SÂRBU c. ROUMANIE

Comunicat la 12 septembrie 2019 Secțiunea a patra Cerere nr. 346767/15 Mihail-Ioan SÂRBU împotriva României introdusă la 3 iulie 2015 CEAI DE LEFFARE Cererea se referă la procedura penală pentru corupție pasivă care a făcut obiectul reclamantului. Prin hotărârea definitivă din 27 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, închisă la 18 martie 2015, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani cu suspendare. Condamnarea s-a bazat în principal pe declarațiile făcute în timpul procedurii de către un coleg acuzat și pe înregistrările convorbirilor pe care acest coleg acuzat le-a făcut cu o cameră în miniatură înainte ca procedura penală să fie declanșată. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de timpul necesar pentru redactarea hotărârii definitive din 27 iunie 2014, pe care îl consideră excesiv. Citând art. 8 din Convenție, a susținut că în cazul în care înregistrarea convorbirilor sale de către un terț și utilizarea lor în timpul procedurii penale, în lipsa oricărei autorizații judiciare, au fost ilegale. Timpul pentru redactarea hotărârii definitive din 27 iunie 2014 se referă la durata totală a procedurilor, în circumstanțele speciale ale cazului? Astfel, timpul necesar pentru motivarea în scris a hotărârii în cauză este compatibil cu dreptul de a lua o decizie într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (Werz c. Elveția, 22015/05, § 44, 17 decembrie 2009) A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție? În special, înregistrarea conversațiilor sale private de către un terț cu o cameră de luat vederi în miniatură și utilizarea elementelor astfel obținute în cadrul procedurii penale au fost măsuri prevăzute de lege În cazul în care măsurile respective au fost necesare într-o societate democratică, în sensul alineatului (2) din art. 8 alternativ, statul pârât și-a respectat obligațiile pozitive de a garanta reclamantului dreptul la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 din convenție

Communiquée le 12 septembre 2019

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

34467/15

Mihail-Ioan SÂRBU

contre la Roumanie

introduite le 3 juillet 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

la procédure pénale pour corruption passive dont a fait l’objet le requérant. Par un arrêt définitif du 27 juin 2014 de la Haute Cour de cassation et de justice, mis au net le 18 mars 2015, le requérant a été condamné à une peine de prison de trois ans avec sursis. La condamnation était fondée principalement sur les déclarations faites pendant la procédure par un co-inculpé et sur les enregistrements des conversations que ce co-inculpé avait faits avec une caméra miniature avant que la procédure pénale ne soit déclenchée.

Invoquant

l’article 6 de la Convention,

le requérant se plaint du temps mis pour la rédaction de l’arrêt définitif du 27 juin 2014, qu’il estime excessif. Citant

l’article 8 de la Convention,

il allègue que l’enregistrement de ses conversations par un tiers et leur utilisation pendant la procédure pénale, en l’absence de toute autorisation judiciaire, ont été illégales.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le temps mis pour la rédaction de l’arrêt définitif du 27 juin 2014 relève-t-il de la durée totale des procédures, dans les circonstances particulières de l’espèce

? Ainsi, le temps mis pour motiver par écrit l’arrêt en question est-il compatible avec le droit d’obtenir une décision dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6

Werz c.

Suisse

, n

o

22015/05, § 44, 17 décembre 2009)

?

2.

Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article

8 §

1 de la Convention

? En particulier, l’enregistrement de ses conversations privées par un tiers avec une caméra miniature et l’utilisation des éléments ainsi obtenus dans le cadre de la procédure pénale étaient

‑

elles des mesures «

prévues par la loi

»

? Dans l’affirmative, ces mesures étaient-elle «

nécessaires dans une société démocratique

» aux fins prévues par le paragraphe 2 de l’article 8

?

Alternativement, l’État défendeur a-t-il respecté ses obligations positives visant à garantir au requérant le droit au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention

?