SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 37887/09 Turgay POLAT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 septembrie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Turgay Polat, este un resortisant turc născut în 1987 și are reședința în Zmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul T. Yld A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 iunie 2008, reclamantul a fost expulzat din Academia Militară pentru că a atins limita maximă prevăzută pentru sancțiunile disciplinare. Aceste conducte repetitive de inciplină au fost indicate în special ca nerespectarea orarelor de somn, înjurături, lipsa de conformitate cu normele de securitate, a cauzat dezordine în timpul cursurilor, nu a fost sigur că a fost de la uniforma sa la spitalul militar fără permisiunea superiorului său, și nu a urmat ordinele în timpul gărzii sale. Sancțiunile pentru aceste acte variau de la un avertisment simplu la sancțiuni privative de libertate (oda hapsi Ultimul său act d Superiorul ierarhic a accesat telefonul reclamantului folosind codul depus anterior de către acesta la administrație în formularul respectiv, așa cum era practic pentru toți studenții în temeiul Directivei privind utilizarea telefoanelor mobile, document notificat studenților, inclusiv reclamantul, contra semnare. Astfel, comandantul a verificat registrul de apel al telefonului mobil al reclamantului pentru a stabili dacă utilizarea sa a avut loc în afara orarului autorizat. Reclamantul a introdus o acțiune în anulare în fața Înaltului Tribunal Militar Administrativ împotriva deciziei de expulzare. În timpul procedurii, el a contestat aproape toate sancțiunile disciplinare făcute împotriva sa. În ceea ce privește sancțiunea privind utilizarea telefonului mobil în timpul perioadelor de restricție, el a indicat că verificarea registrului său de apel de către superiorul său superior constituia o interferență cu viața sa privată. Printr-o decizie care a devenit finală la 27 mai 2009, Înaltul Tribunal Militar Administrativ a respins acțiunea reclamantului, indicând că toate sancțiunile fuseseră pronunțate în conformitate cu procedura prevăzută de legislația relevantă, și anume art. 17 din Legea nr. 4752 privind Academia Militară pentru Subofițeri, că reclamantul a avut posibilitatea de a se apăra în timpul acestor proceduri disciplinare și că nici un element nu trebuie să stabilească o animozitate individuală față de solicitant, deoarece diferite superiori ierarhici administraseră sancțiunile contestate. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței și a imparțialității Înaltului Tribunal Militar Administrativ care s-a confruntat cu cauza sa. Invocând art. 8 din Convenție, se plânge și de o încălcare a vieții sale private deoarece superiorul său superior a verificat registrul telefonului său mobil. 10. Reclamantul se plânge de o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție pe motiv că instanța care a examinat plângerea sa nu își respectă independența și imparțialitatea. 11. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă în lumina Deciziei Baysal c. Turcia 29698/11, 22 Mai 2018).În fond, acesta contestă teza reclamantului. 13. Curtea amintește că a stabilit în decizia Baysal menționată anterior că, ca urmare a abolirii Înaltului Tribunal Militar Administrativ în 2017, legea nr. 7103 din 27 martie 2018 a acordat persoanelor care au o cerere pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței menționate anterior, posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii în fața Curții Administrative d Curtea a concluzionat că această acțiune era a priori accesibilă și capabilă să ofere o perspectivă rezonabilă de soluționare a obiecțiilor referitoare la lipsa de echitate a procedurilor, precum și la reexaminarea obiecțiilor referitoare la obiectul acestor proceduri ( Baysal menționat anterior, § 17). În acest caz, Curtea nu menționează niciun element sau argument care ar necesita să plece de la această concluzie. 15. În consecință, această declarație trebuie declarată inadmisibilă în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În temeiul art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge și de verificarea registrului telefonului său, pe care îl consideră o interferență cu viața sa privată și în conformitate cu art. 8 din Convenție, care se citește astfel. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile da . 17. Guvernul contestă teza reclamantului și să trimită la Directiva privind utilizarea telefoanelor mobile la Academia militară a subofițerilor, a cărei copie fusese notificată reclamantului. 