SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 12042/25 Claude PALMERO împotriva Monaco Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 iunie 2025 într-un comitet compus din María Elósegui, președinta Stephanie Morou-Vikström, Diana Sârcu, judecători și Martina Keller, graffière de secțiune, cererea nr. 12042/25 îndreptat împotriva Principatului Monaco și al cărui resortisant al acestui stat, Claude Palmero, născut în 1956 și rezident în Monaco, reprezentat de S. Bonichot, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 3 aprilie 2025 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie privind dreptul la justiție al unei proceduri în anulare pentru competența excesivă a numirii, începând cu 8 august 2023, a patru noi membri ai Tribunalului Suprem, precum și a președintelui și vicepreședintelui acestuia. Aceaceasta este prezentată Curții sub aspectul articolului 6 din Convenție. Printr-o decizie suverană din 8 noiembrie 2001, reclamantul a fost numit, începând cu 20 noiembrie 2001, administrator al bunurilor Prințului Suveran, care la momentul respectiv era Prințul Rainier III al Monaco. El a continuat această misiune ca urmare a aderării la tronul Prințului Albert II. La 16 martie 2023, reclamantul a fost convocat de Prinț și a făcut obiectul unei suspendări provizorii a funcțiilor sale. La 6 iunie 2023, a primit personal o scrisoare din partea Prințului, confirmând decizia sa de a pune capăt funcțiilor sale, cu efect imediat. Prin decizia suverană din 9 iunie 2023, decizia din 8 noiembrie 2001 în temeiul căruia reclamantul își exercită funcțiile de administrator al bunurilor Prințului a fost abrogat. La 13 iulie 2023, reclamantul sesizează Tribunalul Suprem cu privire la două cereri îndreptate împotriva deciziilor din 6 și 9 iunie 2023 privind - să anuleze decizia din 6 iunie 2023 de încheiere a funcțiilor sale de administrator al bunurilor, iar decizia din 9 iunie 2023 de abrogare a deciziei de numire a acestor funcții - de suspendare a executării celor două decizii menționate anterior. La 7 februarie 2025, Tribunalul Suprem a respins aceste două hotărâri, fiind incompetent să le cunoască. La 17 iulie 2023, președintele Tribunalului Suprem, D.L., l-a desemnat pe vicepreședintele acestei instanțe, D.R., în calitate de raportor al cauzei. La 8 august 2023, D.L. și D.R. și-au părăsit funcțiile respective, care se încheiaseră în mod normal la acea dată care corespundea expirării unei perioade de opt ani care nu putea fi reînnoită, în conformitate cu ordonanțele suverane n 5.529 de numire a D.L. în calitate de membru titular și președinte al Tribunalului Suprem și n 5.4556 de numire a D.R. membru titular, începând cu 8 august 2015. 10. Printr-un decret din 9 august 2023, secretarul de stat pentru justiție, director al serviciilor judiciare, a însărcinat S.B., membru titular al Tribunalului Suprem, să asigure continuitatea serviciului în așteptarea desemnării noilor președinți și vicepreședinți. 11. Printr-o ordonanță notificată reclamantului la 11 august 2023, S.B. a abrogat ordinul de desemnare a D.R. și l-a numit pe P.B. în locul acestuia în calitate de magistrat raportor al acțiunii în fața Tribunalului Suprem în scopul anulării deciziilor oficiale de revocare a reclamantului din funcție. 12. La 5 septembrie 2023, reclamantul a depus un act în scopul recuzarii S.B. și P.B. în procedurile referitoare la acțiunea în anulare și la suspendarea executării, în temeiul articolului 25-2 din Ordonanța suverană din 16 aprilie 1963, care permite recuzarea unui membru al Tribunalului Suprem din motive serioase care țin de o lipsă de imparțialitate. Această cerere de recuzare a fost respinsă printr-o decizie din 18 iulie. În decembrie 2023, pronunțată în primul și în ultimă instanță de Tribunalul Suprem, compus din J.M., vicepreședinte, P.M., membru titular și R.F., membru supleant. La 11 decembrie 2023, recurentul a introdus o cerere de anulare pentru excesul de putere al ordonanței suverane nr. 10-137 din 6 octombrie 2023. Aceasta din urmă a vizat numirea a patru membri ai Tribunalului Suprem. Pe de altă parte, aceasta a numit S.B. și J.M. în calitate de președinte și, respectiv, vicepreședinte al Tribunalului Suprem și, în mod normal, a intrat în vigoare la 8 august 2023, la expirarea perioadei de opt ani la sfârșitul căreia au încetat funcțiile a patru membri ai Tribunalului Suprem, inclusiv D.L. și D.R. 14. Printr-o decizie din 4 decembrie 2024, Tribunalul Suprem, compus din S.B., președinte, P.M., raportor și P.B., membru titular, a respins această cerere reținând următoarele elemente: (...) Având în vedere că hotărârea suverană din 6 octombrie 2023 prin care S.A.S. Prințul Albert II din Monaco a numit membri ai Tribunalului Suprem nu constituie, având în vedere autorul și natura sa, o decizie luată de o autoritate administrativă în sensul articolului 90 din Constituție ; că, prin urmare, Tribunalul Suprem nu are competența de a se pronunța cu privire la validitatea sa Având în vedere că, în consecință, fără a fi necesar să se impună o măsură de injumătățire, cererea prin care [reclamantul] solicită anularea cererii din 6 octombrie 2023 de numire a membrilor Tribunalului Suprem trebuie respinsă ca fiind adusă în fața unei instanțe incompetente pentru a cunoaște (...) 15. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție pentru încălcarea dreptului de a avea acces la un tribunal și lipsa motivării, reclamantul critică decizia din 4 decembrie 2024 prin care Tribunalul Suprem și-a respins cererea de anulare pentru excesul de putere al ordonanței suverane n 10-137 din 6 octombrie 2023, care a numit mai mulți membri ai Tribunalului Suprem, precum și președintele și vicepreședintele. Mai exact, se plânge de procedura de desemnare a membrilor Tribunalului Suprem și de posibilitatea de a contesta deciziile de numire a membrilor acestei instanțe. EVALUARE A CURȚII 16. Curtea reamintește că, pentru a invoca art. 34 din Convenție, o persoană fizică, o organizație guvernamentală sau un grup de particulari trebuie să poată pretinde că este victima unei încălcări a convenției. Prin urmare, noțiunea de "victima" trebuie interpretată în mod autonom și independent de noțiunile interne, cum ar fi cele referitoare la interesul sau calitatea de a acționa. [GC], nr. 21881/20, § 105, 27 noiembrie 2023. , ceea ce înseamnă că un reclamant nu poate să se plângă de o dispoziție de drept intern, de o practică națională sau de un act public doar pentru că îi par a încălca Convenția (a se vedea, printre multe altele, Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 101, CEDH 2014, și referințele citate, Garib c. Țările de Jos [GC], n 43494/09, § 136, 6 noiembrie 2017, și Zambrano c. Franța (dec.), nr. 41994/21, § 41, 21 septembrie 2021. 18. Pentru ca un reclamant să se poată preface victimă, este necesar să se prezinte indicii rezonabile și convingătoare ale probabilității de realizare a unei încălcări în ceea ce îl privește personal, astfel încât suspiciunile sau presupunerile sunt insuficiente în această privință ( Centrul de Resurse Juridice în numele Valentine Câmpeanu, citată anterior, § 101, și Comunitatea Genevoye d a ci un i le sindicale (CGAS) , citată anterior, § 108. 19. În speță, Curtea constată d 13 de mai sus) nu se referă personal la reclamant. Convenția nu recunoaște actulio popularis , acesta din urmă nu ar putea să se plângă în general, deoarece consideră că încalcă Convenția (punctul 17 de mai sus 20). Pe de altă parte, Curtea a examinat această ordonanță, fără a găsi nici o indicație a dorinței sau a voinței autorităților naționale de la data procedurii la care reclamantul era parte. 21. În plus, ar trebui remarcat faptul că numirile ale căror numiri au fost formulate de reclamant cu privire la acesta au avut loc în conformitate cu datele de încheiere a funcțiilor membrilor Tribunalului Suprem numiți în 2015. În orice caz, reclamantul nu produce în mod rezonabil și convingător sprijinul sau presupusa încălcare care constă în a pune în discuție imparțialitatea noii componențe a Tribunalului Suprem sau a prejudiciului personal și direct pe care l-ar fi suferit. 23. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul nu poate fi considerat o victimă, în sensul articolului 34 din convenție, a presupuselor încălcări. Prin urmare, cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în temeiul articolului Õ§ 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 iunie 2025. Martina Keller María Elósegui Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
12042/25
Claude PALMERO
contre Monaco
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 juin 2025 en un comité composé de
:
María Elósegui
, présidente
,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
12042/25 dirigée contre la Principauté de Monaco et dont un ressortissant de cet État, M. Claude Palmero («
le requérant
») né en 1956 et résidant à Monaco, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne l’équité d’une procédure en annulation pour excès de pouvoir de la nomination, à compter du 8 août 2023, de quatre nouveaux membres du Tribunal suprême, ainsi que du président et du vice-président de celui-ci. Elle est soumise à la Cour sous l’angle de l’article 6 de la Convention.
