SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Solicitările nr. 36965/22 și 20769/23 Andree Palmire Suzanne MICHAUS împotriva Monaco Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a cincea, care are loc la 18 ianuarie 2024 într-un comitet compus din Lado Chanturia, președintele Stephanie Morou-Vikström, Mykola Gnatovskyy, judecători și Martina Keller, adjunctul de secțiune al secțiunii n 36965/22 și 20769/23, îndreptate împotriva Principatului Monaco și a căror Curte a fost sesizată la 21 iulie 2022 și, respectiv, la 23 mai 2023 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 1 din Protocolul 1, tatăl recurentei a decedat în 1963 în Belgia ab interesat în Belgia, care a fost născut în 1939 și are reședința la Dinant (Belgia), reprezentată de fiul său, Henrijean Sadzot. , lăsând ca patrimoniu succesoral diferite bunuri situate în Belgia, Franța și Monaco. În același an, reclamanta a renunțat la succesiunea tatălui său prin declarație la grefa unui tribunal belgian. Potrivit recurentei, drepturile belgiene și monegasca de la momentul respectiv au respectat principiul separării maselor succesorale și, prin urmare, renunțarea în Belgia nu producea efecte decât asupra bunurilor situate în Belgia. În plus, aceasta susține că și-a retras, pe de o parte, renunțarea la succesiune și, pe de altă parte, că a acceptat, în 1976, un apartament situat în În 2006, reclamanta și-a numit cei doi frați în fața tribunalului de primă instanță din Monaco (TPI), astfel încât drepturile sale asupra apartamentului să fie recunoscute în calitatea sa de moștenitoare. Frații săi au opus și au prezentat o cerere reconvențională de împărțire a apartamentului numai între ei doi. Prin hotărârea din 11 iulie 2019, TPI a respins cererile recurentei și a acceptat cererea fraților săi în schimbul apartamentului între ei. Acesta a considerat că, în aplicarea Codului de drept internațional privat (CDIP), care decurge din legea din 28 iunie 2017, normele succesoare belgiene trebuiau să se aplice la ansamblul succesiunii. Prin renunțarea la succesiunea tatălui său în 1963, recurenta și-a exercitat opțiunea ereditară și a renunțat la calitatea de moștenitoare a succesiunii pe ansamblul succesiunii. Recurenta a solicitat judecarea cauzei, în special prin contestarea aplicării legii din 28 iunie 2017 la succesiunea deschisă în 1963. Aceasta susține că legea succesorială monegască, și nu belgiană, trebuia să se aplice pentru apartmentul situat în Monaco, pe care îl acceptase în mod corespunzător, spre deosebire de frații săi. Prin hotărârea din 13 iulie 2021, Tribunalul de Primă Instanță a statuat că, în lipsa unor dispoziții tranzitorii privind organismele aflate în curs de desfășurare care figurează în legea din 28 iunie 2017, aceasta era aplicabilă imediat și făcea trimitere la legea succesorială belgiană. în momentul decesului. Ea a adăugat că, în temeiul CDIP, regula de conflict străin belgian, care face trimitere la legea monegască în caz de succesiune pe o clădire situată în străinătate, nu era aplicabilă și că normele materiale belgiene, referitoare la retragerea renunțărilor succesoare, trebuiau să se aplice în speță. Pe de altă parte, instanța de recurs a declarat admisibilă cererea recurentei de a considera că frații săi nu au acceptat apartamentul în termenul legal. Ea a retrimis cauza pe fond unei audieri ulterioare. Recurenta a formulat un recurs în rejudecare împotriva hotărârii judecătorești. Ea susține că aplicarea legii din 28 iunie 2017 în cazul succesiunii deschise în 1963 și, prin urmare, a normelor succesoare belgiene a încălcat principiile securității juridice și neretroactivității legii, precum și drepturile sale protejate prin art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție. 10. Prin hotărârea din 21 martie 2022, Curtea de revizuire a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, considerând că dreptul succesoral belgian ar trebui să se aplice în temeiul CDIP, în special în ceea ce privește normele privind conflictul de aplicare imediată în fața instanțelor în curs și în absența unor dispoziții tranzitorii. La 24 ianuarie 2023, tribunalul din Monaco, hotărând pe fondul litigiului, a aplicat dreptul material belgian și a considerat că atât reclamanta, cât și frații săi au acceptat succesiunea tatălui lor în 1975 și că, prin urmare, reclamanta și-a retras renunțarea la succesiune. Prin urmare, instanța de apel a declarat reclamanta și cei doi frați moștenitori ai apartamentului. Recurenta nu a efectuat o revizuire împotriva acestei hotărâri. EVALUARE A CURȚII 12. Prezentele cereri privind același litigiu, Curtea consideră că este adecvat să le examineze împreună într-o singură decizie. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe o încălcare a principiului securității juridice 13. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din protocol 1, reclamanta susține că, prin aplicarea retroactivă a legii din 28 iunie 2017 la succesiunea deschisă în 1963, instanțele monegasce ar fi încălcat principiul securității juridice și ar fi privat de bunul Recurenta adaugă că aplicarea acestei legi a fost de natură să modifice efectul strict limitat la dreptul belgian al renunțării sale inițiale la succesiune. 14. Curtea constată că, în măsura în care recurenta invocă încălcarea principiului securității juridice pentru a se plânge de o privare de un bun pe care ar fi trebuit să îl moștenească singură, Ö Õ sa Õ, care intră sub incidența articolului 1 din Protocolul nr. 1, este inadmisibilă rațional personae în lipsa ratificării protocolului menționat de Principatul Monaco (De Saedeleer c. Belgia, 27535/04, §§ 68-69, 24 iulie 2007). 15.În măsura în care recurenta invocă o încălcare a aceluiași principiu în raport cu art. 6 din Convenție, Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 6 alineatul (1) trebuie să se facă în lumina preambulului Convenției, care face trimitere în mod expres la preeminența dreptului (Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islanda [GC], nr. 26374/18, § 237, 1 decembrie 2020). Mai mult, noțiunea de "siguranță juridică" se referă la un cadru juridic stabil, cuprinzător și previzibil, care exclude orice arbitrar (Kooperativ Neptun Servis c. Rusia, nr. 40444/17, § 62, 23 noiembrie 2021, și Al-Dulimi și Montana Management Inc. c. Elveția [GC], n 5809/08, § 145, 21 iunie 2016). 16. Or, în speță, contrar celor afirmate de reclamantă, nicio situație juridică cristalizată nu a fost distrusă de instanțele monegasce în detrimentul său. Într-adevăr, nici o hotărâre definitivă în favoarea sa nu a fost pusă în discuție în prezentul litigiu (a se vedea, contraro Brumãescu c. România [GC], nr 28342/95, § 61 CEDH 1999 VII și, mai recent, de exemplu, Krivtsova c. Rusia, n 35802/16, 12 iulie 2022. Nu a fost vorba de jurisprudență divergente sau de hotărâri contradictorii. Pe de altă parte, Curtea constată că dosarul nu arată niciun element care să sugereze că adoptarea legii privind dreptul internațional privat ar fi putut avea ca scop favorizarea adversarilor privați ai recurentei sau ai statului monegasc sau corectarea unei interpretări a unui text favorabil (a se vedea, contrao Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC], n 24846/94 și alții 9, CEDO 1999 VII, invocată de recurentă. În plus, recurenta nu demonstrează că aplicarea de către instanțele interne a legii criticate ar fi fost (sau ar fi dus la un rezultat) arbitrar 17. Curtea arată, în sfârșit, că, pe de o parte, recurenta se angajează să interpreteze diferite dispoziții legale belgiene și monegasce, susținând o necunoaștere a principiului unității succesoare, ceea ce nu se aplică în ceea ce privește revocarea renunțării sale la succesiunea stabilită definitiv de Curtea a Monaco (punctul 11 litera (c). Pe de altă parte, ea nu demonstrează nici o legătură directă între aplicarea legii de conflict monegasca și la ui să fie recunoscută ca moștenitoare a întregului apartament. 18. Prin urmare, aceaceasta este inadmisibilă atât rațional personae și vădit nefondat, și trebuie să fie respins, în conformitate cu art. 3 a) și 4 din Convenție. Pe alte obiecții. 19. De asemenea, recurenta ridică alte obiecții sub aspect juridic al articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a acestei dispoziții. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse, în aplicarea articolului (a) și a articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 februarie 2024. Martina Keller Lado Chanturia Grefier Adjunct Președinte
Requêtes n
os
36965/22 et 20769/23
Andrée Palmire Suzanne MICHAUX
contre Monaco
La Cour européenne des droits de l’homme cinquième section, siégeant le 18 janvier 2024 en un comité composé de
:
Lado Chanturia
, président
,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Mykola Gnatovskyy
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
les requêtes n
os
36965/22 et 20769/23, dirigées contre la Principauté de Monaco et dont la Cour a été saisie le 21 juillet 2022 et le 23 mai 2023 respectivement, en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»), par une ressortissante belge, M
me
Andrée Palmire Suzanne Michaux («
la requérante
»), née en 1939 et résidant à Dinant (Belgique), représentée par son fils, M. Henrijean Sadzot.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
L’affaire concerne un contentieux privé successoral devant les juridictions monégasques (articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole
n
o
1).