18. Curtea amintește că, într-un context similar, a afirmat deja că comunicările efectuate de localurile profesionale, la fel ca cele provenite de la domiciliu, pot fi înțelese în noțiunile de "viață privată" și de "relație" menționate la art. 8 din Convenție. Pentru a stabili dacă noțiunile de "viață privată" și de "relație" se referă la: În acest context, Curtea a căutat în mai multe ocazii dacă persoana respectivă ar putea să se aștepte ca viața sa privată să fie protejată și respectată. În acest context, Curtea a indicat că așteptarea rezonabilă în ceea ce privește protecția și respectarea vieții private este un criteriu important, dar nu neapărat decisiv (Bâbulescu c. România [GC], n 61496/08, § 73, 5 septembrie 2017 (extrase) și trimiterile la acest punct 19. În speță, Curtea constată că reclamantul nu se plânge că verificarea pe telefonul său mobil viza, de exemplu, citirea mesajelor sale private sau identificarea persoanelor cu care a avut contacte. Într-adevăr, a fost vorba despre verificarea, în cursul unei anchete disciplinare, a registrului de apel al telefonului reclamantului, student la Academia Militară, pentru a stabili dacă acesta a încălcat restricțiile referitoare la utilizarea telefonului mobil. Ca atare, sfera de aplicare a procedurii era foarte limitată și viza determinarea momentului de utilizare a telefonului. 20. Curtea observă, de asemenea, că practica Academiei Militare prevedea înregistrarea codurilor de acces ale telefoanelor mobile ale studenților. Într-adevăr, reclamantul și-a primit notificarea cu privire la o copie a Directivei privind utilizarea telefoanelor mobile la Academie și-a dat și codul administrativ. În aceste condiții și în pofida faptului că instanța administrativă militară nu a răspuns în mod specific la acest punct, Curtea consideră că reclamantul nu putea să se bazeze în mod legitim pe noțiunea de așteptare rezonabilă în ceea ce privește respectarea vieții private (compararea cu Babulescu menționată anterior, § 80). cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (a) și trebuie să fie respins în conformitate cu art.
Requête n
o
37887/09
Turgay POLAT
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 septembre 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 juillet 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Turgay Polat, est un ressortissant turc né en 1987 et résidant à İ zmir. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le 13 juin 2008, le requérant fut expulsé de l’académie militaire pour avoir atteint la limite maximale prévue pour les sanctions disciplinaires. Ces conduites d’indiscipline répétitives étaient indiqué en particulier comme étant le non-respect des horaires de sommeil, injures, manque de conformité aux règles de sécurité, avoir causé le désordre durant les cours, ne pas s’être vêtu de son uniforme à l’hôpital militaire sans l’autorisation de son supérieur, et ne pas avoir suivi les ordres durant sa garde. Les sanctions pour ces actes variaient d’avertissement simple à des sanctions privatives de liberté (
oda hapsi
).
5
.
Son dernier acte d’indiscipline concernait l’utilisation d’un téléphone portable dans l’enceinte de l’académie pendant les périodes de restriction. Le supérieur hiérarchique accéda au téléphone du requérant en utilisant le code déposé auparavant par lui à l’administration dans le formulaire y afférent, tel qu’était la pratique pour tous les étudiants en vertu de la Directive relative à l’usage des téléphones portables, document notifié aux étudiants, dont le requérant, contre signature. Le commandant vérifia ainsi le registre d’appel du téléphone portable du requérant pour établir si l’utilisation avait bien eu lieu en dehors des horaires autorisés.
6.
Le requérant introduisit un recours en annulation devant le Haut Tribunal militaire administratif à l’encontre de la décision d’expulsion. Durant la procédure, il contesta quasiment toutes les sanctions disciplinaires rendues à son égard. S’agissant de la sanction relative à l’utilisation du téléphone portable durant les périodes de restriction, il indiqua que la vérification de son registre d’appel par son supérieur hiérarchique constituait une ingérence à sa vie privée.
7.
Par une décision devenue finale le 27 mai 2009, le Haut Tribunal militaire administratif rejeta le recours du requérant en indiquant que toutes les sanctions avaient été rendues conformément à la procédure prévue par la législation pertinente, à savoir l’article 17 de la loi n
o
4752 sur l’académie militaire pour les sous-officiers, que le requérant avait eu la possibilité de se défendre durant ces procédures disciplinaires et qu’aucun élément ne permettait d’établir une animosité individuel envers le requérant car différents supérieurs hiérarchiques avaient administrés les sanctions contestées.
