Secțiunea a treia Cerere nr. 50432/11 Mirela AVĂNII și altele împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 februarie 2015 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Stephen Phillips; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 august 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, ale căror nume figurează în anexă, au fost reprezentate în fața Curții de către domnul-C. Mițu, avocată la București. Guvernul român ( a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele de la speculă Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt membri sau simpatizanți ai O parte din membrii MISA trăiau în comunitate. În martie 2004, Parchetul de lângă curtea de judecată de la București a inițiat o anchetă cu privire la G.B., cu privire la evaziune fiscală și spălare de bani. La cererea Parchetului, tribunalul departamental din București a autorizat percheziția și confiscarea de materiale informatice în 16 clădiri ocupate de membrii MISA. Parchetul a solicitat punerea la dispoziția sa a unor unități speciale ale poliției pentru percheziție. El a fost implicat într-o operațiune de combatere a traficului de droguri și a prostituției la 18 martie 2004, la ora 9 dimineața, autoritățile au inițiat operațiunea □ Cristos la care au participat agenți ai jandarmeriei și ai forțelor speciale. Reclamanții s-au aflat în dimineața zilei de 18 martie 2004 în clădirile percheziționate și au fost arestați și escortați sub escortă armată la sediul Parchetului, unde au fost interogați cu privire la activitățile lor în cadrul asociației MISA. Procedura penală deschisă ca urmare a plângerii asociației MISA, a reclamanților și a altor persoane În cursul lunii mai 2004, asociația MISA și persoanele care se considerau victime ale operațiunii: Christ, inclusiv reclamanții, au depus o plângere cu constituție de părți civile împotriva militarilor, a magistraților și a ofițerilor de poliție care participaseră la operațiune. 10. Reclamanții au susținut că au făcut obiectul unei discriminări bazate pe convingerile lor filozofice și religioase și au acuzat forțele de ordine de tortură, de violarea domiciliului, de amenințări și de privarea ilegală de libertate, denumirea comportamentului abuziv al magistraților, inclusiv al procurorilor D.M. și B.G. care participaseră la operațiune și îi interogaseră. 11. La 16 mai 2005, Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție a făcut un refuz în favoarea magistraților și a ofițerilor în cauză de către reclamanți. El a considerat că, având în vedere necesitatea de a investiga fapte grave care ar fi fost comise de asociație și de unii dintre membrii săi, acțiunile în cauză au fost nici ilegale, nici excesive, și că teama și anxietatea pe care reclamanții le-ar fi putut simți nu constituie un tratament greșit. 12. În ceea ce privește plângerea referitoare la militari, Parchetul a trimis-o la secția militară a Parchetului din apropierea tribunalului din București, indicând că acesta din urmă este competent să cunoască infracțiunile comise de membrii forțelor armate. Plângerea adresată magistraților și ofițerilor de poliție 13. Mai mulți membri ai asociației, inclusiv reclamanții, au contestat respingerea de către magistrați și ofițeri care au participat la operație . Ei au denunțat caracterul superficial al anchetei și au susținut că Parchetul a omis dovezi importante pentru manifestarea adevărului. 14. Prin hotărârea din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația și a considerat că inculpații nu au fost supuși violenței fizice sau psihologice, considerând că teama și stresul generate de operațiunea polițienească nu pot fi calificate drept acte de tortură. Reclamanții au formulat un recurs. Ei au criticat eșecurile anchetei și au solicitat redeschiderea acesteia. Prin hotărârea definitivă din 6 iulie 2009, Înalta Curte, într-o formare de judecată compusă din nouă judecători, a respins recursul pe motiv că faptele denunțate nu existau și că acțiunile magistraților și ale ofițerilor au fost conforme cu legea. Plângerea împotriva membrilor forțelor armate 17. La 19 februarie 2008, Parchetul militar din apropierea Tribunalului din București a ordonat clasificarea fără urmă a dosarului, considerând că militarii acționaseră în conformitate cu dispozițiile legale și cu atribuțiile lor. 18. Asociația MISA și câțiva dintre membrii săi, inclusiv reclamanții, au contestat această ordonanță, susținând că Parchetul ignorase dovezi care, în opinia lor, demonstrau că