CtEDO 02.09.2014 AI

MOUVEMENT POUR L'INTÉGRATION SPIRITUELLE DANS L'ABSOLU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.09.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MOUVEMENT POUR L'INTÉGRATION SPIRITUELLE DANS L'ABSOLU c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Cerere nr. 18916/10

contra României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), ședință din 2 septembrie 2014 într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și de Marialena Tsirli,

grefier adjunct de secție,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 25 martie 2010,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

1.

Reclamanta este o organizație non-guvernamentală românească cu sediul la București. Ea este reprezentată în fața Curții de Dna. A. Solomon, avocat la București.

2.

Guvernul român ("Guvernul") este reprezentat de agenta sa, Dna. C. Brumar, din ministerul Afacerilor Externe.

A.

Circumstanțele cauzei

1.

Contextul cauzei

3.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

4.

Asociația reclamantă, "Mișcarea pentru integrarea spirituală în absolut" (MISA), a fost creată în 1990 pentru a promova practica diferitelor forme de yoga. S-a constituit în jurul lui G.B. care practica și preda yoga din anii 70 și care, din acest motiv, a fost obiectul unor măsuri de supraveghere de către poliția regimului comunist care a dus la mai mulți internări psihiatrice și condamnări penale.

5.

O parte din membri MISA locuiau în comunități numite "ashrams". Asociația deschisese, de asemenea, mai multe centre de instrucție în străinătate.

6.

După mai multe sesizări privind opiniile politice ale lui G.B. și adunările MISA care, potrivit Serviciului Român de Informații (SRI), aveau caracter sexual și incitau la traficul și consumul de droguri, procuratura din curtea de apel București a declanșat o anchetă.

7.

La cererea procuraturii, la 16 martie 2004, tribunalul județean din București autorizează percheziția și sechestrarea echipamentului informatic în șaisprezece imobile ocupate de membri MISA.

8.

Procuratura a cerut jandarmeriei și SRI punerea la dispoziție de militari provenind din unități speciale. Le-a indicat că era vorba de o operațiune de luptă împotriva "traficului de droguri și prostituției".

9.

La 18 martie 2004, la 9 dimineața, autoritățile au declanșat operațiunea "Hristos", vasta operațiune de netă bazată pe intervenția agenților jandarmeriei și forțelor speciale.

2.

Desfășurarea operațiunii "Hristos"

a)

Versiunea reclamantei

10.

În ciuda lipsei oricărei manifestări de semne de rezistență fizică susținute de reclamantă, agenții forțelor de ordine ar fi intrat în imobile fără prevenire și distrug ușile și ferestre. Sub amenința armelor și folosind violență, ar fi imobilizat pe sol ocupanții. Unii din aceștia ar fi fost încătușați, violent bătuți și insultați. Militarii ar fi procedat apoi la percheziții corporale și accesul la toalete ar fi fost permis doar în condiții umilitoare.

11.

Militarii ar fi procedat la percheziția imobilelor și ar fi confiscat numeroase obiecte, dintre care unele personale și intime, care nu aveau nici o legătură cu scopul percheziției. Ar fi filmat operațiunea și procuratura ar fi transmis presei aceste înregistrări.

12.

Câteva sute de membri și simpatizanți MISA ar fi fost aduși forțat la secții de poliție unde ar fi fost supuși presiunilor fizice și psihice de către procurori pentru a-i constrânge să semneze declarații incriminatoare G.B. și activitățile MISA.

13.

M.D., care era minoră la momentul faptelor, ar fi fost obligată să declare că întreținuse relații sexuale cu G.B. Pe ordinul procuraturii, ar fi fost dusă la institutul de medicină legală, la care ar fi fost dusă forțat, pentru a fi supusă unui examen ginecologic.

14.

Membri și simpatizanți MISA s-au adunat la 1 aprilie 2004, potrivit lor spontan și pașnic, în fața institutului pentru a protesta împotriva tratamentului acordat M.D. Adunarea lor ar fi fost violonț dispersată de poliție. O nouă adunare, care a avut loc la 5 aprilie 2004, ar fi fost, de asemenea, violonț dispersată.

b)

Versiunea Guvernului

15.

