CtEDO 13.10.2015 Auto

BIVOLARU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
13.10.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BIVOLARU c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 13 octombrie 2015 SECȚIUNEA a treia Cerere nr 66580/12 Gregorian BIVOLARU împotriva României introdusă la 8 octombrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Gregorian Bivolaru numit acum Magnus Aurolsson, este un resortisant român născut în 1952 și rezident în Karlskrona (Suedia). Este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Thuan numit Dumnezeudonat, avocat la Strasbourg. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 1972, reclamantul a fondat prima școală de yoga din România. Sub regimul comunist, între 1972 și1989, reclamantul a efectuat mai multe anchete din partea fostului serviciu de informații din România și a fost închis de mai multe ori. Ca urmare a Revoluției din 1989, școala de yoga condusă de solicitant avea peste 35 de ani Din 1990, reclamantul este liderul unei mișcări de yoga, cunoscută sub numele de În februarie și 9 mai 2003, Parchetul General a dispus ca reclamantul să fie ascultat în conformitate cu art. 3 literele (f), (h) și (l) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională ( Pe baza acestor mandate, NIS a înregistrat convorbirile telefonice ale reclamantului cu M.D. și F.M., doi membri ai MISA. La 6 octombrie 2003, autoritățile de urmărire penală au inițiat din oficiu o anchetă care avea ca obiect mai multe infracțiuni informatice, contabile, de trafic de persoane presupus comise de membrii MISA. La 18 martie 2004, mai mulți membri ai poliției speciale (SPIR) au percheziționat locuințele a peste șaisprezece membri ai MISA, inclusiv pe cel al reclamantului. Potrivit reclamantului, perchezițiile au avut loc pe un fond de agresivitate din partea poliției, membrii MISA afectați de aceste percheziții fiind victime ale brutalității de intervenție a poliției. Printre acești membri se numărau și M.D., cu vârsta de 17 ani în urmă. Tot la 18 martie 2004, M.D. a fost interogat timp de șapte ore înainte de a face o declarație pe care investigatorii au numit-o o plângere penală împotriva reclamantului. Din această declarație pe care reclamantul o prezentase în 2002, în timp ce aceasta era minoră, din relațiile sexuale cu ea. În ziua următoare, dl M.D. și-a retras declarația și a depus o plângere pentru abuz împotriva procurorului care a fost interogat. Potrivit dlui M.D., nu s-a dat nici un răspuns acestei plângeri. 10. La 26 martie 2004, Parchetul de lângă curtea de judecată a Bucureștiului (adică instanța de judecată) privind urmărirea penală împotriva reclamantei șefilor de relații sexuale cu un minor și perversiuni sexuale. 11. În noaptea de 28-29 martie 2004, reclamantul a fost arestat în timp ce încerca să treacă frontiera României către Ungaria. La 29 martie 2004, a fost arestat pe motiv că a încercat să treacă ilegal frontiera dintre România și Ungaria. În aceeași zi, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din Arad a confirmat inițierea procedurilor penale împotriva reclamantului șefului tentativei de trecere ilegală a frontierei și a declinat competența de a-l urmări pe reclamant la tribunalul de apel din București, pe motiv că reclamantul făcea deja obiectul unei anchete pentru fapte care erau legate de cele ale cauzei pe care a fost sesizat. Dosarul a fost apoi trimis la Parchet lângă curtea de apel a Bucureștiului pentru a fi anexat la dosarul care are ca obiect infracțiunile sexuale. 12. La 12 mai 2004, NIS a transmis înregistrările convorbirilor telefonice ale reclamantului cu M.D. și FM. realizate la Parchet lângă curtea de apel din București. 