ÁRUS c. ROUMANIE

Comunicat la 12 septembrie 2019 Secțiunea a patra Cerere nr 11655/15 Zsolt István ÁRUS împotriva României, introdusă la 23 februarie 2015 CEAI DE LEFFARE Cererea se referă la condamnarea reclamantului de a plăti o amendă cu o valoare de 2 000 lei românești (aproximativ 450 Prin hotărârea definitivă din 18 noiembrie 2013, tribunalul județean din București și-a respins contestația împotriva procesului-verbal de amendă și a considerat că, în calitatea sa de consilier departamental, reclamantul nu și-a respectat obligația de a depune o declarație de patrimoniu pentru anul 2012, așa cum impune legea nr. 176/2010 care reglementează, printre altele, integritatea în exercitarea funcțiilor și a sarcinilor publice (demniteți) ( În anumite condiții, tribunalul a respins acest argument, deoarece, potrivit Constituției române, limba oficială a statului era româna și că dispozițiile Legii nr. 215/2001 nu erau aplicabile în cazul de față.

La 18 noiembrie 2013, Tribunalul din 18 noiembrie 2013 a fost închis la o dată nespecificată. Reclamantul a făcut demersuri în vederea obținerii unei copii a acesteia; conform informațiilor comunicate prin e-mail prin grefa tribunalului departamental de la București, la 20 decembrie 2014 hotărârea în cauză nu a fost încă redactată. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI noiembrie 2013 face parte din durata totală a procedurilor, în circumstanțele speciale din speță? Astfel, timpul necesar pentru a justifica în scris hotărârea în cauză este compatibil cu dreptul d a obține o decizie într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (Werz c. Elveția, nr 22015/05, § 44, 17 decembrie 2009) La acțiune sau la omisiunea pentru care reclamantul a fost condamnat constituie o încălcare a dreptului național în momentul în care a fost comisă, în sensul art. 7 din Convenție?

În special, dispozițiile legii nr. 176/2010 privind obligația aleșilor locali de a depune declarații de patrimoniu includ standarde suficient de accesibile și previzibile în sensul Convenției (Plechkov c. România, n 1660/03, § 61, 16 septembrie 2014, cu referințele citate) Guvernul pârât este invitat să trimită exemple de jurisprudență internă relevantă în această privință. De asemenea, este invitat să furnizeze informații cu privire la utilizarea, prin intermediul administrației, a limbilor minorităților naționale în situații similare cu cele ale reclamantului.

Communiquée le 12 septembre 2019

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 11655/15 Zsolt István ÁRUS contre la Roumanie introduite le 23 février 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation du requérant à payer une amende contraventionnelle d’un montant de 2 000 lei roumains (soit environ 450 euros).

Par un arrêt définitif du 18 novembre 2013, le tribunal départemental de Bucarest a rejeté sa contestation contre le procès-verbal de contravention et a jugé qu’en sa qualité de conseiller départemental, le requérant n’avait pas respecté son obligation de déposer une déclaration de patrimoine pour l’année 2012, comme l’exigeait la loi n o 176/2010 régissant, entre autres, l’intégrité dans l’exercice des fonctions et charges ( demnități ) publiques (« la loi n o 176/2010 »). Le requérant avait soutenu devant le tribunal qu’il avait bien déposé la déclaration de patrimoine et qu’il l’avait rédigée en hongrois, sa langue maternelle, comme le lui permettait la loi n o 215/2001 sur l’administration publique locale (« la loi n o 215/2001 »), qui autorisait, sous certaines conditions, l’emploi dans la relation avec l’administration des langues maternelles des minorités nationales.

Le tribunal a rejeté cet argument, au motif que selon la Constitution roumaine, la langue officielle de l’État était le roumain et que les dispositions de la loi n o 215/2001 n’étaient pas applicables en l’espèce. L’arrêt du 18 novembre 2013 a été mis au net à une date non précisée. Le requérant a fait des démarches en vue d’en obtenir une copie ; selon les informations communiquées par courrier électronique par le greffe du tribunal départemental de Bucarest, le 20 décembre 2014 l’arrêt en question n’était toujours pas rédigé.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le temps mis pour la rédaction de l’arrêt définitif du 18 novembre 2013 relève-t-il de la durée totale des procédures, dans les circonstances particulières de l’espèce ? Ainsi, le temps mis pour motiver par écrit l’arrêt en question est-il compatible avec le droit d’obtenir une décision dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ( Werz c. Suisse , n o 22015/05, § 44, 17 décembre 2009) ? 2. L’action ou l’omission pour laquelle le requérant a été condamné constituait-elle une infraction d’après le droit national au moment où elle a été commise, au sens de l’article 7 de la Convention ? En particulier, les dispositions de la loi n o 176/2010 relatives à l’obligation, à la charge des élus locaux, de déposer des déclarations de patrimoine comportent-elles des normes suffisamment accessibles et prévisibles au sens de la Convention ( Plechkov c. Roumanie , n o 1660/03, § 61, 16 septembre 2014, avec les références citées) ? Le Gouvernement défendeur est invité à envoyer des exemples de jurisprudence interne pertinents à cet égard.

Il est également invité à fournir des renseignements sur l’utilisation, par l’administration, des langues des minorités nationales dans des situations similaires à celle du requérant.