Guvernul indică faptul că reclamanta a fost supusă supravegherii, deoarece era suspectată de a se dedica activităților care punereau în pericol securitatea națională.

16.

Potrivit Guvernului, operațiunea din 18 martie 2004 a fost autorizată potrivit căilor legale și s-a desfășurat în conformitate cu acestea.

17.

Guvernul admite că poliția a intrat forțat în imobile, dar susține că utilizarea forței era justificată ținând seama de riscul distrugerii probelor și de necesitatea de a constata comiterea anumitor infracțiuni în flagranță. În ceea ce privește percheziții, percheziții corporale și interogatorii, Guvernul indică faptul că investigația internă a concluzionat că acestea au avut loc fără violență și nu au depășit cadrul legal în care se încadrau.

18.

În ceea ce privește obiectele personale confiscate, Guvernul susține că procurorii au păstrat doar pe acelea necesare continuării investigațiilor și au returnat celelalte. El indică faptul că imaginile difuzate de presă nu au fost furnizate de autorități, care s-ar fi limitat la difuzarea unui comunicat de presă, ci de persoane particulare care ar fi filmat operațiunea.

19.

În sfârșit, Guvernul susține că două manifestații ale membrilor și simpatizanților MISA au fost dispersate din cauza caracterului lor ilegal și a riscului de tulburare a ordinii publice.

3.

Procedura penală deschisă ca urmare a plângerii reclamantei și altor persoane

20.

Reclamanta, persoanele care se estimau victime ale operațiunii "Hristos" și participanții la cele două manifestații sus-menționate au depus plângere cu constituire de parte civilă împotriva militarilor, magistraților și ofițerilor care asiguraseră coordonarea operațiunii.

21.

Estimând că comportamentul autorităților era abuziv și că ei făceau obiectul unei discriminări bazate pe convicțiunile lor filozofice și religioase, plângitorii acuzau forțele de ordine de acte de tortură, de încălcare a domicilului, de amenințări și de privare de libertate ilegală. Reclamau, în plus, restituria obiectelor confiscate potrivit lor ilegal.

22.

Procuratura lângă Curtea de Casație și Justiție Supremă ("Curtea Supremă") trimite plângerea procuraturii militare lângă tribunalul militar din București, acesta din urmă fiind competent pentru a cunoaște infracțiunile comise de membri ai forțelor armate.

23.

La 19 februarie 2008, procuratura militară ordonează clasarea fără urmare a dosarului, estimând că militarii acționaseră în conformitate cu dispozițiile legale și în respectarea atribuțiilor lor. În ceea ce privește degradarea imobilelor, înregistrarea operațiunii și confiscarea obiectelor, procuratura observă că aceste măsuri fuseser supervizate și ordonate de către anchetatori care coordonaseră operațiunea. În ceea ce privește violență, procuratura militară considera că, presupunând că acestea au avut loc, erau inerente acestui tip de operațiune. În sfârșit, referitor la plângeri pentru violență care ar fi fost exercitate la 1 și 5 aprilie 2004, procuratura estima că forțele de ordine acționaseră legal pentru a dispersa manifestații neautorizate.

24.

Reclamanta contest ordinul de clasare fără urmare, susținând că procuratura ignorase dovezi care, după opinia ei, demonstrau abuzurile autorităților și că manifestase părtinire și superficialitate cu scopul, după opinia ei, de a acoperi abuzurile susținute. Ea susținea că nu putuse participa la procedură și că nu avusese posibilitatea de a convoca martori sau de a propune administrarea de noi dovezi. Prin urmare, cerea infirmarea ordinului, redeschiderea investigației și administrarea de noi dovezi.

25.

Printr-un ordin comunicat reclamantei la 27 iulie 2008, procurorul-șef al procuraturii militare lângă Curtea Supremă respinge plângerea pe care o considera "subiectivă și tendențioasă".

26.

