Comunicat la 6 septembrie 2019 Cea de-a doua secțiune Cerere nr 47711/18 Mustafa KARADA Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost judecător la tribunalul de familie din Ankara. La 29 mai 2013, reclamantul a decis să suspende o audiere din cauza faptului că M H.C., una dintre avocatele părților, regulile privind îmbrăcămintea, a menționat în procesul verbal pe care dl. H.C. a dorit să asiste la tribunal, purtând eșarfa sa islamică, contrar regulilor de ținută vestimentară referitoare la judecători, care erau aplicabile și avocaților în timpul luării în custodie. Prin urmare, a solicitat desemnarea unui alt avocat. La 17 iulie 2014, a treia cameră a Consiliului Superior al Magistraturii a autorizat inițierea unei proceduri disciplinare împotriva reclamantului pe motiv că acesta din urmă a decis amânarea unei ședințe din cauza îmbrăcămintei unei avocate. În urma cererii reclamantului, inspectorul în cauză prezintă reclamantului anumite documente referitoare la anchetă, cum ar fi o copie a plângerii depuse de M.H.C. și raportul de anchetă al acestuia. În raportul său din 26 martie 2015, inspectorul concluzionează, printre altele, că reclamantul a acționat în conformitate cu normele privind îmbrăcămintea în vigoare la momentul respectiv (regulile privind funcționarii și normele deontologice adoptate de Uniunea Barourilor din Turcia) conform cărora avocații trebuiau să se prezinte în fața instanțelor. În plus, Tribunalul a constatat că această reglementare fusese modificată la 4 decembrie 2013 mai precis după faptele care au dus la deschiderea unei anchete disciplinare și că, de la acea dată, interdicția de a purta eșarfa la locul de muncă a fost abolită. În cele din urmă, el a arătat că, după modificarea normelor, reclamantul nu a împiedicat participarea avocaților o eșarfă la audieri. În plus, din dosar reiese că alte două avocate (și anume M Z. K. și T.A.) au depus, de asemenea, o plângere disciplinară împotriva reclamantului pe motiv că acesta a amânat audierile din 18 septembrie, 4, 11 și 12 decembrie 2013 din cauza faptului că au fost prezentate audierilor cu eșarfă. La 4 februarie 2016, a doua cameră a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu majoritate de voturi, să dea reclamantului pedeapsa de condamnare în temeiul articolului 65 alineatul (2) litera (i) din Legea nr. 2802. În acest scop, aceasta a declarat că a ținut seama de toate actele reclamantului. La 11 aprilie 2016, reclamantul a formulat opoziția față de decizia din 4 aprilie 2016. În februarie 2016, el a declarat că decizia nu a fost motivată, motivându-se, printre altele, că nu a beneficiat de un proces echitabil. Printr-o decizie din 11 mai 2016, a doua cameră a Consiliului Suprem al Magistraturii a decis, cu majoritate de voturi, să reducă sancțiunea disciplinară în cauză, având în vedere la latitudinea reclamantului și promoțiile anterioare pe care le-a obținut și să-i impună două zile de reținere pe salariu, în conformitate cu art. 70 din Legea nr. 2802. Prin decizia din 7 februarie 2018, notificată reclamantului la 2 aprilie 2018, Consiliul Suprem al Magistraturii, reunit în sesiune plenară, a respins opoziția formulată de reclamant la decizia din 11 mai 2016. În temeiul articolului 159 alineatul (10), numai deciziile de revocare luate de Consiliul Superior al Magistraturii sunt supuse unui control judiciar. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii disciplinare inițiate împotriva sa. În această privință, acesta susține că decizia de impunere a unei sancțiuni disciplinare nu conținea nicio motivație, în măsura în care nu mai era posibil să se înțeleagă pe ce bază a fost sancționat. El susține, de asemenea, că nu a dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, pe care nu a avut acces la întregul dosar de anchetă. De asemenea, se plânge de nerespectarea principiului egalității armelor. În cele din urmă, reclamantul se plânge de o lipsă de imparțialitate a Consiliului Superior al Magistraturii care a decis să-i impună o sancțiune disciplinară și care a examinat fondul cauzei sale. La art. 6 