13. La 10 și 18 mai 2004, M.A. și S.I. au depus plângeri penale împotriva reclamantului care prezentau relații sexuale cu un minor. Plecarea reclamantului pentru Suedia și cererea sa de azil politic 14. De la 30 martie la 1 martie În aprilie 2004, reclamantul a fost reținut provizoriu și, după eliberarea sa, reclamantul nu a mai fost găsit de către autorități și a continuat să fie reprezentat în procedură de către avocații săi. 15. La 24 martie 2005, reclamantul a plecat în Suedia unde a depus o cerere de azil politic. 16. La 11 și 15 aprilie 2005, autoritățile române au formulat două cereri de extrădare a reclamantului din cauza cauzei penale privind relația sexuală cu o minoră 17. La 21 octombrie 2005, Curtea Supremă suedeză a respins cererea formulată de Ministerul Român de la Õ , pe motiv că, din cauza opiniilor sale religioase, exista un risc de persecuție în cazul extrădării în România. 18. La 2 ianuarie 2006, autoritățile suedeze au acceptat cererea de azil a reclamantului, i-au acordat un permis de ședere permanentă ca refugiat, precum și o nouă identitate, și anume Magnus Aurolsson. 19. La 10 februarie 2007, reclamantul a primit documente oficiale care îi permit să călătorească cu titlu de azil. Procedura penală împotriva reclamantului 20. Între timp, printr-un rechizitoriu din 13 august 2004, Parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată la tribunalul departamental din București al șefilor de relații sexuale cu un minor, de perversiuni sexuale și de corupție sexuală, infracțiuni prevăzute la art. 198 alin. (2) și (3), 201 §§ 3 și 3-1 și 202 alin. (3) din Codul penal în vigoare la momentul faptelor (CP), precum și șefii de trafic ai persoanelor reprimate prin Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și trecerea ilegală a frontierei prevăzute la art. 70 Õ 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană nr. 105/2001 privind granița de stat a României. Procedura în primă instanță și în apel 21. Printr-o hotărâre din 24 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție ( Reclamantul nu s-a prezentat niciodată în fața instanțelor române, interesele sale fiind apărate de avocați la alegerea sa; totuși, prin intermediul avocaților săi, el a trimis la dosar o înregistrare video care conține declarația sa unilaterală însoțită de o stenogramă. 23. La 19 iunie 2009, reclamantul a solicitat tribunalului departamental de la Parchet să depună la dosar mandatele emise pe numele său pentru a autoriza la mai multe convorbiri telefonice. Parchetul a refuzat să transfere aceste documente în dosarul cauzei pe motiv că erau clasificate ca secrete de statul 24. Prin hotărârea din 23 aprilie 2010, tribunalul județean a pronunțat un reclamant al șefilor de relații sexuale cu un minor, de perversiuni sexuale și de trafic de persoane comise pe M.D. și de relații sexuale cu un minor comis pe S.I. Tribunalul departamental a luat cazul din cauza prescripției în ceea ce privește infracțiunile de corupție sexuală comise pe M.D., de relații sexuale cu un minor comis pe M.A.A. și de trecere ilegală a frontierei. 25. În hotărârea sa, tribunalul departamental a decis că înregistrările convorbirilor telefonice ale mai multor persoane nu au fost legale, pe motiv că au fost efectuate în cursul anchetei preliminare. Prin urmare, instanța a respins transcrierile înregistrărilor ca dovadă a dosarului. 26. Parchetul interjet a făcut apel la această hotărâre. 27. Prin hotărârea din 14 martie 2011, Curtea de Apel din Alba-Iulia a respins recursul la Parchet și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță 28. În ceea ce privește înregistrările telefonice, instana de apel a hotărât că faptul că acestea sunt efectuate în timpul anchetei preliminare nu punea în discuție legalitatea lor. Cu toate acestea, aceasta a considerat că Parchetul a refuzat să verse la dosar mandatele de autorizare a În aceste condiții, ea a indicat că nu putea verifica legalitatea imigrației organelor de urmărire penală în viața privată a reclamantului și că numerele de telefon puse sub ascultare nu puteau fi stabilite cu certitudine. aprilie 2007), instanța de apel