- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 mai 2025
- Stat pârât
- MCO
- Concluzia
- Inadmisibil
Palmero împotriva statului Monaco
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 1624/24 Claude PALMERO împotriva Monaco Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 22 mai 2025 într-un comitet compus din María Elósegui, președinta Stephanie Morou-Vikström, Diana Sârcu, judecători și Martina Keller, graffière de secțiune, cererea nr. 1624/24, îndreptat împotriva Principatului Monaco și al cărui resortisant al acestui stat, Claude Palmero, născut în 1956 și rezident în Monaco, reprezentat de domnul P. Sur, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 11 ianuarie 2024 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( După ce intenționați să faceți acest lucru, faceți următoarea decizie.
În cazul în care Tribunalul Suprem nu a formulat o cerere de recuzare a doi judecători, membri ai Tribunalului Suprem, un judecător însărcinat cu urmărirea procedurilor în curs și un raportor desemnat de primul stat membru în calitate de raportor al unei căi de atac în anulare și al unei acțiuni de suspendare care urmează a fi pronunțate de solicitant. Cererea este prezentată Curții sub aspectul articolului 6 din Convenție. Prin decizia suverană din 8 noiembrie 2001, reclamantul a fost numit, începând cu 20 noiembrie 2001, administrator al bunurilor Prințului Suveran, care la momentul respectiv era Prințul Rainier III din Monaco. El a continuat această misiune ca urmare a aderării la tronul Prințului Albert II.
La 16 martie 2023, reclamantul a fost convocat de Prinț și a fost supus unei suspendări provizorii a funcțiilor sale. La 6 iunie 2023, a primit personal o scrisoare din partea Prințului, confirmând decizia sa de a-și pune capăt funcțiilor, cu efect imediat. Printr-o decizie suverană din 9 iunie 2023, decizia din 8 noiembrie 2001 în temeiul căreia reclamantul își exercită funcțiile de administrator al bunurilor Prințului a fost abrogată. La 13 iulie 2023, reclamantul sesizează Tribunalul Suprem cu privire la două cereri îndreptate împotriva deciziilor din 6 și 9 iunie 2023 care vizează - să anuleze decizia din 6 iunie 2023 de încheiere a funcțiilor sale de administrator al bunurilor și decizia din 9 iunie 2023 de abrogare a deciziei de numire la aceste funcții - de suspendare a executării celor două hotărâri menționate anterior.
La 17 iulie 2023, președintele Tribunalului Suprem, D.L., îl desemnează pe vicepreședintele acestei instanțe, D.R., în calitate de raportor al cauzei. La 8 august 2023, D.L. și D.R. și-au părăsit funcțiile respective, care se încheiau în mod normal la expirarea unei perioade de opt ani neregenerabile, în conformitate cu ordonanțele suverane 5.529 care numeau D.L. în calitate de membru titular și președinte al Tribunalului Suprem și nr. 55656 care numea D.R. membru titular. Printr-un decret din 9 august 2023, secretarul de stat pentru justiție, director al serviciilor judiciare, a însărcinat S.B., membru titular al Tribunalului Suprem, să asigure continuitatea serviciului în așteptarea desemnării noilor președinți și vicepreședinți.
10. Printr-o ordonanță notificată reclamantului la 11 august 2023, S.B. a abrogat ordinul de desemnare a D.R. și l-a numit pe P.B. în locul acestuia în calitate de magistrat raportor al acțiunii în fața Tribunalului Suprem în scopul anulării deciziilor oficiale de revocare a reclamantului din funcție. 11. La 5 septembrie 2023, reclamantul a depus un act în scopul recuzarii S.B. și P.B. în procedurile referitoare la acțiunea în anulare și la suspendarea executării, în temeiul articolului 25-2 din Ordonanța suverană din 16 aprilie 1963, care permite recuzarea unui membru al Tribunalului Suprem din motive serioase care țin de o lipsă de imparțialitate.
- Secretarul de Stat pentru Justiție, director al serviciilor judiciare, nu a avut competența de a interveni în funcționarea Tribunalului Suprem și, în consecință, la - această acțiune corespunde unei instigații a autorității administrative în sistemul judiciar și a avut ca scop neconfirmat înlocuirea raportorului inițial, D.R., ceea ce era contrar cerințelor procesului echitabil.