fuseseră comise abuzuri și au solicitat redeschiderea anchetei. În ședința din 8 octombrie 2008, în lipsa reclamanților și a reprezentanților acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție a ridicat din oficiu o excepție de întârziere a plângerii și a concluzionat că termenul legal pentru a se adresa instanțelor era depășit. La această ultimă ședință, Înalta Curte a constatat că recursul nu era susținut. Prin urmare, aceasta a examinat din oficiu legalitatea și bunul întemeiat al hotărârii din 8 octombrie 2008 și a confirmat întârzierea plângerii împotriva ordonanței de clasare fără drept de suită. A doua procedură penală deschisă ca urmare a unei noi plângeri a reclamanților 22. În lunile iunie și iulie 2007, reclamanții au depus plângeri împotriva procurorilor D.M. și B.G. și împotriva agenților forțelor de ordine care au participat la operațiunea din 18 martie 2004. Ei descriau că au fost loviți și imobilizați cu violență sub amenințarea armelor, a insultelor, a insultelor și a tratamentelor degradante, fiind reținuți fără explicații și fără posibilitatea de a lua legătura cu familiile și avocații lor. Amenințările, insultele și diversele privări ar fi continuat până la eliberarea lor din închisoare în seara de 18 martie 2004. 24 La 7 august 2008, Parchetul din apropierea Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins deja plângerile penale care vizau aceleași aspecte. În orice caz, el a considerat că constrângerea și fermitatea care ar fi putut fi utilizate în cursul anchetei erau necesare pentru obținerea de probe în contextul urmăririi penale. El a considerat că comportamentul forțelor de ordine nu constituia o hărțuire a persoanelor în cauză și că drepturile persoanelor în cauză fuseseră respectate în cursul anchetei. La 16 octombrie 2008, procurorul-șef al Parchetului din apropierea Înaltei Curți a confirmat respingerea. 26. La 24 iunie 2009, Înalta Curte a respins contestația formulată de reclamanți. Recursul lor a fost primit printr-o formare de nouă judecători ai Înaltei Curți, care a pronunțat cauza pentru o nouă examinare a fondului. 27. Printr-o hotărâre definitivă din 15 februarie 2011, pusă la dispoziția părților la 13 decembrie 2011, Înalta Curte a respins plângerea pe motiv că faptele denunțate nu existau și că acțiunile procurorilor erau conforme cu legea. Dreptul intern relevant 28. Dispozițiile dreptului intern sunt rezumate în deciziile Bretean și în alte decizii ale României ((dec.), 22765/09, §§ 36-41, 10 septembrie 2013) și disponibilitatea pentru integrarea spirituală în la . Õ c. România ((dec.), n 18916/10, § 33-38, 2 septembrie 2014). GRIFS 29. Invocând art. 3 din convenție, reclamanții susțin că au fost comise acte de tortură în cadrul operațiunii polițienești din 18 martie 2004. În afara unghiului articolului 6 din Convenție, ei se plâng de absența unei anchete eficiente în această privință. 30. Invocând, de asemenea, art. 5 din Convenție, ei se plâng că au fost privați în mod arbitrar de libertatea lor în timpul acestor evenimente. 31. Invocând, de asemenea, articolele 9 și 11 din Convenție susțin că autoritățile interne și-au încălcat grav drepturile la libertatea de conștiință și de asociere. 32. Invocând în cele din urmă art. 13 din Convenție, ei susțin că nu au beneficiat de o cale de atac eficientă, care le-a permis să se plângă de diversele încălcări ale drepturilor lor garantate de convenția pe care o consideră a avea. ÎN  33. Reclamanții se plâng că au fost victime ale abuzului în timpul operațiunii de poliție. Guvernul excită întârzierea cererii. Invocând jurisprudența Curții, în special Andrita c. România ((dec.), n 67708/01, § 39, 27 ianuarie 2009) și Nicorici c. România ((dec.), 668/05, § 30, 4 octombrie 2011), consideră că, în măsura în care cea de-a doua plângere penală a întreprinderilor în cauză ar fi fost ca repetarea primei plângeri, acestea ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la încheierea primei proceduri. Guvernul pledează, de asemenea, pentru neobosirea de către unii solicitanți a căilor de atac interne. 