nota, pe care Curtea a considerat că dispozițiile legale aplicabile în speță permit procurorului să autorizeze la adresa convorbirilor telefonice fără nici un control a priori a posteriori realizat de un magistrat independent a încălcat art. 8 din Convenție. Din cauza acestor elemente, instanța de apel a considerat că procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice nu puteau constitui probe pe care instanța ar putea să își întemeieze decizia și le-a îndepărtat de la dosar. Procedura de recurs în recurs 29. Parchetul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. 30. Reclamantul nu s-a prezentat la audieri în timpul procedurii de recurs. El a depus la dosar, prin intermediul avocaților săi, o declarație prin care a informat Curtea Supremă că nu dorește să facă declarații suplimentare. 31. Printr-o hotărâre din 12 aprilie 2012, Înalta Curte, într-o formare de judecată compusă din judecători I.M., I.B. și C.R. a primit recursul în recurs la Parchet și a clasat hotărârea pronunțată în apel, pe motiv că procedura de interogare a anumitor martori protejați nu a fost urmată în mod corespunzător. Ea a amânat cauza până la 24 mai 2012 pentru a rejudeca cauza. 32. În măsura în care reclamantul a fost achitat în primă instanță și în apel și când a recurs la recurs în recursul la Parchet, aceasta trebuia să examineze în fond cauza, aceasta era obligată prin jurisprudența Curții să examineze în mod direct probele educate în cauză. În consecință, în prezența avocaților reclamantului, Înalta Curte a interogat martorii menționați în cauză, inclusiv domnul D. Comisia de recurs 33. Înalta Curte i-a propus reclamantului să interogheze prin videoconferință. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, reclamantul a indicat că interogarea prin videoconferință nu putea fi realizată decât cu consimțământul său. El a declarat că nu a fost de acord să fie interogat prin videoconferință. 34. În cadrul ședinței din 13 iulie 2012, unul dintre consiliile reclamantului a solicitat Înaltei Curți să interogheze comisia de recurs din Suedia în cadrul cooperării judiciare și polițienești în materie penală reglementate în dreptul intern. În acest scop, Înalta Curte a solicitat ca reclamantul să demonstreze că are calitatea de refugiat politic în Suedia și că nu poate veni personal la bară. 35. Prin memoriile din 3 și 25 septembrie 2012, reclamantul a răspuns că revine Înaltei Cu r ii și autorităților române să caute aceste informaii la care aveau acces. Cu toate acestea, acesta furnizează Înaltei Curi un document oficial emis de autorităile suedeze de imigrare. 36. La 25 septembrie 2012, Ministerul Justiției a informat Curtea cu privire la faptul că nu a putut furniza informații cu privire la statutul de refugiat al reclamantului, o cerere în acest sens trebuind să fie adresată Ministerului Justiției. 37. La 9 octombrie 2012, Consiliul reclamantului își va reiniția cererea de audiere a clientului său în cadrul comisiei de recurs din Suedia. În aceeași zi, Ministerul de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 21 noiembrie 2012, autoritățile suedeze au furnizat informațiile necesare privind statutul de refugiat și adresa reclamantului în Suedia. 39. La 18 decembrie 2012, Înalta Curte a acceptat cererea reclamantului de a fi interogat cu privire la comisia de recurs și a transmis autorităților suedeze, prin intermediul Ministerului Justiției din România, cererea de asistență judiciară și întrebările care trebuie adresate reclamantului. S-a precizat, de asemenea, că este vorba despre o cerere cu caracter urgent, având în vedere că cauza era în curs de desfășurare din anul 2004. 40. La 26 februarie 2013, autoritățile suedeze au informat Curtea cu privire la faptul că nu au putut executa comisia de recurs în termenul stabilit, și anume înainte de 20 februarie 2013. La 22 martie 2013, autoritățile suedeze au informat Curtea cu privire la noua dată de încuviințare și au insistat asupra executării comisiei de apel. La 22 martie 2013, autoritățile suedeze au informat Curtea cu privire la faptul că nu puteau executa comisia de recurs în termenul prevăzut. 