Printr-o scrisoare trimisă la 6 august 2008, reclamanta contest în fața Curții Supreme clasarea plângerii și cere redeschiderea urmăririi penale. Reclamanta a fost citat regulat să se prezinte la ședința din 8 octombrie 2008.

27.

La ședința care a avut loc la această dată, în absența reclamantei, Curtea Supremă ridică din oficiu o excepție de tardivitate a plângerii și o supune dezbaterilor. Observând că procurorul-șef al procuraturii militare nu răspunsese la contestația reclamantei în termenul legal de douăzeci de zile, Curtea Supremă estimează că interesata ar fi trebuit să sesizeze instanțele interne cel mai târziu douăzeci de zile după expirarea termenului legal la dispoziția procurorului-șef pentru a-i răspunde. Din aceasta, Curtea Supremă conchide că reclamanta, în așteptarea răspunsului procurorului-șef care nu-i fusesei comunicat decât la 27 iulie 2008, depășise termenul legal pentru a se adresa instanțelor interne.

28.

La 15 octombrie 2008, reclamanta formează recurs împotriva hotărârii din 8 octombrie 2008. Ea indică că-și va susține recursul după redactarea hotărârii.

29.

La 14 mai 2009, reclamanta a fost citată să se prezinte la 28 septembrie 2009, la 9 dimineața, pentru examinarea recursului.

30.

La 1 septembrie 2009, în contextul unei mobilizări a magistraților pentru a protesta împotriva anumitor măsuri afectând profesia lor, judecătorii Curții Supreme au hotărât să amâne examinarea tuturor dosarelor. La 28 septembrie 2009, Adunarea Generală a Curții Supreme a hotărât suspendarea temporară a mișcării de protest.

31.

Recursul reclamantei a fost examinat la 28 septembrie 2009 în absența sa. Curtea Supremă respinge o cerere de amânare formulată de interesată și motivată de continuarea mișcării de protest. Ea estimează că reclamanta dispusese de suficient timp pentru a-și susține recursul.

32.

Din consecință, Curtea Supremă examinează din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii din 8 octombrie 2008. Ea confirmă calculul reținut referitor la termenul de contestație a ordinului procuraturii și, prin urmare, respinge recursul.

B.

Dreptul și practica internă pertinentă

33.

Dispozițiile pertinente în speță ale codului de procedură penală (CPP) privind căile de atac disponibile pentru a contesta o decizie a procuraturii sunt următoarele:

art. 275 § 1 – Dreptul de a depune o plângere

"Orice persoană poate depune plângere împotriva unei măsuri sau acte care, în cadrul urmăririi penale, a prejudiciat interesele sale legitime."

art. 277 – Termenul de tratare a plângerii

"Procuratura tratează plângerea în termen de douăzeci de zile de la data primirii și comunică imediat decizia sa plângitorului."

art. 278 – Plângere împotriva actu procurorului

"O plângere împotriva unei măsuri sau acte a urmăririi penale efectuate de procuror (...) duce la decizia procurorului-șef al procuraturii."

34.

Legea nr. 281 din 26 iunie 2003 (publicată în Jurnalul Oficial la 1 iulie 2003) introduce în CPP noul articol 278/1, care este redactat după cum urmează:

art. 278/1 – Plângere în fața instanței împotriva unei decizii de dispunere a neîncepirii urmăririi penale pronunțată de procuror

"1.

După respingerea unei plângeri depuse potrivit articolelor 275 și 278 ale codului de procedură penală împotriva unei decizii de dispunere a neîncepirii urmăririi penale pronunțate de procuror, persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate poate, în termen de douăzeci de zile de la data comunicării deciziei, depune o plângere în fața instanței competente să se pronunțe asupra cauzei în primă instanță.

2.

Dacă procurorul-șef al procuraturii (...) nu a răspuns plângerii în termenul de douăzeci de zile menționat la art. 277 [al codului de procedură penală], termenul de douăzeci de zile prevăzut la primul paragraf pentru sesizarea instanțelor curge de la expirarea termenului la dispoziția procurorului pentru a răspunde la plângere."