35. Reclamanții susțin că ultima decizie internă definitivă pentru calcularea termenului de șase luni este pronunțată la 15 februarie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție. 36. Curtea amintește că regula celor șase luni are drept scop să servească certitudinea juridică și să se asigure că cauzele care ridică probleme în temeiul convenției sunt examinate într-un termen rezonabil, evitându-se în același timp autoritățile și alte persoane vizate să fie pentru o lungă perioadă de timp în incertitudine. În plus, această regulă oferă reclamantului potențial un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere și, dacă este cazul, să determine obiecțiile și argumentele precise care trebuie prezentate, indicând atât particularilor, cât și autorităților perioada care depășește perioada în care controlul Curții nu mai există. Numai acțiunile normale și efective pot fi luate în considerare, deoarece un reclamant nu poate amâna termenul strict impus de Convenție prin încercarea de a adresa întrebări inoportune unor instanțe sau instituții care nu au autoritatea sau competența necesară pentru a acorda, în temeiul Convenției, o reparație efectivă cu privire la cauza în cauză ( Fernie c. Regatul Unit (dec.), n 14881/04, 5 ianuarie 2006 și, mai recent, Andita , decizie menționată anterior, § Nicorici , decizie menționată anterior, § 30 și Sciabica c. Italia și Germania (dec.), n 1891/10, § 33 și următoarele: 21 octombrie 2014). 37. În speță, Curtea constată că hotărârile Curții Supreme de Casație și Justiție din 6 iulie 2009 și din 28 septembrie 2009 au pus capăt anchetei penale deschise în urma primei plângeri penale pe care reclamanții au introdus-o pentru a denunța încălcările drepturilor lor. 2008 (punctele 19 și 20 de mai sus) și faptul că nu au sesizat Curtea cu privire la obiecțiunile lor după încheierea urmăririi penale declanșate de prima lor plângere (punctul 16 de mai sus). 38. Cu siguranță, reclamanții au putut, ulterior, să depună o nouă plângere cu privire la evenimentele din 18 martie 2004 și să fie supuși controlului de către instanțele interne la data de 7 august 2008 în urma celei de a doua plângeri. 39. Cu toate acestea, Curtea constată că a doua plângere avea același obiect ca și prima, în sensul că denunțase aceleași abuzuri care ar fi fost săvârșite împotriva lor de către persoane care au beneficiat deja de un refuz în prima procedură definitivă încheiată în 2009. Prin urmare, în lipsa unor fapte noi, Curtea nu poate admite că această a doua procedură poate repune reclamanții în termenul de șase luni pe care trebuiau să îl respecte pentru a sesiza Curtea cu privire la ineficiența în ceea ce privește ancheta finalizată în 2009 (a se vedea, mutatis mutandis Andita, decizia menționată anterior, § 41, și Nicorici, decizia menționată anterior, §§ 33 și 34). 40. Având în vedere data de la care a fost introdusă prezenta cerere, este necesar să se dea curs excepției guvernului și să se respingă recursul pentru întârziere, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin urmare, nu este necesar să se examineze celelalte motive de refuz ridicate de guvern. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 martie 2015. Stephen Phillips Josep Casadevall Moduler Președinte ANEXĂ Mirela AVĂDENII născută la 13 septembrie 1972 și rezidentă la București Haralambie Danuts DUERE născut la 25 decembrie 1969 și rezidentă la București Domnița-Mihaela KABIRY născută la 04 noiembrie 1973 și rezidentă la Roșiori de Vede Amalia LUCACHI născut la 21 septembrie 1968 și rezidentă la București Valeria-Laura OBREJA născută la 19.12.1973 și rezidentă la Iași Beatrice Camelia Pelin născută la 04/01/1981 și rezidentă la Piatra Neamț Rodica PETRE născută la 25.3.1974 și rezidentă la București Gabriela COPA născută la 07/11/1968 și rezidentă la București Daniel STANCIU născut la 26.6.1972 și rezidentă la Piatra Neamț Catrinel STRONESCU născută la 17/01/1981 și rezidentă la București Constantin TÁNASE născut la 28/10/1967 și rezident la Bicaz Iulia Nicoleta TAPALAGA născut la 01/08/799, rezident în Ramnicu Sărat
Requête n
o
50432/11
Mirela AVĂDĂNII et autres
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17
février 2015 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Luis López Guerra,
Dragoljub Popović,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 août 2011,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants, dont les noms figurent en annexe, ont été représentés devant la Cour par M
e
M.-C. Mîțu, avocate à Bucarest.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Les requérants sont des adhérents ou des sympathisants du «
Mouvement pour l’intégration spirituelle dans l’absolu
» (MISA), association roumaine à but non lucratif créée en 1990 et dirigée par G.B. Le principal but de l’association était la pratique de diverses formes de yoga. Une partie des membres du MISA vivaient en communauté.
5.