2.
Par une décision souveraine du 8 novembre 2001, le requérant fut nommé, à compter du 20 novembre 2001, administrateur des biens du Prince souverain, qui était à l’époque le Prince Rainier III de Monaco. Il poursuivit cette mission à la suite de l’accession au trône du Prince Albert II.
3.
Le 16 mars 2023, le requérant fut convoqué par le Prince et fit l’objet d’une suspension provisoire de ses fonctions.
4.
Le 6 juin 2023, il reçut en main propre une lettre émanant du Prince confirmant sa décision de mettre fin à ses fonctions, avec effet immédiat.
5.
Par une décision souveraine du 9 juin 2023, la décision du 8
novembre
2001 en vertu de laquelle le requérant exerçait les fonctions d’administrateur des biens du Prince fut abrogée.
6.
Le 13 juillet 2023, le requérant saisit le Tribunal suprême de deux
requêtes dirigées contre les décisions des 6 et 9 juin 2023 et visant
:
- à annuler la décision du 6 juin 2023 mettant fin à ses fonctions d’administrateur des biens, et celle du 9 juin 2023 abrogeant la décision de nomination à ces fonctions
;
- à surseoir à l’exécution des deux décisions précitées.
7.
Le 7 février 2025, le Tribunal suprême rejeta ces deux requêtes, s’estimant incompétent pour en connaître.
8.
Le 17 juillet 2023, le président du Tribunal suprême, D.L., désigna le vice-président de cette juridiction, D.R., en qualité de rapporteur de l’affaire.
9.
Le 8 août 2023, D.L. et D.R. quittèrent leurs fonctions respectives, lesquelles prenaient normalement fin à cette date qui correspondait à l’expiration d’une période de huit
années non renouvelables, conformément aux ordonnances souveraines n
o
5.529 nommant D.L. en tant que membre titulaire et Président du Tribunal suprême, et n
o
5.456 nommant D.R. membre titulaire, à compter du 8 août 2015.
10.
Par un arrêté du 9 août 2023, le secrétaire d’État à la Justice, directeur des services judiciaires, chargea S.B., membre titulaire du Tribunal suprême, d’assurer la continuité du service dans l’attente de la désignation des nouveaux président et vice-président.
11.
Par une ordonnance notifiée au requérant le 11 août 2023, S.B. abrogea l’ordonnance de désignation de D.R. et désigna P.B. en remplacement en tant que magistrat rapporteur du recours porté devant le Tribunal suprême aux fins d’annulation des décisions formalisant la révocation du requérant de ses fonctions.
12.
Le 5 septembre 2023, le requérant déposa un acte aux fins de récusation de S.B. et P.B. dans les procédures relatives au recours en annulation et au sursis à exécution, sur le fondement de l’article 25-2 de l’ordonnance souveraine du 16 avril 1963, qui permet la récusation d’un membre du Tribunal suprême pour des motifs sérieux tenant à un manque d’impartialité. Il fit notamment valoir
qu’il s’agissait d’une manœuvre correspondant à une immixtion du pouvoir administratif dans le pouvoir judiciaire et ayant pour but non avoué de procéder au remplacement du rapporteur initial, D.R., ce qui était contraire aux exigences du procès équitable.
Ces demandes de récusation furent rejetées par une décision du 18
décembre 2023, rendue en premier et dernier ressort par le Tribunal suprême, composé de J.M., vice-président, P.M., membre titulaire et R.F., membre suppléant.
13
.
Le 11 décembre 2023, le requérant introduisit une requête tendant à l’annulation pour excès de pouvoir de l’ordonnance souveraine n
o
10-137 du 6 octobre 2023. Cette dernière portait nomination de quatre membres du Tribunal suprême. Par ailleurs, elle nommait S.B. et J.M. respectivement en qualité de président et de vice-président du Tribunal suprême. Elle prenait normalement effet au 8 août 2023, à l’expiration de la période de huit années au terme de laquelle les fonctions de quatre membres du Tribunal suprême, dont D.L et D.R., prenaient fin.
14.
Par une décision du 4 décembre 2024, le Tribunal suprême, composé de S.B., président, P.M., rapporteur et P.B, membre titulaire, rejeta cette requête en retenant les éléments suivants :
«
(...)
