de c om pe t e n ț a pe care reclamantul încă o mai face în momentul în care se pronun ț i o n are și care, prin urmare, a cu r ț i t ă ț ii de c om pe t e n ț e n ț ă , nu este în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) și cu art. 4 din Conven ț i e . Întrebări adresate p ă r ț i lor Dreptul pe care reclamantul îl are de la art. 5 alin. (4) din Convenția de a obține în scurt timp o hotărâre cu privire la regularitatea detenției sale și care pune capăt privării sale de libertate dacă aceasta se dovedește ilegală a fost respectat (a se vedea mutatis mutandis Firoz Muneer c. Belgia, nr 56005/10, §§ 68-88, 11 aprilie 2013 ; Principiile generale privind această dispoziție sunt prevăzute în special în Khlaifia și în alte state membre ale UE [GC], n 16483/12, § 128-131, 15 decembrie 2016) în special având în vedere faptul că Camera de punere sub acuzare a instanței judecătorești din Bruxelles, în hotărârea sa din 13 decembrie 2016, În ceea ce privește decizia de menținere a detenției din 27 februarie 2018,

se poate considera că detenția reclamantului începând cu 27 februarie 2018 a fost însoțită de o procedură care să permită evitarea riscului de detenție arbitrară în așteptarea expulzării sale în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) din convenție ( Louled Massoud c. Malta, nr. 24340/08, § 71, 27 iulie 2010 și J.N. Marea Britanie, n 37289/12, § 77, 19 mai 2016)

Communiquée le 15 janvier 2019

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 54962/18 Hossain MUHAMMAD SAQAWAT contre la Belgique introduite le 14 novembre 2018

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne un ressortissant bangladais qui, à la suite du rejet de ses demandes d’asile, fit l’objet de décisions successives de maintien dans un lieu déterminé à la frontière en vue de son éloignement. Par ordonnance, la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles constata l’illégalité de deux de ces titres. La chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles, statuant sur appel de l’État belge, réforma la première ordonnance, constatant que le recours était devenu sans objet en raison de l’existence d’une décision de maintien en détention postérieure. La seconde ordonnance fut confirmée par un arrêt de la chambre des mises en accusation qui fut ensuite cassé par la Cour de cassation.

Le requérant, qui était détenu depuis le 23 janvier 2018, fut finalement libéré par un arrêt de la chambre des mises en accusation du 14 mai 2018 pour un motif étranger à ceux qu’il avait invoqués pour contester sa détention sur le terrain de l’article 5 §§ 1 f) et 4 de la Convention. Devant la Cour, le requérant se plaint d’avoir été privé du droit à un contrôle effectif de la légalité de la privation de liberté dont il fit l’objet. En particulier, il soutient que la position des juridictions internes, basée sur la jurisprudence « sans objet » de la Cour de cassation qui limite leur compétence au titre de détention dont le requérant fait encore l’objet au moment où elles statuent et qui « purge » de ce fait l’illégalité d’un titre précédent, n’est pas conforme à l’article 5 §§ 1 f) et 4 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit que le requérant tire de l’article 5 § 4 de la Convention d’obtenir « à bref délai » une décision judiciaire sur la régularité de sa détention et mettant fin à sa privation de liberté si elle se révèle illégale a ‑ t ‑ il été respecté (voir mutatis mutandis , Firoz Muneer c. Belgique , n o 56005/10, §§ 68-88, 11 avril 2013 ; les principes généraux relatifs à cette disposition sont énoncés notamment dans Khlaifia et autres c. Italie [GC], n o 16483/12, §§ 128-131, 15 décembre 2016) ? 2. En particulier, eu égard à la circonstance que la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles a, dans son arrêt du 13 mars 2018, considéré que le moyen d’illégalité s’appliquant au titre de détention du 20 février 2018 ne trouvait pas à s’appliquer à la décision de maintien en détention du 27 février 2018, peut-on considérer que la détention du requérant à partir du 27 février 2018 était assortie d’une procédure permettant d’éviter le risque de détention arbitraire en attendant son éloignement conformément à l’article 5 § 1 f) de la Convention ( Louled Massoud c. Malte , n o 24340/08, § 71, 27 juillet 2010, et J.N.

c. Royaume ‑ Uni , n o 37289/12, § 77, 19 mai 2016) ?