35.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea articolului 278/1 al CPP, instanțele române au urmat inițial două practici opuse. Potrivit primei, în cazul absenței răspunsului procurorului-șef al procuraturii, nerespectarea termenului de douăzeci de zile pentru introducerea unei plângeri în fața instanțelor nu entraierarespinge plângerea pentru tardivitate și, prin urmare, judecătorii erau obligați să se pronunțe asupra temeinicului. Potrivit celei de-a doua, în absența plângerii în termenul de douăzeci de zile prevăzut de paragraful doi al articolului 278/1 al CPP, interesata era clăcată de a contesta o ordonanță a procuraturii.

36.

La 4 iunie 2008, la o ședință a Comisiei pentru armonizarea practicii judiciare cu Consiliul Superior al Magistraturii și președinții camerelor penale ale mai multor instanțe, s-a hotărât că, în absența răspunsului procurorului-șef al procuraturii, interpretarea corectă a articolului 278/1 al CPP era aceea care autoriza interesata să sesizeze instanțele interne cu o plângere împotriva unei măsuri a procuraturii chiar și după expirarea termenului de douăzeci de zile. Decizia a fost făcută publică.

37.

La 6 aprilie 2009, secțiile reunite ale Curții Supreme adoptă poziția contrară. Examinând un recurs în interesul legii introdus de procurorul general pentru armonizarea jurisprudenței, Curtea Supremă judecă că la expirarea termenului de douăzeci de zile interesata nu mai dispunea de dreptul de a sesiza instanțele cu o plângere împotriva unei măsuri a procuraturii. Interpretarea dată de secțiile reunite ale Curții Supreme unei chestiuni de drept este obligatorie pentru toate instanțele.

38.

art. 385/10 al CPP prevede că recursul trebuie motivat cel mai târziu cinci zile înainte de prima ședință, cu excepția recursurilor introduse împotriva sentințelor neapelabile care pot fi motivate oral în cursul primei ședințe.

39.

Invocând art. 6 al Convenției, reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului ei de acces la o instanță. Ea denunță respingerea plângerii penale și recursului.

40.

Citând articolele 8, 9 și 11 ale Convenției, reclamanta susține că, prin operațiunea "Hristos" și represiune a manifestațiilor din 1 și 5 aprilie 2004 pe care le califică drept violentă, autoritățile interne au grav prejudiciat drepturile ei la respectul domicilului, libertatea gândirii și conștiinței și libertatea de asociere.

41.

Invocând art. 13 al Convenției, reclamanta susține că nu a beneficiat de recurs efectiv pentru a se plânge de violările susținute ale drepturilor sale garantate de Convenție și pentru a obține satisfacție.

42.

Sub aspectul articolului 14 combinat cu articolele 8, 9 și 11 ale Convenției, reclamanta se plânge de o discriminare bazată pe convicțiunile filozofice și religioase ale membrilor săi.

A.

Contestație trăgând din art. 6 al Convenției

43.

Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului ei de acces la o instanță. Ea invocă art. 6 § 1 al Convenției, redactat după cum urmează în partea sa relevantă în speță:

"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)"

1.

Argumentele părților

44.

Reclamanta estimează că a fost privată de acces la o instanță din cauza respingerii plângerii sale împotriva ordinului procuraturii din motive care, după opinia ei, nu-i sunt imputabile.

45.

Ea susține că Curtea Supremă a respins arbitrar plângerea pentru tardivitate, în defianță potrivit ei al opiniilor divergente ale instanțelor și al poziției exprimate oficial de Comisia pentru armonizarea practicii judiciare.

46.

Ea adaugă că nu a putut asista și expune argumentele la ședința consacrată examinării recursului, cu motivul că Curtea Supremă ar fi examinat recursul la o oră ulterioară aceleia indicate pe citație, fără a o aviza și fără a lua în considerare cererea de amânare.

47.

Guvernul refută argumentele reclamantei. Ea avansează că doar interpretarea articolului 278/1 al CPP dată de secțiile reunite ale Curții Supreme era obligatorie pentru instanțe.

48.