Considérant que l’Ordonnance Souveraine du 6 octobre 2023 par laquelle S.A.S. le Prince Albert II de Monaco a procédé à la nomination de membres du Tribunal suprême ne constitue pas, eu égard à son auteur et à sa nature, une décision prise par une autorité administrative au sens de l’article 90 de la Constitution
; que, dès lors, il n’appartient pas au Tribunal suprême de se prononcer sur sa validité
;
Considérant que, par suite, sans qu’il soit besoin de prescrire une mesure d’instruction, la requête par laquelle [le requérant] demande l’annulation de l’Ordonnance Souveraine du 6 octobre 2023 portant nomination de membres du Tribunal suprême doit être rejetée comme portée devant une juridiction incompétente pour en connaître (...)
»
15.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention pour violation du droit d’accès à un tribunal et défaut de motivation, le requérant critique la décision du 4 décembre 2024 par laquelle le Tribunal suprême a rejeté sa requête tendant à l’annulation pour excès de pouvoir de l’ordonnance souveraine n
o
10-137 du 6 octobre 2023, qui portait nomination de plusieurs membres du Tribunal suprême, ainsi que du président et du vice-président. Plus précisément, il se plaint de la procédure de désignation des membres du Tribunal suprême et de l’impossibilité de remettre en cause les décisions de nomination des membres de cette juridiction.
16.
La Cour rappelle que pour se prévaloir de l’article 34 de la Convention, une personne physique, une organisation non gouvernementale ou un groupe de particuliers doit pouvoir se prétendre victime d’une violation de la Convention. Ainsi, la notion de « victime » doit être interprétée de façon autonome et indépendante des notions internes telles que celles concernant l’intérêt ou la qualité pour agir. L’intéressé doit pouvoir démontrer qu’il a «
subi directement les effets » de la mesure litigieuse (
Lambert et autres c.
France
[GC], n
o
2015, et
Communauté genevoise d’action syndicale (CGAS) c. Suisse
[GC], n
o
21881/20, § 105, 27 novembre 2023).
17
.
L’article 34 de la Convention n’autorise pas à se plaindre
in
abstracto
de violations de la Convention. Celle-ci ne reconnaît pas
l’actio
popularis
, ce qui signifie qu’un requérant ne peut se plaindre d’une disposition de droit interne, d’une pratique nationale ou d’un acte public simplement parce qu’ils lui paraissent enfreindre la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,
Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c.
Roumanie
[GC], n
o
47848/08, § 101, CEDH 2014, et les références citées,
Garib c. Pays-Bas
[GC], n
o
43494/09, § 136, 6
novembre 2017, et
Zambrano c. France
(déc.), n
o
41994/21, § 41, 21
septembre 2021).
18.
Pour qu’un requérant puisse se prétendre victime, il faut qu’il produise des indices raisonnables et convaincants de la probabilité de réalisation d’une violation en ce qui le concerne personnellement, si bien que de simples suspicions ou conjectures sont insuffisantes à cet égard (
Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu
, précité, §
101, et
Communauté genevoise d’action syndicale (CGAS)
, précité, § 108).
19.
En l’espèce, la Cour constate d’emblée que l’ordonnance souveraine n
o
10-137 du 6 octobre 2023 portant nomination de plusieurs membres du Tribunal suprême (paragraphe
13 ci-dessus) ne concerne pas le requérant personnellement. La Convention ne reconnaissant pas l’
actio popularis
, ce dernier ne saurait s’en plaindre d’une manière générale parce qu’elle lui paraît enfreindre la Convention (paragraphe 17 ci-dessus).
20.
Par ailleurs, la Cour a examiné cette ordonnance, sans trouver aucune indication du souhait ou d’une volonté des autorités nationales d’influencer l’issue de la procédure à laquelle le requérant était partie.
21.
Il convient de relever, au demeurant, que les nominations dont le requérant tire griefs à son encontre sont intervenues dans le respect des dates de fin des fonctions des membres du Tribunal suprême nommés en 2015.
22.
En tout état de cause, le requérant ne produit d’indices raisonnables et convaincants au soutien ni de la violation alléguée consistant à remettre en cause l’impartialité de la nouvelle composition du Tribunal suprême ni du préjudice personnel et direct qu’il aurait subi.
23.
Dans ces conditions, la Cour estime que le requérant ne saurait être considéré comme une victime, au sens de l’article 34 de la Convention, des violations alléguées. Partant, la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et elle doit être rejetée en application de l’article
35
§§ 3 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 18 juin 2025.
Martina Keller
María Elósegui
Greffière adjointe
Présidente