PALMERO c. MONACO
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
PALMERO c. MONACO (CtEDO, 2025)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 1624/24 Claude PALMERO împotriva Monaco Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 22 mai 2025 într-un comitet compus din María Elósegui, președinta Stephanie Morou-Vikström, Diana Sârcu, judecători și Martina Keller, graffière de secțiune, cererea nr. 1624/24, îndreptat împotriva Principatului Monaco și al cărui resortisant al acestui stat, Claude Palmero, născut în 1956 și rezident în Monaco, reprezentat de domnul P. Sur, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 11 ianuarie 2024 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( După ce intenționați să faceți acest lucru, faceți următoarea decizie. În cazul în care Tribunalul Suprem nu a formulat o cerere de recuzare a doi judecători, membri ai Tribunalului Suprem, un judecător însărcinat cu urmărirea procedurilor în curs și un raportor desemnat de primul stat membru în calitate de raportor al unei căi de atac în anulare și al unei acțiuni de suspendare care urmează a fi pronunțate de solicitant. Cererea este prezentată Curții sub aspectul articolului 6 din Convenție. Prin decizia suverană din 8 noiembrie 2001, reclamantul a fost numit, începând cu 20 noiembrie 2001, administrator al bunurilor Prințului Suveran, care la momentul respectiv era Prințul Rainier III din Monaco. El a continuat această misiune ca urmare a aderării la tronul Prințului Albert II. La 16 martie 2023, reclamantul a fost convocat de Prinț și a fost supus unei suspendări provizorii a funcțiilor sale. La 6 iunie 2023, a primit personal o scrisoare din partea Prințului, confirmând decizia sa de a-și pune capăt funcțiilor, cu efect imediat. Printr-o decizie suverană din 9 iunie 2023, decizia din 8 noiembrie 2001 în temeiul căreia reclamantul își exercită funcțiile de administrator al bunurilor Prințului a fost abrogată. La 13 iulie 2023, reclamantul sesizează Tribunalul Suprem cu privire la două cereri îndreptate împotriva deciziilor din 6 și 9 iunie 2023 care vizează - să anuleze decizia din 6 iunie 2023 de încheiere a funcțiilor sale de administrator al bunurilor și decizia din 9 iunie 2023 de abrogare a deciziei de numire la aceste funcții - de suspendare a executării celor două hotărâri menționate anterior. La 17 iulie 2023, președintele Tribunalului Suprem, D.L., îl desemnează pe vicepreședintele acestei instanțe, D.R., în calitate de raportor al cauzei. La 8 august 2023, D.L. și D.R. și-au părăsit funcțiile respective, care se încheiau în mod normal la expirarea unei perioade de opt ani neregenerabile, în conformitate cu ordonanțele suverane 5.529 care numeau D.L. în calitate de membru titular și președinte al Tribunalului Suprem și nr. 55656 care numea D.R. membru titular. Printr-un decret din 9 august 2023, secretarul de stat pentru justiție, director al serviciilor judiciare, a însărcinat S.B., membru titular al Tribunalului Suprem, să asigure continuitatea serviciului în așteptarea desemnării noilor președinți și vicepreședinți. 10. Printr-o ordonanță notificată reclamantului la 11 august 2023, S.B. a abrogat ordinul de desemnare a D.R. și l-a numit pe P.B. în locul acestuia în calitate de magistrat raportor al acțiunii în fața Tribunalului Suprem în scopul anulării deciziilor oficiale de revocare a reclamantului din funcție. 11. La 5 septembrie 2023, reclamantul a depus un act în scopul recuzarii S.B. și P.B. în procedurile referitoare la acțiunea în anulare și la suspendarea executării, în temeiul articolului 25-2 din Ordonanța suverană din 16 aprilie 1963, care permite recuzarea unui membru al Tribunalului Suprem din motive serioase care țin de o lipsă de imparțialitate. - Secretarul de Stat pentru Justiție, director al serviciilor judiciare, nu a avut competența de a interveni în funcționarea Tribunalului Suprem și, în consecință, la - această acțiune corespunde unei instigații a autorității administrative în sistemul judiciar și a avut ca scop neconfirmat înlocuirea raportorului inițial, D.R., ceea ce era contrar cerințelor procesului echitabil. 