alineatul (1) din convenție, în domeniul său civil, se aplica procedura disciplinară urmată în speță (a se vedea, printre altele, Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda, [GC], nr. 63235/00, CEDH 2007-IV, Olujičc. Croația, nr. 22330/05, 5 februarie 2009, Harabin c. Slovacia, nr. 58688/11, 20 noiembrie 2012, Di Giovanni Italia, nr. 51160/06, 9 iulie 2013, Oleksandr Volkov c. Ucraina , n 21722/11, CEDO 2013, Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, CEDH 2016, și Kamenos c. Cipru , n 147/07, 31 octombrie 2017 ; a se vedea, de asemenea, Ramos Nunes de Carvalho e Sác. Portugal , n 55391/13 și 2 altele, 21 iunie 2016 Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos și Figueiredo Portugal , n 9023/13 și 78077/13, 21 iunie 2016, Sturua c. Georgia , n 45729/05, 28 martie 2017 și Paluda c. Slovacia , n 33392/12, 23 mai 2017) Pe de altă parte, având în vedere jurisprudența menționată anterior, poate Consiliul Superior al Magistraturii să fie considerat un ) În special, principiul egalității de arme și dreptul la o procedură contradictorie au fost respectate în cadrul procedurii disciplinare Părțile sunt invitate să prezinte o copie a tuturor înscrisurilor referitoare la procedura disciplinară în cauză. Având în vedere jurisprudența menționată anterior la prima întrebare, poate Consiliul Superior al Magistraturii să fie considerat ca fiind un tribunal confidențial în sensul art. 6 din Convenție Se poate considera că Consiliul Superior al Magistraturii și-a motivat suficient deciziile Cu privire la acest aspect, reclamantul a fost în măsură să prevadă că ar putea fi sancționat disciplinar pentru că a decis amânarea audierilor în această privință, părțile sunt invitate să descrie (a) reglementarea care reglementează ținuta de îmbrăcăminte a avocaților la momentul faptelor și (b) jurisprudența instanțelor naționale în această privință.
Communiquée le 6 septembre 2019
Requête n
o
47711/18
Mustafa KARADAĞ
contre la Turquie
introduite le 1
er
octobre 2018
Le requérant, M. Mustafa Karadağ, est un ressortissant turc né en 1963 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
À l’époque des faits, le requérant était juge au tribunal de famille à Ankara.
Le 29 mai 2013, le requérant décida de suspendre une audience en raison de l’inobservation par M
e
H.C., une des avocates des parties, des règles portant sur la tenue vestimentaire. Il mentionna dans le procès-verbal d’audience que M
e
H.C. avait voulu assister à l’audience, en portant son foulard islamique, contrairement aux règles de tenue vestimentaire relatives aux juges, qui étaient également applicables aux avocats lors de l’audience. Il demanda par conséquent la désignation d’un autre avocat.
Le 17 juillet 2014, la troisième chambre du Conseil supérieur de la magistrature autorisa l’ouverture d’une procédure disciplinaire à l’encontre du requérant au motif que ce dernier avait décidé d’ajourner une audience en raison de la tenue vestimentaire d’une avocate. Elle désigna un inspecteur en vue de mener l’enquête disciplinaire.
À la suite de la demande du requérant, l’inspecteur en question adressa au requérant certains documents concernant l’enquête, tels que la copie de la plainte déposée par M
e
H.C. et son rapport d’enquête.
Dans son rapport du 26 mars 2015, l’inspecteur conclut notamment que le requérant avait agi conformément aux règles relatives à la tenue vestimentaire en vigueur à l’époque des faits (réglementation relative aux fonctionnaires et règles de déontologie adoptées par l’Union des barreaux de Turquie) selon lesquelles les avocates devaient se présenter nu-tête devant les tribunaux. En outre, il observa que ladite réglementation avait été modifiée le 4 décembre 2013 – c’est-à-dire après les faits donnant lieu à l’ouverture d’une enquête disciplinaire – et que, depuis cette date, l’interdiction de porter le foulard sur le lieu de travail avait été abolie. Il releva enfin que, après la modification de la réglementation, le requérant ne faisait pas obstacle à la participation des avocates revêtues d’un foulard aux audiences.