41. La 11 aprilie 2013, Înalta Curte a solicitat autorităților suedeze motivele pentru care comisia de recurs nu a fost executată în termen de trei luni și dacă întârzierea a fost cauzată de conduita reclamantului sau de procedura prevăzută de legea suedeză în materie. 42. La 9 mai 2013, Ministerul Justiției din Suedia a informat Curtea că întârzierea a fost datorată procedurii suedeze și că nu a fost imputată reclamantului, care nici măcar nu a fost încă contactat. El a indicat, de asemenea, că comisia de recurs nu ar putea fi executată în termenul necesar și că a fost imposibil să se estimeze timpul necesar pentru a face acest lucru. 43. Înalta Curte a solicitat autorităților suedeze să îi furnizeze detalii cu privire la motivele neexecutării comisiei de apel, subliniind faptul că procedura penală împotriva acesteia a fost pendinte de mult timp. 44. La 23 mai 2013, Biroul Național al Organizației pentru Drepturi Fundamentale a Regatului Suediei a informat Curtea că Biroul Procurorului General și-a desfășurat activitatea, lucru care nu ar fi ușor, având în vedere faptul că guvernul suedez a respins deja o cerere în același caz în 2006. 45. Înalta Curte a adresat o scrisoare autorităților suedeze în care a indicat că comportamentul lor în executarea comisiei de apel era de neînțeles. De asemenea, Comisia a precizat că cererea respinsă în 2006 se referea la o cerere de extrădare a reclamantului și că o astfel de confuzie între proceduri indica faptul că autoritățile suedeze nu luau în serios cererea unei comisii de recurs. La 31 mai 2013, Ministerul Justiției din Suedia a precizat că procurorul general însărcinat cu dosarul nu a luat încă o decizie cu privire la cererea de asistență judiciară, că dosarul trebuia evaluat și că această evaluare avea nevoie de timp, întrucât alte autorități suedeze trebuiau să colecteze informații. S-a indicat, de asemenea, că se va lua o decizie cu privire la cererea de asistență judiciară din partea statului membru în cauză cel mai devreme în toamna anului 2013 și că, în cazul în care cererea ar fi primită, dosarul va fi atribuit unui procuror însărcinat cu cererea. 47. La 6 iunie 2013, Înalta Curte a renunțat la audierea reclamantului în cadrul comisiei de recurs. Pentru a-și justifica decizia, Înalta Curte s-a referit la timpul foarte lung care a trecut deja de când a adresat cererea autorităților suedeze, la incertitudinea cu privire la un răspuns pozitiv din partea lor, la lipsa unei justificări pentru această procedură foarte lungă și la durata foarte lungă a procedurii penale. (ii) L Între timp, Înalta Curte a solicitat Parchetului să depună la dosar mandatele emise pentru a lacui convorbirile telefonice ale reclamantului. Parchetul a declasificat cele trei mandate emise în numele reclamantului la 13 noiembrie 2002, la 11 februarie și la 9 mai 2003 și le-a trimis în dosarul cauzei. 49. Consiliile reclamantului au ridicat în mod expres la mai multe dovezi obținute prin intermediul telefonului și au solicitat Înaltei Curți să le excludă de la dezbateri. 50. Prin examinarea legalității acestor mandate, Înalta Curte a constatat că au fost emise de procuror în conformitate cu legea nr. 51/1991 în vigoare la data faptelor. Ea a menționat faptul că mandatele au permis la ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cele din urmă, Înalta Curte a examinat documentele existente în dosar și pe baza cărora procurorul a întemeiat suspiciunile că persoana respectivă ar fi putut comite infracțiuni împotriva securității naționale. În perioada în care au fost emise mandatele, Comisia a observat că reclamantul a putut comite acte care ar fi putut aduce atingere securității naționale. Aceasta s-a referit