12. Printr-o decizie din 18 decembrie 2023, pronunțată în primă și în ultimă instanță, Tribunalul Suprem, compus din J.M., vicepreședinte, P.M., membru titular și R.F., membru supleant, a respins cererile de recuzare reținându-se - în ceea ce privește cererea referitoare la cererea de anulare: că mijloacele care pun sub semnul întrebării legalitatea și constituționalitatea August 2023 al secretarului de stat pentru justiție nu a fost în măsură să răspundă la cererile de recuzare prezentate; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; (d) nicio încălcare a obligației de imparțialitate sau ingerare a unei autorități administrative într-o cauză judiciară în curs de desfășurare nu poate fi dedusă din desemnările S.B. și P.B., care nu au fost desemnate decât atunci când funcțiile D.L. și D.R. au încetat - în ceea ce privește cererea de suspendare a executării : (i) a fost inadmisibilă deoarece a fost introdusă în afara termenului prevăzut la art. 25-2 din Ordonanța suverană din 16 aprilie 1963. 13. Reclamantul se plângea în fața Curții de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, din cauza partidului imputabil al Tribunalului Suprem în cadrul examinării cererilor sale de recuzare a doi dintre membrii săi. În afară de o contestare generală a condițiilor de desemnare a membrilor Tribunalului Suprem, care, în opinia sa, este incompatibil cu cerințele convenționale, acesta consideră că schimbarea președintelui și a judecătorului raportor desemnat inițial era destinată să afecteze cursul justiției și să servească intereselor de natură să aducă atingere echității procesului. EVALUARE A CURȚII 14. Curtea constată că obiectul procedurii în cauză este recuzarea unui membru al Tribunalului Suprem recent desemnat pentru a asigura continuitatea serviciului instanței în așteptarea desemnării noilor președinți și vicepreședinți, precum și a raportorului desemnat de acesta 15. Desemnarea S.B., pentru a asigura continuitatea serviciului și a P.B., în calitate de raportor al cererilor de anulare și de suspendare a executării, trebuie luată în considerare în lumina încheierii celor opt ani de exercitare a funcțiilor, la 8 august 2023, a președintelui Tribunalului Suprem, D.L., și a vicepreședintelui, D.R. 16. Curtea amintește că, în cazul în care litigiul reclamantului întemeiat pe respingerea cererii sale de recuzare poate fi examinat sub aspectul dreptului la o instanță imparțială în ceea ce privește procedura principală, este diferit de procedura de recuzare a unui judecător, procedură incidentală, independentă de procedura principală care l-a creat și care nu privește în niciun fel binele în temeiul unei acuzații în materie penală, și nici nu sunt legate de stabilirea drepturilor sau obligațiilor civile ale reclamantului (Pereira de Sousa de Santiago Sottomayor c. Portugalia (dec.), nr. 29238/22, § 17, 7 februarie 2023, Ovcharenko c. Ucraina (dec.), nr 26362/02, 20 octombrie 2009 și Quemar France (dec.), nr. 69258/01, 23 martie 2004 17. În plus, Curtea a considerat că procedura privind decizia de respingere a unei cereri de recuzare a unui judecător și a sancțiunii aferente pronunțate împotriva recurentei pentru necredință este o acțiune auxiliară, independentă de procedura civilă principală. Întrucât procedurile în cauză nu au vizat stabilirea drepturilor civile, Comisia a considerat că art. 6 nu se aplică (Da Cunha Gonçalves c. Portugalia (dec.), nr. 44561/18, § 20, 30 ianuarie 2024) 18. Curtea a statuat, de asemenea, că dreptul de a obține o hotărâre cu privire la compunerea unui tribunal nu este un drept cu caracter civil, ci cel mult un drept de natură procedurală care nu depășește determinarea drepturilor de caracter civil ale reclamanților (Schreiber și Boetsch c. Franța (dec.), 58751/00, CEDO 2003-XII. Aceasta variază de la aplicarea articolului 6 la o măsură provizorie sau o procedură preliminară, cum ar fi o somație, ale cărei natură și efecte sunt toate celelalte (Miallef c. Malta [GC], n 17056/06, § 77-80, CEDO 2009). 19. Prin urmare, trebuie să se constate că art. 6 din Convenție nu se aplică procedurii independente de recuzare a S.B. și P.B. 20. Prin urmare, această cerere este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în aplicarea art. Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 iunie 2025. Martina Keller María Elósegui Grefier Adjunct Președinte