Ea susține apoi că prezența reclamantei la ședința din 28 septembrie 2009 nu era indispensabilă, deoarece, potrivit ei, Curtea Supremă era chemată să se pronunțe asupra unei chestiuni de interpretare a dreptului deja tranșate de secțiile reunite.

49.

În orice caz, Guvernul indică faptul că recursul format de reclamantă împotriva sentinței pronunțate în primă instanță nu era motivat și adaugă că reclamanta ar fi omis să se prezinte în fața Curții Supreme pentru a expune oral motivele recursului. El contestă afirmația reclamantei conform căreia recursul ar fi fost examinat la o oră ulterioară aceleia indicate pe citație. Ea afirmă că, la 28 septembrie 2009, formația de nouă judecători a Curții Supreme a examinat toate dosarele conform programului determinat și indicat în avans.

2.

Aprecierea Curții

50.

Curtea reamintește că nu are sarcina de a înlocui instanțele interne. Este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale, și în special a curților și tribunalelor, să interpreteze legislația internă (Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, § 31, Colecția hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, și Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 33, Colecția 1998-I). Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări. Aceasta este în special adevărat în ceea ce privește interpretarea de către tribunale a regulilor de natură procedurală, cum ar fi acelea referitoare la termeni care reglementează depunerea documentelor sau introducerea recursurilor (Tejedor García c. Spania, 16 decembrie 1997, § 31, Colecția 1997-VIII). Curtea a hotărât că reglementarea privind termenii care trebuie respectați pentru a forma un recurs vizează asigurarea unei bune administrații a justiției și respectarea, în particular, a principiului securității juridice: interesații trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (Șega c. România, nr. 29022/04, § 35, 13 martie 2012).

51.

În speța, Curtea constată că introducerea unei plângeri împotriva ordinului procuraturii prevăzută de art. 278/1 al CPP este o cale de atac disponibilă și eficace, atât în teorie cât și în practică, și că era susceptibilă să remedieze contestațiile reclamantei (vezi, mutatis mutandis, Bretean și alții c. România (decizie), nr. 22765/09, § 57, 10 septembrie 2013).

52.

Ca atare, Curtea observă că reclamanta a putut contesta în fața Curții Supreme ordinul de clasare fără urmare a procuraturii, deci dreptul ei de acces la o instanță nu a fost restricționat. Ea observă, cu toate acestea, că, pentru ca această contestație să fi fost pe deplin eficace, reclamanta ar fi trebuit să sesizeze această instanță în termenul prevăzut de articolul precitat.

53.

În speța, Curtea constată că nu a fost cazul, Curtea Supremă judecând în hotărârea din 8 octombrie 2008 că plângerea reclamantei era tardivă. Ea observă că, pentru a face aceasta, Curtea Supremă a interpretat dispozițiile articolului 278/1 al CPP în sensul că, după expirarea termenului de douăzeci de zile prevăzut de acest articol, interesata nu mai dispunea de dreptul de a sesiza instanțele cu o plângere împotriva unei măsuri a procuraturii.

54.

Curtea observă că concluzia hotărârii sus-menționate era corespunzător motivată. Ea estimează, în plus, ținând seama de poziția exprimată de secțiile reunite ale Curții Supreme, că nu poate fi calificată drept arbitrară.

55.

În plus, chiar dacă argumentele reclamantei bazate pe poziția Comisiei pentru armonizarea practicii judiciare și pe existența la data depunerii plângerii a unei practici jurisprudențiale divergente ar putea prezenta caracter relevant pentru rezultatul litigiului, Curtea consideră că aceste argumente ar fi trebuit ridicate de reclamantă în fața instanțelor interne.

56.

Cu toate acestea, trebuie constată că, deși regulat citată să se prezinte, reclamanta a omis să participe la dezbateri la ședința din 8 octombrie 2008 și a omis să-și motiveze recursul format împotriva hotărârii pronunțate la această dată.

57.

În plus, cu atât mai mult cât reclamanta se plânge de nereguli în ținerea ședinței din 28 septembrie 2009 care au impiedicat-o să-și motiveze oral recursul, Curtea constată că interesata nu furnizase nici o explicație pentru a justifica omisiunea de a-și motiva în scris recursul, în timp ce dispunea de mai mulți luni pentru a face aceasta.