la anumite documente emise de colaboratorii reclamantului sub coordonarea acestuia din urmă, care aveau ca scop crearea în cadrul publicului a mișcărilor împotriva NATO și antieuropene și care, potrivit autorităților, nu puteau constitui o simplă expresie a opiniilor în conformitate cu drepturile constituționale. Aceasta a menționat, de asemenea, un eveniment organizat la 12 și 13 martie 2002 de membrii MISA pentru a celebra cea de-a 50-a aniversare a reclamantului și în cadrul căruia instituțiile de stat precum biserica, educația și apărarea ar fi fost ridiculizate. În același context, reprezentanțe artistice cu un caracter obscen profund În prezența copiilor participanților s-a menționat, de asemenea, că, în alte evenimente, au fost comise infracțiuni legate de trafic și de consumul ilegal de droguri. Curtea a considerat că este mai puțin important ca acțiunile pe care le-a luat reclamantul să nu fi reunit ulterior elementele care constituie o încălcare a securității naționale. ; Ceea ce importa era existența suspiciunilor întemeiate pe informații obținute ca urmare a unei anchete a NIS care indicau că reclamantul era implicat în acțiuni care puteau afecta securitatea națională. Înalta Curte concluzionează că mandatele în cauză aveau nu numai o bază legală, ci și un temei concret. 53. Dumitru Popescu c. România menționată anterior, Înalta Curte a indicat că Curtea pronunțase că, deși legea nr. 51/1991 nu era susceptibil de a proteja împotriva arbitrarului autorităților în necunoașterea articolului 8 din Convenție, totuși, utilizarea înregistrărilor ca dovadă pentru a forma convingerea personală a instanței naționale nu a privat mai mult de un proces echitabil. Mai târziu, Curtea a examinat circumstanțele cauzei în lumina criteriilor luate în considerare de Curte în cauza Dumitru Popescu c. România menționată anterior: aceasta a reieșit că părțile au avut acces la dosarul cauzei, pe care le-au cunoscut conținutul procesului Registrele și documentele au putut contesta legalitatea mandatelor emise în cauza în cursul procedurii de recurs. În mod similar, părțile au putut să asculte înregistrările și să conteste conținutul acestora. Aceasta a indicat apoi că, deși reclamantul nu putea fi interogat cu privire la conținutul înregistrărilor, dat fiind că acesta se afla la proces și că nu putea fi interogat direct de instanțele române, M.D. a recunoscut că a avut conversații telefonice cu persoana respectivă și nu le-a contestat conținutul, dar le-a dat o interpretare diferită. 54. În al doilea rând, Curtea Supremă a remarcat că conținutul înregistrărilor era coerent și că nu exista nici o suspiciune cu privire la realitatea lor și a adăugat că transcrierea a fost realizată chiar de procurorul-șef în conformitate cu dispozițiile articolului 91 din Codul de procedură penală. 55. Înalta Curte concluzionează că înregistrările telefonice puteau fi utilizate ca probe în dosarul penal. (iii) Hotărârea pronunțată în procedura de recurs în recurs 56. Prin hotărârea definitivă din 14 iunie 2013, Înalta Curte l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de șase ani de închisoare a șefului raporturilor sexuale cu un minor comis pe M.D. Pe de altă parte, în ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane asupra M.D., de contact sexual cu un minor comis pe S.I. și de perversiune sexuală asupra M.D. Înalta Curte a decis să închidă cauza pentru prescripție în ceea ce privește infracțiunile de raport sexual cu un minor comis pe M.A., corupție sexuală comisă pe M.D. și trecerea ilegală a frontierei. 