En mars 2004, le parquet près la cour d’appel de Bucarest déclencha une enquête à l’égard de G.B., soupçonné d’évasion fiscale et de blanchiment d’argent. Sur demande du parquet, le tribunal départemental de Bucarest autorisa la perquisition et la saisie de matériel informatique dans seize
immeubles occupés par des membres du MISA.
6.
Le parquet demanda la mise à sa disposition d’unités spéciales de la gendarmerie en vue de la perquisition. Il indiquait qu’il s’agissait d’une opération de lutte contre «
le trafic de drogues et la prostitution
».
7.
Le 18 mars 2004, à 9
heures du matin, les autorités déclenchèrent l’opération «
Christ
» à laquelle participèrent des agents de la gendarmerie et des forces spéciales.
8.
Les requérants se trouvaient au matin du 18 mars 2004 dans les immeubles perquisitionnés. Ils furent arrêtés et conduits sous escorte armée au siège du parquet, où ils furent interrogés au sujet de leurs activités au sein de l’association MISA.
1.
La procédure pénale ouverte à la suite de la plainte de l’association MISA, des requérants et d’autres personnes
9.
Au cours du mois de mai 2004, l’association MISA et les personnes qui s’estimaient victimes de l’opération «
Christ
», dont les requérants, portèrent plainte avec constitution de partie civile contre les militaires, les magistrats et les officiers de police qui avaient participé à l’opération.
10.
Les plaignants alléguaient qu’ils faisaient l’objet d’une discrimination fondée sur leurs convictions philosophiques et religieuses et ils accusaient les forces d’ordre d’actes de torture, de violation du domicile, de menaces et de privation illégale de liberté. Ils dénonçaient le comportement abusif des magistrats, dont les procureurs D.M. et B.G. qui avaient participé à l’opération et les avaient interrogés.
11.
Le 16 mai 2005, le parquet près la Haute Cour de cassation et de justice rendit un non-lieu en faveur des magistrats et des officiers mis en cause par les plaignants. Il estimait que, eu égard à la nécessité d’enquêter sur des faits graves qui auraient été commis par l’association et certains de ses membres, les agissements en cause n’avaient été ni illégaux ni excessifs, et que la peur et l’angoisse que les plaignants avaient pu ressentir ne constituaient pas un mauvais traitement.
12.
S’agissant de la plainte concernant les militaires, le parquet la renvoya à la section militaire du parquet près le tribunal de Bucarest, indiquant que ce dernier étant compétent pour connaître des infractions commises par les membres des forces armées.
a)
La plainte visant les magistrats et les officiers de police
13.
Plusieurs membres de l’association, dont les requérants, contestèrent le non-lieu dont avaient bénéficié les magistrats et les officiers qui avaient participé à l’opération «
Christ
». Ils dénonçaient le caractère superficiel de l’enquête et alléguaient que le parquet avait omis d’administrer des preuves importantes pour la manifestation la vérité.
14.
Par un arrêt du 18 février 2008, la Haute Cour de cassation et de justice rejeta la contestation. Elle jugea que les plaignants n’avaient pas été soumis à des violences, qu’elles fussent physiques ou psychologiques, estimant que la peur et le stress engendrés par l’opération policière ne pouvant pas être qualifiés d’actes de «
torture
» au sens de la loi pénale.
15.
Les plaignants formèrent un pourvoi. Ils critiquaient les défaillances de l’enquête et demandaient la réouverture de celle-ci.
16
.
Par un arrêt définitif du 6 juillet 2009, la Haute Cour, dans une formation de jugement composée de neuf juges, rejeta le pourvoi au motif que les faits dénoncés n’existaient pas et que les agissements des magistrats et des officiers avaient été conformes à la loi.
b)
La plainte visant les membres des forces armées
17.
Le 19 février 2008, le parquet militaire près le tribunal de Bucarest ordonna le classement sans suite du dossier, estimant que les militaires avaient agi conformément aux dispositions légales et à leurs attributions.
18.
L’association MISA et plusieurs de ses membres, dont les requérants, contestèrent cette ordonnance, soutenant que le parquet avait ignoré des preuves qui, à leurs yeux, démontraient que des abus avaient été commis. Ils demandèrent la réouverture de l’enquête.
19
.
À l’audience du 8 octobre 2008, en l’absence des plaignants et de leurs représentants, la Haute Cour de cassation et de justice souleva d’office une exception de tardiveté de la plainte et conclut que le délai légal pour s’adresser aux juridictions était dépassé.