58.

Ținând seama de aceste lacune, Curtea estimează că accesul reclamantei la o instanță nu a fost restricționat într-o manieră sau într-o măsură care ar fi atins dreptul în substanța sa.

59.

Rezultă că această contestație este manifest neîtemeiată și trebuie respinsă, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 ale Convenției.

B.

Alte contestații

60.

Reclamanta se plânge apoi de abuzurile pe care le-ar fi suferit în cursul operațiunii de poliție și represiunea manifestațiilor. Ea susține numeroase violări ale drepturilor sale garantate de Convenție.

1.

Argumentele părților

61.

Guvernul ridică mai multe excepții, inclusiv aceea de neepuizare a căilor de atac interne. El susține că reclamanta nu a urmat, în formele și termenele prescrise de dreptul intern, procedura prevăzută de art. 278/1 al CPP care i-ar fi permis să conteste efectiv în fața instanțelor interne ordinul procuraturii.

62.

Reclamanta riplică că în absența unei interpretări uniforme a dispozițiilor CPP excepția Guvernului nu poate fi primită.

2.

Aprecierea Curții

63.

Curtea reamintește că scopul articolului 35 al Convenției este de a oferi statelor contractante ocazia de a preveni sau de a remedia violările susținute împotriva lor înainte ca aceste acuzații să fie supuse examinării sale. Statele nu trebuie, prin urmare, să răspundă pentru actele lor în fața unui organism internațional înainte de a avea oportunitatea de a remedia situația în ordinea juridică internă. Această regulă se bazează pe presupunerea, obiectul articolului 13 al Convenției – și cu care prezintă strânse afinități – că ordinea internă oferă recurs efectiv în ceea ce privește încălcarea susținută. În acest fel, ea constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit de Convenție reveste caracter subsidiactualității în raport cu sistemele naționale de garantare a drepturilor omului. Prin urmare, contestația de care se intenționează a sesiza Curtea trebuie mai întâi ridicată, cel puțin în esență, în formele și termenele prescrise de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (Bretean și alții c. România (decizie), nr. 22765/09, 10 septembrie 2013, § 56).

64.

În speța, Curtea reia constatarea ei făcută cu ocazia examinării contestației trăgând din art. 6 al Convenției, și anume că reclamanta sesizase tardiv Curtea Supremă a unei contestații direcționate împotriva ordinului de clasare fără urmare a procuraturii.

65.

Din consecință, Curtea estimează că reclamanta nu dăduse posibilității instanțelor interne de a se pronunța asupra compatibilității măsurilor din care fusesei obiect cu drepturile garantate de Convenție pe care le invocă în cererea introdusă în fața Curții.

66.

Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în aplicarea articolelor 35 §§ 3 a) și 4 ale Convenției.

Din aceste motive, Curtea, unanim,

Declară

cererea inadmisibilă.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-10-05
0,97
ASOCIAȚIA MIȘCAREA DE INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION Requête n o 18916/10 présentée par ASOCIAŢIA MIŞCAREA DE INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT contre la Roumanie introduite le 25 mars 2010 EXPOSÉ DES FAITS EN FAIT La requérante est une organisation non-gouvernementale roumain
CtEDO 2013-09-10
0,96
BRETEAN ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 22765/09 Speranda Cristina BRETEAN et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 10 septembre 2013 en une chambre composée de : Josep Casadevall
CtEDO 2015-02-17
0,95
AVĂDĂNII ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 50432/11 Mirela AVĂDĂNII et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 février 2015 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président,
CtEDO 2015-09-15
0,95
ROȘU ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 37609/12 Petru ROŞU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 septembre 2015 en une chambre composée de : Luis López Guerra, président, K
CtEDO 2014-09-16
0,94
AFFAIRE ROZALIA AVRAM c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ROZALIA AVRAM c. ROUMANIE (Requête n o 19037/07) ARRÊT ( Fond ) STRASBOURG 16 septembre 2014 DÉFINITIF 16/12/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
Sursă