12. Printr-o decizie din 18 decembrie 2023, pronunțată în primă și în ultimă instanță, Tribunalul Suprem, compus din J.M., vicepreședinte, P.M., membru titular și R.F., membru supleant, a respins cererile de recuzare reținându-se - în ceea ce privește cererea referitoare la cererea de anulare: că mijloacele care pun sub semnul întrebării legalitatea și constituționalitatea August 2023 al secretarului de stat pentru justiție nu a fost în măsură să răspundă la cererile de recuzare prezentate; … ; (d) nicio încălcare a obligației de imparțialitate sau ingerare a unei autorități administrative într-o cauză judiciară în curs de desfășurare nu poate fi dedusă din desemnările S.B. și P.B., care nu au fost desemnate decât atunci când funcțiile D.L.
și D.R. au încetat - în ceea ce privește cererea de suspendare a executării : (i) a fost inadmisibilă deoarece a fost introdusă în afara termenului prevăzut la art. 25-2 din Ordonanța suverană din 16 aprilie 1963. 13. Reclamantul se plângea în fața Curții de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, din cauza partidului imputabil al Tribunalului Suprem în cadrul examinării cererilor sale de recuzare a doi dintre membrii săi. În afară de o contestare generală a condițiilor de desemnare a membrilor Tribunalului Suprem, care, în opinia sa, este incompatibil cu cerințele convenționale, acesta consideră că schimbarea președintelui și a judecătorului raportor desemnat inițial era destinată să afecteze cursul justiției și să servească intereselor de natură să aducă atingere echității procesului.
EVALUARE A CURȚII 14. Curtea constată că obiectul procedurii în cauză este recuzarea unui membru al Tribunalului Suprem recent desemnat pentru a asigura continuitatea serviciului instanței în așteptarea desemnării noilor președinți și vicepreședinți, precum și a raportorului desemnat de acesta 15. Desemnarea S.B., pentru a asigura continuitatea serviciului și a P.B., în calitate de raportor al cererilor de anulare și de suspendare a executării, trebuie luată în considerare în lumina încheierii celor opt ani de exercitare a funcțiilor, la 8 august 2023, a președintelui Tribunalului Suprem, D.L., și a vicepreședintelui, D.R.
16. Curtea amintește că, în cazul în care litigiul reclamantului întemeiat pe respingerea cererii sale de recuzare poate fi examinat sub aspectul dreptului la o instanță imparțială în ceea ce privește procedura principală, este diferit de procedura de recuzare a unui judecător, procedură incidentală, independentă de procedura principală care l-a creat și care nu privește în niciun fel binele în temeiul unei acuzații în materie penală, și nici nu sunt legate de stabilirea drepturilor sau obligațiilor civile ale reclamantului (Pereira de Sousa de Santiago Sottomayor c. Portugalia (dec.), nr. 29238/22, § 17, 7 februarie 2023, Ovcharenko c. Ucraina (dec.), nr 26362/02, 20 octombrie 2009 și Quemar France (dec.), nr. 69258/01, 23 martie 2004 17. În plus, Curtea a considerat că procedura privind decizia de respingere a unei cereri de recuzare a unui judecător și a sancțiunii aferente pronunțate împotriva recurentei pentru necredință este o acțiune auxiliară, independentă de procedura civilă principală.
Întrucât procedurile în cauză nu au vizat stabilirea drepturilor civile, Comisia a considerat că art. 6 nu se aplică (Da Cunha Gonçalves c. Portugalia (dec.), nr. 44561/18, § 20, 30 ianuarie 2024) 18. Curtea a statuat, de asemenea, că dreptul de a obține o hotărâre cu privire la compunerea unui tribunal nu este un drept cu caracter civil, ci cel mult un drept de natură procedurală care nu depășește determinarea drepturilor de caracter civil ale reclamanților (Schreiber și Boetsch c. Franța (dec.), 58751/00, CEDO 2003-XII. Aceasta variază de la aplicarea articolului 6 la o măsură provizorie sau o procedură preliminară, cum ar fi o somație, ale cărei natură și efecte sunt toate celelalte (Miallef c. Malta [GC], n 17056/06, § 77-80, CEDO 2009). 19. Prin urmare, trebuie să se constate că art. 6 din Convenție nu se aplică procedurii independente de recuzare a S.B.