Par ailleurs, il ressort du dossier que deux autres avocates (à savoir M
es
Le 4 février 2016, la seconde chambre du Conseil supérieur de la magistrature décida, à la majorité, d’infliger au requérant la sanction de blâme en application de l’article 65 § 2 (i) de la loi n
o
2802.Pour ce faire, elle déclara avoir tenu compte de l’ensemble des actes du requérant.
Le 11 avril 2016, le requérant forma opposition à la décision du 4
février 2016. Dénonçant le défaut de motivation de la décision, il soutint notamment n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable.
Par une décision du 11 mai 2016, la seconde chambre du Conseil supérieur de la magistrature, décida, à la majorité, d’atténuer la sanction disciplinaire en question, eu égard à l’ancienneté du requérant et aux promotions antérieures qu’il avait obtenues, et de lui infliger deux jours de retenu sur salaire, en application de l’article 70 de la loi n
o
2802.
Par une décision du 7 février 2018, notifiée au requérant le 2 avril 2018, le Conseil supérieur de la magistrature, réuni en séance plénière, rejeta l’opposition formée par le requérant à la décision du 11 mai 2016.
B.
Le droit interne pertinent
En vertu de l’article 159 § 10, seules les décisions de révocation prises par le Conseil supérieur de la magistrature sont soumises à un contrôle juridictionnel.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’un manque d’équité de la procédure disciplinaire engagée contre lui. À cet égard, il affirme que la décision lui infligeant une sanction disciplinaire ne comportait aucune motivation, dans la mesure où il n’était plus possible de comprendre sur quelle base il a été sanctionné. Il soutient également qu’il n’a pas disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, qu’il n’a pas eu l’accès à l’intégralité du dossier d’enquête. Il se plaint également d’un non-respect du principe d’égalité des armes.
Enfin, le requérant se plaint d’un manque d’impartialité du Conseil supérieur de la magistrature qui a décidé de lui infliger une sanction disciplinaire et qui a examiné le fond de son affaire.
1.
L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure disciplinaire suivie en l’espèce (voir, entre plusieurs autres,
Vilho Eskelinen et autres
c. Finlande
, [GC], n
o
Olujić c. Croatie
, n
o
22330/05, 5 février 2009,
Harabin c.
Slovaquie
, n
o
58688/11, 20 novembre 2012,
Di Giovanni
c.
Italie
, n
o
51160/06, 9 juillet 2013,
Oleksandr Volkov c. Ukraine
, n
o
Baka c. Hongrie
[GC], n
o
20261/12, CEDH 2016, et
Kamenos c.
Chypre
, n
o
147/07, 31 octobre 2017
; voir aussi,
Ramos Nunes de Carvalho e Sá
c. Portugal
, n
os
55391/13 et 2 autres, 21 juin 2016
et
Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos et Figueiredo
c.
Portugal
, n
os
9023/13 et 78077/13, 21 juin 2016,
Sturua c. Géorgie
, n
o
45729/05, 28
mars 2017 et
Paluda c. Slovaquie
, n
o
33392/12, 23 mai 2017)
?
Par ailleurs, au vu de la jurisprudence susmentionnée, le Conseil supérieur de la magistrature peut-il être considéré comme un «
tribunal
» au sens de l’article 6 de la Convention
?
La contestation sur les droits de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, le principe de l’égalité des armes et le droit de l’intéressé à une procédure contradictoire ont-ils été respectés lors de la procédure disciplinaire
?
Les parties sont invitées à produire une copie de toutes pièces de dossiers relatives à la procédure disciplinaire en question.
2.
Au vu de la jurisprudence précitée à la première question, le Conseil supérieur de la magistrature peut-il être considéré comme un «
tribunal impartial
» au sens de l’article 6 de la Convention
?
3.
Peut-on considérer que le Conseil supérieur de la magistrature a suffisamment motivé ses décisions
? Sur ce point, le requérant était-il en mesure de prévoir qu’il risquait de se voir infliger une sanction disciplinaire en raison d’avoir décidé d’ajourner les audiences
?
À cet égard, les parties sont invitées à décrire (a) la réglementation qui régissait la tenue vestimentaire des avocats à l’époque des faits, et (b) la jurisprudence des tribunaux nationaux en la matière.