20
.
L’association MISA forma un pourvoi qui fut examiné le 28
septembre 2009 en son absence.
21.
A cette dernière audience, la Haute Cour constata que le pourvoi n’était pas étayé. Par conséquent, elle examina d’office la légalité et le bien
‑
fondé de l’arrêt du 8
octobre
2008 et confirma la tardiveté de la plainte contre l’ordonnance de classement sans suite.
2.
La seconde procédure pénale ouverte à la suite d’une nouvelle plainte des requérants
22.
Au cours des mois de juin et de juillet 2007, les requérants portèrent plainte avec constitution de partie civile contre les procureurs D.M. et B.G. et contre les agents des forces de l’ordre qui avaient participé à l’opération du 18
mars 2004.
23.
Ils décrivaient avoir subi des coups et des immobilisations violentes sous la menace des armes, des injures, des insultes et des traitements dégradants. Au siège du parquet, ils auraient été retenus sans explications et sans possibilité de prendre contact avec leurs familles et leurs avocats. Les menaces, les insultes et les diverses privations auraient continué jusqu’à leur remise en liberté, le soir du 18
mars 2004.
24.
Le 7 août 2008, le parquet près la Haute Cour de cassation et de justice rendit un non-lieu en faveur des deux procureurs. Il constatait que des plaintes pénales visant les mêmes aspects avaient déjà été rejetées. En tout état de cause, il estimait que la contrainte et la fermeté qui avaient pu être employées au cours de l’enquête étaient nécessaires à l’obtention des preuves dans le contexte des poursuites. Il considérait que le comportement des forces de l’ordre ne constituait pas un «
harcèlement
» des requérants et que les droits des intéressés avaient été respectés
au cours de l’enquête.
25.
Le 16 octobre 2008, le procureur en chef du parquet près la Haute Cour confirma le non-lieu.
26.
Le 24 juin 2009, la Haute Cour rejeta la contestation formée par les requérants. Leur pourvoi fut accueilli par une formation de neuf juges de la Haute Cour qui renvoya l’affaire pour un nouvel examen du fond.
27.
Par un arrêt définitif du 15 février 2011, mis au net et disponible aux parties le 13 décembre 2011, la Haute Cour rejeta la plainte au motif que les faits dénoncés n’existaient pas
et que les agissements des procureurs étaient conformes à la loi.
B.
Le droit interne pertinent
28.
Les dispositions du droit interne sont résumées dans les décisions
Bretean et autres c. Roumanie
((déc.), n
o
22765/09, §§ 36-41, 10
septembre 2013) et
Mouvement pour l’intégration spirituelle dans l’absolu c.
Roumanie
((déc.), n
o
18916/10, §§ 33-38, 2 septembre 2014).
29.
Invoquant l’article
3 de la Convention, les requérants soutiennent que des actes de torture ont été commis lors de l’opération policière du 18
mars
2004.Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, ils se plaignent de l’absence d’une enquête effective à ce sujet.
30.
Invoquant également l’article
5 de la Convention, ils se plaignent d’avoir été arbitrairement privés de leur liberté au cours de ces événements.
31.
Invoquant en outre les articles
9 et 11 de la Convention, ils allèguent que les autorités internes ont gravement porté atteinte à leurs droits à la liberté de conscience et d’association.
32.
Invoquant enfin l’article
13 de la Convention, ils soutiennent qu’ils n’ont pas bénéficié d’un recours effectif qui leur eût permis de se plaindre des diverses violations de leurs droits garantis par la Convention qu’ils estiment avoir subies.
33.
Les requérants se plaignent d’avoir été victimes d’abus lors de l’opération de police. Ils dénoncent de nombreuses violations des droits garantis par la Convention.
34.
Le Gouvernement excipe de la tardiveté de la requête. Invoquant la jurisprudence de la Cour, en particulier
Andrita c. Roumanie
((déc.), n
o
67708/01, § 39, 27 janvier 2009) et
Nicorici c. Roumanie
((déc.), n
o
648/05, § 30, 4 octobre 2011), il estime que, dans la mesure où la seconde plainte pénale des requérants n’aurait été que la réitération de la première, ils auraient dû saisir la Cour de leurs griefs dans un délai de six
mois à compter de la fin de la première procédure. Le Gouvernement plaide également le non-épuisement par certains requérants des voies de recours internes.
35.