2.
Le père de la requérante décéda en 1963 en Belgique
ab intestat
, laissant comme patrimoine successoral différents biens situés en Belgique, en France et à Monaco. La même année, la requérante renonça à la succession de son père par déclaration au greffe d’un tribunal belge.
3.
Selon la requérante, les droits belge et monégasque de l’époque prévoyaient le principe de la scission des masses successorales, et, partant, la renonciation faite en Belgique ne produisait d’effets que sur les biens situés en Belgique. En outre, elle soutient avoir, d’une part, rétracté sa renonciation à la succession, et, d’autre part, avoir accepté, en 1976, un appartement situé à Monaco («
l’appartement
») dans la succession de son père.
4.
En 2006, la requérante assigna ses deux frères devant le tribunal de première instance de Monaco (TPI), afin que ses droits sur l’appartement soient reconnus en sa qualité d’héritière. Ses frères s’y opposèrent et présentèrent une demande reconventionnelle en partage de l’appartement entre eux deux uniquement. La requérante objecta qu’ils n’avaient pas accepté les successions de leurs parents dans le délai légal de trente ans. Cette procédure fut suspendue d’un commun accord jusqu’en 2018.
5.
Par un jugement du 11 juillet 2019, le TPI rejeta les demandes de la requérante et fit droit à la demande de ses frères en partage de l’appartement entre eux. Il considéra qu’en application du code de droit international privé (CDIP), issu de la loi du 28 juin 2017, les règles successorales belges devaient s’appliquer à l’ensemble de la succession. Il en déduisit qu’en renonçant à la succession de son père en 1963, la requérante avait exercé son option héréditaire et renoncé à sa qualité d’héritière sur l’ensemble de la succession.
6.
La requérante interjeta appel du jugement, en contestant notamment l’application de la loi du 28 juin 2017 à la succession ouverte en 1963. Elle soutint que la loi successorale monégasque, et non belge, devait s’appliquer pour l’appartement situé à Monaco, qu’elle avait dûment accepté, contrairement à ses frères.
7.
Par un arrêt du 13 juillet 2021, la cour d’appel jugea qu’à défaut de dispositions transitoires concernant les instances en cours figurant dans la loi du 28 juin 2017, celle-ci était d’application immédiate et renvoyait à la loi successorale belge – loi du domicile du
de cujus
au moment du décès. Elle ajouta qu’en vertu du CDIP, la règle de conflit étrangère belge, qui renvoie à la loi monégasque en cas de succession sur un immeuble situé à l’étranger, n’était pas applicable et que les règles matérielles belges, relatives à la rétractation des renonciations successorales, devaient s’appliquer en l’espèce.
8.
Par ailleurs, la cour d’appel déclara recevable la demande de la requérante tendant à juger que ses frères n’avaient pas accepté l’appartement dans le délai légal. Elle renvoya l’affaire sur le fond à une audience ultérieure.
9.
La requérante forma un pourvoi en révision contre l’arrêt d’appel. Elle soutint que l’application de la loi de du 28 juin 2017 à la succession ouverte en 1963 et, par conséquent, des règles successorales belges, avait violé les principes de sécurité juridique et de non-rétroactivité des lois, ainsi que ses droits protégés par l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
10.
Par un arrêt du 21 mars 2022 la Cour de révision confirma l’arrêt de la cour d’appel, en considérant que le droit successoral belge devait s’appliquer en vertu du CDIP, s’agissant des règles de conflit d’application immédiate aux instances en cours et à défaut de dispositions transitoires.
11
.
Le 24 janvier 2023, la cour d’appel de Monaco, statuant sur le fond du litige, appliqua le droit matériel belge. Elle considéra que tant la requérante que ses frères avaient accepté la succession de leur père en 1975 et que, dès lors, la requérante avait rétracté sa renonciation à la succession. Par conséquent, la cour d’appel déclara la requérante et ses deux frères héritiers de l’appartement. La requérante ne se pourvut pas en révision contre cet arrêt.