și P.B. 20. Prin urmare, această cerere este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în aplicarea art. Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 iunie 2025. Martina Keller María Elósegui Grefier Adjunct Președinte
CINQUIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 1624/24 Claude PALMERO contre Monaco La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 22 mai 2025 en un comité composé de : María Elósegui , présidente , Stéphanie Mourou-Vikström, Diana Sârcu , juges , et de Martina Keller, greffière adjointe de section , Vu : la requête n o 1624/24 dirigée contre la Principauté de Monaco et dont un ressortissant de cet État, M. Claude Palmero (« le requérant ») né en 1956 et résidant à Monaco, représenté par M e P. Sur, avocat à Paris, a saisi la Cour le 11 janvier 2024 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : OBJET DE l’AFFAIRE
L’affaire concerne l’équité de la procédure d’examen d’une demande de récusation de deux magistrats, membres titulaires du Tribunal suprême, l’un chargé de suivre les procédures en cours, et l’autre désigné par le premier en qualité de rapporteur d’un recours en annulation et d’un recours de sursis à statuer, déposés par le requérant. La requête est soumise à la Cour sous l’angle de l’article 6 de la Convention.
Par une décision souveraine du 8 novembre 2001, le requérant fut nommé, à compter du 20 novembre 2001, administrateur des biens du Prince souverain, qui était à l’époque le Prince Rainier III de Monaco. Il poursuivit cette mission à la suite de l’accession au trône du Prince Albert II.
Le 16 mars 2023, le requérant fut convoqué par le Prince et fit l’objet d’une suspension provisoire de ses fonctions.
Le 6 juin 2023, il reçut en main propre une lettre émanant du Prince confirmant sa décision de mettre fin à ses fonctions, avec effet immédiat.
Par une décision souveraine du 9 juin 2023, la décision du 8 novembre 2001 en vertu de laquelle le requérant exerçait les fonctions d’administrateur des biens du Prince fut abrogée.
Le 13 juillet 2023, le requérant saisit le Tribunal suprême de deux requêtes dirigées contre les décisions des 6 et 9 juin 2023 et visant : - à annuler la décision du 6 juin 2023 mettant fin à ses fonctions d’administrateur des biens, et celle du 9 juin 2023 abrogeant la décision de nomination à ces fonctions ; - à surseoir à l’exécution des deux décisions précitées.
Le 17 juillet 2023, le président du Tribunal suprême, D.L., désigna le vice-président de cette juridiction, D.R., en qualité de rapporteur de l’affaire.
Le 8 août 2023, D.L. et D.R. quittèrent leurs fonctions respectives, lesquelles prenaient normalement fin à l’expiration d’une période de huit années non renouvelables, conformément aux ordonnances souveraines n o 5.529 nommant D.L. en tant que membre titulaire et Président du Tribunal suprême, et n o 5.456 nommant D.R. membre titulaire.
Par un arrêté du 9 août 2023, le secrétaire d’État à la Justice, directeur des services judiciaires, chargea S.B., membre titulaire du Tribunal suprême, d’assurer la continuité du service dans l’attente de la désignation des nouveaux président et vice-président.
Par une ordonnance notifiée au requérant le 11 août 2023, S.B. abrogea l’ordonnance de désignation de D.R. et désigna P.B. en remplacement en tant que magistrat rapporteur du recours porté devant le Tribunal suprême aux fins d’annulation des décisions formalisant la révocation du requérant de ses fonctions.
Le 5 septembre 2023, le requérant déposa un acte aux fins de récusation de S.B. et P.B. dans les procédures relatives au recours en annulation et au sursis à exécution, sur le fondement de l’article 25-2 de l’ordonnance souveraine du 16 avril 1963, qui permet la récusation d’un membre du Tribunal suprême pour des motifs sérieux tenant à un manque d’impartialité. Il fit valoir que : - le secrétaire d’État à la Justice, directeur des services judiciaires, n’avait pas compétence pour intervenir dans le fonctionnement du Tribunal suprême et que, par conséquent, l’arrêté du 9 août 2023 désignant S.B. pour assurer la continuité du service en qualité de « président par intérim » était entaché d’inconstitutionnalité ; - cette manœuvre correspondait à une immixtion du pouvoir administratif dans le pouvoir judiciaire et avait pour but non avoué de procéder au remplacement du rapporteur initial, D.R., ce qui était contraire aux exigences du procès équitable.