57. Pentru a ajunge la vinovăția reclamantului, Înalta Curte s-a bazat pe declarațiile unui număr mare de martori, inclusiv pe cele date de M.D. la 18 martie 2004, pe transcrierile înregistrărilor telefonice și pe bunurile înregistrate în timpul percheziției din 18 martie 2004. Plângerea împotriva actelor procurorului general 58. La 16 martie 2012, pe baza articolelor 275 și 278 din Codul de procedură penală, astfel cum se aplică la momentul faptei ( Printr-o decizie din 26 martie 2012, procurorul-șef al Parchetului din apropierea Înaltei Curți a declarat plângerea reclamantului inadmisibilă, pe motiv că mandatele au fost emise în mod legal, că transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice au fost plătite în dosarul penal ca probe referitoare la persoana în cauză și că a avut posibilitatea de a le contesta în cadrul procedurii penale, dat fiind că dovezile nu aveau o valoare probatorie prestabilită. 60. Pe baza articolului 278 din CPP și pe baza articolului 13 din Convenție, reclamantul a contestat această decizie în fața Înaltei Curți. 61. Printr-o hotărâre definitivă din 5 octombrie 2012, Înalta Curte a declarat inadmisibilă contestarea unei persoane fizice, pe motiv că mandatele care se referă la convorbirile telefonice nu ar intra în domeniul de aplicare al articolelor invocate de către persoana în cauză care vizau în mod expres deciziile și nerezidențele emise de Parchet. Aceasta a indicat reclamantului că a avut întotdeauna posibilitatea de a contesta aceste mandate în cadrul procedurii penale referitoare la fondul cauzei. Acțiunea în răspundere civilă delictuoasă 62. Pe baza articolelor 998, 999 și 1000 alineatul (3) din Codul civil în vigoare la momentul faptelor și pe baza articolelor 8 și 13 din convenție, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la o acțiune în răspundere civilă delictală împotriva statului reprezentat de Ministerul Finanțelor și împotriva Parchetului în apropierea Curții Supreme de Justiție pentru a denunța judecata în materie de interceptări telefonice și pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a acestor înregistrări. 63. Prin hotărârea din 15 ianuarie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din București a declarat inadmisibilă acțiunea civilă, pe motiv că nu era competent să examineze o astfel de acțiune. El l-a informat pe reclamant că putea contesta legalitatea interceptărilor telefonice fie prin intermediul unei plângeri împotriva actelor procurorului, în temeiul articolelor 275 și 278 din CPP, fie în cadrul acțiunii penale privind fondul cauzei. 64. Nu reiese din dosar dacă reclamantul ar fi recurs la această hotărâre. Conferința de presă a președintelui Curții Supreme 65. La 14 iunie 2013, cu o oră înainte ca Înalta Curte să își pronunțe hotărârea cu privire la fond, președintele formațiunii de judecată, I.M. a ținut o conferință de presă în care a informat mass-media că a fost amenințat într-o scrisoare pentru a pronunța o decizie favorabilă reclamantului. În caz contrar, o campanie împotriva lui și faptele sale de corupție urmau să fie făcute publice. Judecătorul I.M. ar fi declarat în cadrul acestei conferințe că scrisoarea de amenințare nu-l determina să se deporteze din cauza reclamantului. Această declarație ar fi fost publicată de mai multe mass-media naționale. Dreptul intern și internațional relevant 66. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională și ale CPP referitoare la interceptările telefonice, astfel cum au fost redactate la momentul respectiv, înainte de modificarea CPP prin Legea nr. 281/2003, precum și după această modificare, sunt descrise în Hotărârile Dumitru Popescu c. România (n 71525/01, § 41 și următoarele: 26 aprilie 2007) și Blaj c. România , 36259/04, §§ 62-64, 8 aprilie 2014). 67. În cazul în care instanța care a luat o hotărâre cu privire la recursul în recurs se pronunță asupra cauzei pentru a o judeca din nou în conformitate cu art. 385-15 alin. (2) lit. (d), aceasta se pronunță, de asemenea, asupra chestiunilor legate de administrarea probelor și stabilește o dată pentru dezbaterile (...) 68. La art. 178 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede că o persoană acuzată penal nu poate fi audiată prin videoconferință decât dacă își dă acordul și dacă există un acord între autoritățile române și autoritățile statului solicitat. 