12.
Les présentes requêtes concernant le même litige, la Cour juge approprié de les examiner conjointement en une seule décision.
Sur les griefs tirés d’une violation du principe de la sécurité juridique
13.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article
1 du Protocole
n
o
1, la requérante soutient qu’en appliquant rétroactivement la loi du 28 juin 2017 à la succession ouverte en 1963, les juridictions monégasques auraient violé le principe de sécurité juridique et l’auraient privée du bien – l’appartement à Monaco – dont elle aurait dû hériter seule. La requérante ajoute que l’application de ladite loi a été de nature à modifier l’effet strictement limité au droit belge de sa renonciation initiale à la succession.
14.
La Cour constate d’emblée que, dans la mesure où la requérante invoque la violation du principe de sécurité juridique pour se plaindre d’une privation d’un bien dont elle aurait dû hériter seule, son grief, qui relève de l’article 1 du Protocole n
o
1, est irrecevable
ratione personae
en l’absence de ratification dudit protocole par la Principauté de Monaco (
De Saedeleer c.
Belgique
, n
o
27535/04, §§ 68-69, 24 juillet 2007).
15.
Dans la mesure où la requérante invoque une violation de ce même principe au regard de l’article 6 de la Convention, la Cour rappelle que le droit à un procès équitable garanti par l’article
6 §
1 doit s’interpréter à la lumière du préambule de la Convention, qui fait expressément référence à la prééminence du droit (
Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islande
[GC], n
o
26374/18, §
237, 1
er
décembre 2020). Plus largement, la notion de «
sécurité juridique
» renvoie à l’idée d’un cadre juridique stable, complet et prévisible, qui exclut tout arbitraire (
Kooperativ Neptun Servis c.
Russie
, n
o
40444/17, §
62, 23
novembre 2021, et
Al-Dulimi et Montana Management Inc. c.
Suisse
[GC], n
o
5809/08, §
145, 21
juin 2016).
16.
Or, en l’espèce, contrairement à ce que prétend la requérante, aucune «
situation juridique cristallisée
» n’a été anéantie par les juridictions monégasques à son détriment. En effet, aucun «
jugement définitif
» en sa faveur n’a été remis en cause dans le présent litige (voir,
a
contrario
,
Brumărescu c.
Roumanie
[GC], n
o
28342/95, §
1999
‑
VII, et, plus récemment, par exemple,
Krivtsova c. Russie
, n
o
35802/16, 12 juillet 2022). Il n’a pas davantage été question de jurisprudence divergente ni de jugements contradictoires. Par ailleurs, la Cour constate que le dossier ne fait apparaître aucun élément susceptible de laisser penser que l’adoption de la loi relative au droit international privé aurait pu viser à favoriser des adversaires privés de la requérante ou de l’État monégasque, ou encore à corriger une interprétation d’un texte favorable à l’intéressée (voir,
a
contrario
,
Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France
[GC], n
os
24846/94 et 9 autres, CEDH
1999
‑
VII, invoqué par la requérante). En outre, la requérante ne démontre pas que l’application par les juridictions internes de la loi critiquée aurait été (ou aurait abouti à un résultat) arbitraire.
17.
La Cour relève enfin, que, d’une part, la requérante se livre à une interprétation de différentes dispositions légales belges et monégasques, alléguant une méconnaissance du principe de l’unité successorale, ce qui est sans objet eu égard à la révocation de sa renonciation à la succession définitivement établie par la cour d’appel de Monaco (paragraphe
11 ci
‑
dessus). D’autre part, elle ne démontre aucun lien direct entre l’application de la loi de conflit monégasque et l’impossibilité pour elle d’être reconnue comme héritière de l’ensemble de l’appartement.
18.
Partant, ce grief est à la fois irrecevable
ratione personae
et manifestement mal fondé, et il doit être rejeté, en application de l’article
35
§§
3 a) et
4 de la Convention.
Sur les autres griefs
19.
La requérante soulève également d’autres griefs sous l’angle de l’article 6
§
1 de la Convention. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour ne relève aucune apparence de violation de cette disposition. Il s’ensuit que ces griefs doivent être rejetés, en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Fait en français puis communiqué par écrit le 8 février 2024.
Martina Keller
Lado Chanturia
Greffière adjointe
Président