Par une décision du 18 décembre 2023, rendue en premier et dernier ressort, le Tribunal suprême, composé de J.M., vice-président, P.M., membre titulaire et R.F., membre suppléant, rejeta les demandes de récusation en retenant : - s’agissant de la demande relative à la requête en annulation : que les moyens remettant en cause la légalité et la constitutionnalité de l’arrêté du 9 août 2023 du secrétaire d’État à la Justice étaient inopérants au regard des demandes en récusation présentées ; qu’aucun élément n’était avancé concernant le manque d’impartialité ou l’existence d’un quelconque conflit d’intérêts ou préjugés des membres dont la récusation était sollicitée ; qu’aucun manquement au devoir d’impartialité ni ingérence d’une autorité administrative dans une affaire judiciaire en cours ne sauraient être déduits des désignations de S.B. et P.B., qui n’avaient été désignés que lorsque les fonctions de D.L. et D.R. avaient pris fin ; - s’agissant de la requête en sursis à exécution : qu’elle était irrecevable car introduite en dehors du délai prévu par l’article 25-2 de l’ordonnance souveraine du 16 avril 1963.
Le requérant se plaint devant la Cour d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de la partialité alléguée du Tribunal suprême dans le cadre de l’examen de ses demandes de récusation de deux de ses membres. Outre une remise en cause générale des conditions de désignation des membres du Tribunal suprême, incompatibles selon lui avec les exigences conventionnelles, il estime que le changement du président et du juge rapporteur initialement désigné était destiné à influer sur le cours de la justice et à servir des intérêts de nature à porter atteinte à l’équité du procès.
APPRÉCIATION DE LA COUR
14. La Cour constate d’emblée que l’objet de la procédure en cause est la récusation d’un membre du Tribunal suprême récemment désigné pour assurer la continuité du service de la juridiction dans l’attente de la désignation des nouveaux président et vice-président, ainsi que du rapporteur désigné par celui-ci.
Les désignations de S.B., pour assurer la continuité du service, et de P.B., en tant que rapporteur des requêtes aux fins d’annulation et de sursis à exécution, doivent être envisagées à la lumière de la fin des huit années d’exercice des fonctions, le 8 août 2023, du président du Tribunal suprême, D.L., et du vice-président, D.R.
La Cour rappelle que si le grief du requérant tiré du rejet de sa demande de récusation peut être examiné sous l’angle du droit à un tribunal impartial en ce qui concerne la procédure au principal, il en va différemment de la procédure de récusation d’un juge, procédure incidente, indépendante de la procédure principale qui l’a fait naître et qui ne concerne en rien le bien ‑ fondé d’une accusation en matière pénale, ni n’implique la détermination des droits ou des obligations civils du requérant ( Pereira de Sousa de Santiago Sottomayor c. Portugal (déc.), n o 29238/22, § 17, 7 février 2023, Ovcharenko c. Ukraine (déc.), n o 26362/02, 20 octobre 2009, et Quemar c. France (déc.), n o 69258/01, 23 mars 2004).
La Cour a en outre estimé que la procédure relative à la décision de rejeter une demande de récusation d’un juge et à la sanction afférente prononcée contre la requérante pour mauvaise foi était une action auxiliaire, indépendante de la procédure civile principale. Étant donné que les procédures en question ne portaient pas sur la détermination de droits civils, elle a considéré que l’article 6 n’était pas applicable ( Da Cunha Gonçalves c. Portugal (déc.), n o 44561/18, § 20, 30 janvier 2024).
La Cour a également jugé que le droit d’obtenir une décision judiciaire sur la composition d’un tribunal n’est pas un droit de caractère civil, mais tout au plus un droit de nature procédurale qui n’emporte pas la détermination de droits de caractère civil des requérants ( Schreiber et Boetsch c. France (déc.), n o 58751/00, CEDH 2003-XII). Il en va différemment de l’applicabilité de l’article 6 à une mesure provisoire ou une procédure préliminaire telle une injonction, dont la nature et les effets sont tout autre ( Micallef c. Malte [GC], n o 17056/06, § 77-80, CEDH 2009).
Il s’ensuit qu’il doit être constaté que l’article 6 de la Convention n’est pas applicable à la procédure indépendante de récusation de S.B. et P.B.
Par conséquent, cette requête est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 5 juin 2025. Martina Keller María Elósegui Greffière adjointe Présidente