Les requérants maintiennent que la dernière décision interne définitive pour le calcul du délai de six mois est l’arrêt du 15 février 2011 de la Haute Cour de cassation et de justice.
36.
La Cour rappelle que la règle des six mois a pour finalité de servir la sécurité juridique et de veiller à ce que les affaires soulevant des questions au regard de la Convention soient examinées dans un délai raisonnable, tout en évitant aux autorités et autres personnes concernées d’être pendant longtemps dans l’incertitude. En outre, cette règle fournit au requérant potentiel un délai de réflexion suffisant pour lui permettre d’apprécier l’opportunité d’introduire une requête et, le cas échéant, de déterminer les griefs et arguments précis à présenter, indiquant aux particuliers comme aux autorités la période au-delà de laquelle le contrôle de la Cour ne s’exerce plus. Seuls les recours normaux et effectifs peuvent être pris en compte, car un requérant ne peut pas repousser le délai strict imposé par la Convention en essayant d’adresser des requêtes inopportunes à des instances ou institutions qui n’ont pas le pouvoir ou la compétence nécessaires pour accorder sur le fondement de la Convention une réparation effective concernant le grief en question (
Fernie c.
Royaume-Uni
(déc.), n
o
14881/04, 5
janvier 2006 et, plus récemment,
Andrita
, décision précitée, §
38
;
Nicorici
, décision précitée, §
30 et
Sciabica c. Italie et Allemagne
(déc.), n
o
1891/10, §§ 33 et suiv., 21
octobre 2014).
37.
En l’espèce, la Cour constate que les arrêts de la Haute Cour de cassation et de justice du 6 juillet 2009 et du 28 septembre 2009 ont mis fin à l’enquête pénale ouverte à la suite de la première
plainte pénale que les requérants ont introduite pour dénoncer les violations de leurs droits. Les intéressés n’ont présenté aucun argument pour justifier l’absence de pourvoi contre l’arrêt du 8
octobre
2008 (paragraphes 19 et 20 ci-dessus) et le fait qu’ils n’ont pas saisi la Cour de leurs griefs après la clôture des poursuites déclenchées par leur première plainte (paragraphe 16 ci-dessus).
38.
Certes, les requérants ont pu, par la suite, introduire une nouvelle plainte concernant les évènements du 18 mars 2004 et faire contrôler par les tribunaux internes le non-lieu du 7 août 2008 rendu à la suite de cette seconde plainte.
39.
Néanmoins, la Cour constate que la seconde plainte avait le même objet que la première, dans le sens où elle dénonçait les mêmes abus qui auraient été commis à leur encontre par des personnes qui avaient déjà bénéficié d’un non-lieu dans la première procédure définitivement clôturée en 2009. Dès lors, en l’absence de faits nouveaux, la Cour ne saurait admettre que cette seconde procédure puisse replacer les requérants dans le délai de six mois qu’ils devaient respecter pour saisir la Cour de l’inefficacité alléguée de l’enquête achevée en 2009 (voir,
mutatis mutandis
,
Andrita
, décision précitée, § 41, et
Nicorici
, décision précitée, §§ 33 et 34).
40.
Eu égard à la date d’introduction de la présente requête, il convient d’accueillir l’exception du Gouvernement et de rejeter la requête pour tardiveté, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Il n’y a donc pas lieu d’examiner les autres motifs d’irrecevabilité soulevés par le Gouvernement.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 19 mars 2015.
Stephen Phillips
Josep Casadevall
Greffier
Président
Mirela AVĂDĂNII née le 13/09/1972 et résidant à Bucarest
Haralambie Dănuț DUNĂRE né le 25/12/1969 et résidant à Bucarest
Domnița-Mihaela KABIRY née le 04/11/1973 et résidant à Roșiori de Vede
Amalia LUCACHI née le 21/09/1968 et résidant à Bucarest
Valeria-Laura OBREJA née le 19/12/1973 et résidant à Iași
Beatrice Camelia PELIN née le 04/01/1981 et résidant à Piatra Neamț
Rodica PETRE née le 25/03/1974 et résidant à Bucarest
Gabriela POPA née le 07/11/1968 et résidant à Bucarest
Daniel STANCIU né le 26/02/1972 et résidant à Piatra Neamț
Catrinel STOENESCU née le 17/01/1981 et résidant à Bucarest
Constantin TĂNASE né le 28/10/1967 et résidant à Bicaz
Iulia Nicoleta TAPALAGA née le 01/08/1979 et résidant à Râmnicu Sărat