69. La art. 9 din cel de-al doilea protocol adițional la Convenția de liber schimb în materie penală și la art. 10 din Convenția privind asistența juridică reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene cu privire la audierea prin videoconferință sunt menționate în Hotărârea Marcello Viola c. Italia , (n 45106/04, § 23 și 24, CEDH 2006 XI (extracturi)). GRIFS 70. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat pentru prima dată de instanța care hotărăște cu privire la recursul în recurs, fără ca acesta să fie interogat personal de Înalta Curte. În special, el reproșează autorităților române că nu a așteptat instituirea comisiei de recurs. 71. Tot pe baza articolului 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de durata procedurilor penale pe care le consideră neraționale. 72. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la viață privată și la corespondență în măsura în care a fost pus sub supraveghere telefonică și în care aceste elemente referitoare la viața sa privată au fost utilizate ca probe în cadrul procesului său penal. 73. Invocând art. 13 din Convenție în combinație cu art. 8 din Convenție, el se plânge că nu a beneficiat la nivel intern de o acțiune în fața unei instanțe pentru a controla mandatele emise de Parchet pentru a se adresa convorbirilor sale telefonice și înregistrările astfel realizate. În special, condamnarea reclamantului de către instanța de apel fără a fi auzit în persoană este conformă cu această dispoziție, astfel cum este interpretată de Curte în Hotărârea Constantinescu c. România, 28871/95, CEDO 2000 VIII)? Durata procedurii penale împotriva reclamantului este în conformitate cu termenul rezonabil stabilit în art. 1 din Convenție A existat o interferență în dreptul la respectarea vieții private a reclamantului în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție din cauza înregistrării convorbirilor sale telefonice ?A fost o intervenție prevăzută de lege și necesară într-o societate democratică, în sensul art. 8 alin. (2) din Convenție? A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut să-și exprime vinovăția de necunoaștere a art. 8 din Convenție din cauza convorbirilor sale telefonice? ? Faptul că Înalta Curte a examinat în speță legalitatea înregistrărilor telefonice la zece ani după ce au fost efectuate afectează eficacitatea acestui control

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2025-12-02
0,94
BIVOLARU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 21574/20 Gregorian BIVOLARU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 2 décembre 2025 en un comité composé de : Ana Maria Guerra Martins, présidente,
CtEDO 2022-06-29
0,94
BIVOLARU c. ROUMANIE
Publiée le 18 juillet 2022 QUATRIÈME SECTION Requête n o 21574/20 Gregorian BIVOLARU contre la Roumanie introduite le 8 mai 2020 communiquée le 29 juin 2022 OBJET DE L’AFFAIRE Le requérant est le fondateur de la première école de yoga après
CtEDO 2011-10-05
0,93
ASOCIAȚIA MIȘCAREA DE INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION Requête n o 18916/10 présentée par ASOCIAŢIA MIŞCAREA DE INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT contre la Roumanie introduite le 25 mars 2010 EXPOSÉ DES FAITS EN FAIT La requérante est une organisation non-gouvernementale roumain
CtEDO 2014-09-02
0,93
MOUVEMENT POUR L'INTÉGRATION SPIRITUELLE DANS L'ABSOLU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 18916/10 MOUVEMENT POUR L’INTÉGRATION SPIRITUELLE DANS L’ABSOLU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 2 septembre 2014 en une chambre composée de
CtEDO 2015-09-15
0,92
ROȘU ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 37609/12 Petru ROŞU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 septembre 2015 en une chambre composée de : Luis López Guerra, président, K
Sursă