Corbu împotriva României

Comunicată la 25 februarie 2020 Publicată la 16 martie 2020 SECȚIUNEA 4 Cerere nr 52168/18 Corina-Alina CORBU împotriva României introdusă la 1 noiembrie 2018 Cererea se referă la durata unei proceduri penale împotriva recurentei, magistrat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a început cu o informare deschisă a șefului complicității la recitalul infractorilor la 7 februarie 2012 și a dus la executarea recurentei printr-o hotărâre pronunțată la 3 mai 2018 de către Înalta Curte de Casație. Recurenta invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și susține că întârzierile sunt imputabile numai autorităților interne și denunță, printre altele, termenele de redactare a deciziilor de soluționare a litigiilor.

: în primă instanță, pronunțată la 26 noiembrie 2016 și al cărei text complet de 76 de pagini a fost pregătit în iunie 2017 și în apel, pronunțată la 3 mai 2018 și al cărei text complet de 103 pagini a fost pus la dispoziția părților la 29 ianuarie 2019. A depășit termenul rezonabil al procedurii, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere durata globală a procedurii penale împotriva recurentei, care a început în februarie 2012 și a fost finalizată cu achitarea sa de către Înalta Curte de Casație la 3 mai 2018, al cărei text a fost pus la dispoziția părților la 29 ianuarie 2019? În special, termenele de 8 luni de fiecare dată necesare Curții de Casație pentru redactarea hotărârii pronunțate la 26 noiembrie 2016 și ulterior pentru redactarea hotărârii pronunțate la 3 mai 2018, erau compatibile cu dreptul recurentei de a obține o decizie într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, de exemplu, Austria, 28 martie 1990, §§ 52 și 54, seria A n 175, Werz c. Elveția, n 22015/05, 17 decembrie 2009 și Shyktya c. Ucraina (dec.), n 67092/01, 11 octombrie 2005) recurenta avea la dispoziție o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut denunța durata procedurii împotriva sa,

inclusiv întârzierea în producerea hotărârii din 26 octombrie 2005 noiembrie 2016 și din hotărârea din 3 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație în această privință, o acțiune în justiție bazată pe răspunderea delictoasă, astfel cum este reglementată de Codul civil românesc și astfel cum a fost examinată de Curte în Hotărârea Brudan c. România 75717/14, § 68, 10 aprilie 2018) reprezintă, în speță, o cale de atac eficientă în sensul articolului 35 din Convenție pentru a denunța durata perioadei necesare pentru redactarea hotărârilor judecătorești În acest caz, recurenta a epuizat căile de atac interne, conform dispozițiilor art. 35 din Convenție (a se vedea Ersümer c. Turcia (dec.), nr. 7327/08, 10 aprilie 2018) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea n 2, absența unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata redactării hotărârilor judecătorești în cazul recurentei constituie o situație structurală și, dacă da, dacă este vorba de o defecțiune legislativă, de practica administrativă, de practica judiciară sau de o combinație a unora sau a tuturor acestor cadre

Communiquée le 25 février 2020 Publié le 16 mars 2020

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 52168/18 Corina-Alina CORBU contre la Roumanie introduite le 1 er novembre 2018

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la durée d’une procédure pénale à l’encontre de la requérante, magistrat de la Haute Cour de cassation et de justice, qui a débuté par une information ouverte du chef de complicité de recel de malfaiteurs le 7 février 2012 et a abouti à l’acquittement de la requérante par un arrêt prononcé le 3 mai 2018 par la Haute Cour de cassation. La requérante allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle soutient que les retards étaient imputables uniquement aux autorités internes et dénonce, entre autres, les délais de rédaction des décisions d’acquittement : en première instance, prononcée le 26 novembre 2016 et dont le texte complet de 76 pages a été prêt en juin 2017, et en appel, prononcée le 3 mai 2018 et dont le texte complet de 103 pages a été mis à la disposition des parties le 29 janvier 2019.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu dépassement du délai raisonnable de la procédure, en violation de l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu de la durée globale de la procédure pénale dirigée contre la requérante, qui a débuté en février 2012 et a abouti avec son acquittement par la Haute Cour de cassation le 3 mai 2018, dont le texte a été mis à la disposition des parties le 29 janvier 2019 ? En particulier, les délais de 8 mois à chaque fois nécessaires à la Cour de cassation pour la rédaction du jugement prononcé le 26 novembre 2016 et ensuite pour la rédaction de l’arrêt prononcé le 3 mai 2018, étaient-ils compatibles avec le droit de la requérante d’obtenir une décision dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, par exemple, B. c. Autriche , 28 mars 1990, §§ 52 et 54, série A n o 175, Werz c. Suisse , n o 22015/05, 17 décembre 2009, et Shyktya c. Ukraine (déc.), n o 67092/01, 11 octobre 2005) ? 2. La requérante avait-elle à sa disposition un recours interne effectif au travers duquel elle aurait pu dénoncer la durée de la procédure à son encontre, y compris le retard dans la production du jugement du 26 novembre 2016 et de l’arrêt du 3 mai 2018 de la Haute Cour de cassation ? À cet égard,

une action en justice fondée sur la responsabilité délictuelle telle que régie par le code civil roumain et telle qu’analysée par la Cour dans son arrêt Brudan c. Roumanie (n o 75717/14, § 68, 10 avril 2018) représente-t-elle en l’espèce une voie de recours efficace au sens de l’article 35 de la Convention pour dénoncer la durée de la période nécessaire pour la rédaction des décisions de justice ? 3. Dans l’affirmative, la requérante a-t-elle épuisé en l’espèce les voies de recours internes comme l’exige l’article 35 de la Convention (voir Ersümer c. Turquie (déc.), n o 7327/08, 10 avril 2018) ? 4. En cas de réponse négative à la question n o 2, l’absence de voie de recours efficace pour se plaindre de la durée de la rédaction des décisions de justice dans le cas de la requérante relève-t-elle d’une situation structurelle et, si oui, s’agit-il d’une défaillance sur le plan législatif, de la pratique administrative, de la pratique judiciaire ou d’une combinaison de certains ou de l’ensemble de ces cadres ?