8.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’indépendance et d’impartialité du Haut Tribunal militaire administratif qui a connu de sa cause.
9.
Invoquant l’article 8 de la Convention, il se plaint également d’une atteinte à sa vie privée du fait que son supérieur hiérarchique a vérifié le registre de son téléphone portable.
Sur l’article 6 de la Convention
10.
Le requérant se plaint d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention au motif que le tribunal ayant examiné sa plainte manquait d’indépendance et d’impartialité.
11.
L’article 6 § 1 de la Convention se lit ainsi
en ses pertinentes en l’espèce
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable au vu de la décision
Baysal c. Turquie
(n
o
29698/11, 22
mai 2018). Sur le fond, il conteste les thèses du requérant.
13.
La Cour rappelle avoir établie dans sa décision
Baysal
précitée que, à la suite de l’abolition du Haut Tribunal militaire administratif en 2017, la loi n
o
7103 du 27 mars 2018 a donné la possibilité aux personnes qui ont une requête pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme relative au manque d’indépendance et d’impartialité dudit tribunal, de demander la réouverture de la procédure devant la Cour administrative d’Ankara dans les trois mois suivant la notification de la décision d’irrecevabilité rendue par la Cour pour non-épuisement de ce nouveau recours. La Cour avait conclu que ce recours était
a priori
accessible et capable d’offrir une perspective raisonnable de remédier aux griefs concernant le manque d’équité des procédures, ainsi que le réexamen des griefs relatifs à l’objet de ces mêmes procédures (
Baysal
précitée, § 17).
14.
La Cour ne relève en l’espèce aucun élément ou argument qui nécessiterait de se départir de cette conclusion.
15.
Il s’ensuit que ce grief doit être déclaré irrecevable en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Sur l’article 8 de la Convention
16.
Le requérant se plaint également de la vérification du registre de son téléphone qu’il considère comme étant une ingérence à sa vie privée et invoque l’article 8 de la Convention, qui se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
17.
Le Gouvernement conteste la thèse du requérant et renvoi à la Directive relative à l’usage des téléphones portables à l’académie militaire des sous-officiers, dont une copie avait été notifiée au requérant.
18.
La Cour rappelle avoir déjà dit, dans un contexte analogue, que les communications émanant de locaux professionnels, tout comme celles provenant du domicile, peuvent se trouver comprises dans les notions de «
vie privée
» et de «
correspondance
» visées à l’article 8 de la Convention. Afin de déterminer si les notions de «
vie privée
» et de «
correspondance
» sont applicables, la Cour a en plusieurs occasions recherché si l’individu pouvait raisonnablement s’attendre à ce que sa vie privée soit protégée et respectée. Dans ce contexte, elle a indiqué que l’attente raisonnable en matière de protection et de respect de la vie privée était un critère important, mais pas nécessairement décisif (
Bărbulescu c. Roumanie
[GC], n
o
61496/08, § 73, 5 septembre 2017 (extraits), et les références qui figurent à ce paragraphe).
19.
En l’espèce, la Cour observe que le requérant ne se plaint pas de ce que la vérification sur son téléphone portable visait la lecture par exemple de ses messages privés, ou bien l’identification des personnes avec lesquelles il avait eu des contacts. Il s’agissait en effet de la vérification, lors d’une enquête disciplinaire, du registre d’appel du téléphone du requérant, étudiant à l’académie militaire, pour établir si celui-ci avait enfreint les restrictions d’horaires concernant l’utilisation du téléphone portable. En tant que tel, la portée de l’intervention était très limitée et visait la détermination du moment de l’utilisation du téléphone.
20.
La Cour observe aussi que la pratique de l’académie militaire prévoyait l’enregistrement des codes d’accès des téléphones portables des étudiants. De fait, le requérant s’était vu notifié une copie de la Directive relative à l’usage des téléphones portables à l’académie et avait lui aussi donné son code à l’administration. Dans ces conditions, et malgré le fait que le tribunal administratif militaire n’ait pas répondu spécifiquement sur ce point, la Cour considère que le requérant ne pouvait légitimement se fonder sur la notion d’attente raisonnable en matière de respect de la vie privée (comparer avec
Bărbulescu
précité, § 80).
21.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 §
3
a) et doit être rejeté en application de l’article
35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 3 octobre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente